Marți, 08 Septembrie 2015 00:00

Roata morii se-nvârteşte...

„Nu suntem, doamnă, toţi neam de hoţi şi de derbedei!”, spunea într-un interviu Sorin Oprescu cu câteva ore înainte de a fi arestat pentru luare de mită. Deoarece duminică seara mandatul de arestare i-a fost prelungit cu încă 30 de zile, înseamnă că DNA se bazează pe un dosar solid cu fapte care nu fac decât să demonstreze tocmai asta, că domnul Sorin Oprescu nu este altceva decât un hoţ şi un derbedeu cu diplomă de medic chirurg şi fotoliu de primar general al capitalei României. Ce reţea, ce de măsuri de siguranţă, cu aparate de bruiaj al telefoanelor şi tot felul de scenarii şi toate degeaba, a fost suficient ca un cocalar să se sature de câtă şpagă a dat şi să-l denunţe pe nesătulul primar al capitalei. Dacă o fi adevărat ceea ce spune omul, cum că într-un an de zile i-a dat şpagă peste un milion de euro, stau şi mă întreb dacă ăsta o fi fost oare singurul contribuabil la averea lui Sorin Oprescu şi a colaboratorilor lui. Probabil că asta s-or fi întrebat şi cei de la DNA, pentru că după ce l-au ascuns pe primar au pornit roata morii şi au început să-i ia la refec pe toţi cei care se învârteau în jurul primarului. Ba, s-au apucat să strice până şi liniştea cimitirelor, pentru că s-ar părea că şi pe acolo ceva nu miroase bine. Problema acum nu este faptul că a fost prins un primar luând mită, înaintea lui au fost zeci şi zeci de alţi primari, ca să nu-i amintim decât pe cei mai cunoscuţi - Vanghelie, Kiliman, Mazăre, Gheorghe Ştefan. Dar câţi primari de comune sau de oraşe mai mici nu au fost găsiţi cu bani nemeritaţi şi ascunşi pentru ani buni? Problema e că s-ar putea să asistăm la un fapt fără precedent, s-ar putea ca Sorin Oprescu să fie singurul primar general al capitalei unei ţări din toată lumea asta care este prins luând mită. Şi asta, deşi preşedintele Iohannis spune că este totuşi un lucru bun care demonstrează că lupta anticorupţie se desfăşoară cu toată forţa, este pe naiba un lucru bun, asta nu poate însemna decât că suntem totuşi conduşi de nişte hoţi şi de nişte derbedei. Şi asta se poate vedea de departe, dacă stai să analizezi averea oricărui demnitar înainte şi după câţiva ani de la numirea în funcţie. La toţi le apar peste noapte mătuşi de prin America sau cine ştie ce alte moşteniri care le permit să aibă deodată bijuterii de zeci sau sute de mii de euro, câte două-trei case, niscaiva conturi în lei, dolari sau euro şi uite chiar şi în cazul lui Sorin Oprescu, vreo două-trei iahturi prin Grecia. Să vedem acum câte capete vor cădea în scandalul ăsta, oricum, domnule preşedinte al României, până la eradicarea corupţiei este un drum mai lung decât vă închipuiţi dumneavoastră. Nu m-ar mira ca în curând să apară cazuri de corupţie chiar în cadrul instituţiilor abilitate să lupte împotriva acesteia.

 

Publicat în Editorial

Tribunalul Galaţi a prelungit arestarea preventivă la sfârşitul săptămânii trecute în cazul membrilor unei grupări acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic internaţional de droguri. Tribunalul Galaţi le-a aplicat iniţial acestora pedepse ce cumulează peste 50 de ani de închisoare: Marian Marcel Drăguţ, Gigel Gheorghe, Nicolae Dumitru şi Nicuşor Drăguţ au fost condamnaţi la câte şapte ani şi patru luni de închisoare fiecare, în timp ce Sorin Drăguş a primit cinci ani de închisoare. Pavelina Drăguţ a fost condamnată la trei ani de închisoare, iar Aurelian Niţă la doi ani de închisoare. Alte 16 persoane au fost condamnate la câte un an de închisoare cu suspendare pentru cumpărare şi deţinere de droguri. Gruparea, ai cărei membri sunt acuzaţi că au introdus în România peste patru kilograme de stupefiante, a fost destructurată de procurorii DIICOT.

 

Cheltuieli de judecată record

 

Oamenii legii au efectuat cinci percheziţii pentru destructurarea grupării infracţionale, membrii aceştia fiind suspectaţi că, începând cu octombrie 2013 şi până în aprilie 2014, ar fi introdus pe teritoriul României peste patru kilograme de canabis, cu intenţia de a comercializa drogurile în judeţele Galaţi şi Brăila. Unul dintre membrii grupării, Gigel Gheorghe, a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce comercializa canabis, iar în urma percheziţiilor anchetatorii au ridicat aproximativ un kilogram de droguri. Patru dintre membrii grupării au fost reţinuţi iniţial, Tribunalul Galaţi dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gigel Gheorghe, Nicolae Dumitru, Sorin Drăguş şi Nicuşor Drăguţ. La finalizarea anchetei, procurorii DIICOT au trimis în judecată 23 de persoane, fiecare dintre acestea fiind obligată deprima instanţă la plata a câte 4.880 de lei către stat cu titlu de cheltuieli de judecată.

Publicat în Comunitate