După studenţii de la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, iată că şi elevii şi profesorii se mobilizează pentru a veni în ajutorul miilor de ucraineni care şi-au părăsit ţara de frica războiului.

Printre primii care au luat iniţiativă sunt elevii şi profesorii de la Colegiul Naţional Al. I. Cuza (CNAIC) care au demarat o colectă. ”Colegiul Naţional Al. I. Cuza Galaţi, în colaborare cu Asociaţia  pentru Onestitate şi Mobilizare - O.M. colectează donaţii pentru refugiaţii din Ucraina: apă plată şi minerală, alimente neperisabile, inclusiv conserve, produse de igienă, măşti medicale etc., dar nu îmbrăcăminte sau încălţăminte.  Donaţiile se colectează începând de luni, 28 februarie, în corpul B, la sala de lectură”, au anunţat reprezentanţii CNAIC. 

În acelaşi timp Diana-Cătălina Popa, profesor MERITO la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri din Galaţi, a lansat o invitaţie tuturor profesoarelor să renunţe la mărţişoare şi flori, în timp ce pământul arde sub focul războiului din Ucraina.

”Le invit cu drag pe doamnele educatoare, învăţătoare şi profesoare, ca de altfel pe toate femeile extraordinare din preajma mea, să se alăture iniţiativei noastre: PROFESOARE FĂRĂ MĂRŢIŞOARE. Pentru că în martie 2022 pământul arde, hai să renunţăm la flori şi la mărţişoarele tradiţionale! Ne putem arăta iubirea faţă de fetele şi de femeile din viaţa noastră donând cele necesare refugiaţilor ucrainieni, cu şnur de mărţişor sau fără. Anul acesta îi dăm rost bun primăverii. Nu am intenţia de a-i critica pe cei care au luat flori şi mărţişoare. La rândul meu am făcut asta, pentru că acum câteva zile nici nu intuiam cum vor evolua lucrurile şi care vor fi nevoile comunităţii din care fac parte. Înţeleg importanta tradiţiei şi o respect cu tot dragul. Dar vremuri neobişnuite cer masuri neobişnuite.

Nu suspectez profesoarele că se îmbogăţesc din mărţişoare. Nici gând. Sunt profesoară. Majoritatea prietenelor mele foarte apropiate lucrează în învăţământ. Le cunosc valorile şi le iubesc necondiţionat.

Conştientizez nevoile celor care lucrează în industria florilor şi cred cu tărie că postarea mea nu le va afecta vital activitatea. De asemenea, le mulţumesc pentru feedback. Este dreptul fiecăruia de a alege. E doar o invitaţie de a contribui, fiecare în felul său. Make love, not war!”, a scris pe pagina sa de Facecbook, prof. Diana-Cătălina Popa.

Publicat în Comunitate

Imobilul în care îşi desfăşoară activitatea unul dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Galaţi, Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", a fost încadrată, în urma unei expertize, în clasa de risc seismic RsII, adică imobilul poate suferi degradări majore în cazul unui cutremur. Potrivit expertizei tehnice, sunt necesare intervenţii majore pentru creşterea gardului de asigurare la seisme.
Imobilul situat în str. Nicolae Bălcescu, nr. 41, din municipiul Galaţi, este alcătuit din 5 tronsoane, cu regim de înălţime P+1E şi are o vechime de 133 de ani. Cele mai afectate sunt tronsoanele 1, 3 şi 4. De altfel, din cauza vechimii, clădirea nu stă prea bine nici la performanţa energetică şi se impun lucrări pentru remedierea acestui neajuns.
Pentru că imobilul este în proprietatea publică a municipiului Galaţi, primăria este nevoită să ia măsuri urgente pentru consolidarea acestei clădiri. Sunt necesare lucrări de construirea unor centuri şi stâlpi de beton şi de lucrări de cămăşuire la nivelul fundaţiilor şi pereţilor la tronsoanele 1, 3 şi 4, dar şi de refacerea pardoselilor şi planşeelor şi a şarpantei.
Pentru a putea demara procedurile prevăzute de lege în cazul unor lucrări de acest gen, Primăria municipiului Galaţi are nevoie de aprobarea Consiliului Local pentru indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de consolidarea şi creşterea performanţei energetice a clădirii în care îşi desfăşoara activitatea Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri".
Valoarea totală a investiţiei se ridică la 40 milioane de lei, iar durata de realizare din momentul în care se va da ordinul de începere a lucrărilor va fi de 24 de luni.

Publicat în Eveniment

De Ziua Mondială a Mediului, Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie a premiat pasiunea pentru limba engleză şi cele mai creative idei despre cum păstrăm Planeta Verde.

Camelia Mocanu, elevă a Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri” din Galaţi, a fost răsplătită cu Pemiul Juriului, la categoria 15 – 19 ani în cadrul competiţiei naţionale de eseuri în limba engleză Shakespeare School Essay Competition, performanţă cu atât mai mare cu cât concurenţa a fost extrem de acerbă – peste 3.000 de participanţi din toate judeţele ţării.

Câştigătorii premiilor I - Vladimir Ştefan Pechi, elev al Colegiului Naţional Grigore Moisil, Bucureşti, la categoria 11 – 14 ani, şi Andreea Bădeu, de la Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc, Bucureşti, la categoria 15 – 19 ani, vor petrece două săptămâni în campusurile unor colegii şi universităţi de top din Marea Britanie, în tabere de limba engleză în valoare de peste 1.500 de lire fiecare.

29 de elevi cu talent la scris, din Bucureşti, dar şi din alte 12 oraşe ale ţării, din judeţele Alba, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Prahova, Timiş şi Vâlcea, au intrat direct în finala ediţiei a 7-a a competiţiei naţionale de eseuri în limba engleză Shakespeare School Essay Competition.

Publicat în Eveniment