Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, au efectuat în această dimineaţă, 05 octombrie 2022, 7 percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc, în judeţul Galaţi.
Din cercetări a reieşit că 4 persoane bănuite, în cursul anului 2022, ar fi înfiinţat şi recoltat o cultură de cannabis indoor, cu scopul de a comercializa cantitatea de cannabis rezultată. 10 mandate de aducere vor fi puse în aplicare. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperită o substanţă vegetală suspectă a fi cannabis.
"În data de 28 iunie a.c. în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, conducând un autoturism, înmatriculat în Bulgaria, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani. La controlul de frontieră, în baza analizei de risc tactice, s-a efectuat un control amănunţit, în urma căruia, echipa comună a descoperit în portofelul tânărului, o pungă de plastic, în care se afla o substanţă vegetală de culoare verde oliv cu miros înţepător, suspectă a fi cannabis. Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a găsit punga de plastic, într-un pachet de tigări, pe o bancă dintr-un parc şi a păstrat-o pentru consum propriu", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept şi tentativă la contrabandă calificată.

Publicat în Regional

Ieri, 7 aprilie, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în municipiul Galaţi la locaţiile folosite de către un bărbat bănuit de trafic de droguri de risc.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 70 de grame de cannabis şi 40 de grame de rezină de cannabis.

Percheziţiile au avut loc după ce, în aceeaşi zi, în cadrul unei acţiuni organizate pentru combaterea traficului de droguri de risc, bărbatul de 21 de ani, a fost surprins în flagrant delict, în timp ce ar fi tranzacţionat cannabis.

Din cercetări a rezultat că, în perioada martie 2021 – prezent, acesta ar fi comercializat, pe raza municipiului Galaţi, cannabis în valoare de aproximativ 15.000 de lei.

Persoana în cauză a fost reţinută, pentru 24 de ore, în cursul acestei zile urmând a fi prezentată instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspecoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Publicat în Eveniment

La data de 17 martie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galaţi, au efectuat o percheziţie domiciliară, în  judeţul Galaţi, la o persoană bănuită de trafic de droguri de risc, în formă continuată.
În urma acesteia, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 300 de plante de cannabis şi 1.830,20 de grame de cannabis, sub formă de muguri.
De asemenea, în locuinţa percheziţionată, au fost descoperite o instalaţie improvizată pentru culturi indoor şi fertilizatori folosiţi pentru întreţinerea plantelor.
În cauză, s-a reţinut faptul că, în perioada noiembrie 2021 - martie 2022, persoana bănuită ar fi înfiinţat şi întreţinut, fără drept, o cultură de cannabis şi ar fi cules şi deţinut, în vederea comercializării, muguri de cannabis.
Ieri, 17 martie, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galaţi au reţinut, pentru 24 de ore, o persoană bănuită de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
În cursul zilei de astăzi, 18 martie, persoana bănuită urmează să fie prezentată Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
La activităţi, au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi – Serviciul Criminalistic.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Galaţi au surprins trei bărbaţi în timp ce comercializau 40 de pliculeţe de cannabis. Au fost efectuate opt percheziţii, în urma cărora au ridicat alte 2,5 kilograme de cannabis.

„La data de 19 noiembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combaterii a Criminalităţii Organizate Galaţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Galaţi, au surprins în flagrant trei bărbaţi, care aveau asupra lor 40 de pliculeţe de cannabis şi 2.405 lei.

Ulterior, poliţiştii, cu sprijinul jandarmilor, au efectuat 8 percheziţii domiciliare şi au ridicat în vederea confiscării peste 2,5 kilograme de cannabis. Din cercetări a reieşit că drogurile ar fi fost aduse din Spania prin firme de curierat, pentru comercializare. Pentru a ridica coletele, autorii ar fi folosit cărţi de identitate contrafăcute. În urma administrării probatoriului, 3 persoane au fost reţinute, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, ulterior fiind prezentate Tribunalului Galaţi, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a preciyat cms şef Cristina Tatulici, IPJ Galaţi. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. 

Publicat în Eveniment