Tatăl din comuna Ghidigeni care spunea că îşi lovise din greşeală în somn copilul de o lună a fost arestat. „La data de 07.06.2021, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Galaţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile. Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile. Din materialul probator administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că, în perioada 07.05-09.05.2021, inculpatul a aplicat lovituri cu mijloace contondente unui membru de familie, minor, şi a cauzat un traumatism cranio-cerebral grav, cu hemoragie cerebrală - intraventriculară, interemisferic, hematom subdural bilateral, fracturi craniene biparietale şi dehiscenţă suturi coronală şi lambdoidă, leziuni care au pus în primejdie viaţa acestuia. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale“, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Despre acest caz, cotidianul nostru a relatat în articolul „Bebeluş lovit în cap de tată, în stare gravă la spital“.

Publicat în Știrea zilei