Poliţiştii din cadrul structurilor rutiere ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au participat la operaţiunea "SPEED MARATHON", parte componentă a acţiunii "SPEED", pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive. Acţiunea se înscrie în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere "ROADPOL", pentru anul 2021, şi se desfăşoară simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene. În cadrul activităţilor desfăşurate, în cursul zilei de miercuri, 21 aprilie 2021, au fost constatate 274 de contravenţii la regimul rutier, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea vitezei legale.
De asemenea, au fost reţinute 30 de permise de conducere pentru depăşirea limitei de viteză legal admise, cu mai mult de 50 de km/h. Unul dintre conducătorii auto sancţionaţi, în acest sens, a fost un bărbat, de 38 de ani, din judeţul Vaslui, depistat conducând autoturismul, pe D.N. 24, în localitatea Priponeşti, cu viteza de 114 km/h. Mai mult, cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii au constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, motiv pentru care au întocmit dosar penal şi îl cercetează sub aspectul comiterii infreacţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Publicat în Eveniment

În contextul liberalizării pieţei de energie electrică, ANRE a demarat acţiuni de control la furnizori pentru a verifica respectarea frecvenţei de emitere a facturii pentru energia electrică furnizată clienţilor finali alimentaţi în regim de serviciu universal, modalitatea de facturare în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură de către operatorul de reţea, precum şi informarea clienţilor casnici din portofoliu cu privire la oferta pentru serviciu universal, ofertele concurenţiale proprii aplicabile precum şi la dreptul clienţilor de a încheia un contract de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială cu orice furnizor licenţiat.
„În urma finalizării acţiunilor de control, s-au constatat nerespectări ale reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieţei de energie electrică, şi s-au aplicat sancţiuni după cum urmează:
- Enel Energie a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor;
- Enel Energie Muntenia a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor;
- Cez Vânzare a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvenţa de emitere a facturii şi facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsurare;
- E.On Energie Romania a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 210.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor şi frecvenţa de emitere a facturii;
- Electrica Furnizare a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 300.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvenţa de emitere a facturii şi facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură.
Facem menţiunea că sumele aferente sancţiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat de presă al ANRE.

Publicat în Economie

190 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forţele de ordine angrenate în acţiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire şi limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Astfel, la data de 18 aprilie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au desfăşurat activităţi de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri şi terase, de pe raza judeţului Galaţi, dar şi în mijloacele de transport în comun.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, peste 1.250 de persoane şi 118 societăţi comerciale.
Totodată, poliţiştii au controlat 573 de locaţii (domiciliile persoanelor/locaţiile declarate pentru carantină, izolare, restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă etc.), precum şi 119 mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 190 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 34.100 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19.
Intervenţiile vor continua şi în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranţa cetăţenilor, precizează IPJ Galaţi.

Publicat în Comunitate

77 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 38 de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri, în urma unei acţiuni pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere având drept cauză depăşirile neregulamentare.
„În perioada 16 - 18 aprilie a.c., poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au desfăşurat o acţiune, pe D.N. 25, în zonele cu risc rutier ridicat, pentru reducerea victimizării prin accidente în care conducătorii auto nu respectă regulile privind depăşirea. Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 77 de contravenţii, aplicând tot atâtea sancţiuni contravenţionale, în valoare de 55.000 de lei, 42 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, şi 35 pentru alte abateri la regimul rutier, prevăzute de O.U.G. 95/2002, republicată. Totodată, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 38 de permise de conducere, dintre care 19 pentru nerespectarea regimului legal de viteză”, a precizat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.
Totodată, 17 permise au fost ridicate în vederea confiscării pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, alt permis a fost ridicat în vederea confiscării pentru consum de alcool şi un altul pentru neacordare de prioritate vehicule.

Publicat în Eveniment

102 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 19 permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri, în urma unei acţiuni având ca scop reducerea victimizării prin accidente rutiere provocate de nerespectarea vitezei legale.
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii IPJ Galaţi, în data de 13 aprilie 2021, în intervalul orar 05.00 - 13.00, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au desfăşurat o acţiune pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere provocate de nerespectarea vitezei legale.
Acţiunea, la care au fost folosite 3 aparate radar dispuse "în cascadă", s-a desfăşurat pe D.N. 24, pe sectorul de drum cuprins între localităţile Cosmeşti şi Priponeşti, cu preponderenţă în zona producerii, în data de 01.04.2021, a accidentului rutier soldat cu decesul a patru persoane.
Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 102 contravenţii, aplicând tot atâtea sancţiuni contravenţionale, în valoare de 64.400 de lei, 61 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conform O.U.G. 95/2002, republicată.
Totodată, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 19 permise de conducere, dintre care 18 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 1 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au desfăşurat activităţi de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri şi terase, de pe raza judeţului Galaţi, dar şi în mijloacele de transport în comun.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, peste 1.190 de persoane şi 113 societăţi comerciale.
Totodată, poliţiştii au controlat 248 de locaţii (domiciliile persoanelor/locaţiile declarate pentru carantină, izolare, restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă etc.), precum şi 140 de mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19.
Intervenţiile vor continua şi în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranţa cetăţenilor.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Alte 79 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate participanţilor la protestele neautorizate ce au avut loc în municipiul Galaţi, anunţă Jandarmeria Galaţi.

„În urma verificărilor operative efectuate de către Jandarmeria Galaţi cu privire la protestele neautorizate ce au avut loc în municipiul Galaţi, în zilele de 28, 29, 30 şi 31 martie 2021 au fost aplicate alte 79 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 36.250 lei.
 
Sancţiunile aplicate au vizat tulburarea ordinii şi liniştii publice, circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă şi nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie epidemiologică.
 
Garantăm fiecărei persoane dreptul la liberă exprimare, însă acesta trebuie făcut cu respectarea legii şi a drepturilor şi libertăţilor celorlalte persoane“, precizează sursa citată.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Jandarmeria Galaţi a anunţat miercuri dimineaţă, că în urma protestelor de marţi seară, în municipiile Galaţi şi Tecuci au fost aplicate amenzi totale de 32.700 lei.

Astfel, în municipiul Galaţi au fost depistate 4 infracţiuni, cu 4 autori, de port ilegal de obiecte periculoase (bonuri, briceag, cuter) şi aplicate 21 de contravenţii, în cuantum total de 20.700 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi circulaţia după ora 22.00, şi un avertisment.

De asemenea, în municipiul Tecuci au fost depistate 2 infracţiuni de port ilegal de obiecte periculoase (baston telescopic şi spray cu substanţe iritant-lacrimogene), aplicată 1 amendă în cuantum de 500 lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi 22 de sancţiuni, în cuantum total de 11.500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi circulaţia după ora 22.00.

Jandarmeria Galaţi precizează că nu au fost incidente.

Citește și Protestele din Galaţi au adunat în 2 zile amenzi de 84.000 lei

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Jandarmeria Galaţi informează că în urma celor două proteste din municipiu împotriva noilor restricţii impuse de Guvern privind limitarea răspândirii noului coronavirus, au fost aplicate amenzi totale de 84.000 lei.

Astfel, pentru protestul din data de 28 martie 2021, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 lei, pentru:
- participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a);
- circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin. (3) lit. b).

Pentru protestul din data de 29 martie 2021, 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 72.000 lei, pentru:
Legea 55/2020
- nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);
- participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a);
- circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin. (3) lit. b).
Legea 61/1991
- proferarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă;
- tulburarea fără drept a liniştii locuitorilor.

„La protestul ce a avut loc ieri, în municipiul Galaţi au fost extrase din mulţime 5 persoane care au fost conduse la autospecialele jandarmeriei unde au fost sancţionate contravenţional pentru proferarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, circulaţia pietonală în intervale orare interzise sau restrânse. Situaţia este în actualizare şi vor fi aplicate alte sancţiuni după identificarea participanţilor“, precizează Jandarmeria Galaţi.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, sprijiniţi de jandarmi şi reprezentanţi A.N.P.A. - Serviciul Teritorial Moldova şi D.S.V.S.A. Galaţi, au desfăşurat joi, 24 martie 2021, o acţiune de verificare a respectării legislaţiei în domeniul deţinerii, transportului şi comercializării peştelui şi produselor din peşte. Cu ocazia acţiunii, au fost verificate 11 societăţi comerciale şi 9 pieţe, fiind, totodată, controlate 96 de mijloace de transport. Au fost constatate 2 infracţiuni şi 30 de contravenţii, prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 400.000 de lei. 253 de kg de peşte şi aproximativ 25 de kg de icre au fost ridicate în vederea confiscării.

Astfel, în piaţa din cartierul Micro 17, poliţiştii au depistat un bărbat care oferea spre vânzare cantitatea de 24,5 kg de peşte, speciile scrumbie şi crap, pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Marfa a fost confiscată şi predată unei societăţi specializate, bărbatul fiind cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de comercializare a peştelui şi produselor din peşte fără documente de provenienţă.

De asemenea, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, aflat în piaţa din cartierul Micro 19, poliţiştii au găsit cantitatea de aproximativ 28 de kg de peşte, speciile scrumbie şi şalău, deţinută fără documente de provenienţă. Ca urmare, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de deţinere de peşte fără documente de provenienţă. Totodată, s-a constatat că, pentru cantitatea de 224,5 kg de peşte, speciile novac, crap, lup de mare, somon şi doradă, precum şi pentru aproximativ 16 kg de icre, nu există documente de trasabilitate, în acest caz, societatea comercială fiind sancţionată contravenţional, cu suma de 6.000 de lei.

Publicat în Eveniment
Pagina 11 din 13