Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel judeţean, solicită factorilor decidenţi de la nivel judeţean o dezbatere privind bugetul local al judeţului Galaţi.

„Este important ca toţi factorii implicaţi să conştientizeze problemele pe care le întâmpină elevii atunci când vine vorba de transportul local gratuit, bursele pe care le merită, dar nu le primesc întotdeauna şi alte subiecte pe care considerăm prioritare în acest moment, precum condiţiile din şcoli. Pe data de 9 martie, bugetul de stat aferent anului 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial, după ce a fost aprobat de Parlamentul României şi promulgat de preşedintele ţării. Acum urmează ca fiecare autoritate judeţeană şi locală să elaboreze bugetul după care se va ghida în anul 2021, în funcţie de priorităţile care pe care le urmăresc. La nivel naţional, Consiliul Naţional al Elevilor a reuşit să convingă factorii de decizie să impună un prag minim al burselor acordate în sistemul de învăţământ românesc. Astfel, după demersurile elevilor reprezentanţi de la nivel naţional, s-a stabilit un cuantum minim al burselor, de 100 de lei pe lună.

«Este important să avem o dezbatere publică la nivel judeţean despre viitoarele sume pe care Consiliul Judeţean Galaţi le va aloca pentru învăţământ»

În acest context, este important să avem o dezbatere publică la nivel judeţean despre viitoarele sume pe care Consiliul Judeţean Galaţi le va aloca pentru învăţământ. Împreună putem afla de ce este nevoie pentru ca educaţia din judeţul Galaţi să ofere societăţii de mâine oameni responsabili, integri, care vor putea fi mândri de condiţiile de care au avut parte în mediul şcolar. De finanţarea complementară depinde o serie de factori care pot schimba experienţa elevilor în cele şase ore pe zi petrecute la şcoală: renovarea sălilor de curs, paza şi protecţia elevilor, digitalizarea educaţiei şi altele. Pe această cale, invităm toţi cetăţenii interesaţi şi organizaţiile de reprezentare a societăţii civile din judeţ să ni se alăture pentru a aduce pe agenda autorităţilor judeţene teme de interes pentru comunitate, astfel încât bugetul aferent anului 2021 să ajungă spre domenii care să ofere o dezvoltare prielnică elevilor din judeţul Galaţi“, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean al Elevilor Galaţi.

Publicat în Știrea zilei
Pagina 2 din 2