Pe fondul creşterii accentuate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus SARS-CoV-2, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi şi Poliţiei Municipiului Tecuci au intensificat activităţile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă.
Activităţile  desfăşurate, în perioada 01 - 03 octombrie a.c., pe raza municipiilor Galaţi şi Tecuci, au vizat, în special, zonele aglomerate, localurile de alimentaţie publică, agenţii economici, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Astfel, poliţiştii au efectuat controale la un număr de 110 localuri publice, baruri, terase, precum şi restaurante/saloane unde se organizează evenimente private.
Au fost, de asemenea, controlate 274 de societăţi comerciale şi 200 de mijloace de transport persoane.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, poliţiştii au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020.
Totodată, poliţiştii au informat cetăţenii despre noile reglementări instituite pentru prelungirea stării de alertă, pe teritoriul României, conform H.G. 932/2021, şi necesitatea respectării acestora.

Publicat în Eveniment

158 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 33 de premise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri, în urma unei acţiuni pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză, desfăşurată pe raza judeţului Galaţi.
Astfel, în perioada 23 - 26 septembrie 2021, efectivele de poliţie rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, au acţionat, pe drumurile naţionale şi judeţene, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
În cadrul acţiunii au fost constatate 158 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, dintre care: 58 pentru depăşirea regimului legal de viteză, 14 pentru abateri pietoni, 10 pentru nerespectarea prevederilor legale de către biciclişti, 4 pentru neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea drumului, 3 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, 1 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, 1 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 67 pentru alte abateri la regimul rutier.
Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 33 de permise de conducere (22 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 3 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, 2 pentru alte abateri la regimul rutier, 1 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept, 1 pentru consum de alcool) şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
Totodată, s-a constatat comiterea a 3 infracţiuni la regimul rutier: conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (2) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (1).

Publicat în Eveniment

Pe perioada lunii august 2021, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la ordine publică au aplicat un număr de 451 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 89.000 lei şi 667 puncte penalizare.
În luna august cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, pentru oprire, staţionare, parcare neregulamentară (un număr de 330), iar alte 116 de sancţiuni au fost date, conform prevederilor HCL 339/2021, pentru: parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar, pe locurile destinate persoanelor cu handicap etc. Tot în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic” au mai fost aplicate sancţiunui pentru încălcarea HCL 335/2014.
În perioada martie - august 2021, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali au aplicat un număr de 2.907 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 500.000 lei, şi un număr de 4.432 puncte penalizare.
În perioada mai - august 2021, în cadrul Planului de măsuri - Estival 2021, poliţiştii locali au aplicat un număr de 746 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 190.000 lei. Cele mai multe dintre amenzile date, au fost pentru încălcarea prevederile Legii 61/1991 (predomină cele pentru consum de băuturi alcoolice şi tulburarea liniştii publice) şi a HCL 260/2018/HCL 339/2021 (murdărirea domeniului public).
Au mai fost aplicate sancţiuni pentru încălcarea următoarelor acte normative: Legea nr. 349/2002 şi Legea nr.55/2020. Tot în perioada menţionată, oamenii legii au au constatat, în cadrul Planului de măsuri - Estival 2021, un număr de cinci fapte cu caracter penal.
Pe toată perioada de desfăşurare, în cadrul Planului de măsuri - Estival 2021, poliţişti locali au urmărit: depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile Legii nr. 54/2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic; supravegherea grupurilor de persoane (minori, tineri) care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca scandal public; înlăturarea persoanelor aflate în stare de ebrietate sau care săvârşesc gesturi obscene şi luarea de măsuri legale conform Legii nr. 61/1991; depistarea persoanelor care deteriorează materialul dendrofloricol, mobilierul urban sau murdăresc domeniul public, informează Poliţia Locală Galaţi.

Publicat în Eveniment

Polițiștii gălățeni, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere și ai Direcției Silvice, au desfășurat, la data de 28 august a.c., pe raza județului, o acțiune pe linie silvică.

În cadrul activităților, au fost verificate 12 zone împădurite și mai multe societăți comerciale, fiind constatate 52 de contravenții și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 26.500 de lei.

Dintre acestea, două contravenții, în valoare de 7.000 de lei, au fost aplicate pentru depozitarea în incinta punctelor de lucru a materialelor lemnoase fără proveniență legală.

De asemenea, au fost confiscate faptic 5.50 mc de material lemnos (cherestea) și valoric 16.175 mc lemn de foc/cherestea, în valoare totală de 13.817 lei.

Totodată, polițiștii au constatat comiterea a două infracțiuni la regimul rutier.

Publicat în Eveniment

91 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 lei, au aplicat în ultimele luni poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale, în urma unor ample verificări derulate la agenţii economici de pe raza municipiului Galaţi.

Astfel, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au controlat un număr de 81 de operatori economici, persoane juridice care deţin terase sezoniere. Pe parcursul acestor acţiuni de control, oamenii legii au urmărit modul în care agenţii economici respectă legislaţia în vigoare. În urma verificărilor unui număr de 55 de locaţii, 25 dintre acestea nu deţineau autorizaţii sau contracte de închiriere.

În aceste cazuri, politiştii locali au aplicat un număr de 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.900 lei. 12 dintre amenzi au fost date în baza prevederilor HCL nr. 339/2021, pentru nerespectarea condiţiilor stabilite de administraţia publică locală, iar 13 sancţiuni au fost aplicate pentru lipsa Acordului privind exercitarea activităţii de comercializare în zone publice, conform prevederilor OG nr. 99/2000. La un operator economic s-a dispus şi măsura complementară de suspendare a activităţii, până la autorizare.

O altă acţiune amplă derulată de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale a vizat activitatea agenţilor economici cu sediul pe raza cartierului Ţiglina I (Bulevardul Marea Unire, strada Cloşca, strada Regiment 11 Siret şi strada Brăilei), în număr de 195. Oamenii legii au verificat dacă respectivii operatori economici, conform legislaţiei, necesită autorizaţie de funcţionare.

În urma controalelor au fost aplicate un număr de 62 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 15.400 lei. Astfel, pentru lipsa Acordului privind exercitarea activităţii de comercializare în zone publice, conform prevederilor OG nr. 99/2000, au fost date un număr de 42 amenzi, în timp ce pentru nerespectarea condiţiilor stabilite de administraţia publică locală, au fost date alte 20 de sancţiuni contravenţionale.

Tot în baza unui Plan amplu de măsuri, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au avut în atenţie şi cea mai mare zonă comercială de pe raza municipiului, unde au verificat un număr de 196 de agenţi economici. În urma controalelor, au fost aplicate patru amenzi, în sumă de 2.000 lei, în baza HCL 260/2018, pentru nerespectarea condiţiilor stabilite de administraţia publică locală.

Până la finele lunii septembrie 2021, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au în derulare o acţiune care îi vizează pe agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul de alimentaţie publică (restaurante, baruri, fast-food-uri etc.). Aplicând prevederile legale, poliţiştii locali vor efectua verificări cu privire la exercitarea activităţii de comercializare în zone publice şi deţinerea autorizaţiei de alimentaţie publică şi a altor autorizaţii prevăzute de lege.

Trebuie precizat că verificări privind legalitatea funcţionării, se vor efectua şi la operatorii economici ce organizează evenimente (nunţi, botezuri etc.), precizează Poliţia Locală Galaţi.

Publicat în Eveniment

Luxemburg a devenit ţara europeană care a impus până acum cele mai mari amenzi pentru încălcarea normelor prevăzute de Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR), a relatat miercuri euractiv.com.
Numai în luna iulie, autoritatea luxemburgheză pentru protecţia datelor a amendat grupul Amazon cu 746 de milioane de euro pentru încălcarea repetată a GDPR.
Marele Ducat este urmat de Italia (84 milioane de euro) şi Franţa (57 milioane de euro).
Valoarea totală a amenzilor date în Uniunea Europeană pentru încălcarea GDPR a depăşit 1 miliard euro.
În ceea ce priveşte numărul amenzilor impuse, pe primele trei poziţii în Uniunea Europeană se situează Spania, Italia şi România, cu 255, 76 şi, respectiv, 61 de sancţiuni date în cei peste trei ani trecuţi de la intrarea în vigoare a GDPR.
Multe dintre deciziile de impunere a unor amenzi se bazează pe articolul 5 al GDPR, care stabileşte un cadru pentru procesarea datelor în blocul comunitar.
La 25 mai 2018, în Spaţiul Economic European (Uniunea Europeană plus Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) a intrat în vigoare Regulamentul General privind Protecţia Datelor, un set unic de norme cu o abordare comună la nivelul UE în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal. De la data respectivă aproape toate statele membre şi-au adaptat legislaţia naţională pentru a se conforma GDPR.
Întrucât în majoritatea cazurilor datele sunt procesate în ţări diferite, legislaţia UE a introdus un aşa-numit mecanism al ''biroului unic'', care asigură cooperarea între autorităţile naţionale pentru protecţia datelor.
Un aspect foarte important este acela că autoritatea abilitată pentru gestionarea cazurilor transfrontaliere depinde de locul unde îşi are sediul juridic entitatea vizată care procesează datele. De exemplu, în cazul grupului Amazon, autoritatea luxemburgheză pentru protecţia datelor conduce investigaţia întrucât sediul european al Amazon se află în Luxemburg. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

În perioada de weekend, peste 180 de jandarmi gălăţeni s-au aflat în dispozitiv de asigurare a ordinii publice la manifestările culturale, religioase şi artistice organizate în judeţul Galaţi, cât şi alături de poliţişti, la menţinerea ordinii publice.
În acest sfârşit de săptămână, Jandarmeria Galaţi a executat 20 misiuni de asigurare şi de menţinere a ordinii publice, cu precădere la manifestările religioase şi artistice ce au avut loc în această perioadă, pentru a asigura un climat de siguranţă tuturor celor care au ales să petreacă zilele de weekend în stradă.
Jandarmii gălăţeni au intervenit şi au acordat sprijin cetăţenilor la 6 apeluri 112 sau prin dispeceratul jandarmeriei ori al poliţiei. A fost constatată o infracţiune pe timpul desfăşurării „Iarmarocului Moldovenesc” din Tecuci, şi au fost aplicate 22 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.650 lei, dintre care 5 sancţiuni au fost avertismente scrise. Sancţiunile au fost aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, proferarea de injurii şi expresii jignitoare, ori de ameninţări cu acte de violenţă cât şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie epidemiologică stabilite de Legea 55/2020. Totodată, patru persoane care şi-au pierdut diferite obiecte sau sume de bani pe timpul participării la manifestările publice şi-au putut recupera bunurile, acestea fiind găsite fie de către jandarmi, fie de către diferite persoane care le-au predat jandarmilor.
Printre persoanele sancţionate s-a aflat şi un bărbat în vârstă de 35 ani, din comuna Smârdan, care a fost identificat de jandarmi în timp ce participa la slujba religioasă organizată de Hramul Mănăstirii Vladimireşti, asupra acestuia fiind dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Bărbatului i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 1.000 lei şi a fost informată Direcţia de Sănătate Publică Galaţi.

Publicat în Eveniment

68 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 7 premise de conducere au fost reţinute de poliţiştii gălăţeni, în urma unei acţiuni pe linie rutieră, desfăşurată în sistem integrat, în cursul zilei de miercuri.
Astfel, la data de 11 august a.c., în intervalele orare 07.00 - 09.00 şi 17.00 - 19.00, poliţiştii gălăţeni au desfăşurat o acţiune, pe raza întregului judeţ, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi menţinerea unui climat de siguranţă şi ordine publică.
Acţiunea s-a desfăşurat în sistem integrat, la ea participând poliţişti din cadrul structurilor rutiere, de ordine publică şi transporturi, şi a avut, în principal, scop preventiv, urmărind conştientizarea de către cetăţeni a necesităţii respectării prevederilor legale în materia circulaţiei rutiere.
În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale (45 pentru nerespectarea regimului legal de viteză), în valoare de aproximativ 34.000 de lei.
Totodată, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 7 permise de conducere (4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză) şi 2 certificate de înmatriculare.

Publicat în Eveniment

Timp de doua ore, miercuri, intervalul orar 17.00-19.00, pe raza întregului judeţ, poliţiştii brăileni au desfăşurat acţiuni, în sistem integrat, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.
Astfel, poliţiştii au acţionat pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, dar şi pe artere din municipiu, în zone cu potenţial risc în producerea de fapte antisociale, în zone aglomerate, în zona staţiilor CFR, precum şi în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Activităţile au avut scop preventiv, poliţiştii din cadrul structurilor rutiere, ordine publică şi transporturi acţionând cu scopul de a conştientiza cetăţenii despre necesitatea respectării prevederilor legale privind siguranţa rutieră, precum şi normele de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 60.000 de lei, dintre care, 60 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Au fost reţinute 20 permise de conducere, astfel: unul pentru conducerea sub influenţa alcoolului, patru pentru depăşire neregulamentară şi opt pentru nerespectarea coloanei de vehicule de la trecerea la nivel cu calea ferată, intrând pe sensul opus de circulaţie.
Astfel de acţiuni în sistem integrat vor continua să se desfăşoare pe raza intregului judeţ pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale.

Publicat în Regional

În cursul zilei de miercuri, 11 august a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea au acţionat împreună cu poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa pe DN22 E87, pe tronsonul 2 Cantoane-Baia (judeţul Tulcea)-Lumina (judeţul Constanţa), pentru prevenirea accidentelor rutiere, având în vedere faptul că în sezonul estival, traficul rutier pe DN22 E87 se aglomerează.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 117 sancţiuni contravenţionale în valoare de 83.520 de lei, din care 107 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 10 sancţiuni pentru alte abateri la traficul rutier.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 31 de permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.
Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare, scopul fiind acela de a preveni producerea evenimentelor rutiere pe drumurile deschise circulaţiei rutiere.

Razie şi la Brăila

Tot miercuri, 11 august a.c., în intervalul orar 07.00-09.00, pe raza întregului judeţ, poliţiştii brăileni au desfăşurat acţiuni, în sistem integrat, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.
Activităţile au avut scop preventiv, poliţiştii din cadrul structurilor rutiere, ordine publică şi transporturi verificând modul de respectare a normelor rutiere, a transportului de marfă şi de persoane şi acţionând pentru prevenirea actelor de violenţă în mediul stradal.
În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 14.500 de lei, dintre care, 25 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Au fost reţinute 11 permise de conducere, astfel: două pentru conducerea sub influenţa  alcoolului, unul pentru nerespectarea culorii roşu a semaforului şi opt pentru nerespectarea coloanei de vehicule de la trecerea la nivel cu calea ferată, intrând pe sensul opus de circulaţie.
De asemenea, a fost retras şi un certificat de înmatriculare.
Astfel de acţiuni în sistem integrat vor continua să se desfăşoare pe raza întregului judeţ pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale.

Publicat în Regional
Pagina 8 din 12