Ca reacţie la unele cercetări care avansau ideea că în 90% din culturile lumii se practică sărutul pe gură, o echipă de oameni de ştiinţă americani s-a ocupat de acest fenomen, studiindu-l şi ajungând la concluzii diferite. Echipa de cercetători a emis ipoteza că în unele culturi nu se practică săruturi romantice sau cu caracter sexual şi că acest lucru ar fi o etalare a intimităţii. Oamenii de ştiinţă au fost surprinşi să găsească această concepţie în majoritatea culturilor, a declarat Justin Garcia de la Institutul Kinsey al Universităţii Indiana.

Profesorul Garcia a folosit metode standard de analiză interculturală care nu au fost luate în considerare în studiile anterioare, a subliniat omul de ştiinţă. Justin Garcia şi echipa sa s-au concentrat pe 168 de culturi din întreaga lume pentru a evalua raporturile fiecăreia cu „sărutul”.

Doar 46% dintre cele 168 de culturi studiate practică sărutul pe gură, scurt sau prelungit. „Acest aspect ne face să ne gândim cât de mult poate influenţa etnocentrismul nostru occidental felul în care gândim despre comportamentul uman”, a spus dr. Garcia.

Studiul remarcă faptul că sărutul este mai răspândit în Orientul Mijlociu, unde 10 dintre culturile studiate de echipa de cercetători au considerat această practică drept normală. Mai multe rezultate uimitoare au apărut din datele culese din America de Nord, unde doar 55% din culturile studiate găsesc normal un asemenea tip de efuziune, faţă de 70% în Europa şi 73% în Asia. În schimb, sărutul este absent în culturile studiate din America Centrala, Africa Sub-Sahariană, Noua Guinee şi regiunea Amazonului, se menţionează în acest studiu intitulat „Este sărutul romantic-sexual un adevăr aproape universal al omenirii?”.

Se pare că această problemă este legată de complexitatea socială, concluzia studiului fiind că, cu cât o societate este mai stratificată, cu atât mai mulţi dintre membri săi sunt predispuşi să se sărute. Pe de altă parte, autorul studiului a precizat că nu ştie de unde provine acest obicei, adăugând că cimpanzeii practică „sărutul franţuzesc”, cu gura deschisă.

La om, sărutul este un mod de a capta informaţii despre partenerul sexual, prin schimbul de feromoni, a explicat Justin Garcia. Dar motivul pentru care unele culturi au adoptat această practică rămâne necunoscut. Autorul studiului consideră că cercetările trebuie continuate pentru a înţelege acest fenomen, mai scrie lyonne.fr. 

Publicat în Mozaic