LIBERI… Veşti bune pentru bugetari: îi aşteaptă o nouă minivacanţă de cinci zile. Potrivit unei decizii luate de Guvern încă de la începutul anului, 2 decembrie va fi zi liberă. Autorităţile s-au gândit să lege cele două sărbători legale, mai exact Sfântul Andrei, care pică pe 30 noiembrie, şi Ziua Naţională a României (1 Decembrie) de weekendul 3-4 decembrie. Pentru a face această „punte” era nevoie ca şi 2 decembrie 2022 să fie zi liberă, astfel că Guvernul a decis ca pentru angajaţii din sectorul public să fie liberă. În cazul angajaţilor de la privat, decizia de a declara ziua de 2 decembrie zi liberă va fi luată la nivel de companie. „Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, şi zile de repaus săptămânal. Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an”, se arată în decizia Guvernului.
Pentru următorul an, Ministerul Muncii mai propune trei zile libere, tot pentru a crea punţi cu anumite sărbători. Este vorba despre 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august. Două dintre aceste zile influenţează şi calendarul şcolar pentru că pică în perioade în care sunt cursuri, iar zilele vor fi decretate drept zile libere pentru toţi angajaţii din sectorul bugetar, inclusiv pentru cadrele didactice şi personalul din şcoli. Astfel, noile minivacanţe din 2023 ar fi următoarele: sâmbătă 21 – marţi 24 ianuarie 2023, joi 1 iunie – duminică 4 iunie 2023; 12-15 august 2023. „Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituţiilor şi autorităţilor publice timp liber pentru recuperarea capacităţii de muncă, se propune ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală şi perioadele de repaus săptămânal, conform legii”, scrie în nota de fundamentare a proiectului. Proiectul a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii pe 27 octombrie pentru o perioadă de 10 zile, potrivit vremeanoua.ro.

Publicat în National

Angajaţii instituţiilor publice vor primi vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei fiecare, în perioada 2022 - 2026, conform unui act normativ adoptat de Executiv la finele anului trecut, informează agerpres.ro. Însă chiar unii antreprenori din turism sunt de părere că o redistribuire a bugetului alocat voucherelor de vacanţă pare să fie o soluţie mult mai bună.
O variantă ce ar putea fi luată în calcul este ca angajaţii la stat care câştigă 3.000 - 4.000 de euro să nu beneficieze de acestea, susţine antreprenorul Dragoş Anastasiu, purtătorul de cuvânt al Alianţei pentru Turism.
„În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă, ele au existat şi există în momentul de faţă şi sunt previzionate a rămâne încă patru ani, şi sunt sume destul de importante în ceea ce priveşte turismul din România, aproape 300 milioane de euro. Sunt bani mulţi şi sigur că noi putem să cerem şi mai mult, dar eu cred că trebuie să fim şi realişti. Ce poate că ar trebui să gândim apropo de voucherele de vacanţă este un alt mod de a fi folosite. Mie personal, e o părere strict personală, nu am fost mandatat de nimeni să spun lucrul ăsta, mi se pare că oameni care câştigă la stat, de exemplu, 3.000 de euro 4.000 de euro şi aşa mai departe nu au nevoie de vouchere de vacanţă. Eu n-am nevoie de vouchere de vacanţă, ca să fiu clar”, a declarat, pentru Agerpres, Dragoş Anastasiu, întrebat dacă s-a ridicat problema majorării valorii voucherelor de vacanţă, în contexul creşterilor de preţuri.
Omul de afaceri consideră că s-ar putea aloca sume mai mari pentru cei care folosesc voucherele de vacanţă în extrasezon sau persoanelor care chiar nu-şi permit să plece în concedii. Pe de altă parte, el spune că mediul privat ar putea folosi mult mai mult sistemul de vouchere de vacanţă.
„De asemenea, revenind la prima idee, da, o să mi se spună cu discriminarea, dar eu vă spun cum gândesc. Aş prefera ca aceia care chiar nu-şi permit să plece în concedii să aibă sume mai mari, în contextul în care cei care chiar îşi permit, să aibă sume mai mici sau să aibă sume zero. Sau putem să ne gândim în ce măsură putem să dăm sume mai mari în perioada de extrasezon. Cu cât dai mai mulţi bani în piaţă şi toată lumea se aruncă în sezon, cresc şi preţurile. Nimeni nu mai are neapărat de câştigat din tot sistemul ăsta”, a adăugat acesta.

Publicat în Economie

Guvernul a elaborat un proiect de act normativ prin care oferă unor bugetari posibilitatea de a avea concediu plătit de până la 52 de zile pe an, în afara sărbătorilor legale. La cele 52 de zile de concediu plătit se pot adăuga şi alte învoiri plătite de până la 10 zile, precum şi alte 30 de zile plătite de concediu pentru studii.
Este vorba despre poliţiştii de penitenciare care vor avea dreptul în fiecare an calendaristic la:
1. Concediu de odihnă plătit, a cărui durată se stabileşte în raport cu vechimea cumulată, după cum urmează: 32 de zile calendaristice, pentru cei cu o vechime cumulată de până la 10 ani, sau 38 de zile calendaristice, pentru cei cu o vechime cumulată de peste 10 ani.
Zilele de sărbători legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite stabilite prin acordul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual, deci se cumulează cu zilele de concediu.
2. În afara concediului de odihnă, poliţiştii de penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3 şi 14 zile calendaristice, în plus faţă de concediul de odihnă.
3. Învoire plătită.
Poliţiştii de penitenciare vor mai avea dreptul la învoiri plătite cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, în cazul următoarelor evenimente familiale: a) căsătoria poliţistului de penitenciare; b) naşterea sau căsătoria unui copil; c) decesul soţului/soţiei sau al unei rude de până la gradul al II-lea a poliţistului de penitenciare sau a soţului/soţiei acestuia.
Poliţiştii de penitenciare pot beneficia de învoiri plătite cu durata de cel mult 5 zile calendaristice, în următoarele situaţii: a) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia dintre membrii familiei; b) în situaţia unor dezastre care au afectat domiciliul poliţistului de penitenciare, al părinţilor, socrilor sau copiilor acestuia; c) pentru alte situaţii sau evenimente excepţionale, de natură să justifice învoirea solicitată.
4. Concediu plătit pentru studii. Poliţiştii de penitenciare vor putea beneficia şi de alte 30 de zile de concediu pe an pentru studii, pentru frecventarea primei forme de învăţământ superior din fiecare ciclu de studiu, respectiv licenţă, master sau doctorat.
Potrivit codului muncii, angajaţii au 15 zile libere anual astfel: 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou); 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române); 30 aprilie (Vinerea Mare); 1 mai (Ziua Muncii); Prima şi a doua zi de Paşte; 1 iunie (Ziua Copilului); Prima şi a doua zi de Rusalii; 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului); 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei); 1 decembrie (Ziua Naţională a României); 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun).

Publicat în Economie