Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică, de tip COD GALBEN, cu interval de valabilitate 18 august, ora 10:00 - 19 august, ora 10:00, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar zonele afectate sunt conform hărţii (foto).

Astfel, potrivit ANM, în intervalul menţionat, în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova, Oltenia, Transilvania şi la munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25...40 l/mp şi izolat 50...60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului, precizează ANM.

Publicat în Eveniment

Meteorologii au actualizat prognozele şi avertizările meteo pentru perioada imediat următoare şi au emis un cod portocaliu de vijelii puternice, grindină de medii şi mari dimensiuni, dar şi averse torenţiale.
Interval de valabilitate al avetizării meteorologice este între 05 august, ora 12:00 şi 06 august, ora 06:00.
La început în Banat, Crişana, Maramureş, iar după-amiaza şi noaptea mai ales în Transilvania, Oltenia, Moldova şi Muntenia vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină, îndeosebi de medii şi mari dimensiuni. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe alocuri 40-60 l/mp.

Publicat în Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare meteorologică, de tip COD GALBEN, cu interval de valabilitate 20 iulie, ora 10:00 - 21 iulie, ora 03:00, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar printre zonele afectate se găsește și județul Galați (VEZI HARTA!).   Astfel, potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp. În sud-estul țării disconfortul termic se va menține ridicat, iar spre seară și noaptea pe arii restrânse se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică, mai precizează ANM.   Totodată, ANM a emis și o informare meteorologică, cu interval de valabilitate 21 iulie, ora 03:00 - 21 iulie, ora 22:00, fenomene vizate fiin instabilitate atmosferică. Astfel, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, mai ales după-amiaza și seara, local în zona de munte, precum și în nord-estul, centrul și sud-estul țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40...45 l/mp, menționează ANM.
Publicat în Știrea zilei