Cunoscut restaurant de pe Navelor amendat şi închis de Protecţia Consumatorilor Galaţi (FOTO/VIDEO)
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a desfăşurat, în data de 20.02.2023, o acţiune de verificare la restaurantul Moniq, din municipiul Galaţi, locaţie care aparţine SC Tif Transgal SRL, ca parte a unei tematici proprii de control.
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat următoarele sancţiuni: o amendă contravenţională, în valoare de 3.000 de lei; două avertismente; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate; oprirea definitivă de la utilizarea în prepararea hranei a produselor alimentare neconforme.
Potrivit CJPC Galaţi, abaterile constatate în timpul controalelor au fost: folosirea unor condiţii de păstrare a produselor alimentare şi spaţii de lucru total neigienizate, cu pereţi cu igrasie, paviment şi frigidere murdare, rafturi cu zone ruginite; utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare sau cu data limită de consum depăşită; neafişarea informaţiilor privind preţurile, cantităţile nete, substanţele alergene conţinute în produsele preparate.
Galerie FOTO/VIDEO, mai jos! ↓
Fast-food-uri din Galaţi amendate şi închise de Protecţia Consumatorilor (FOTO/VIDEO)
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a desfăşurat, în data de 13 februarie 2023, acţiuni de control la două unităţi de tip fast-food din municipiul Galaţi, în urma unor sesizări primite din partea consumatorilor. Locaţiile, din Piaţa Basarabiei şi Mazepa 2, aparţin SC Sotrebor Food SRL şi SC Ariad Mcompany Agil SRL, potrivit unui comunicat al CJPC Galaţi.
Astfel, pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat următoarele sancţiuni:
- 2 amenzi contravenţionale, în valoare de 7.000 lei;
- 3 avertismente;
- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate, pentru ambele locaţii;
- oprirea definitivă de la utilizarea în prepararea hranei a produselor alimentare neconforme.
Abaterile constatate de comisarii CJPC Galaţi în timpul controalelor au fost:
- folosirea unor condiţii de păstrare a produselor alimentare şi spaţii de lucru total neigienizate, cu paviment şi frigidere murdare, rafturi cu zone ruginite, depozitarea legumelor în interiorul grupului sanitar;
- utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare sau cu data limită de consum depăşită;
- neafişarea informaţiilor privind preţurile, cantităţile nete, substanţele alergene conţinute în produsele preparate, se arată în comunicatul CJPC Galaţi.
Galerie FOTO/VIDEO, mai jos! ↓
Produse de patiserie făcute în condiţii mizere la Galați (FOTO)
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a desfăşurat, în data de 24 ianuarie 2023, un control la secţia de producţie de patiserie aparţinând SC Grigotec SRL, din comuna Lieşti, în urma unei sesizări. Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat următoarele sancţiuni: 1 amendă contravenţională, în valoare de 5.000 lei; 2 avertismente; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate; instituirea măsurilor de încetare a practicilor comerciale incorecte.
Potrivit comunicatului CJPC Galaţi, neregulile constatate în timpul controlului au fost: nerespectarea vecinătăţilor produselor alimentare (depozitarea ouălor pe cofraje în imediata apropiere a produselor alimentare vrac desigilate); folosirea unor ustensile neprofesionale şi condiţii de lucru şi depozitare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar (mese de lucru şi un perete din depozitul de făină având suprafaţele exfoliate, neputând fi uşor igienizate, pubele de gunoi fără capac în secţia de producţie); existenţa unor practici comerciale incorecte folosind pentru denumirea unor produse alimentare un nume necaracteristic produsului ori neînscrierea la lista cu ingrediente a unor aditivi utilizaţi la fabricarea produselor.
VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓
Amendă și dosar penal pentru un taximetrist prins fără centură şi cu permisul suspendat, la Brăila
La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism, în regim taxi, pe strada Piaţa Traian din municipiu, fără a purta centura de siguranţă.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că aceasta are dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 290 de lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Microsoft a fost amendată cu 60 milioane de euro
Microsoft a primit o amendă de 60 milioane euro în Franţa. Sancţiunea vine de la autoritatea de protecţie a datelor, pentru că nu a pus în funcţiune un sistem simplu prin care userii să refuze cookie-urile, scrie AFP.
Autoritatea CNIL - Commission nationale de l’informatique et des libertés - a aplicat amenda pentru că, la motorul de căutare Microsoft Bing, procedura de refuz al cookie-urilor nu este la fel de simplă precum cea de acceptare a lor. Autoritatea CNIL a demarat o campanie pentru a verifica modul în care marile companii aplică regulile legate de cookie-uri şi amenda aplicată celor de la Microsoft este cea mai mare din acest an impusă în Franţa.
Microsoft are trei luni la dispoziţie să aplice modificările de simplificare cerute. Altfel, va trebui să plătească 60.000 de euro penalizare pentru fiecare zi de întârziere. Google şi Facebook au fost sancţionate în decembrie 2021, pentru probleme similare, amenzile fiind de 150 milioane euro, respectiv 60 milioane euro.
Cookie-ul este un mic fişier salvat pe computerele utilizatorilor cu scopul de a stoca preferinţele şi alte informaţii folosite în paginile web accesate de aceşti utilizatori. Cookie-urile pot salva setările utilizatorilor pentru anumite site-uri şi pot fi folosite uneori pentru a afla cum ajung vizitatorii la site-uri şi cum interacţionează cu acestea.
VIDEO: Amendat şi lăsat fără căruţă după ce a aruncat 20 de saci de rafie plini cu moloz pe stradă, la Brăila
Poliţiştii locali din cadrul serviciului de Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila l-au depistat pe un brăilean, în vârstă de 45 de ani, în timp ce arunca pe domeniul public, pe locul viran din capătul străzii Cărămidari, dintr-o căruţă, 20 de saci de rafie plini cu moloz. La faţa locului au fost chemaţi comisarii Gărzii de Mediu Brăila. A fost confiscat atelajul hipo, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional de Garda de Mediu, pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public, şi de Poliţia Locală, pentru deplasarea pe drumurile publice din municipiul Brăila cu un vehicul cu tracţiune animală, faptă interzisă de legislaţia în vigoare. De asemenea, însoţitorul acestuia, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost sancţionat contravenţional pentru faptul că a aruncat, la rândul său, deşeuri inerte pe domeniul public. Precizăm că, aceluiaşi conducător de atelaj hipo i-a mai fost confiscată o căruţă în luna februarie a anului trecut, pentru săvârşirea aceleiaşi contravenţii.
De asemenea, în luna august a acestui an, poliţiştii locali brăileni, împreună cu comisarii Gărzii de Mediu Brăila, au mai confiscat o căruţă aparţinând unui individ în vârstă de 54 de ani, care a fost depistat în timp ce arunca moloz pe domeniul public, în zona străzii Cezar Petrescu. Bărbatul a fost amendat de către comisarii Gărzii de Mediu, iar atelajul hipo a fost transportat într-o zonă special amenajată de pe platforma fostului combinat, situat pe raza comunei Chiscani. De la începutul anului şi până acum, poliţiştii locali brăileni au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.505 lei, persoanelor suprinse circulând cu vehicule cu tracţiune animală pe străzile din municipiul Brăila. VEZI VIDEO mai jos! ↓
Amendată cu 800 lei pentru că a aruncat gunoiul aiurea (VIDEO)
Polițiștii locali din Tecuci duc în ultimele vreme o luptă cu lipsa acută de bun simț a celor care aruncă gunoiul pe unde nimeresc.
Potrivit polițiștilor locali tecuceni, zilnic, dispecerul de serviciu din cadrul Poliției Locale Tecuci urmărește camerele de supraveghere video instalate în oraș, acordând o atenție sporită locurilor unde s-a semnalat săvârșirea unui număr sporit de contravenții.
Astfel, pe arterele principale, s-a observat apariția unui nou obicei: scoaterea gunoiului menajer din locuința proprie și aruncarea lui în/lângă coșurile stradale.
Astfel, într-una din ultimele zile, pe strada Gheorghe Petrașcu, în zona intersecției Cina, pe o cameră de supraveghere a fost văzută o persoană de sex feminin care a lăsat două sacoșe cu gunoi lângă un coș amplasat pe un stâlp.
În urma verificărilor efectuate pe teren, persoana a fost identificată: P. D., în vârstă de 49 de ani, din Tecuci. Aceasta a recunoscut abaterea săvârșită, s-a angajat să nu mai repete fapta și a semnat procesul verbal de contravenție, 800 lei. O sumă destul de mare, mai ales în condițiile în care ghena de gunoi era la 50 metri în spatele blocurilor.
"Atragem atenția că aceste coșuri de gunoi, amplasate pe stâlpi, lângă bănci în parcuri sau pe aleile dintre blocuri, nu sunt pentru a fi umplute cu gunoiul din casa fiecăruia, pentru acesta sunt amplasate ghene peste tot în oraș.
În conformitate cu prevederile HCL 209/2017 privind aprobarea normelor de salubritate și de igienă din Municipiul Tecuci "se interzice aruncarea sau abandonarea de hârtii, deșeuri de ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, de coji de semințe, precum și dispersarea altor deșeuri pe domeniul public" și se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 800 lei și 1.200 lei pentru persoanele fizice și între 1.000 lei și 2.500 lei pentru persoanele juridice", transmit polițiștii locali tecuceni.
VEZI VIDEO, mai jos! *sursa video: Poliția Locală Tecuci
Auchan Galaţi amendat de Protecţia Consumatorilor cu 13.000 lei (FOTO)
Comisariatul Județean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi a verificat modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, în magazinul din municipiu al lanţului de hipermarketuri Auchan. Comisarii CJPC Galaţi au aplicat 3 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 13.000 lei, şi 1 avertisment.
! Abaterile de la legislaţie constatate de comisarii gălăţeni, în timpul controalelor, s-au referit la:
- comercializarea unor legume şi fructe depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, cu ambalaj deteriorat;
- utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu acumulări masive de gheaţă, impurităţi şi praf în zona de produse congelate şi preparate din carne;
- nerespectarea regimului promoţiilor (lipsa de la raft a produsului singular);
- neconcordanţe între denumirea produsului înscrisă pe eticheta de la raft şi cea de pe produs;
- neafişarea preţurilor unor produse;
- nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare de la vitrinele cu produse calde (preparate calde păstrate la temperatura de 38o C, faţă de 60o C, cât este prevăzut în legislaţie).
VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓
Articole similare:
- Magazinele Penny din Galaţi amendate de Protecţia Consumatorilor
- Magazinele LIDL din Galaţi amendate de Protecţia Consumatorilor
Un şofer român de TIR a fost amendat cu un milion de euro în Franţa
Bărbatul în vârstă de 38 de ani locuieşte în România, unde are o firmă de transport internaţional, cu trei camioane şi un singur angajat, scrie La Depeche. Acesta a fost acuzat de posesie şi transport de substanţe narcotice, faptă petrecută pe 11 iunie 2022, în regiunea Gignac.
Pe 11 iunie, acesta a fost oprit de autorităţile vamale pe autostrada A20. În timpul controlului, autorităţile au observat că printre pachetele de prosoape de hârtie se aflau mai mulţi saci negri de gunoi. În interiorul acestora se aflau 381 de polen de canabis, care se vinde cu 2 până la 10 euro per gram, relatează dcnews.ro.
Românul a explicat că încărcarea s-a făcut în Portugalia pe data de 6 iunie, dar că el a rămas în camion în timp ce acesta era încărcat, pentru că doi bărbaţi i-au ordonat să nu iasă din cabină. În plus, acesta a mai afirmat că în timpul călătoriei spre Franţa, a fost urmat îndeaproape de 2 autoturisme BMW. Traseul acestuia a fost prin Spania, apoi spre Paris. Asupra cetăţeanului român au fost găsite şi 2 telefoane mobile, dar nu conţineau nicio informaţie.
"Nu există dovezi că şoferul de TIR ar fi fost urmărit, supravegheat, nu există detalii despre persoanele care l-ar fi ameninţat. Pe camerele video de pe autostradă se văd, într-adevăr, două autoturisme BMW care trec pe lângă TIR, dar nu se confirmă povestea şoferului. În toate cazurile de acest fel, şoferul spune că nu ştie ce transporta", a declarat procurorul de caz, conform sursei citate.
Românul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, interdicţie de a intra în Franţa pentru 10 ani şi o amendă de un milion de euro. Decizia poate fi atacată cu apel.
Căţeluşă cu 9 pui chinuită de stăpână, salvată de Protecţia Animalelor Galaţi (FOTO)
În cursul zilei de ieri, în baza unei sesizări telefonice, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Galaţi s-au deplasat la un imobil situat pe strada Braşov, din municipiul Galaţi, unde au găsit un câine (femelă) rasă comună, cu 9 pui, de aproximativ o lună.
La faţa locului, poliţiştii au constatat că animalul era subnutrit, ca urmare a neasigurării hranei şi apei în cantităţi suficiente, adăpostul acestuia nu este corespunzător şi deţinătorul, o femeie, din municipiul Galaţi, nu i-a asigurat asistenţa medicală necesară, câinele nefiind sterilizat şi nici microcipat. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓
În consecinţă, având în vedere starea de pericol în care a fost găsit, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au dispus măsura plasării câinelui în adăpost, pentru o perioadă de 45 de zile, conform O.U.G. 175/2020.
Totodată, deţinătorul animalului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru nerespectarea obligaţiilor de a asigura animalului un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente si asistenţă medicală.