Poveste incredibilă la Tecuci, unde dintr-un depozit al Primăriei, fostă unitate militară, a dispărut o statuie care îl reprezenta pe Ştefan cel Mare. Descoperirea a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute, când s-a luat decizia ca statuia să fie luată şi amplasată la intrarea în oraş. Doar că cei câţiva consilieri trimişi să o ia au rămas cu gură căscată - statuia nu mai era. Dispariţia ei a fost reclamată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Povestea statuii lui Ştefan cel Mare începe în 2004, odată cu finalizarea ei de către artistul plastic Dan Mateescu. Costase la vremea respectivă peste 900 de milioane de lei şi era construită toată din bronz masiv, în greutate de peste 1,5 tone. În acel moment, grupul statuar înalt de aproximativ 7 metri nu avea loc de amplasament şi timp de 18 ani s-au tot tergiversat lucrurile, pentru că şi noile sistematizări rutiere legate de celebra Centură Ocolitoare a oraşului trenau.

„Au trecut 18-19 ani de atunci, când un sculptor local a lucrat «probono» această statuie din bronz, cred că bronzul e cauza acestei dispariţii. Vorbim de o statuie a lui Ştefan cel Mare alcătuită din 2 părţi, umeri şi bust, cam 1,5 tone de bronz în 2 bucăţi. Nu cunoaştem încă noi, consilierii locali veniţi de un an, unde e acum amplasată, unde e găzduită, că toată lumea dă din umeri. Per total, un milliard şi jumătate în 2002 a costat, atunci când s-a început construcţia“, a precizat Radu Vladimir, consilier local, şef comisie Cultură.

Un alt consilier, cu ceva mai multe mandate la activ, îşi aduce aminte că o astfel de discuţie a mai existat prin 2017-2018, atunci a şi văzut statuia în depozit. Nu acelaşi lucru s-a petrecut cu unul dintre actualii consilieri ai primarului, Mircea Lupaşcu, care îşi aduce aminte că imediat după preluarea noii administraţii prin vara lui 2020, a verificat împreună cu alţi reprezentanţi dependinţele primăriei, printre care şi depozitul, iar în acel moment statuia nu exista pentru că mărimea acesteia i-ar fi atras privirea. Nu a reclamat dispariţia pentru că nu ştia în acel moment că aşa ceva trebuia să existe în depozit. Gestionarul Marcel Mândru se încurcă în explicaţii. Susţine că a dat statuia cuiva de la Primărie sau Casa de Cultură, cam în primăvară, 2020, 2021, dar fără nici un fel de act.

Primarul din Tecuci a sesizat deja Parchetul. „Am făcut plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, aşteptăm organele de anchetă să vedem ce decizie vor lua şi ce vinovaţi vor găsi cu privire la lipsa acestei statui. În opinia mea, cred că a fost furată de hoţi şi dată la valorificare către fier vechi“, spune edilul Lucian Costin.

Posibil ca în urmă cercetărilor, gestionarul să spună totuşi cine, cum şi când a luat o statuie de 1,5 tone. Cel mai probabil, ea a încăput pe mâna traficanţilor de fier şi acum Ştefan cel Mare e o întreagă colecţie din piese din bronz.

Publicat în Eveniment