Miercuri, 15 Septembrie 2021 10:44

10 motive pentru care să studiezi în Germania

Te gândești să studiezi în Germania, dar nu ești convins că este alegerea potrivită pentru tine?

Majoritatea persoanelor care au studiat în această țară îți pot garanta că este o experiență extraordinară, prin care îți poți depăși orizonturile personale și profesionale. Când studiezi în Germania ai acces la o educație de înaltă calitate, cunoști o cultură nouă și ai parte de o mulțime de oportunități și experiențe care îți pot schimba viața.

Dacă dorești să te convingi, iată doar câteva motive pentru care anual, peste 350.000 tineri aleg să studieze la o universitate din Germania:

  • Vei studia la o universitate de top
  • Universitățile germane oferă o educație de top. Potrivit unui studiu realizat de „Times Higher Education“, în anul 2021 48 de universități germane s-au clasat printre cele mai bune 1000 din lume. Așadar, la absolvirea studiilor în Germania, vei obţine o diplomă de renume internaţional, care îţi poate oferi numeroase oportunităţi pe piaţa muncii.

  • Vei aprofunda limba germană.
  • Nu există o metodă mai eficientă de a învăța limba germană decât locuind în Germania. Vei vedea cât de ușor este să înveți limba când auzi mereu pronunția vorbitorilor nativi și ești pus în situația de a o exersa zi de zi, atât la cursurile de la universitate, cât și în timpul liber.

  • Vei cunoaște noi culturi.
  • Dacă studiezi în Germania, vei înțelege cu adevărat cultura germană: limba, mâncarea, obiceiurile și modul de gândire al germanilor. În plus, vei interacționa cu oameni care provin din culturi diferite și vei afla lucruri noi despre stilul lor de viață sau despre mentalitatea pe care o au, ceea ce îți va oferi noi perspective.

  • Vei afla lucruri noi despre tine.
  • După finalizarea studiilor în Germania, te vei întoarce acasă cu noi idei despre tine si despre propria cultura. Experiența studiilor în afară te va face să îți reconsideri concepțiile și valorile actuale.

  • Îți vei face prieteni pe viață.
  • În timpul studiilor vei cunoaște o mulțime de oameni noi, printre care și alți studenți internaționali, veniți din toate colțurile lumii. Vei descoperi noi culturi, mentalități și vei lega prietenii pe viață.

  • Vei călători.
  • În timpul liber vei putea să explorezi țara în care studiezi. Poți vizita orașe germane (Berlin, Hamburg, Frankfurt) sau să petreci vacanţele vizitând vecinii Germaniei: Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Cehia, Polonia şi Danemarca.

  • Vei dobândi experiență de viață.
  • Te vei confrunta cu situații noi pentru tine, în care vei învăța să te adaptezi, să faci față provocărilor și să găsești soluții noi. Vei trece de la adolescența lipsită de griji, la viața de adult, vei deveni mai responsabil și te vei maturiza.

  • Vei studia exact ce îți dorești.
  • Universitățile germane oferă o gamă variată de cursuri, astfel că poți alege orice domeniu de studiu care te interesează.

  • Vei îmbina teoria cu practica.
  • Cursurile în Germania îmbină perfect teoria cu practica. În timpul studiilor în Germania vei avea şansa de a efectua stagii de practică în cadrul unor companii renumite din această țară.

  • Vei fi cu un pas mai aproape de job-ul visat.
  • Din punctul de vedere al angajatorului, o persoană care a studiat în Germania este independentă, motivată, dispusă să facă față provocărilor și să se adapteze unor situații diferite. După finalizarea studiilor la o universitate germană, vei avea un avantaj competitiv pe piața muncii și vei putea obține locul de muncă dorit.

    Invatagermana germana pentru adulti

    Așadar, poate la început ți se poate părea dificil, dar ai numai de câștigat dacă te-ai decis să devii student în Germania: experiența multiculturală, îmbunătățirea limbii germane, o diplomă recunoscută internațional, oportunitatea de a lucra și de a te stabili ulterior în această țară și nu în ultimul rând, șansa de a-ți îndeplini visele și de a te specializa în domeniul dorit.

    Didacto germana pentru copii

    Sperăm că acest articol te-a convins de avantajele de a studia în Germania. Dacă te-ai hotărât să aplici la studii în Germania, noi, cei de la Centrul Gutenberg și Didacto, te ajutăm să îți îndeplinești visul. Cu mic, cu mare, te așteptăm la cursurile noastre de germană online! Pentru mai multe informații, accesează site-urile www.invatagermana.ro (pentru cursurile pentru adulți) și www.didacto.ro (pentru copii între 8 și 14 ani).

    Publicat în De interes public

    Comisia Europeană a anunţat marţi că a fost atinsă ţinta vaccinării anti-COVID a cel puţin 70% din populaţia adultă a Uniunii Europene, obiectiv stabilit la începutul acestui an, transmite Reuters.
    ''70% dintre adulţii din UE sunt vaccinaţi complet. Vreau să mulţumesc multor oameni pentru că au făcut posibilă această realizare măreaţă'', a scris pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (foto).
    Acest anunţ înseamnă că cel puţin 225 de milioane de persoane au primit două doze din vaccinurile Pfizer/BionTech, AstraZeneca sau Moderna ori doza unică de vaccin Johnson & Johnson.
    În luna ianuarie, Comisia a declarat că ''în vara lui 2021, statele membre ar trebui să aibă vaccinată 70% din populaţia adultă''. Fraza a fost interpretată în sensul în care fiecare dintre cele 27 de ţări membre trebuie să atingă pragul de 70%.
    Anunţul executivului comunitar marchează o bornă importantă în strategia UE de vaccinare împotriva COVID-19 după un start lent, dar în acelaşi timp ascunde mari diferenţe între ţările membre, unele regiuni din vestul Europei depăşind cu mult 70%, în timp ce altele din est, mai sărace, sunt mult în urmă.
    Potrivit Centrului european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC), situaţia diferă substanţial între ţări. De exemplu, Malta şi-a vaccinat complet 90% dintre adulţi, Irlanda şi Portugalia, peste 80% din populaţia adultă, iar Franţa, peste 70%.
    În estul UE, Bulgaria şi-a vaccinat complet doar o cincime din populaţia sa adultă, iar România, aproximativ 30% dintre adulţi. Croaţia, Letonia, Slovenia şi Slovacia şi-au imunizat complet aproximativ jumătate din populaţia cu vârsta de peste 18 ani. (sursa Agerpres)

    Publicat în Mapamond
    Marți, 08 Septembrie 2015 00:00

    Unul din 65 de adulţi britanici este milionar

    Numărul milionarilor din Marea Britanie este în creştere, potrivit unui studiu realizat de banca Barclays, care a constatat că unul din 65 de adulţi britanici face parte din această categorie, cu 41% mai mulţi faţă de acum cinci ani, relatează Reuters.

    Avansul preţurilor locuinţelor şi al cotaţiilor bursiere după criza financiară din 2007 a dus la creşterea numărului milionarilor cu 212.000, la 717.000, potrivit indicelui de prosperitate calculat de Barclays. "Marea Britanie devine mai prosperă... şi fiecare regiune înregistrează creşteri ale numărului de persoane bogate", a arătat Akshaya Bhargava, director general al Barclays Wealth and Investment Management.

    Toate regiunile sunt mai bogate ca acum cinci ani, iar cele de la coada indicelui, precum Wales şi North East, beneficiază de cele mai mari creşteri proporţionale. Cu toate acestea, are loc o amplificare a decalajului între sud-estul Marii Britanii şi restul ţării, ponderea milionarilor care locuiesc în Londra şi regiunea de sud-est crescând în ultimii cinci ani de la 46% la 52%. "Trebuie să recunoaştem că această prosperitate nu este răspândită uniform la nivelul Marii Britanii, unele regiuni înregistrând încă un nivel ridicat al şomajului şi al insolvenţelor", a spus Bhargava. În Londra, centrul economic al Marii Britanii, locuiesc 191.000 de milionari, mai mulţi decât numărul cumulat al milionarilor din Wales, Scoţia, Irlanda de Nord şi nordul Angliei, cei din capitală fiind proprietarii celor mai scumpe locuinţe din ţară.

    Cu toate acestea, studiul Barclays avertizează că lipsa locuinţelor cu preţuri accesibile poate fi un posibil obstacol pentru dezvoltarea viitoare a Londrei.

    Pe ansamblu, creşterea averilor din ultimii cinci ani este peste estimările Barlcays referitoare la avansul pe termen lung a numărului de milionari, studiul anticipând o încetinire a acestuia în următorii 10 ani la un ritm de 9% până în 2025.

    Publicat în Mapamond

    Din păcate, în ultima vreme abuzurile împotriva copiilor, multe pornite din familie sau acceptate de aceasta, sunt probleme pe care societatea le întâlneşte tot mai des. Mai grav, copiii care sunt sub o formă sau alta victime ale unui tip de abuz devin de cele mai multe ori abuzatori la vârsta adultă. Psihologii descriu un aşa-zis portretul robot al adultului abuzator. „Acest portret robot cuprinde diverse trăsături de personalitate şi experienţe personale care caracterizează părintele cu risc aşa-numit patologic. În ciuda concepţiei populare care nu poate accepta că un individ sănătos mintal poate abuza fizic, psihic sau sexual un copil, s-a estimat că doar 10% din părinţii abuzatori pot fi clasificaţi ca «bolnavi mintali». Aproape 50% din adulţii abuzatori prezintă asemenea dezordini psihologice, cum ar fi depresia sau alcoolismul. Diverse trăsături de personalitate sunt atribuite părinţilor abuzatori: un nivel scăzut de empatie, o slabă stimă de sine, de rigiditate, compulsivitate, posesivitate, dependenţă, diferite slăbiciuni de caracter, la care se poate adăuga consumul de alcool sau droguri, care conduc adultul la o lipsă de inhibiţie în exprimarea frustrărilor sale şi a comportamentelor impulsive. În fine, adultul abuzator a fost el însuşi un copil abuzat. Psihismul părintelui maltratat se aseamănă cu al pacientului suferind de schizofrenie la limită. Copiii abuzaţi sunt la rândul lor frecvent pisălogi, apatici, puşi pe încurcături, plângăreţi, încăpăţânaţi, negativişti, anxioşi, nu surâd şi deci, este mai dificil de trăit cu ei decât cu copiii normali. Pe plan somatic, ei sunt adesea prematuri, cu greutate scăzută la naştere, şi pot suferi de handicapuri fizice sau mintale. Copiii cu un handicap sau bolnavi sunt mai expuşi din cauza nevoilor de ajutor şi de susţinere adresate părinţilor şi din cauza stării de stres şi de oboseală pe care o întreţin la aceştia din urmă”, ne-a explicat psihologul Liliana Iordăchescu. 

     

    Adultul abuzator, produs al mediului social  

     

    De multe ori, adulţii care comit orice formă de abuz împotriva copiilor, fie că e vorba de banala dar la fel de grava palmă, până la abuzuri psihice sau sexuale, o fac deoarece chiar ei se află în situaţii limită. Nu găsesc altă modalitate de a ieşi din acestea, astfel încât îşi revarsă frustrarea asupra unei ţinte uşoare. „Violenţa împotriva copiilor este una din formele de exprimare şi de rezoluţie a stresului, pe care o regăsim la indivizii condiţionaţi social şi cultural să reacţioneze în acest mod atunci când sunt expuşi unor condiţii de viaţă stresante. Tipurile de maltratare includ: 1. Abuzul fizic: vătămare intenţională - loviri la cap, fracturi, arsuri şi opăriri, contuzii; 2. Neglijarea: lipsa unui ajutor fizic şi medical, a unei supravegheri, a afectivităţii, a stimulării; 3. Abuzul emoţional: ostilitatea, lipsa atenţiei, abandon, cerinţe improprii; 4. Abuzul sexual. Principalii factori la care se fac referiri în general în literatura de specialitate sunt trăirea de către părinte a experienţelor de abuz şi/sau de neglijenţă în copilărie şi confruntarea cu un model de paternitate care conferă tatălui un rol disciplinar, iar copiilor un rol de supunere în faţa autorităţii parentale. La nivel de viaţă intrafamilială, s-au pus în evidenţă, drept caracteristici principale, discordanţa maritală, instabilitatea relaţiilor conjugale, dezorganizarea gestiunii cotidiene a gospodăriei. Violenţa împotriva copiilor se rescrie într-un model de viaţă familială marcată de relaţii tensionate, agresive, care alimentează stresul părinţilor abuzatori”, a mai precizat psihologul Liliana Iordăchescu. 

     

    Grupe de risc în care evoluează adulţii abuzatori

     

    Fără doar şi poate, abuzul împotriva copiilor apare, nu neapărat mereu, dar mai frecvent în anumite categorii sociale, demografice sau economice, cu probleme. „Apartenenţa la anumite subgrupe socio-demografice şi socio-economice ale societăţii este un factor frecvent asociat cu prevalenţa abuzurilor şi a neglijenţei. Vârsta, sexul şi în mod particular clasa de apartenenţă socială sunt variabilele considerate. Statisticile asupra părinţilor abuzivi arată o suprareprezentare a părinţilor tineri, în particular a mamelor tinere. Principala variabilă socială pusă în relaţie cu abuzurile şi neglijenţa este totuşi clasa socială. Mai multe studii au observat că parinţii provenind din medii socio-economice defavorizate sunt suprareprezentaţi în populaţia părinţilor abuzatori, în condiţii concrete de viaţă: locuinţă inadecvată, muncă istovitoare, şomaj, substimulare, insecuritate economică, care devin tot atâţia factori de risc ai abuzurilor şi neglijenţei, creând un mediu social şi o subcultură a sărăciei care condiţionează deprinderea violenţei. Substimularea şi în particular şomajul sunt, de asemenea, asociate cu abuzurile şi neglijenţa. Pierderea locului de muncă constituie un eveniment de viaţă stresant care poate conduce părintele la exprimarea violentă a frustrărilor sale în acel moment. Şomajul prelungit poate conduce părintele la pierderea stimei de sine şi la o agresivitate cronică, ce îl predispun la pierderea controlului asupra comportamentului în faţa cerinţelor şi problemelor copilului”, a mai spus Liliana Iordăchescu. 

     

    Semne ale unui adult abuzator

     

    La un nivel mai general trebuie analizată influenţa „culturii violenţei” în care „se scaldă” părinţii. Cinematograful, televiziunea şi revistele inundă oamenii cu imagini violente. „Părinţii predispuşi la un mare risc de a fi nişte părinţi neglijenţi (care nu sunt capabili să-şi iubească copiii şi să-i îngrijească corespunzător) pot fi depistaţi de timpuriu dacă se constată anumite aspecte care ar putea provoca un abuz, cum ar fi: excesul de medicamente al mamei sau boli psihice ale acesteia, comentarii negative ale părinţilor la adresa noului născut, lipsa ataşamentului matern, nevizitarea copilului care s-a născut prematur sau bolnav, bătaia la fund sau neglijenţa în igiena noului născut. Abuzul sau neglijarea pot fi prevenite prin pregătirea intensivă a acestor familii pentru îngrijirea copilului, incluzând cursuri prenatale”, a încheiat psihologul Liliana Iordăchescu. 

    Psihologii susţin că în ceea ce priveşte abuzul sexual, o primă măsură împotriva acestuia este încurajarea copiilor să „nu păstreze secrete”, „să spună nu” şi „să povestească cuiva”. Prevenirea abuzurilor asupra copiilor reprezintă o asigurare că viitorii adulţi sunt membri normali ai societăţii şi nu victime care, printr-un vicios cerc al violenţei, ajung la rândul lor abuzatori. 

    Publicat în Regional