Directorul general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, Cătălin Ciupercă, a fost demis pe repede înainte în timp ce era plecat în delegaţie la Bucureşti. Astăzi, 20 octombrie 2021, s-a întrunit Consiliul de Administraţie al AFDJ Galaţi pentru a-l înlocui pe directorul susţinut de USR şi al înlocui cu Angela Stela Ivan, membru marcant PNL Galaţi. Angela Stela Ivan s-a tot perindat prin consiliul de administraţie al AFDJ, în perioada 2007-2008, dar şi 2019-2021. A deţinut funcţia de director şi preşedinte al CA la Zona Liberă Galaţi.

„Directorul AFDJ Galaţi era plecat în delegaţie la Bucureşti la o consfătuire pe tema fondurilor europene. În momentul în care a ieșit pe uşă, l-au schimbat. Mizele acestei grabe sunt mari. Este o cursă contracronometru pentru a pune mâna şi pentru acoperirea unor dosare de achiziţie publică a unor remorchere multifuncţionale cu clasă de gheaţă care au fost plătite şi receptionate şi se pare că nu prea corespund cerinţelor din caietul de sarcini“, ne-a declarat în exclusivitate deputatul USR de Galaţi, Bogdan Rodeanu. Întrebat despre dosarele care ar constitui motivul schimbării în mare grabă a conducerii, acesta ne-a declarat că va reveni public cu mai multe detalii.

Citește și PNL a schimbat administratorii USR din CA-ul de la AFDJ Galaţi

Publicat în Politica

Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM), Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) şi Asociaţia Română de Salvare a Vieţilor Omeneşti pe Mare (ARSVOM) sunt autorităţile răspunzătoare de siguranţa navigaţiei maritime şi fluviale, iar aici nu trebuie să existe compromisuri şi interese, ci doar profesionalism, transmite prin intermediul unui comunicat de presă senatorul PSD Marius Humelnicu, referitor la scandalul stenogramelor.

„Stenogramele interceptărilor din biroul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, au scos la iveală pe ce se bazează «meritocraţia» promisă în campania electorală de partidele de dreapta şi cum sunt puse în primejdie vieţile navigatorilor de «raţionamentul politic» pentru că, aşa cum am mai atenţionat public în repetate rânduri, aceste companii nu sunt conduse de profesionişti, ci de o gaşcă de fini şi cumetri. Preşedintele PNL Galaţi, George Stângă, a demonstrat că nu dă doi bani pe tot ceea ce înseamnă profesionalism şi a dovedit că nu îi pasă decât de funcţia lui“, spune Marius Humelnicu.

Senatorul atrage atenţia asupra faptului că în ciuda a tot ce s-a întâmplat, George Stângă a primit ce a cerut, mandatele celor doi directori de la APDM (Alexandru Șerban) şi AFDJ (Sorin Crețu) fiind prelungite.

„Este clar că singurul motiv de prelungire a mandatelor celor doi directori de la APDM şi AFDJ este «raţionamentul politic» pentru ca el să-şi asigure poziţia de lider local, iar după ce îşi atinge scopul – acela de a obţine preşedinţia PNL Galaţi – George Stângă renunţă să-şi mai susţină oamenii. Ce nu se spune însă în scandalul stenogramelor este faptul că ministrul Cătălin Drulă i-a dat lui George Stângă ceea ce a cerut, pentru că mandatele celor doi directori de la APDM şi AFDJ au fost prelungite. Rămâne de văzut câte înregistrări mai are ministrul Drulă şi cu cine“, declară Marius Humelnicu în comunicatul citat.

Publicat în Politica

Numirile membrilor Consiliilor de Administraţie de la Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) făcute de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, despre care Monitorul de Galaţi a scris în premieră în articolul „Cine sunt noii membri ai Consiliilor de Administraţie de la AFDJ şi APDM Galaţi“, nu respectă criteriile obligatorii prevăzute de lege.
Acest fapt a fost făcut public de senatorul PSD, Marius Humelnicu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în prezent memebru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură in Senat.
„Cei nouă membri ai CA de la APDM şi AFDJ Galaţi, numiţi de USR, sub semnătura ministrului Drulă, nu îndeplinesc condiţiile legale prevăzute de OG nr. 22/1999 modificată prin Legea 235/2017, în care se stipulează că membrii organelor de conducere ale APDM şi AFDJ (art. 23 alin. 1) trebuie să fie selectaţi cu respectarea prevederilor  art. 42 alin (3) şi (4)”, se arată într-un comunicat de presă al senatorului Marius Humelnicu.
Legile citate de senatorul gălăţean prevăd ca în porturile în care infrastructura portuară aparţine domeniului public sau privat al statului, administraţiile portuare se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului ca unităţi care funcţionează în subordinea sau sub autoritatea ministerului (art. 23 alin 1), iar conform art. 42 alin (3) Membrii organelor de conducere ale administraţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) vor fi selectaţi cu respectarea prevederilor legale în vigoare. La alin (4) al aceluiaşi articol se stipulează că procedura de selecţie prevăzută la alin. (3) va cuprinde cel puţin unul dintre următoarele criterii obligatorii:
a) competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice ce desfăşoară activităţi specifice sectorului transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport naval;
b) competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori instituţiilor publice, îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control în domeniul naval.
„Doar una dintre cele nouă persoane numite ca membri ai Consiliilor de Administraţie ale APDM și AFDJ are experienţă în domeniul naval, celelalte 8 fiind profesioniste în orice domeniu, numai în cel naval nu. Având în vedere declaraţiile publice ale ministrului Drulă şi ale preşedintelui USR Galaţi, Bogdan Rodeanu, în care cei doi au afirmat că «Numirile de la APDM şi AFDJ sunt făcute cu toată responsabilitatea», este cazul ca cei doi userişti să-şi asume cu adevărat responsabilitatea şi să facă numiri conform legii şi nu pe criterii dubioase”, mai spune senatorul Marius Humelnicu.

Publicat în Politica

Reprezentanţii sindicatului Farul şi cei ai conducerii AFDJ Galaţi ar urma sa se întâlnească în cursul săptămânii viitoare pentru a discuta despre majorarea salariilor celor 662 de angajati ai societăţii aflate în ograda Ministerului Transporturilor. Acest lucru ni l-a declarat liderului sindicatului independent Farul, Ştefan Frunză, care ne-a mai precizat că în cadrul comisiei paritare ar urma să se stabilească majorarea salarială care ar fi trebuit aplicată din cursul lunii iunie, după apariţia în cursul lunii mai a Hotărârii de Guvern 230, care prevede creşterea fondului de salarii cu 1,6%. „Majorarea nu s-a putut aplica din cursul lunii iunie, din diferite motive, dar urmează ca în cadrul comisiei paritare să stabilim cât va însemna efectiv această creştere. Conducerea AFDJ Galaţi a făcut o evaluare care ne va fi prezentată şi din care va reieşi care va fi creşterea salarială, anul trecut aceasta fiind de 120 de lei”, ne-a declarat liderul de sindicat Ştefan Frunză. La AFDJ Galaţi lucrează 662 de salariaţi iar valoarea medie a salariului brut este de 2.958 de lei.

Publicat în Economie