Jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, în data de 26 noiembrie 2021, în jurul orei 04.40, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o femeie, care a reclamat faptul că a fost agresată de soţ şi alungată din locuinţă.
Jandarmii s-au deplasat la faţa locului, unde au găsit o femeie, în vârstă de 27 de ani, speriată, îmbrăcată sumar şi cu un copil minor în braţe, declarând că a fost lovită cu pumnul în zona spatelui de către soţ, aflat într-o stare avansată de ebrietate.
Aceasta a menţionat că este a patra oară când bărbatul o agresează fizic şi, fiind speriată, a luat copilul în grabă, părăsind locuinţa şi cerând sprijinul forţelor de ordine.
Femeia şi copilul au fost preluaţi imediat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Tulcea şi transportaţi la Spitalul Judeţean Tulcea. În urma investigaţiilor medicale de specialitate acordate, s-a stabilit că femeia se afla în perioada de izolare la domiciliu, în actualul context pandemic.
Ulterior, cei doi au fost preluaţi de reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială în vederea acordării de sprijin în cadrul Centrului de recuperare pentru victimele violenţei în familie.
De asemenea, jandarmii au adus la cunoştinţa persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei şi au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvâşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

Publicat în Regional
Luni, 08 Noiembrie 2021 12:41

Bătută în faţa blocului de soţul băut

O femeie, în vârstă de 43 de ani, a solicitat sprijinul jandarmilor tulceni, fiind agresată fizic de soţul cu care se află în proces de divorţ. Astfel, în data de 06 noiembrie, în jurul orei 15:00, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o femeie, care a reclamat faptul că este agresată de soţul acesteia.
Jandarmii s-au deplasat la locul indicat de femeie, respectiv domiciliul acesteia, unde au găsit-o pe aceasta vizibil speriată, prezentând urme de sânge pe bluză. Aceasta a declarat că a fost sunată de soţul ei, care voia să vină să ia copilul în vârstă de 7 ani. Ea nu a fost de acord, astfel că în jurul orei 15:00, în timp ce era în faţa blocului cu copilul, şi-a făcut apariţia şi bărbatul care se afla în stare de ebrietate, încercând să ia băiatul cu forţa. Femeia s-a opus şi s-a pus în faţa copilului pentru a-l împiedica pe soţ să ajungă la el, iar în momentul în care băiatul a reuşit să fugă în casă, bărbatul a apucat-o pe femeie de păr şi a aruncat-o peste gărduţul ce împrejmuia grădiniţa din faţa blocului. La un moment  dat, femeia a reuşit să fugă către apartament, iar o vecină a ajutat-o pe aceasta să pătrundă în scara blocului, blocându-i accesul bărbatului.
Chiar dacă a reuşit să fugă, femeia şi-a dat seama că bărbatul va încerca să intre pe balcon, aceasta locuind la parter, astfel că a apelat numărul unic de urgenţă 112. În momentul în care bărbatul a reuşit să pătrundă în apartament, femeia a întrerupt convorbirea cu operatorul 112. Bărbatul a încercat să o lovească pe femeie de mai multe ori,  însă în scurt timp şi-au făcut apariţia jandarmii care au aplanat conflictul şi i-au întocmit bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

Publicat în Regional