Printre primele reacţii ale oamenilor de afaceri din România a venit din partea unui antreprenor gălăţean. Compania Hitman Internaţional, aparţinând gălăţeanului Dan Ciocea (foto), a anunţat încă din primele zile ale războiului din Ucraina că încetează de orice plată către partenerul său Duma Imob Development, companie deţinută de Antonie Iorgovan, pe motiv că beneficiarul real al sumelor este de fapt Federaţia Rusă.

După ce în luna ianuarie Dan Ciocea declarase pentru Forbes România că a investit câteva milioane de euro în hotelul de patru stele din zona Charles de Gaulle pe care voia să-l inaugureze în primăvara aceasta, zilele trecute omul de afaceri a anunţat că încetează să mai facă plăţi către partenerul său, compania lui Antonie Iorgovan ce activează  în domeniul imobiliar, Duma Imob Development, motivat de faptul că acea clădire aparţine de fapt Administraţiei Afacerilor Preşedintelui Federaţiei Ruse.

"Din cauza faptului că traseul sumelor pe care compania noastră le-ar plăti în perioada următoare către SC Duma Imob Development SRL ar avea ca destinaţie finală şi beneficiar real structurile comerciale controlate nemijlocit de Federaţia Rusă, am decis să sistăm îndeplinirea obligaţiilor de plată ale companiei noastre care rezidă din Contractul de subînchiriere încheiat între părţi sub nr. 006 /05.06.2020, având drept obiect imobilul situat în Bucureşti, Piaţa Charles de Gaulle nr. 4-6, sector 1. Prin această decizie, SC HITMAN INTERNATIONAL SRL se asigură că nu va fi partaş la genocidul din Ucraina si nici nu va finanţa, fie şi indirect şi involuntar, Federaţia Rusă şi demersul nelegitim al acesteia de schimbare a ordinii mondiale prin argumentul armelor", anunţă compania omului de afaceri gălăţean.

Potrivit lui Dan Ciocea, "Întreprinderea de administrare a proprietăţilor din străinătate", din cadrul Administraţiei Afacerilor Preşedintelui Federaţiei Ruse, deţine imobilul respectiv pe care l-a închiriat către SC Global Energy Investment SRL în baza Contractului de închiriere nr. 1034/09.09.2016. Pentru ca la rândul său, SC Global Energy Investment SRL să-l subînchirieze către compania controlată de Antonie Iorgovan, SC Duma Imob Development SRL, în baza Contractului de subînchiriere nr. 189/02 din data de 12.09.2016, consemnează Forbes.

În 2020, SC Duma Imob Development SRL a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu peste 1.500%, depăşind 2,1 milioane de lei de la 132.000 de lei (în 2019). De asemenea, profitul companiei a fost în 2020 de aproape 1,1 milioane de lei, în creştere cu peste 170 de procente faţă de cel declarat anul anterior.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Incidentul s-a petrecut la Campionatul Naţional de Box Under 22, ce se desfăşoară la Brăila. După finala la categoria 51 kg, Mihai Bogdan Dobrescu, fost vicecampion mondial şi participant la Olimpiada de la Sydney, actualmente antrenor voluntar la CSM Brăila, are o discuţie cu cei de pe banca clubului din Ploieşti. După discuţie, i-a aplicat în afara ringului un croşeu de stânga ploieșteanului Gabriel Şchiopu. Acesta cade secerat şi urcă pe podiumul de premiere plin de sânge (foto deschidere ↑). Fapta a fost reclamată la poliţie şi sportivul lovit a depus şi plângere. Lovitura a fost surprinsă pe camerele de supraveghere din sală, dar nimeni nu poate spune acum cu certitudine ce s-a întâmplat. VEZI VIDEO, mai jos! ↓

sportiv

Gabriel Şchiopu (foto ↑), proaspătul campion naţional, a ajuns la spital pentru investigaţii şi susţine că Dobrescu a avut ceva de împărţit cu toată delegaţia ploieşteană, strigând la ei să nu mai facă galerie şi vorbind urât. „Am avut galerie, copiii mei de la Petrolul, copiii mei cei mici, care au boxat la cadeţi. Maestrul Dobrescu Bogdan a ţipat la copii, i-a înjurat. I-am spus antrenorului meu Ion Moroiţă și l-a întrebat maestrul: «De ce țipi tu la copiii mei? Îi creşti tu?! Eu îi cresc! Te rog frumos, nu mai ţipa!». «Că aşa vreau eu!», a răspuns într-un mod urât maestrul Dobrescu Bogdan. Apoi, el s-a uitat la mine și, pe motiv că i-aș fi vorbit îngâmfat şi urât, mi-a dat un pumn, dar eu nu am deschis gura până atunci”, susţine Gabriel Şchiopu.

antrenor

De partea cealaltă, Dobrescu regretă cele întâmplate şi afirmă că a fost provocat iniţial chiar de antrenorul Moroiță și apoi de sportivul Gabi Şchiopu, iar cearta cu acesta l-a făcut să-şi piardă cumpătul. „Nu ar fi trebuit să se ajungă acolo, nu este genul meu și îmi pare rău pentru treaba asta. La galerie, da, m-am uitat la ei şi nu le-am zis nimic, mă uităm, chiar îmi plăcea cum făceau galerie. Maestrul Moroiță mă cheamă și, eu vă spun ce mi-a zis acel antrenor, maestrul Moroiță, «Cine m**tii m**ii ești să te legi de copiii mei, băi că**tule?!». A sărit între timp şi acel copil, m-au făcut în tot felul şi am zis: «Măi, eu o să ma duc la Federaţie şi la domnul preşedinte!». A zis că nu îi pasă şi m-a înjurat în continuare. Când s-a ridicat de pe bancă, vă daţi seama, am reacţionat. Îmi pare foarte rău, nu trebuia să fac aşa ceva“, a spus Mihai Bogdan Dobrescu (foto ↑).

Cuvinte de laudă pentru Dobrescu, dar şi de surprindere pentru gestul său, le are şi organizatoarea competiţiei şi, totodată, şefa antrenorului, care, însă, se va supune deciziei comisiei de disciplină şi a organelor de anchetă. Se pare că existau animozităţi încă din trecut, când Dobrescu era şi el component şi antrenor al lotului din Ploieşti, şi, ulterior, la lotul Naţional. Se aşteaptă în acest caz decizia Federaţiei de Box şi a poliţiei. *sursa foto deschidere: facebook - Boxul Curat! *sursa foto antrenor: facebook

Publicat în Regional

Caravana Diviziei A la handbal feminin a pornit la drum duminică. În sala Olimpia din Ploieşti s-au întâlnit HC Activ Prahova Ploieşti - CSM Galaţi 20-23 (9-9). Duelul echipelor retrogradate din Liga Florilor a fost aprig disputat, cu o primă repriză foarte echilibrată, în care ploieştencele au condus cu 7-5, dar la vestiare s-a intrat cu 9-9 pe tabelă. Gălăţencele au ieşit motivate şi s-au desprins la 3-4 goluri. Finalul a fost incendiar, gazdele s-au apropiat la un gol, dar CSM-istele au avut nervii tari şi au obţinut foarte importantă.
„Un meci cu încărcătură ţinând cont de mai multe aspecte. Sunt foarte bucuros pentru această victorie şi vreau să le mulţumesc fetelor, au respectat, au înţeles şi au jucat ce le-am cerut. Am câştigat prima bătălie din «războiul» lung pe care îl avem de dus pentru promovarea în Liga Florilor, mai avem mult de muncă şi aşa cum am mai spus trebuie multă răbdare. Suntem pe drumul cel bun şi vom continua pe aceeaşi linie”, ne-a declarat antrenorul Valeriu Costea.
Rezultat final: HC Activ Prahova Ploieşti - CSM Galaţi 20-23 final, 9-9 pauză. CSM a folosit lotul: Ana Maria Micu, Bianca Aron, Nicoleta Petre - Nikolina Knezevic 1 gol, Cristina Marcu 3 g, Andreea Prescură, Cristina Andriţa 6 g, Iasmina Ichim, Iulia Eiler 6 g, Iulia Sava, Mădălina Mureş, Daniela Corban 3 g, Mădălina Conache 2, Ana Maria Lopătaru 2 g, Liliana Ticea, Mălina Bichir. Etapa viitoare, CSM Galaţi va întâlni pe CNE Sf. Gheorghe, duminică, 19 septembrie, de la ora 11.00, în sala Polivalentă Dunărea.

Publicat în Sport

În acest sfârşit de săptămână sunt programate partidele celei de-a treia etape din Liga a 3-a. Prologul şi totodată derbiul rundei se va disputa vineri, 10 septembrie, de la ora 17.00, la Bacău, şi va aduce faţă în faţă formaţiile Aerostar şi SC Oţelul, două contracandidate la play-off şi barajul pentru promovarea în eşalonul secund.

Partida se anunţă atractivă, se va juca cu „cuţitele pe masă” şi fiecare dintre combatante va încerca să-şi valorifice la maxim atuurile şi să adune puncte. „Am încercat să-mi aduc echipa cu picioarele pe pământ fiindcă victoria cu 8-0 putea să-i facă să plutească. Sper că jucătorii au înţeles mesajul meu şi se vor concentra foarte bine, pentru noi fiecare joc este o finală şi tratăm serios. Încerc să încep cu cel mai bun 11 pe care îl am la dispoziţie, am doi jucători accidentaţi, Nedelea şi Farcaş, iar Demian este suspendat, dar voi găsi soluţii pentru că am un lot echilibrat. Aerostar a retrogradat din Liga a 2-a, şi-a păstrat în mare parte jucătorii, cred că au ambiţii foarte mari, este îndreptăţită să fie o candidată la play-off aşa cum mai sunt Focşaniul, Buzăul, dar şi alte echipe. Totdeauna mă concentrez la meciul care urmează, mergem la Bacău să luăm punct sau puncte. Am încredere totală în echipa mea, jucăm fiecare meci, deci şi la Bacău, la victorie, dar şi un punct nu este de neglijat ţinând cont că va conta în ierarhia din play-off”, a declarat managerul tehnic Dorinel Munteanu, la conferinţa de presă organizată joi, la sala Dunărea Bătrână.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport

Tăcerea a luat sfârşit. Echipa de baschet CSM Galaţi a făcut primele mutări pentru sezonul 2021-2022. Antrenorul Florin Nini şi-a asigurat jucătorii români pe care va conta în sezonul viitor din Liga Naţională. Tehnicianul gălăţean a reuşit să-l convingă să se întoarcă acasă pe David Robert Stan, un produs 100% al Academiei Phoenix, un pivot de 203 cm şi 22 ani, care a fost transferat de la BC CSU Sibiu.
„David Stan este unul dintre jucătorii care pot progresa mult în viitorul apropiat. Am insistat ca el să se întoarcă acasă şi să poată oferi cea mai bună variantă a sa. Am încredere că David va deveni un jucător important al CSM Galaţi”, a spus antrenorul Florin Nini. David a mai jucat pentru echipa gălăţeană în perioada 2017-2019 unde şi-a făcut debutul în eşalonul de elită al baschetului românesc.
De asemenea, conducerea tehnică cu sprijinul conducerii administrative au decis să continue cu jucătorii Marius Ciotlăuş şi Vlad George Alexandru, două piese importante din angrenaj în sezonul precedent. Totodată vor fi promovaţi din pepiniera proprie, Teo Gherman şi Cristian Câmpeanu. Campania de transferări este abia la început, în zilele următoare urmând să fie anunţaţi stranierii care vor completa lotul.

Publicat în Sport
Vineri, 18 Decembrie 2015 00:00

Phoenix nu va mai juca cu Steaua sâmbătă

BCM U Piteşti a reuşit o victorie ce se poate dovedi a fi una foarte importantă pentru moralul jucătorilor. După eşecul surprinzător de la Craiova, Ross & Co au trecut pe teren propriu de Phoenix Galaţi cu scorul de 89-77 (20-15, 19-21, 26-12, 24-29). Băieţii lui Jovica Arsic au condus ostilităţile pe întreaga durată a jocului. Oaspeţii au dat semne de revenire în actul decisiv, dar nu au reuşit să vină în spatele Piteştiului la mai puţin de 6 puncte. Pedja Stamenkovic a fost cel mai bun jucător al întâlnirii. Sârbul a terminat meciul cu 23 puncte, 3 recuperări, 7 pase decisive, un capac şi 2 posesii pierdute, pentru un indice al eficienţei de 30. De la gazde s-au mai remarcat: Ronald Ross - 16 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive şi 3 intercepţii, Tauras Jogela, cu 15 puncte şi 7 recuperări, dar şi Aleksandar Mladenovic, cu 14 puncte şi 6 recuperări. Pivotul sârb a reuşit să termine meciul cu 100% la aruncări (5/5 – 2 pcte, 4/4 – 1 pct). De partea cealaltă, pentru dunăreni, Milos Pesic a fost cel mai eficient jucător. Sârbul a totalizat 21 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepţii şi 3 posesii pierdute, pentru 25 la eficienţă. O evoluţie bună a reuşit şi ucraineanul Yaroslav Lemyk, cu 26 puncte şi 3 recuperări. Niciun alt baschetbalist al echipei lui Florin Nini nu a trecut borna a 10 puncte marcate. Din punct de vedere statistic, Piteştiul a fost superioară atât la aruncările din acţiune (55% - 47%), cât şi la cele de la linia de fault (85% - 76%). Alb-violeţii au dominat la recuperare (38-25), au distribuit mai multe pase decisive (19-15) şi au interceptat mai bine (11-7). În schimb, gălăţenii au avut 15 posesii pierdute, cu 3 mai puţine decât gazde. „Sunt supărat, n-am reuşit la Piteşti aşa cum mi-am dorit. Nu am jucat cum trebuia dar nici nu am fost lăsaţi, ne-am apropiat de două ori ameninţător şi imediat au apărut decizii împotriva noastră”, ne-a declarat antrenorul de la Phoenix, Florin Nini. Echipa gălăţeană a rămas pe locul IX cu 17 puncte. Meciul de sâmbătă de pe teren propriu cu Steaua CSM Eximbank a fost amânat.

Publicat în Sport

Voleiul masculin gălăţean a realizat o mare performanţă. În doar trei ani şi jumătate de activitate, proiectul patronului Spiru Mantu, un împătimit al sportului cu mingea la plasă, a dat roade bogate şi Arcada a scos capul şi în Europa. Miercuri seara, la Karlovy Vary (Cehia) a avut loc manşa retur din 16-imile Challenge Cup cu CEZ Karlovarsko. Cehii au intrat pe teren montaţi să întoarcă soarta calificării după înfrângerea din tur, când gălăţenii s-au impus cu 3-1. Chiar dacă Arcada s-a aflat în avantaj la primul time-out tehnic, gazdele au apăsat pedala de acceleraţie până la fund şi şi-au adjudecat la 12 puncte diferenţă primul set şi emoţiile au început să crească. Spre lauda lor, băieţii pregătiţi de antrenorii Marian Apostu şi Nicu Harabagiu, îngrijiţi de fizioterapeutul Eugen Pascale şi consiliaţi de directorul sportiv Florin Păcuraru, nu s-au pierdut cu firea, au strâns rândurile şi şi-au adjudecat la mare luptă următoarele două seturi, care au fost suficiente pentru accederea în primele 16 formaţii din Challenge Cup. Cu obiectivul atins, gălăţenii au redus un pic turaţia, gazdele au profitat, au revenit şi au obţinut o victorie de orgoliu. Rezultat final: CEZ Karlovarsko - Arcada Galaţi 3-2 (13, -21, -23, 14, 12). „Partida a decurs aşa cum ne-am aşteptat. Cehii şi-au jucat şansa, au servit foarte bine în primul set, apoi am intrat şi noi în meci, ne-am făcut jocul şi ne-am adjudecat următoarele două seturi. Cu obiectivul atins deja, a intervenit relaxarea şi pe un fond de oboseală, am făcut şi schimbări, crezând că vom reveni în tie-break. Suntem cu toţii foarte bucuroşi pentru performanţa pe care am obţinut-o”, ne-a declarat antrenorul principal Marian Apostu. Cu scorul general de 5-4, echipa gălăţeană merge mai departe, urmând a se confrunta cu ASUL Lyon Metropole (Franţa). Formula folosită: Despotovski, Sysoev, Radovic, Caio de Pra, Suson, Marquez, Cristudor - libero. Au mai jucat: Paşcan, Cerşemba şi Martin. Din lot au mai făcut parte: Dumitrache, Zahar, Pârvu. Arcada a revenit în ţară joi seara iar sâmbătă, de la ora 17.00, va susţine ultimul meci din acest an, în campionat cu Unirea Dej, la sala Polivalentă Dunărea.

Publicat în Sport
Federaţia Română de handbal a iniţiat un proiect de dezvoltare a minihandbalului şi în acest sens a organizat la sfârşitul săptămânii trecute Festivalul de Minihandbal „Hai la Joacă”, în două locaţii, la Vaslui şi Medgidia. La această acţiune s-au strâns circa 800 de copii, care pur şi simplu s-au bucurat, s-au jucat şi au primit vizita lui Moş Crăciun. Galaţiul a fost prezent cu patru echipe: CSS, Handbal Art, United 1 şi United 2. „Federaţia doreşte promovarea minihandbalului prin organizarea unor astfel de Festivaluri. Am organizat la Tg. Mureş, acum la Vaslui şi Medgidia, până la finalul anului vor mai fi două acţiuni la Plopeni şi Craiova. Vom încerca să schimbăm optica şi în România după ce am observat în ultimii doi ani că cei mici sunt foarte stresaţi şi au presiunea rezultatelor. Copiii trebuie să se distreze, să se bucure şi să joace handbal de plăcere. Performanţa este bună nu putem nega acest lucru dar mai târziu. Vom continua şi în 2016 cu alte Festivaluri, trebuie să acoperim toate regiunile şi preconizăm să participe peste 2000 de copii”, ne-a declarat gălăţeanca Nicoleta Ivan - De Santis, antrenor federal şi cea care coordonează acest proiect. Loturile echipelor gălăţene: David Alexia, Basso Carla, Dediu Beatrice, Comănescu Alexandra, Dragomir Bianca, Aron Marina, Păun Medeea, Maravela Ana Maria, Pavel Raluca, Vasiliu Adriela, Mocăniţă Alexia, Breaz Ana Maria, Daju Roxana, Dănilă Amalia (CSS Galaţi, antrenor: Adina Oprea); Angheluţă Ana-Maria, Aftene Carmen Daniela, Belt Monica Nicoleta, Bujor Andreea Claudia, Darie Maya Jessica, Leagăn Andra-Daniela, Lungu Maria Teodora, Matei Ramona Florentina, Paţilea Diana Cristina, Pavel Andra Geanina, Streşină Raluca Mariana, Vespan Alexia Cristiana (Handbal Art, antrenor: Gabriela Talabă); Ancerenco Adnana, Bodea Raluca, Crăciun Daria, Holban Giulia, Istrate Maria, Mazilu Laura, Mihalache Maria, Popescu Rafaela, Preda Ema, Sandu Delia, Secuianu Crina, Tătaru Maria, Trifan Ioan, Ursu Andreea, Vrabie Ioana, Zugrăvel Andreea, Tudorache Larisa (United 2, grupa 2007-2008, antrenor: Dana Goldic); Iorga Denisa, Trincă Bianca, Dabija Daria, Codreanu Miruna, Barbu Bianca, Iessensky Ana Maria, Luchian Simona, Gheorghe Delia, Dobrea Oana, Soare Anais (United 1, antrenor: Valeriu Costea).
Publicat în Sport
Marți, 28 Iulie 2015 00:00

Daniel Florea a fost prezentat oficial

O conferinţă de presă inedită a fost organizată luni la prânz, în aer liber, la baza sportivă „Zoltan David”. Conducerea administrativă l-a prezentat pe noul principal al formaţiei roş-alb-albastre, Daniel Florea, un gălăţean get-beget, cu o carieră de jucător remarcabilă şi cu ceva experienţă şi în antrenorat. 

„La clubul nostru au avut loc anumite modificări. Directorul sportiv Ovidiu Burcă, împreună cu antrenorul principal Florin Marin, au plecat de la noi către Rapid Bucureşti. Clubul nostru vrea să le mulţumească pentru munca depusă la acest club, le urăm succes în tot ceea ce fac la noua echipă. După cum aţi auzit, eu am preluat şi atribuţiile lui Ovidiu. Împreună cu Vlad Răpişcă, administratorul nostru special, am hotărât ca noul antrenor al echipei Oţelul Galaţi să fie Daniel Florea, un fost jucător cu performanţe foarte importante în fotbalul românesc. Un fost fotbalist care a avut şansa şi onoarea să lucreze cu antrenori precum Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Florin Marin, Nevio Scala sau Bernd Schuster. Ca tehnician a trecut prin toate etapele, de la copii, tineret, Liga III sau secund în Liga I şi eu cred că merita această şansă de a antrena Oţelul. Sunt convins că şi el aştepta această ocazie şi uite că a venit, din păcate pentru el într-un moment greu al echipei noastre, dar oamenii de caracter şi oamenii puternici nu se dau deoparte când lucrurile merg greu la o echipă”, a declarat noul director sportiv Cristi Munteanu.

Publicat în Sport

Canicula a venit şi la propriul şi la figurat la clubul Phoenix, unul reprezentativ pentru sportul gălăţean. După ce au înregimentat-o pe Hanna Demeter, 21 ani, ex ICIM U Goldiş Arad, conducerea clubului s-a gândit să împletească tinereţea cu experienţa şi în cursul serii de luni a ajuns la un acord şi cu internaţionala Anca Şipoş, 30 ani neîmpliniţi, 185 cm, care în ultimele trei sezoane a evoluat la CSBT Alexandria. În ultima stagiune de campionat, Anca a evoluat în 31 de partide, cu o medie de 28 de minute în care a izbutit 8 puncte, 3,3 recuperări şi 2,1 pase decisive. Noul tehnician al echipei gălăţene, care în aceste zile se află în Spania şi conduce Portugalia la Campionatul European Under 20 Divizia A feminin, a punctat cum se va desfăşura proiectul Phoenix. „Sunt foarte bucuros că am ajuns la o înţelegere cu CS Phoenix Galaţi. Deoarece clubul s-a arătat interesat de mine a fost o negociere rapidă, dar şi pentru că am văzut o bună organizare la CS Phoenix şi puterea de a obţine succese pe viitor. De aceea, sunt foarte încântat şi abia aştept să încep acest proiect. Vom avea unele jucătoare tinere noi pe listă şi care ne vor da curajul şi energia de care avem nevoie pentru a ne dezvolta ca o echipă. Play-off-ul este ţinta noastră şi apoi, cine ştie...”, ne-a declarat în exclusivitate antrenorul Eugenio Rodrigues. 

 

Publicat în Sport