Sâmbătă, 05 Februarie 2022 14:13

Ruxi este cea mai stilată celebritate din România

Telespectatorii au decis, prin vot, în această seară, care este cea mai stilată celebritate din România. Totul, în cadrul marei finale a reality show-ului "Bravo, ai stil! Celebrities", de la Kanal D.

Reality show-ul a debutat pe 08 septembrie 2021. Astfel, timp de 6 luni, mai multe celebrități din România s-au luptat în ținute și orgolii, au ținut piept, dar și cont de părerile juraților, au fost eliminate în urma votului publicului în anumite seri de gală, ulterior, făcându-și apariția alte celebrități cu forțe proaspete care să lupte pentru titlu.

Așadar, în lupta pentru marele titlu au rămas Ruxi și Viviana Sposub, iar la finalul emisiunii, Ilinca Vandici, prezentatoarea reality show-ului, a anunțat, în direct, pe capul cui se va așeza coroana care aduce titlul de "Cea mai stilată celebritate din România" și care, totodată, va pleca acasă cu cecul de 100.000 de lei. Este vorba de Ruxi, care a câștigat competiția cu un procentaj de 53,8% în urma votului publicului.

Acesta a fost sezonul cu numărul 7 al reality show-ului și al doilea sub titulatura "Celebrieties", în care au concurat vedete din România. Sezonul trecut, sezonul cu numărul 6 și primul sezon "Celebrities", lupta în marea finala s-a dat între Theo Rose și Alexandra Ungureanu, câștigătoare fiind cea din urmă.

Reality show-ul a debutat în luna august 2016, având 3 sezoane cu concurente obișnuite, 1 sezon "All Stars", în care au concurat cele mai bune fete din sezoanele anterioare, și 2 sezoane "Celebrities". Primul sezon, dar și sezonul 4 - "All Stars" au fost câștigate de excentrica Silvia Popescu, sezonul 2 de Marisa Paloma, sezonul 3 de Iuliana Doroftei, iar sezonul 5 de Elena Gemini.

De la debut, la masa juriului au fost prezente diverse persoane cu notorietate în lumea modei. Juriul inițial a fost format din Iulia Albu, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu, urmând să li se alăture ulterior regretatul designer Răzvan Ciobanu. Mai apoi, Iulia Albu a fost înlocuită de Cătălin Botezatu, care a renunțat să mai facă parte din emisiune după sezonul 6, în sezonul 7 locul său fiind ocupat de fotograful Tibi Clenci.

Momentul lui Ruxi din marea finală "Bravo, ai stil! Celebrities" sezonul 7, AICI!

Publicat în Mozaic

Mai multe vedete africane, între care cântăreaţa Angélique Kidjo şi muzicianul nigerian Davido, au cerut luni ţărilor bogate să doneze ''urgent'' doze de vaccinuri împotriva COVID -19 ţărilor africane, într-o scrisoare deschisă publicată de UNICEF, relatează AFP.
''Ţările bogate s-au angajat să doneze peste un miliard de vaccinuri anul acesta şi alte sute de milioane în 2022, precum şi să ajute Africa să producă şi să cumpere propriile vaccinuri. Acest lucru ne dă speranţă, dar majoritatea acestor promisiuni nu sunt respectate'', denunţă semnatarii acestei scrisori adresate reprezentanţilor G20.
''Africa nu poate aştepta. Avem nevoie de doze acum'', cer aceştia, adăugând că mai puţin de 4% din populaţia africană a fost vaccinată faţă de mai mult de 70% din populaţia unor ţări bogate.
''Această diferenţă este nedreaptă şi contraproductivă, îi lasă pe africani - şi întreaga lume - la mila virusului", adaugă ei, avertizând că acest lucru ar putea duce la apariţia unor "variante noi, mai periculoase".
Scrisoarea este semnată de ambasadoarea UNICEF şi cântăreaţa Angélique Kidjo, dar şi de cântăreţul nigerian Davido şi de muzicianul nigerian Femi Kuti.
Continentul african se luptă să obţină un număr suficient de doze din cauza restricţiilor la export impuse de unele ţări producătoare şi a priorităţii acordate de producători anumitor guverne cu care au semnat un acord.
Eşecul de a ridica bariera brevetelor privind vaccinurile anti-Covid pentru a permite ţărilor cu venituri mici să producă vaccinuri generice mai ieftine la nivel local a împiedicat, de asemenea, accesul la vaccinuri pe continent.
Ţările africane depind tot mai mult de donaţiile de surplusuri achiziţionate de cele mai bogate naţiuni.
Aproximativ trei sferturi din cele 77,5 milioane de doze promise Africii i-au fost donate, adică 57 de milioane, potrivit UNICEF.
În iunie, ţările G7 au promis să doneze sute de milioane de doze care, în cea mai mare parte, încă nu au ajuns pe continentul african. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic