Examenul național de Bacalaureat, sesiunea august - septembrie 2022, începe marți, 16 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 17 august, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar joi, 18 august, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării, anunță Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Galați. Pentru susținerea probelor scrise, în cele 3 de centre de examen din județul Galați, s-au înscris 799 candidați, dintre care 503 candidați din promoția curentă, respectiv 296 candidați din promoțiile anterioare. Evaluarea competențelor lingvistice și digitale se va desfășura în perioada 22 august – 29 august 2022 în cadrul fiecărei unități de învățământ liceal. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 31 august (până la ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie 2022. Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 august – 3 septembrie, între orele 8:00 - 16:00. Linia TELVERDE pentru județul Galați: 0800816236, potrivit IȘJ Galați.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Desemnările au fost făcute de fiecare partid în parte, alocarea pe liste fiind făcută în baza unui acord la nivel judeţean.

La Camera Deputaţilor, lista este deschisă de preşedintele USR Galaţi, Bogdan Rodeanu. Acesta este urmat de Bogdan Dumitrescu, preşedintele PLUS Galaţi, Daniel Zinica, consilier local USRPLUS, Daniela Şarpe (PLUS), Lăcrămioara Matei (USR), Camelia Zăinescu (PLUS), Bogdan Pîndaru (USR), Ştefan Ţaran (PLUS), Octavian Dinu (USR), Marian Pătrăşcoiu (PLUS), Cătălin Olaru (USR) şi Ionuţ Gheorghiţă (PLUS).

La Senat, lista este deschisă de preşedintele filialei locale USR Galaţi, Andrei Postică, urmat de George Dircă, (actual senator USR de Galaţi), Liviu Grigoraş (PLUS), Gabriela Rohozneanu (USR), Cătălin Moroianu (USR) şi Alina Gherasim (USR).

Publicat în Politica
Luni, 21 Martie 2016 00:00

UNPR, pregătire pentru alegeri

Cu peste 12.000 de mebri în întregul judeţ, UNPR se pregăteşte pentru alegeri, lucrând la listele pentru consilierii locali pe Galaţi, cât şi pentru celelalte localităţi ale judeţului. Progresiştii au deja stabiliţi candidaţii pentru 50 de localităţi ale judeţului, depunerea candidaturilor fiind programată pentru intervalul de timp 22-29 aprilie. În acest mandat, UNPR are în judeţ 4 primari, 4 viceprimari şi un vicepreşedinte al CJ.
Între timp se pregătesc şi pentru alegerea unui nou lider naţional, ca urmare a locului lăsat liber de către Gabriel Oprea.
Progresiştii gălăţeni nu au înregistrat plecări din partid, după demisia lui Gabriel Oprea, ci dimpotrivă, din poziţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale UNPR, Marius Stan preciza că la şedinţa din 16 martie au înregistrat 70 de adeziuni noi, iar această situaţie a reprezentat un trend pe parcursul întregului an.
Primarul Marius Stan a confirmat că va fi candidatul la fotoiul de primar al Galaţiului din partea UNPR. Edilul a ţinut să precizeze că nu va recurge la bennere ori mash-uri impresionante, utilizate de alte partide, mod de campanie care a început să îi irite pe gălăţeni. Marius Stan a precizat că le-a acordat autorizaţii tuturor partidelor care au cerut aprobare pentru astfel de materiale de campanie, pentru că au plătit, aducând fonduri la bugetul municipalităţii. În opinia lui Marius Stan, aceste materiale de campanie afişate cu mult înaintea perioadei legale de campanie este o dovadă că unele partide “au furat startul”, preferând să afişeze astfel “foarte multă opulenţă nejustificată şi sfidătoare”. Marius Stan a mai comentat: “Se pare că au fonduri suficiente, şi nu mă miră”.

Publicat în Politica

Finele lunii ianuarie, mai exact data de 22, va fi momentul lansării candidaţilor PNL pentru fotoliile de primari din localităţile întregului judeţ. Evenimentul se va produce la Gala Premiilor PNL, în prezenţa co-preşedinţilor Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Anunţul a venit din partea co-preşedintelui liberalilor gălăţeni, deputatul Victor Paul Dobre, care a precizat: „În acest moment avem validaţi 61 de candidaţi de primar, la nivelul structurii judeţene, probabil că în reuniunile de astăzi vom mai valida doi şi avem în continuare în două localităţi încă o decizie de luat. (…) Toţi aceşti candidaţi îi veţi cunoaşte în perioada următoare pentru că pe data de 22 ianuarie, aşa cum în mod tradiţional organizăm Gala Premiilor PNL Galaţi. Este, cred, a 22-a ediţie, la care vor participa copreşedinţii partidului, doamna Alina Gorghiu şi domnul Vasile Blaga. Va fi de data aceasta un eveniment ceva mai mare - în prima parte va fi Gala Premiilor PNL şi în partea a doua va fi lansarea candidaţilor, prezentarea lor, cei care vor fi validaţi până la acea dată. Dacă vom reuşi să fie toţi, va fi foarte bine”.
Liberalii şi-au stabilit ca obiective câştigarea Primăriei Galaţiului, câştigarea cât mai multor primării din judeţ, majoritatea fotoliilor de consilieri locali şi judeţeni. Foarte importantă este obţinerea unei majorităţi în Consiliul Judeţului, coroborată cu obţinerea fotoliului de primar al Galaţiului, ceea ce ar putea genera câştigarea preşedinţiei judeţului, conform opiniei liderului liberalilor gălăţeni. Dobre a declarat: „Preşedintele este ales altfel faţă de ultimele două consultări, nu mai e vot direct, va fi ales dintre consilieri şi vom avea nişte etape. În primul rând vom decide lista de consilieri judeţeni. Cine doreşte să candideze trebuie să fie pe lista de consilieri judeţeni şi să fie şi ales. Această procedură probabil o vom demara după ce terminăm stabilirea tuturor candidaţilor de primari. (...) Preşedintele Consiliului Judeţean poţi să îl ţii candidat până în ziua alegerilor, dar dimineaţa, când ai structura, s-ar putea să sufere modificări structura în funcţie de cine sunt aleşi, cum sunt aleşi, cine contează... PNL se va lupta ca să aibă o majoritate a lui, dacă se poate, să facem 18 consilieri. Asta e bătălia pe care o vom duce. În posibila situaţie în care nu reuşeşti sa faci o majoritate, va trebui să negociezi o majoritate, dar pentru asta, ca să fii într-o poziţie bună de negociere, cel care va fi într-o poziţie bună de negociere va fi cel care are cei mai mulţi consilieri judeţeni şi, în plus, şi primarul municipiului Galaţi”.
Întrebat dacă este interesat de preşedinţia CJ, Dobre a optat pentru un răspuns evaziv: „Nu am candidat niciodată la nici o fucţie decât după ce am vorbit cu colegii mei”. Lista de candidaţi ai PNL pentru Consiliului Judeţului se va definitiva după data de 22 ianuarie.
Alegerile locale le oferă liberalilor ca şi adversar principal fostul partener principal, PSD, nefiind ignorate însă nici partidele nou apărute în plan politic local. Şi pentru că e la modă un curent de înnoire, Dobre anunţă că şi PNL va veni cu figuri care nu au mai apărut în primul plan, în special pentru candidaturile de consilieri locali, vechilor consilieri locali urmând să le fie analizată intens contribuţia din ultimii ani. În plus, viitorii consilieri locali liberali ar urma să îşi înceapă mandatul cu obiective clar stabilite, încă de dinaintea ocupării fotoliilor de la nivelul municipalităţii.

Publicat în Politica

Situaţie jenantă la aflarea primelor rezultate la bacalaureatul de toamnă. Numărul celor care au reuşit să ia examenul maturităţii a fost mult prea mic. La Galaţi acest procent de promovabilitate a crescut faţă de anul trecut, dar tot mic rămâne. 

„Avem un procent de promovabilitate de 27,52%, ceva mai mult ca anul trecut, când am obţinut 21,93%. Este însă un rezultat slab, care nu ne face cinste. Din câte ştiu eu, la nivelul ţării există rezultate şi mai slabe. Nu avem nicio notă de 10, avem şapte note care se încadrează în tranşa de la 8 la 8,99, deci nici note de 9 nu avem. Avem un liceu privat unde niciun candidat nu a reuşit să ia bacalaureatul în această sesiune”, a precizat Mioara Enache, inspector şcolar general ISJ Galaţi. 

Explicaţia rezultatelor slabe poate fi pusă pe seama lipsei de pregătire şi a dezinteresului.

„Candidaţii nu s-au plâns că acum au fost subiecte mai grele. Ba chiar au apreciat că la toate probele subiectele au avut un grad mediu de dificultate. Este adevărat că nici la orele de pregătire care au fost organizate în şcoli de-a lungul pauzei dintre cele două sesiuni nu prea au fost elevi care să dorească să se pregătească. Elevii au fost în număr foarte mic la aceste ore de pregătire“, a mai spus Mioara Enache, ISJ Galaţi. Urmează ca rezultatele finale să fie făcute publice după corectarea constestaţiilor, dar situaţia nu prea pare a se putea schimba foarte mult.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

La începutul acestei toamne, liberalii îşi scot în ring proprii candidaţi. Aceştia se vor confrunta într-o dezbatere internă, la care liberalii deschid larg uşile. Astfel, confruntarea programată pentru luna septembrie, în sala de spectacole a Teatrului Muzical, ar putea fi mediatizată de toate canalele media locale. În cadrul confruntării, candidaţii vor fi puşi să prezinte colegilor soluţiile proprii la problemele urbei. Rezultatele dezbaterii reprezintă doar o etapă în procesul intern liberal privind alegerea candidatului propriu. Pe lângă exerciţiul de imagine al dezbaterii, care va releva carisma dar şi priceperea, măcar teoretică, a liberalilor care se visează primari, va conta şi rezultatul sondajului liberal, pe acelaşi subiect. 

Iniţiativa reprezintă un progres la capitolul imagine şi transparenţă al liberalilor gălăţeni, care probabil au învăţat ceva din eroarea privind absenţa comunicării în campania anterioară a fostului lor candidat. Chiar dacă au câştigat alegerile prin candidatul susţinut alături de PSD (Marius Stan a fost candidatul USL), liberalii au pierdut la alegerile locale la capitolul imagine şi popularitate, ţinându-şi candidatul destul de ascuns, deşi omul nu suferea la capitolul carismă. De această dată, primele şanse de a fi desemnat candidatul liberalilor par a fi de partea fostul viceprimar, Nicuşor Ciumacenco, învins de Marius Stan în alegerile anterioare. Ciumacenco îi va întâlni în confruntarea publică a liberalilor pe alţi şapte colegi: Onuţ Atanasiu, Marcel Burzu, Ion Dumitru, Cristian Gâscă, Violeta Nanu, George Stângă şi Ion Ştefan. 

Copreşedintele Organizaţiei Judeţene, Doruleţ Resmeriţă, a subliniat ideea că fostul PDL, din care provine, a susţinut în trecut, pentru fotoliul de primar, un candidat cu notorietate, căruia însă îi lipsea şi intenţia de vot a gălăţenilor, Marius Necula. Iar Victor Paul Dobre a susţinut că dezbaterea este un exerciţiu democratic practicat în ţările cu tradiţii democratice.

Publicat în Politica

Absolvenţii de liceu par să fi dat năvală, anul acesta, pentru a se înscrie la Universitatea "Dunărea de Jos", după cum au apreciat reprezentanţii universităţii gălăţene, după o săptămână de când s-a dat startul primei sesiuni de admitere la Galaţi.

Nu mai puţin de 2.665 de candidaţi înscrişi şi 3.155 de fişe de înscriere au fost înregistrate, conform datelor statistice universitare, având în vedere faptul că absolvenţii de liceu au avut dreptul de a-şi exprima oricâte opţiuni de înscriere au avut în intenţie.

 

Masajul şi construcţia de nave par de interes pentru candidaţii din acest an

 

Pentru prima dată, după foarte mulţi ani, la Universitatea „Dunărea de Jos” s-a înregistrat o concurenţă de peste 3 candidaţi pe loc, şi-a făcut cunoscută surprinderea prorectorul (responsabilul cu Strategii universitare şi dezvoltare instituţională) prof. dr. ing. Adrian Lungu, coordonatorul Comisiei de admitere de anul acesta. „Vedeta” din 2015 se pare că este Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cu o medie de 3,6 candidaţi pe loc. Specializarea care a „prins” foarte mult este kinetoterapia, cu 5,83 candidaţi pe loc. Un alt loc fruntaş îl ocupă Facultatea de Arhitectură Navală, cu 3,05 candidaţi pe loc. Urmează Facultatea de Medicină şi Farmacie, cu o medie de 2,78 candidaţi pe loc. Trebuie amintit că la ocupanta locului doi cifra este cea reală, în condiţiile în care facultatea concurează cu un singur program de studii. Asta în timp ce „Medicina" are mult mai multe programe depuse, iar cel de „Moaşe" a tras în jos, dacă se poate spune aşa, media generală, pentru că s-au înscris sub 10 persoane pentru această specializare.

 

Facultăţile cu tradiţie la Galaţi se „sting” încet, dar sigur

 

Dacă ar fi să facem un top al înscrierii în prima etapă, pe primul loc s-a aflat „Kinetoterapia" (5,83 candidaţi/loc), pe locul doi „Finanţele” (4,35 candidaţi/loc) iar pe trei „Pedagogia” (4,00 candidaţi/loc). Surprinzător, dar şi îngrijorător pentru reprezentanţii universităţii, pe ultimele locuri s-au clasat, culmea, facultăţile cu tradiţie la Galaţi, „nou” înfiinţata Facultate de inginerie (0,62 candidaţi/loc), dar şi Facultatea de Inginerie şi Ştinţele Mecanice (0,64 candidaţi/loc). Asta în condiţiile în care „Mecanica” a legitimat apariţia învăţământul superior la Galaţi, potrivit aprecierilor universitarilor locali. Supărător este că atractivitatea la această facultate este, pentru al treilea an consecutiv, în scădere maximă în rândul candidaţilor. „Trebuie o analiză serioasă, având în vedere corpul profesional de excepţie, dotările şi nivelul ridicat al pregătirii ştiinţifice de care dispun aceste facultăţi în momentul de faţă”, au punctat reprezentanţii Universităţii. 

Publicat în Eveniment