Rata şomajului la nivel naţional a fost de 2,64% la finalul lunii martie, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,03 puncte procentuale şi cu 0,69 pp sub cea din luna martie a anului 2021, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), remis, vineri, Agerpres.
Numărul total de şomeri la finele lunii martie 2022 a fost de 230.288 de persoane, mai mic cu 2.587 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 45.928 au fost şomeri indemnizaţi şi 184.360 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 5.723 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 3.136 persoane faţă de luna precedentă.
Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii martie se prezintă astfel: 66.187 şomeri provin din mediul urban şi 164.101 şomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (58.567), urmaţi de cei cu vârstă între 50 şi 55 ani (46.975), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (15.388).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,27%).
Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,10% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,70 %.

Publicat în Economie

Un număr 35.310 locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, informează miercuri instituţia.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (2.305); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.864); manipulant mărfuri (1.510); agent de securitate (1.374); lucrător comercial (1.271); muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.142); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (794); fierar betonist (630); conducător auto transport rutier de mărfuri (610); confecţioner-asamblor articole din textile (577).
Din cele 35.310 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 2.201 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală; programator; manager; contabil etc.), 8.442 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent de vânzări; lucrător comercial; şofer de autoturisme şi camionete; vânzător; manipulant mărfuri etc.) şi 8.711 pentru persoanele cu studii profesionale (lăcătuş mecanic; bucătar; ospătar (chelner); sudor; electrician de întreţinere şi reparaţii etc.).
Restul de 15.956 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecţiilor; femeie de serviciu etc.).
Baza de date a ANOFM se actualizează în timp real în funcţie de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum şi de numărul repartiţiilor emise în vederea ocupării.

718 locuri de muncă vacante, prin intermediul reţelei EURES România

Pe de altă parte, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 718 locuri de muncă vacante, cele mai multe în Germania, respectiv 283 locuri de muncă pentru: ospătar; operator utilaje de construcţii pentru infrastructura de transport din Germania; muncitor necalificat în construcţii pentru infrastructura de transport din Germania; educatoare/ educator; tăietor de carne şi lucrător în producţie.
În Belgia sunt 155 locuri de muncă pentru muncitor necalificat în agricultură iar în Finlanda - 107 locuri de muncă pentru muncitor necalificat - culegător căpşuni; lucrător în agricultură; lucrător în metal; muncitor în producţie pentru elemente din beton; mecanic caroserie auto.
Un număr de 84 de locuri de muncă sunt vacante în Norvegia pentru: bucătar/chef; chelner; chef; operator CNC pentru maşini mari Mazak Integrex; muncitor piscicol; mecanic biciclete; mecanic auto.
În Polonia sunt disponibile 39 locuri de muncă pentru: montator de instalaţii electrice; electronist; operator maşină; muncitor depozit - operator stivuitor; asistent producţie; operator maşină CNC; lăcuitor/vopsitor; strungar/frezor; sudor MIG/MAG sau gaz; lăcătuş; operator CNC; măcelar abator vită.
De asemenea, în Franţa sunt 27 locuri de muncă pentru: culegător sparanghel; tehnician controlul calităţii; tehnician de producţie în industria farmaceutică, iar în Olanda - 15 locuri de muncă pentru: constructor corturi; îngrijitor animale; culegător sparanghel; muncitor.
Locuri disponibile prin reţeaua Eures mai sunt şi în Slovenia, respectiv 3 locuri de muncă pentru: muncitor întreţinere, curăţenie cabine WC; Malta - 2 locuri de muncă pentru: dezvoltator interfeţe IT; proiectant inginer construcţii; Danemarca - 2 locuri de muncă pentru: fierar betonist; Elveţia - un loc de muncă pentru: chirurg plastician. (sursa Agerpres)

Publicat în National

Un număr de 3.231 de persoane au participat la cursurile organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primele trei luni ale anului, a informat instituţia într-un comunicat de presă transmis, luni, Agerpres.
În perioada analizată, din totalul celor care au luat parte la cursurile de formare profesională 2.715 sunt şomeri, 52 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite (altele decât şomerii), iar 62 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
Totodată, 402 persoane participante la aceste cursuri fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Potrivit sursei citate, din ianuarie şi până la finele lunii martie, au fost organizate 189 programe de formare profesională gratuite, dintre care 112 programe de calificare/recalificare, 54 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, respectiv 23 de programe de competenţe-cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri, în perioada ianuarie - martie 2022, sunt: competenţe antreprenoriale (274), inspector/referent resurse umane (221), lucrător în comerţ (191), operator introducere, prelucrare, validare date (189), îngrijitor spaţii verzi (154), femeie de serviciu (118), instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (112), bucătar (97), agent de securitate (81), manichiurist - pedichiurist (79), inspector în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (75), patiser (61), contabil (58), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (54) şi ajutor de bucătar (48).

Publicat în Economie

Urmare a diminuării numărului de solicitări transmise de beneficiarii serviciilor de ocupare către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, toate procedurile aferente măsurilor aplicate de ANOFM în contextul pandemiei generate de răspândirea virusului SARS-CoV-2, publicate în platforma aici.gov.ro, au fost dezactivate.
Pentru accesarea în continuare a acestor măsuri, documentele necesare vor fi transmise în format electronic la adresele de e-mail ale agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, adrese ce se regăsesc în ANEXA la acest anunţ.
Formularele necesare pentru accesarea serviciilor destinate diminuării efectelor pandemiei asupra mediului economic pot fi vizualizate pe site-ul ANOFM la secţiunea Persoane juridice/Formulare - https://www.anofm.ro/index.html?agentie=&categ=4&subcateg=12.
De asemenea, pentru detalii suplimentare, agenţii economici sunt rugaţi să contacteze agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora au sediul social, informează ANOFM.

Publicat în Economie

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează agenţii economici cu privire la faptul că cetăţenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul ţării noastre nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, potrivit Legii nr. 200/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Pentru a beneficia de toate serviciile şi măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul celor nouă luni, cetăţenii ucraineni pot cere acordarea statutului de refugiat.
După dobândirea unei forme de protecţie internaţională, aceştia se pot înregistra în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă beneficiind gratuit astfel de măsurile de stimulare a ocupării: medierea muncii prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă; informarea şi consilierea profesională prin care se oferă un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor în căutarea unui loc de muncă, care au ca scop furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; formarea profesională; evaluarea şi recunoaşterea competenţelor profesionale obţinute în sistem nonformal şi informal etc. Programele de formare profesională asigură, conform legii, iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă, informează ANOFM.

Publicat în Eveniment
Miercuri, 02 Martie 2022 13:42

Indemnizaţia de şomaj a fost majorată

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) aplică măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Conform prevederilor Legii nr. 225 din 26 iulie 2021, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Indicatorul Social de Referinţă (ISR) se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În acest sens, beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) vor creşte de la 1 martie 2022, ca urmare a majorării acestui indicator, cu 5,1%.
Astfel, ca urmare a aplicării noii valori a Indicatorului Social de Referinţă (ISR) baza de calcul pentru indemnizaţia de şomaj va fi majorată de la 375 de lei la 394 de lei, prima de inserţie, acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni va creşte de la 1.500 la 1.576 de lei, prima de inserţie acordată angajatorilor pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate, creşte de la maximum 2.000 lei la maximum 2.102 lei, iar subvenţia acordată angajatorilor pentru stimularea încadrării elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţelor se măreşte de la 250 la 262 lei.
ANOFM precizează că această majorare se aplică de la 1 martie şi pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date.

Publicat în Comunitate

La sfarsitul lunii decembrie 2021, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi erau înregistraţi 10.626 de şomeri (din care 4.681 femei), rata şomajului fiind de 5,65% (calculată în funcţie de populaţia activă civilă la data de 01.01.2021). Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 5,47%, în această lună acest indicator a înregistrat o creştere cu 0,18 pp.

Din totalul de 10.626 de persoane înregistrate în evidenţele AJOFM Galaţi, 1.429 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 9.197 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 8.864 de şomeri provin din mediul rural şi 1.762 sunt din mediul urban.

Conform ultimei situaţii statistice lunare publicata pe site-ul ANOFM, cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului (calculate cu populaţia activă civilă la 01.01.2021), la data de 31 decembrie 2021, au fost: Vaslui (6,98%),Teleorman (6,19%), Dolj (5,76%), Galaţi (5,65%), Mehedinţi (5,59 %). Judeţul Galaţi ocupă locul 4 în topul judeţelor cu rată mare a şomajului înregistrat (5,65%). Judeţele cu cel mai mare număr de şomeri în evidenţă, la data de 31 decembrie 2021, au fost urmatoarele: Dolj (15.375 de şomeri), Bucureşti (14.004 şomeri), Galaţi (10.626 de şomeri).

Structura şomajului pe grupe de vârste arată că cei mai mulţi şomeri gălăţeni au între 40 și 49 ani, respectiv 2.803 persoane.

Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Galaţi (37,83%), urmaţi de cei cu studii primare (22,78%). Şomerii cu nivel de instruire inferior (învăţământ primar şi fără studii, învăţământ gimnazial, învăţământ profesional/arte şi meserii) reprezintă 83,37% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii medii (liceale și postliceale) reprezintă 13,50%, iar cei cu studii superioare reprezintă 3,13%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3.512 persoane foarte greu ocupabile, 4.505 greu ocupabile, 1.990 mediu ocupabile, iar 619 sunt persoane uşor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituţiei, precizează AJOFM Galaţi.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza în luna decembrie 69 de programe de formare profesională la nivel naţional, pentru 1.031 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de cea a Municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat remis vineri de instituţie.
Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează următoarele calificări: operator introducere validare şi prelucrare date - 98 de persoane; inspector (referent) resurse umane - 85 persoane; îngrijitor spaţii verzi - 76 persoane; inspector în domeniul sănătăţii şi securitaţii în muncă - 59 persoane; lucrător în comerţ - 56 persoane; competenţe cheie-comunicare în limba română - 42 persoane; femeie de serviciu - 42 persoane; ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie - 42 persoane; electrician constructor - 34 persoane; mecanic auto - 29 persoane.
Cursurile cu cei mai mulţi participanţi se vor organiza în judeţele Mureş (140 de persoane), Dolj (93 persoane), Dâmboviţa (84 persoane), Galaţi (84 persoane) şi Braşov (70 persoane).
Persoanele interesate de participarea la aceste cursuri se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa sau pot vizualiza oferta de cursuri pe site-ul ANOFM. (sursa Agerpres)

Publicat în National

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lui noiembrie 2015 la nivel naţional s-a menţinut la valoarea consemnată în luna precedentă, respectiv 4,88%, dar a scăzut cu 0,33 puncte procentuale faţă de cea raportată în noiembrie 2014, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Numărul total de şomeri înregistraţi în evidenţele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, în luna noiembrie 2015, este de 434.739 persoane. Din totalul acestora, 101.193 au fost şomeri indemnizaţi şi 333.546 neindemnizaţi.

În perioada de raportare, rata şomajului masculin a crescut cu 0,01 puncte procentuale faţă de luna precedentă, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4,52% la 4,51%, precizează ANOFM.

În funcţie de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să-l înregistreze grupa 40-49 de ani (118.423 de persoane), urmată de 30-39 de ani (88.125 de persoane), cei mai puţini şomeri fiind înregistraţi în grupa de vârstă 25-29 de ani, respectiv 32.976 de persoane.

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor consemnaţi în evidenţele Agenţiei (76,33 %), în timp ce şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 18,59% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,09%.

Rata şomajului a scăzut în 25 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, cele mai mari scăderi înregistrându-se în: Bihor, cu 0,25 pp, Mehedinţi, cu 0,24 pp, Hunedoara, cu 0,21 pp, Giurgiu, cu 0,19 pp, Covasna, cu 0,18 pp, Mureş, cu 0,09 pp, şi Suceava, cu 0,08 pp. Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele: Teleorman (11,09%), Vaslui (10,74%), Mehedinţi (10,71%), Buzău (9,47%), Galaţi (8,95%), Dolj (8,91%), Olt (7,95%), urmate de judeţele Gorj (7,52%) şi Brăila (7,05%).

"Nivelul minim al ratei şomajului în luna noiembrie, de 1,26%, s-a înregistrat în judeţul Ilfov", adaugă ANOFM. 

Publicat în National

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) derulează împreună cu mai multe ţări europene Programul „Your First Eures Job“ - „primul tău loc de muncă EURES”, care reprezintă o oportunitate de mobilitate în Uniunea Europeană, informează purtătorul de cuvânt al AJOFM Galaţi, Magdalena Hîncu. „Proiectul sprijină mobilitatea tinerilor în vârstă de 18-35 de ani în ţările UE, asigură suport pentru găsirea unui loc de muncă, prin consiliere, mediere şi servicii de recrutare, folosind capacitatea reţelei serviciilor publice şi a reţelei EURES, având ca rezultat concret plasarea a minimum 1.200 de tineri la nivel european, prin acordarea unui număr corespunzător de subvenţii de mobilitate”, ne-a mai precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Galaţi. Programul se adresează tinerilor solicitanţi de locuri de muncă şi angajatorilor care caută să îşi ocupe locurile vacante, din toate ţările Uniunii Europene, precum şi din Norvegia şi Islanda, pentru care pot aplica cetăţenii români şi străini, joburile fiind afişate pe portalul Eures al locurilor de muncă vacante la nivel european. Proiectul este valabil în perioada 1 iunie 2015 - 31 aprilie 2017. Informaţiile se pot afla accesând site-ul eures.anofm.ro/firstEures.Job.php. La nivelul EURES sunt disponibile 515 locuri de muncă: 137 de locuri de muncă în Germania (50 de posturi de asistent medical, 10 de agent de securitate, 10 de agent de pază, 10 de betonist, 15 de factor poştal), 10 locuri de muncă în Elveţia (10 posturi de îngrijire copii au pair), 226 de locuri de muncă în Republica Cehă (50 de posturi de operator, 20 de muncitori asamblare, 50 de operator producţie), 92 de locuri de muncă în Norvegia (10 posturi de lider de echipă pentru personal yoga, 10 posturi de lider de echipă în servicii de înfrumuseţare). 

 

Publicat în Economie