Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier au descoperit la controlul de frontieră şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Audi S8, care a fost declarat ca fiind furat din Germania.

„În data de 28 mai a.c., în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi Rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean bulgar, în vârstă de 49 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi S8, înmatriculat în Germania, an de fabricaţie 2013. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta figurează  în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă cu doar câteva ore înainte de prezentarea la controlul de frontieră. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul în cauză de la un prieten din Germania şi nu ştia că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 171.500 de lei (35.000 de euro), a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Brăila au descoperit şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, în valoare de 788.000 de lei, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Germania, alertă introdusă cu doar o zi înainte.

„În data de 16 mai a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila - I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Brăila, un autoturism marca Ferrari California, înmatriculat în  Germania, condus de un cetăţean irakian în vârstă de 40 de ani. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Germania, cu o zi înainte. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul este  achiziţionat în sistem leasing şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi“, potrivit  I.T.P.F. Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 788.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Publicat în Regional