Suprafața agricolă afectată de secetă a ajuns, luni, la 430.996 de hectare în 34 de județe, conform raportării centralizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit sursei citate, din această suprafață, 206.815 hectare au fost cultivate cu grâu și triticale, 102.460 de hectare cu porumb, 49.400 de hectare cu floarea soarelui, 33.316 hectare cu orz, orzoaică, ovăz, secară, 31.714 hectare cu rapiță, 11.316 hectare cu plante furajere, 9.398 hectare cu alte culturi, 7.504 hectare cu soia și 874 hectare cu mazăre.
Județele care au raportat până în prezent suprafețe afectate de secetă sunt: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea. (sursa Agerpres)

Publicat în Economie
Luni, 25 Iulie 2022 12:18

Porumbul este din nou rege în SUA

Porumbul este, din nou, cea mai importantă cultură agricolă din SUA, după ce creșterea prețurilor la cereale i-a făcut pe fermieri să ignore problemele meteo și scumpirea îngrășămintelor pentru a cultiva mai mult porumb și a reduce suprafețele cultivate cu soia, transmite Bloomberg. Potrivit celor mai recente date ale Departamentului american al Agriculturii, suprafețele cultivate cu porumb sunt estimate la 89,9 milioane acri, aproximativ 36 milioane de hectare, în creștere față de 89,5 milioane de acri față de cât estima USDA în luna martie. În schimb, suprafețele cultivate cu soia au scăzut până la 88,3 milioane de acri, de la 91 milioane de acri cât se estima anterior. Cotațiile futures la porumb au crescut cu aproximativ 9% de la începutul anului, apropiindu-se de maximumul istoric, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dat peste cap livrările de cereale din regiunea Mării Negre. "Semnalele care vin de pe piață sunt foarte clare: plantați porumb", spune Kevin McNew, economist șef la firma Farmers Business Network. În plus, Departamentul american al Agriculturii a semnalat că este posibil să vină cu noi estimări revizuite la finele sezonului. USDA colectează date suplimentare cu privire la culturile agricole, inclusiv porumb, soia boabe, grâu și canola, care urmează a fi date publicității în luna august. La grâu, Departamentul american al Agriculturii estimează că suprafețele cultivate au crescut cu 1% comparativ cu datele din luna martie, până la 47,1 milioane acri. Dacă aceste estimări se vor confirma, suprafețele cultivate cu porumb în acest an ar fi unele din cele mai mici înregistrate de la debutul colectării datelor statistice în 1919. La bursa de cereale de la Chicago, cotațiile futures la grâu cu livrare în luna septembrie au scăzut cu 4,9% până la 8,84 dolari per bushel, cel mai scăzut nivel înregistrat de la finele lunii februarie. Odată cu publicarea celor mai recente date ale USDA privind suprafețele cultivate și stocurile de cereale, atenția analiștilor se va îndrepta acum spre cea de-a doua jumătate a sezonului. Evoluțiile meteo precum și starea culturilor vor fi urmărite cu atenție, precum și cererea pentru exporturi și perspectivele unei recesiuni globale care riscă să afecteze cererea pentru materii prime. (sursa Agerpres)

Publicat în Economie

Anul trecut, 11 din cele 27 de state membre ale UE au înregistrat o scădere a valorii producţiei agricole, cel mai semnificativ declin fiind în România (minus 11,3%), Malta şi Bulgaria (ambele cu minus 4,5%), Finlanda (minus 3,9%), Ungaria şi Olanda (ambele cu minus 3,1%), arată datele publicat luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În contrast, cea mai semnificativă creştere, în termeni relativi, a fost înregistrată în Lituania (8,6%), Irlanda (4,6%), Slovacia (3,8%), Letonia (3,1%) şi Cipru (2,8%).
În 2020, valoarea producţiei agricole în UE s-a situat la 414,1 miliarde euro, în scădere cu 1,1% faţă de 2019.
Cei mai mari producători agricoli din UE au fost anul trecut: Franţa (cu o valoare a producţiei agricole de 76,3 miliarde euro, sau 18,4% din totalul Uniunii Europene), Germania (57,6 miliarde euro, sau 13,9%), Italia (56,9 miliarde euro, sau 13,7%), Spania (52,3 miliarde euro, sau 12,6%), Olanda (28,2 miliarde euro, sau 6,8%) şi Polonia (26,4 miliarde euro, sau 6,4%).
În rândul celor mai mari producători agricoli din UE, valoarea producţiei agricole a scăzut cu 2,3% în Italia, cu 1,9% în Franţa şi cu 1,6% în Germania, dar a crescut cu 1,1% în Spania.
În 2020, valoarea producţiei vegetale a blocului comunitar şi valoarea producţiei animale a UE au înregistrat scăderi de 1% şi, respectiv, de 1,1%.
În 2019, România era al şaptelea producător agricol din blocul comunitar, cu o valoare a producţiei agricole de 19 miliarde euro, sau 5% din totalul Uniunii Europene. (sursa Agerpres)

Publicat în Economie