Ghid electronic de training dedicat comunicării cu privire la hrana animalelor de companie
Federaţia Europeană a Industriei de Petfood (FEDIAF) a lansat un ghid electronic de training pentru o mai bună cunoaştere şi punere în aplicare a legislaţiei privind hrana animalelor de companie şi normelor voluntare privind comunicarea ''on-pack'' şi ''off-pack'', a anunţat vineri federaţia.
Potrivit sursei citate, modulul gratuit de formare este conceput pentru a însoţi ''Codul de bune practici privind etichetarea hranei pentru animale de companie", un instrument pus la dispoziţie tot de FEDIAF, ambele având la bază reglementările din Regulamentul european 767/2009 pe etichetare.
Cele două resurse sunt disponibile pe site-ul fediaf.org, iar în perioada următoare vor fi puse la dispoziţie şi în limba română, la iniţiativa Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie (ARPAC), organizaţie membră a Federaţiei Europene a Industriei de Petfood.
Instrumentul de învăţare electronică cuprinde şase capitole, inclusiv exemple de etichete şi o secţiune de întrebări şi răspunsuri, care analizează mai detaliat cele trei funcţii de bază ale comunicării produsului: "Informaţii pentru consumatori", "Control şi aplicare" şi "Marketing şi vânzare cu amănuntul".
Instrumentul de învăţare a fost dezvoltat pentru profesioniştii din domeniul industriei petfood, de la producători, la medici veterinari sau mediul academic (profesori, studenţi).
"Codul de etichetare a fost instituit în conformitate cu principiile coreglementării, cu aprobarea instituţiilor responsabile ale UE şi ar trebui citit împreună cu legislaţia UE şi naţională relevantă. Lansarea ghidului electronic de instruire va oferi îndrumări suplimentare cu privire la interpretarea codului, promovând o abordare armonizată în toată Europa", a declarat Victor Romano, preşedintele grupului de lucru pentru Comunicarea Produsului, FEDIAF.
Modulul de training este disponibil pe site-ul fediaf.org. În perioada următoare, ARPAC va realiza informări periodice menite să faciliteze accesul la ghidul electronic, prin adaptarea acestuia în limba română. Informările vor fi disponibile online, gratuit, pe site-ul www.arpac.ro. (Sursa Agerpres)
Cercetătorii ungari dezbat dacă nu cumva porcii sunt mai bune animale de companie decât câinii
Cercetătorii ungari dezbat dacă nu cumva porcii sunt mai bune animale de companie decât câinii. Porcii de rasă pitică, crescuţi ca animale de companie, sunt capabili să rezolve anumite probleme mai grele în mod independent, spre deosebire de câini care caută să obţină ajutorul stăpânilor, conform unei echipe de cercetători de la Universitatea ELTE din Budapesta, transmite DPA, citat de Agerpres.
Cercetătorii din cadrul Departamentului pentru cercetări comportamentale comparative au dorit să afle cum se descurcă porcii în situaţii în care trebuie să rezolve o anumită problemă.
Din ce în ce mai mulţi iubitori de animale din Ungaria optează pentru a avea porci pitici pe post de animale de companie.
Porcii pitici iniţiază interacţiuni cu oamenii la fel de frecvent cum o fac şi câinii, conform concluziilor noului studiu publicat în jurnalul Animal Cognition.
Despre câini se ştie că au tendinţa să-şi observe stăpânii în astfel de situaţii şi să iniţieze interacţiuni comunicaţionale, chiar de la vârste fragede.
Pentru a descoperi cum se comportă atunci când trebuie să rezolve o problemă, cercetătorii i-au pus pe porci şi pe câini în faţa unor provocări cu grad din ce în ce mai ridicat de dificultate, cum ar deschiderea unor cutii în care se afla mâncare. În primă instanţă, cutia era relativ uşor de deschis, în timp ce în ultimele stadii ale experimentului era închisă bine.
În cazul câinilor, aceştia îşi îndreptau atenţia spre stăpân pentru a primi asistenţă în deschiderea cutiilor, pe când porcii perseverau în încercarea de a deschide cutiile singuri.
Porcii "erau mai perseverenţi în încercarea de a rezolva sarcina ce le-a fost dată, lucru care poate să le reflecte predispoziţia de a rezolva singuri problemele", susţine Linda Gerencser, unul dintre cercetători.
Cercetătorii ungari studiază modul în care se comportă porcii pitici încă din 2017. Ei îşi bazează abordarea comparativă pe faptul că, în Ungaria, din ce în ce mai mulţi porci pitici ajung să îndeplinească rolul de animal de companie, rol rezervat de obicei câinilor.
Cum salvezi animalul de companie de căpuşe
Specialiştii dau câteva sfaturi în ceea ce priveşte pericolul infestării animalelor de companie cu paraziţi externi, printre recomandări aflându-se evitarea contactului cu animale fără stăpân sau aplicarea unei soluţii de deparazitare, informează Mediafax.
Specialiştii spun că este foarte important să fie evitată plimbarea animalelor de companie în zonele cu iarbă foarte înaltă, pentru că puricii şi căpuşele se găsesc în astfel de locuri. Totodată, animalul de companie nu trebuie să intre în contact cu animale fără stăpân.
În al doilea rând, stăpânul trebuie să îşi verfice periodic partenerul de joacă pentru a vedea dacă nu a luat paraziţi externi.
Şi pisicile, chiar dacă stau mai mult prin casă, sunt la fel de expuse la astfel de riscuri, mai ales dacă sunt vizitate de „prietene” sau dacă au obiceiul de a hoinări prin vecini sau prin curte. Proprietarii sunt sfătuiţi să verifice atent labele, corpul şi capul animalelor de companie.
A treia şi totodată cea mai bună soluţie pentru a evita o problemă parazitară este achiziţionarea, de la cea mai apropiată farmacie veterinară sau cabinet veterinar, a unui produs împotriva paraziţilor externi.
Medicul veterinar trebuie să aprecieze corect talia animalului de companie, pentru a oferi o pipeta potrivită greutăţii animalului. Aplicarea unei soluţii de deparazitare, precum Pet Spot Forte, spre exemplu, este foarte simplă, produsul venind pe piaţă sub forma unor pipete care trebuie doar golite pe ceafa animalului (în aşa fel încât să nu se scarpine).
O aplicare asigură protecţia necesară timp de 3 - 4 săptămâni, iar preţul este unul accesibil pentru oricine.
Beneficiile uriaşe pe care le au câinii, poneii şi alte animale de companie pentru copii
Bebeluşii care îşi petrec copilăria alături de căţei, ponei şi alte animale de companie în zone rurale prezintă un risc mult mai scăzut de a dezvolta astm până la vârsta de şase ani, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Suedia, informează Reuters. Astfel, copiii care trăiesc alături de câini prezintă un risc de dezoltare a astmului cu 13% mai scăzut până la vârsta şcolarizării, în timp ce copiii care trăiesc în zone rurale, alături de animale de fermă, beneficiază de o reducere cu 52 de procente a acestui risc.
Deşi studiul nu demonstrează în mod direct teoria potrivit căreia câinii previn astmul, analiza sugerează faptul că părinţii care aşteaptă venirea pe lume a copiilor lor ar putea să nu mai fie nevoiţi să renunţe la animale de companie, precizează autorii studiului. "Să permiţi copiilor să aibă un animal de companie în casele lor echivalează cu îmbogăţirea vieţii de familie în multe feluri şi, poate, cu îmbogăţirea microbiomului şi întărirea sistemului lor imunitar", a explicat Tove Fall, cercetător la Universitatea Uppsala din Suedia.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 1 milion de copii, născuţi în Suedia, între anii 2001 şi 2010. Analiza a inclus aproximativ 276.000 de şcolari, din care aproape 22.000 au avut un câine în primul lor an de viaţă şi circa 950 ai căror părinţi lucrau în preajma unor animale de fermă. În total, 11.600 copii au suferit un incident astmatic în cel de-al şaptelea an de viaţă. Expunerea la câini şi animale de fermă în primul an de viaţă a scăzut riscul de astm şi în cazul copiilor preşcolari. Preşcolarii au beneficiat de un risc de astm cu 10% mai mic dacă au avut un câine în familie şi de o scădere cu 21% a riscului de astm în cazul expunerii la animale de fermă. Expunerea la animalele de companie a părut să nu aibă un efect protector în cazul copiilor cu vârste sub trei ani.