Fostul acţionar majoritar de la Oţelul Galaţi rămâne sub control judiciar
Instanţa supremă a prelungit controlul judiciar în cazul omului de afaceri Grigore Dan Adamescu, fost acţionar majoritar la Oţelul Galaţi, acesta fiind condamnat în primă instanţă la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru că a dat mită unor judecători prin intermediari pentru adoptarea unor soluţii favorabile în anumite procese. „Există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, Grigore Ioan Adamescu a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Grigore Dan Adamescu”, susţin procurorii anticorupţie. DNA precizează că magistratul Mircea Moldovan a desemnat-o preferenţial pe Monica Borza, în 10 iulie 2013, în calitate de administrator judiciar în dosarul nr. 23900/3/2013 privind insolvenţa FC Oţelul Galaţi - controlată de omul de afaceri Dan Adamescu.
Făină şi cherestea drept mită
Patru judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată sume de bani cuprinse între 10.000 – 15.000 lei lunar sau sume globale de 3.000 – 4.000 lei sau bunuri (carne, făină, cherestea, obiecte vestimentare) în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, susţin procurorii anticorupţie. Magistraţii au utilizat informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor deduse judecăţii, pe care le-au pus la dispoziţia lichidatorilor judiciari, implicaţi sau interesaţi în procedura insolvenţei unor societăţi comerciale.
Suporterii roş-alb-albaştri protestează în stradă
Corabia Oţelului, aflată în derivă de mai multă vreme, a început deja să se scufunde. Colacul de salvare este aşteptat de oficialii clubului din partea patronului Dan Adamescu, aflat după gratii, dar şansele sunt aproape inexistente. „Este puţin probabil să mai rămân dacă nu vine finanţarea. Acum poate mulţi o să spună că suntem laşi. Trebuie să se ştie că eu am refuzat oferte de la alte echipe din Liga I pentru a rămâne la Oţelul. Nu-mi pare rău, a fost alegerea mea, dar la cum decurg lucrurile... Şi este foarte păcat, pentru că în oraşul ăsta doar echipa asta este. Mulţi spun că e echipa lui Adamescu, sediul în Bucureşti, însă se lucrează să vină sediul înapoi, dar nu putem funcţiona fără bani. Atât timp cât echipa este patronată de un om, cred că acel om trebuie să susţină financiar echipa. E momentul să vină lângă noi la greu, pentru că practic abia mai respirăm şi dacă nu vine să ne susţină riscăm să nu mai existăm”, a declarat, la emisiunea Lider Sportiv, team-managerul Cristian Munteanu.
Altfel, suporterii Oţelului, nemulţumiţi pe bună dreptate de situaţia dezastruoasă în care a ajuns clubul, la patru ani de la câştigarea campionatului Ligii I şi a Supercupei României şi participarea în Liga Campionilor, performanţe ce au adus vreo 12 milioane de euro în vistieria clubului, bani despre care nu se ştie cum s-au volatilizat între timp, au decis să ceară socoteală tuturor celor implicaţi. Primăria a aprobat luni cererea şi pe 26 iulie, între orele 16.00 -19.00, se va organiza un miting de protest pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.