S-a dat startul campaniei plantărilor de arbori din această toamnă, informează Primăria municipiului Galaţi.

"Este vorba despre aproape 2.000 de arbori din diferite specii precum cireş japonez, arţar globulos, mesteacăn, platan, magnolie, pin şi tei. Aceştia vor fi plantaţi în parcuri, pe Faleză, precum şi pe diferite străzi din cartiere", precizează municipalitatea.

În Galeria de imagini de mai jos ↓ sunt ataşate imagini cu primii pini plantaţi în zona centrală.

Publicat în Comunitate

Marţi, 18 octombrie 2022, Inspectoratul General de Carabinieri şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Dunărea de Jos” Galaţi au desfăşurat o campanie de informare publică în municipiul Cahul, a cărui scop a fost acela de a informa populaţia din zona de frontieră despre noile provocări în materie de asigurare a ordinii publice, inclusiv despre gestionarea crizelor din domeniul siguranţei cetăţenilor, în context transfrontalier, aducând în atenţia cetăţenilor faptul că Inspectoratul General de Carabinieri şi Jandarmeria Galaţi derulează un proiect finanţat de Uniunea Europeană, care are ca principal scop protejarea creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
Piaţa Independenţei din Cahul a găzduit echipele formate din carabinieri şi jandarmi, care au informat cetăţenii despre rezultatele proiectului implementat şi impactul acestuia asupra securităţii zonei transfrontaliere, inclusiv în crizele generate de un aflux masiv de migranţi.
În cadrul unei expoziţii au fost prezentate echipamente, mijloace speciale şi automobile de serviciu din dotarea carabinierilor şi jandarmilor, achiziţionate în cadrul proiectului, ce vor spori la creşterea capacitaţii de intervenţie şi scăderea timpului de reacţie în situaţii de criză.
Ulterior, carabinierii şi jandarmii au desfăşurat o activitate informativă cu studenţii Universităţii de Stat „B.P. Haşdeu” din Cahul, cu priire la impactul implementării proiectului asupra gradului de securitate a populaţiei în zona de frontieră şi noile provocări în gestionarea crizelor transfrontaliere. La eveniment au fost prezenţi 50 de studenţi, care s-au arătat interesaţi de tematica prezentată de către cele două forţe de aplicare a legii, atât din Republica Moldova cât şi din România, în special ca urmare crizei migraţionale recente.
Acţiunile desfăşurate fac parte din campania de informare privind măsurile de prevenire a crizelor în context transfrontalier din cadrul Proiectului „Creşterea capacităţilor profesionale a personalului implicat în operaţiuni de combatere a revoltei şi gestionarea mulţimii în context transfrontalier” cod 2SOFT/4.3/93 finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentul European de Vecinătate în cadrul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020 şi are valoarea totală de 333.000 euro.
Proiectul este implementat de către Inspectoratul General de Carabinieri din Republica Moldova, lider de proiect şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Dunărea de Jos” Galaţi. În cadrul acestuia au fost desfăşurate o serie de activităţi de pregătire şi instruire comună ce au avut loc în Chişinău şi Galaţi, fiind efectuate şi achiziţii de echipament şi tehnică specifică celor două structuri.

Publicat în Regional

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 24 octombrie - 11 noiembrie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României pe locurile rămase neîncadrate în 2022.
Astfel, au rămas disponibile 417 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi), în unităţi militare din Bucureşti şi 19 judeţe – Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Vaslui şi Vrancea.
Procesul de recrutare şi selecţie pentru seria suplimentară se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
La prezentarea la centrul militar, în perioada menţionată, cetăţenii interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecţia, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situaţia în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.
De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare.
La sosirea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere şi vor prezenta următoarele documente:
- actul de identitate, în original şi în copie;
- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
- acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
- permisul de conducere valabil, eliberat de către autorităţile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
- livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Detalii suplimentare în organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice procesului de recrutare, selecţie şi instruire, pot fi obţinute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector. Adresele poştale şi datele de contact ale acestora sunt disponibile pe pagina de internet la adresa https://www.recrutaremapn.ro/ sau https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.
Prin adoptarea Legii nr. 115/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, din 05.05.2021, respectiv republicarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari în Monitorul Oficial al României nr. 603, Partea I, din 17.06.2021, au intrat în vigoare o serie de măsuri care au ca scop creşterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt:
- creşterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;
- creşterea cuantumului indemnizaţiei de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradaţiilor şi a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;
- eliminarea obligaţiei privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situaţia nesemnării/ nefinalizării contractului;
- eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviştilor voluntari în străinătate;
- crearea posibilităţii repartizării în funcţie, fără a mai susţine probele de selecţie, a rezerviştilor proveniţi din cadre militare în activitate şi soldaţi/gradaţi profesionişti, în primul an de la trecerea în rezervă, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

Publicat în Eveniment

Odată cu venirea toamnei, sunt tot mai des întâlnite acţiuni de ardere a frunzelor şi a resturilor vegetale rămase în grădini/parcuri, iar în vederea evitării acestor acţiuni, SP Ecosal vine în ajutor prin strângerea şi colectarea acestor deşeuri.
Campania de salubrizare de toamnă este o acţiune de reducere a poluării mediului înconjurător cu deşeuri, dar şi de minimizare a poluării aerului în urma arderii acestora.
Aţi făcut curăţenia de toamnă prin curte şi nu ştiţi ce să faceţi cu deşeurile vegetale?
Pentru locuitorii din zonele de case, SP Ecosal colectează deşeurile vegetale separat de restul deşeurilor, în ziua de colectare a deşeurilor menajere conform graficului de colectare, cu specificaţia ca deşeurile vegetale să fie puse în saci care să fie legaţi pentru a evita împrăştierea, iar crengile trebuie să fie ordonat legate urmând a fi ridicate de la poarta casei. În cazul în care sunt mai mulţi saci sau crengi uscate pot apela la numărul de telefon 0236.312.282, de luni până vineri în intervalul orar 6,00 - 20,00, iar sâmbătă şi duminică între orele 6,00 - 14,00, sau la adresele de mail: dispecerat@ecosalgl.ro, office@ecosalgl.ro, pentru a solicita încărcarea şi transportul acestora.

ecosal 2

Asociaţiile de proprietari sau persoanele care au adunat frunzele şi deşeurile verzi din grădinile blocurilor pot solicita ridicarea lor la adresele mai sus menţionate.
Persoanele juridice pot transporta singuri deşeurile vegetale la Staţia de compostare Barboşi, iar dacă au nevoie de încărcarea şi transportul acestora sunt rugate să contacteze adresele menţionate anterior, cu precizarea că, în cazul lor, acest serviciu este contra cost.
Important este ca deşeurile să fie adunate într-un loc uşor accesibil pentru a permite accesul utilajelor Ecosal.
Precizam cu această ocazie că deşeurile vegetale sunt prelucrate, urmând procedurile specific obţinerii compostului la Staţia de sortare şi compostare Barboşi.
Reamintim că este interzisă abandonarea, arderea/incinierarea de resturi vegetale pe terenuri aparţinând domeniului public cât şi pe terenuri proprietate privată. Arderea frunzelor şi a altor resturi vegetale este contravenţie şi se pedepseşte prin lege cu o amendă de la 400 lei la 800 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice.

Publicat în Comunitate

"Informaţia înseamnă putere" sau "un om informat poate fi un om salvat" sunt expresii pe care le folosim frecvent pentru a sublinia rolul important al cunoaşterii în reducerea riscului de victimizare.
Plecând de la această premisă, reprezentanţii  Comisiei judeţene de monitorizare a activităţii preventive Galaţi, în parteneriat cu Organizaţia "Tinerii şi Viitorul", au iniţiat o campanie de informare adresată elevilor cu privire la competenţele instituţionale ale structurilor din cadrul M.A.I.
Sub sloganul "M.A.I. INFORMAT - MAI PROTEJAT", demersul a debutat printr-o activitate desfăşurată vineri, 23 septembrie, în sala de festivităţi a I.P.J. Galaţi.
Peste 50 de elevi şi cadre didactice de la Liceul Teoretic Dunărea, Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu, Şcoala Gimnazială Nr. 22 şi Şcoala Gimnazială Nr. 26, alături de voluntarii "Tinerii si Viitorul", au participat la evenimentul care a urmărit transmiterea, prin intermediul unor materiale video şi prezentări, dar şi prin discuţii cu tinerii, a celor mai importante atribuţii ale structurilor implicate.
Astfel, poliţiştii, jandarmii, poliţiştii de frontieră şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane au dialogat cu elevii de liceu şi gimnaziu despre rolul fiecarei instituţii şi despre problematica gestionată, dar au primit şi recomandări pentru reducerea riscului de victimizare.
Ulterior, ei vor disemina informaţiile primite în clasele din care provin şi se vor implica în activităţi creative pe această temă.
Campania se va încheia printr-un concurs desfăşurat de Ziua Mondială a Educaţiei (5 octombrie), dar adevăratul câştig va rămâne, pentru toţi cei implicaţi, informaţia.

Publicat în Eveniment

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane lansează campania națională de prevenire "Desfă-ți aripile! Informarea înseamnă libertate!", în cadrul proiectului "Proiectul PDP2 – „Întărirea capacităților naționale în domeniul cooperării polițienești internaționale și combaterea infracționalității”", finanțat din Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021 – Programul Afaceri Interne, potrivit unui comunicat al ANITP - Centrul regional Galați.
Scopul campaniei îl constituie informarea, sensibilizarea și conștientizarea cetățenilor români expuși riscului de a deveni victime ale traficului de persoane cu privire la implicațiile fenomenului, precum și la riscurile acceptării unor oferte care i-ar putea conduce într-o situație de trafic.
Această campanie răspunde nevoii continue de informare a populației privind riscurile și implicațiile traficului de persoane, precum și nevoii de educare a grupurilor vulnerabile cu privire la modalitățile de detectare a ofertelor care ar putea implica riscuri și care i-ar putea conduce într-o situație de trafic.
Campania se va desfășura în perioada august – decembrie 2022, în mediul online și pe lîngă promovarea specifică grupurilor tragetate, va beneficia și de sprijinul mai multor vloggeri cunoscuți: Horia Sârghi (Zaiafet), Vlada Grecu și Alex Cozma (Atenție Cad Mere).
"Ne dorim ca prin materialele realizate cu sprijinul persoanelor publice implicate să putem accesibiliza și promova mesajele antitrafic și ca fiecare persoană să își lărgească orizonturile («să își desfacă aripile») cu privire la găsirea unor noi oportunități (oferte de muncă sau de studii), iar aceste decizii să fie luate în urma unei informări temeinice, pentru a reduce riscurile asociate traficului de persoane", se precizează în comunicatul citat.

Publicat în Comunitate

Parteneriat între Consiliul Judeţean şi Agenţia Naţională Antidrog - Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi. Astfel, prin decizia consilierilor judeţeni, a fost aprobat un sprijin financiar în valoare de 55.000 de lei pentru achiziţionarea materialelor necesare desfăşurării campaniilor de informare, educare, conştientizare şi prevenire a consumului de droguri.
„Vor fi achiziţionate simulatoare auto cu ecran TV, astfel încât tinerii să vadă ce înseamnă să conduci sub influenţa drogurilor, ecrane holografice cu tematică antidrog, ochelari cu ajutorul cărora este simulat efectul consumului de stupefiante sau alcool, precum şi alte materiale de care ofiţerii antidrog au nevoie pentru a le explica elevilor şi tinerilor din Galaţi cât este de periculos consumul acestor substanţe interzise. Astfel, vor putea fi organizate mai multe acţiuni de informare şi educare privind consumul substanţelor adictive, precum şi intervenţii directe de sprijin a celor care au nevoie şi se adresează Agenţiei Naţionale Antidrog pentru ajutor. Ultimele statistici arată că numărul celor care consumă droguri este din ce în ce mai mare, iar adolescenţii sunt cei mai expusi, mai ales atunci când se confruntă cu situaţii dificile. Suntem alături de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi în această bătălie împotriva stupefiantelor”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Publicat în Eveniment

Loteria Română organizează, în perioada 4 - 28 august, campania promoțională Caravana Loto 2022 în toate stațiunile de pe litoralul românesc.
"În plin sezon estival, Caravana Loto se va afla în toate stațiunile de pe litoralul românesc pentru a surprinde cu premii jucătorii la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40. 100 de premii în valoare totală de 10.000 de lei sunt puse la bătaie de Loteria Română pentru această campanie promoțională", se arată într-un comunicat al companiei transmis luni Agerpres.
Fiecare jucător care va fi surprins de echipa Caravanei cu un bilet jucat și validat valabil pentru cea mai apropiată extragere loto organizată pentru oricare din jocurile Loto 6/49, Joker sau Loto 5/40 va primi, pe loc, un premiu în valoare de 100 de lei.
Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea campaniei promoționale Caravana Loto 2022 poate fi consultat pe site-ul Loteriei Române.

Publicat în Mozaic

Cu prilejul unei vizite recente la Veneţia, o familie a întins o faţă de masă pe o fântână istorică pentru a servi mâncarea adusă de acasă, o alternativă ieftină la a lua masa la un restaurant, însă autorităţile locale nu vor să audă de aşa ceva, transmite Bloomberg. "Au primit o amendă consistentă", spune Simone Venturini, un consilier local care conduce o iniţiativă destinată reorientării industriei turistice locale dinspre cantitate spre calitate. Amenda aplicată celor care au avut ideea neinspirată a picnicului la fântâna istorică face parte dintr-un efort mai amplu destinat descurajării acelor turişti care aglomerează străzile şi pun presiuni asupra infrastructurii oraşului, dar oferă foarte puţin economiei locale, respectiv turiştii de o zi. Autorităţile din Veneţia au decis că atunci când peste 40.000 de oameni ajung pentru o zi în oraşul lagunelor pentru a-şi face un selfi pe podul Rialto sau prin piaţa San Marco, aceştia fac mai mult rău decât bine. Pentru a-i descuraja pe turiştii ieftini, Veneţia intenţionează să le perceapă călătorilor "de o zi" o taxă de 3 până la 10 euro pentru a avea acces în oraş, începând din ianuarie. Chiar dacă oficialii nu au pus încă la punct detaliile finale, inclusiv modul de taxare şi cum va fi pus în aplicare, zona avută în vedere vor fi incluse locurile populare din oraş precum Canal Grande dar şi insulele periferice precum Lido, Murano şi Torcello. Însă există şi veneţieni care se opun acestei idei. Unii proprietari de magazine se tem că restricţionarea accesului va trimite un semnal greşit şi este în contradicţie cu istoria Veneţiei de centru comercial. "Obiectivul măsurii nu este de a face bani ci de a proteja Veneţia. Oraşul cu vulnerabilităţile sale nu este adecvat pentru turismul de tip 'fast food'", susţine Simone Venturini. După doi ani de pandemie, splendoarea canalelor Veneţiei este din nou la mare căutare, astfel că în weekend-ul de Paşte aproximativ 120.000 de persoane au vizitat oraşul. Însă oficialii oraşului şi mulţi proprietari de magazine vor să se asigure că revenirea este una sustenabilă. "Semnificaţia călătoriilor s-a schimbat radical de-a lungul anilor", devenind o listă de locuri care trebuie bifată, spune Giuliana Longo, proprietara unui magazin din apropiere de Podul Rialto. Giuliana Longo sprijină ideea unei taxe de intrare dar consideră că edilii trebuie să se asigure că banii vor fi utilizaţi în scopuri precise, precum prezervare sau atenuarea efectelor asupra mediului. Alţi localnici nu sunt atât de favorabili la ideea unei taxe de intrare. Ernesto Pancin, directorul unei asociaţii a proprietarilor de baruri şi restaurante, crede că administraţia nu ar trebui să introducă restricţii pentru accesul în centrul istoric al oraşului ci să îi încurajeze pe călătorii "de o zi" să exploreze şi zonele mai puţin cunoscute ale oraşului. Descurajarea călătorilor "de o zi" seamănă cu eforturile edililor din Amsterdam de a limita turismul de tip sex-and-drugs pe măsură ce destinaţiile turistice populare din Europa îşi dau seama că nu toţi vizitatorii sunt bineveniţi. (sursa Agerpres)

Publicat în Economie

Se întâmplă în Capitală, unde municipalitatea derulează în această perioadă, în autobuze ale Societăţii de Transport Bucureşti, o campanie de promovare a donării de sânge, a anunţat miercuri primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
"Am semnat în urmă cu patru luni un protocol cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină, prin care Primăria Municipiului Bucureşti să promoveze această activitate de donare de sânge. Începând de azi circulă în Bucureşti 34 de autobuze care sunt colantate cu mesaje care informează populaţia asupra donării de sânge. În cadrul acestui parteneriat, (...) în sediile Primăriei Municipiului Bucureşti încurajăm această campanie", a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.
Potrivit edilului general al Capitalei, campania va rula şi pe ecranele electronice din autobuzele STB. (sursa Agerpres)

Publicat în National
Pagina 1 din 5