Zăpada din Alpii europeni dispare rapid și este înlocuită de vegetație, o consecință observabilă a schimbărilor climatice care pot fi văzută din spațiu, potrivit unei noi cercetări, informează DPA.
Cercetători de la Universitatea din Lausanne și Universitatea din Basel au folosit date satelitare pentru a compila cea mai cuprinzătoare, în opinia lor, analiză a schimbărilor în productivitatea vegetației din Munții Alpi, potrivit unei cercetări apărute recent în revista Science.
Echipa de cercetători, condusă de profesoara Sabine Rumpf de la Universitatea din Basel, a folosit date satelitare pentru a demonstra că vegetația de deasupra lizierei a sporit în aproape 80% din Alpi în ultimele patru decenii din cauza schimbărilor climatice. Acoperirea cu zăpadă se reduce de asemenea.
''Amploarea schimbării s-a dovedit a fi absolut masivă în Alpi'', a spus Rumpf.
''Plantele alpine sunt adaptate la condiții aspre, dar nu sunt foarte competitive'', a spus profesoara Sabine Rumpf adăugând că speciile specializate își pierd avantajul odată cu schimbarea condițiilor de mediu. ''Biodiversitatea unică a Alpilor se află astfel sub o presiune considerabilă''.
Echipa a analizat de asemenea amploarea stratului de zăpadă deasupra lizierei în regiunile situate la o altitudine de peste 1.700 de metri - excluzând ghețari și păduri - și a ajuns la concluzia că stratul de zăpadă a scăzut ''semnificativ'' în aproape 10% din regiune începând cu 1984, o tendință îngrijorătoare, după cum o descriu cercetătorii.
''Analize anterioare ale datelor satelitare nu au identificat o astfel de tendință'', a spus Antoine Guisan, din cadrul Universității Lausanne.
''Timp de mulți ani, măsurătorile la sol au arătat o scădere în ceea ce privește adâncimea zăpezii la altitudini joase'', a spus Gregoire Mariethoz, de asemenea din cadrul Universității din Lausanne. ''Din cauza acestei scăderi, anumite regiuni au devenit în mare parte lipsite de zăpadă''. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Stând pe un versant muntos înzăpezit, la aproximativ 2.500 de metri deasupra nivelului mării, Eric Marechal ține în mână o eprubetă purpurie. În interior se află o probă de alge cunoscute sub numele de "zăpadă sângerie", un fenomen ce accelerează dezghețul alpin și stârnește îngrijorare printre oamenii de știință care se tem că se răspândește, relatează Reuters.
"Aceste alge sunt verzi. Dar când sunt în zăpadă, acumulează un pic de pigment, ca o cremă de protecție solară, pentru a se apăra", a declarat Marechal, director de cercetare în cadrul Centrului Național de Cercetări Științifice din Grenoble, în timp ce colecta probe de laborator de pe muntele Le Brevent din Franța, alături de colegii săi.
La picioarele lui se puteau observa pete de zăpadă roșie strălucind în lumina soarelui.
Algele au fost descrise pentru prima dată de Aristotel în secolul al III-lea î.e.n., însă au fost identificate oficial și au primit numele Sanguina nivaloides în 2019.
Oamenii de știință încearcă în prezent să le înțeleagă mai bine înainte de a fi prea târziu, în contextul reducerii volumului de zăpadă din cauza creșterii temperaturilor pe glob, un fenomen care afectează Alpii în mod disproporționat.
"Există un dublu motiv" pentru a studia algele, a explicat Marechal. "Primul este că este o zonă puțin explorată, iar al doilea e acela că această zonă puțin explorată se topește în fața ochilor noștri, așa că este urgent", a spus el.
Unii oameni de știință, precum Alberto Amato, cercetător în domeniul ingineriei genetice la Centrul CEA din Grenoble, susțin că volumul algelor pare să crească din cauza schimbărilor climatice, concentrațiile mai mari de dioxid de carbon din atmosferă favorizând înmulțirea lor.
Cercetările sunt în curs de desfășurare, iar ceea ce este cert este că prezența algelor accelerează topirea zăpezii, deoarece pigmentul lor reduce capacitatea de a reflecta căldura soarelui.

Publicat în Mozaic

Pe baza faptelor (copacii captează dioxid de carbon pentru a crește), inițiative de reîmpădurire din ce în ce mai masive înfloresc, deoarece sunt considerate mijloace de limitare a încălzirii globale. Dar ecuația este de fapt mai complexă. De când au fost identificate schimbările climatice actuale, rolul nociv al gazelor cu efect de seră, emise în special de activitatea umană și care contribuie mecanic la încălzirea atmosferei, a fost în centrul dezbaterilor. În special cea a celor mai faimoase și abundente dintre ele, dioxidul de carbon (CO2).

În timp ce obiectivul comun acceptat este acum de a reduce proporția acestui tip de gaz prezent în aer, orice mijloc de captare și captare a CO2 pare de luat în calcul. Și ce înseamnă mai natural decât copacii, care folosesc acest gaz în mod masiv în procesul lor de creștere, făcându-i niște absorbante de carbon notorii?

Dovezi puse la îndoială de știință

Prin urmare, raționamentul a devenit evident: plantând un copac, contribuim la lupta împotriva încălzirii globale. O premisă simplă înțeleasă direct de mulți factori economici și politici, care s-au angajat în proiecte de reîmpădurire, pentru a compensa o parte din emisiile lor de gaze cu efect de seră sau pur și simplu pentru a acționa în favoarea mediului. În 2019, Uniunea Europeană, de exemplu, și-a anunțat intenția de a planta 3 miliarde de copaci până în 2024.

După cum a arătat elocvent revista științifică franceză Epsiloon în numărul său din august, realitatea este totuși mai complexă decât ecuația liniară „un copac plantat = mai puțin CO2 în atmosferă”. Mai multe studii științifice privind inițiativele de reîmpădurire lansate în ultimii ani arată că impactul general al acestora asupra schimbărilor climatice este altfel decât se aștepta.

Pădurile, rezervoare de carbon pe cale de dispariție

Prima întrebare vine atunci când analizăm cu atenție potențialul de absorbţie a carbonului din păduri și modul în care efectele încălzirii globale limitează deja acest potențial. Incendiile de pădure gigantice care s-au înmulțit în ultimii ani pe tot globul au eliberat într-adevăr cantități considerabile de CO2, într-o asemenea măsură, indică Epsiloon, încât bilanțul de carbon al acestor imense zone împădurite a devenit uneori deficitar, de exemplu în vestul  Americii de Nord și Siberia.

Riscurile legate de climă nu sunt bine luate în considerare în inițiativele de reîmpădurire, în timp ce ar trebui să fie o prioritate, judecă William Anderegg, biolog la Universitatea din Utah. Este posibil ca impactul climatic să fie drastic reducând capacitatea de absorbție de carbon a pădurilor lumii, modelele teoretice  nu sunt încă de acord pe acest subiect. Dacă copacii plantați pentru a răci atmosfera ajung să sfârşească în fum, există riscul de a obține opusul efectului dorit.

Uneori inițiative contraproductive

Alți factori pot face operațiunile de reîmpădurire contraproductive. Epsiloon evocă astfel problema pusă de „coniferele de culoare închisă” care „absorb mai multă radiație solară decât solul mai deschis din jur” și a căror plantare poate provoca încălzirea locală! „Acest fenomen este foarte marcat în regiunile aride și semiaride, al căror sol reflectă multă lumină. Cu toate acestea, nu este luat în considerare deloc în inițiativele de reîmpădurire”, regretă Christopher Williams de la Universitatea Clark, coautor al unui studiu pe acest subiect.

Problema alegerii zonelor de reîmpădurit este așadar acută, iar în multe cazuri inițiativele de reîmpădurire se dezvoltă spontan, indiferent de consecințele viitoare pentru terenul pe care sunt plantați copacii. Un studiu britanic menționat în dosarul Epsiloon arată că plantațiile masive de mesteacăn din landa scoțiană au avut ca efect destabilizarea florei microbiene prezente în aceste soluri, eliberând în cele din urmă emisii de carbon mai mari decât câștigul realizat prin copaci.

Când reîmpădurirea obligă la tăierea copacilor

În mod paradoxal, reîmpădurirea se poate face așadar în detrimentul ecosistemelor deja existente pe care se presupune că le revitalizează, când este vorba, de exemplu, de a impune o monocultură de pini sau eucalipt pe soluri improprii. Multe ecosisteme funcţionează mai bine fără copaci, spune Diana Davis de la Universitatea din California. Toate aceste hărți ale potențialului de reîmpădurire și inițiative majore care implică 1000 de miliarde de copaci se bazează pe o neînțelegere a ecologiei.

Atât de mult încât aceste acțiuni de reîmpădurire se pot transforma uneori în rateuri totale, necesitând defrișări colaterale! „Impunerea plantațiilor i-ar putea deranja pe fermieri și îi poate conduce către părți defrișate ale pădurilor native”, explică Eric Lambin, geograf la Stanford: Ultimele noastre studii au arătat și o deviere în sistemele de subvenții acordate pentru reîmpădurire, care duce uneori la distrugerea iniţială a pădurii naturale înainte de replantare.

Spre un model mai echilibrat de restaurare a ecosistemelor?

În fața tuturor acestor capcane, o abordare mai echilibrată a întrebării pare esențială. „Trebuie să nu mai vedem copacii ca o soluție universală la vasta și complexa problemă a schimbărilor climatice, chiar dacă plantarea copacilor este bună pentru moral”, pledează Caroline Lehmann, cercetător la Universitatea din Edinburgh. După cum subliniază revista științifică, ar putea fi astfel dezvoltate „alte rezervoare de carbon prea des neglijate”, precum mangrovele, pajiștile sau chiar mlaștinile de turbă, care pot stoca cantități considerabile de CO2.

Luând mai mult în considerare aceste alternative  dar și urmărind inițiative de reîmpădurire atent studiate, este posibilă apariţia unui impact pozitiv asupra schimbărilor climatice. O echipă de la Universitatea din Oxford a lucrat la un model mai echilibrat de conservare și restaurare a ecosistemelor și a solurilor, care ar putea duce, la „o reducere de 0,3 °C în temperatura globală până în 2085”.

Publicat în Mozaic