România va colabora cu Italia pentru certificarea şi confirmarea stagiilor de cotizare a cetăţenilor români care lucrează în această ţară, cu scopul de a scurta timpul de aşteptare pentru cei care au dreptul la pensie, a anunţat miercuri ministrul Muncii, Marius Budăi, la Palatul Victoria.
"Ceea ce noi am stabilit astăzi împreună este foarte important pentru cetăţenii ambelor ţări. Pe lângă prietenia deja cunoscută dintre Italia şi România astăzi ne-am împrietenit şi mai mult la nivel de ministere ale Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Politicilor Sociale din Italia şi am stabilit foarte clar o colaborare intensă şi apropiată pentru a rezolva în primul şi în primul rând câteva lucruri extrem de importante. (...) am stabilit foarte clar o cooperare în ceea ce înseamnă certificarea şi confirmarea stagiilor de cotizare a cetăţenilor români care lucrează în Italia şi să lucrăm împreună pentru a scurta cât mai mult acest timp de aşteptare pentru că cetăţenii au dreptul pensie şi noi trebuie să ne ocupăm cât mai rapid pentru a le deschide acest drept", a precizat Budăi.
De asemenea, el a vorbit şi despre înfiinţarea Autorităţii Europene a Muncii, un dosar extrem de important pentru Uniunea Europeană finalizat pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în anul 2019.
"Pe lângă acest lucru, vreau cu mândrie dar şi cu modestie să vă aduc aminte de un aspect. Atunci când am avut onoarea să fiu iarăşi ministru pentru prima oară, în 2019, pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene am înfiinţat sau am finalizat un dosar extrem de important pentru Uniunea Europeană şi anume înfiinţarea Autorităţii Europene a Muncii. Am stabilit împreună cu domnul ministru că prin această autoritate echipele noastre mixte de inspectori din Italia şi din România vor participa la grupuri de lucru şi de profesionalizare şi de armonizare a condiţiilor de lucru şi a legilor din Italia şi România, astfel încât la controalele ulterioare mixte care se vor desfăşura bineînţeles şi în România şi în Italia să ne fie mult mai uşor să facem acest lucru", a subliniat şeful de la Muncă.
Anterior, ministrul Muncii şi Politicilor Sociale din Republica Italiană, Andrea Orlando, a afirmat că la întâlnirea avută cu oficialul român a fost propus îmbunătăţirea formelor de cooperare în sectorul asigurărilor sociale, pentru că mulţi lucrători au întârzieri în recunoaşterea muncii pe care ei au desfăşurat-o în Italia, în vederea beneficierii de pensie. Oficialul italian a mai spus că această problemă urmează să fie rezolvată în următoarele săptămâni sau luni printr-un act ulterior care să poată fi semnat în Italia.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, şi ministrul Muncii şi Politicilor Sociale din Republica Italiană, Andrea Orlando, au semnat miercuri, la Palatul Victoria, Memorandumul de înţelegere privind colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul inspecţiei muncii între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România şi Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale din Republica Italiană. (sursa Agerpres)

Publicat în National

Consiliul Judeţean Galaţi a semnat astăzi, luni, 07 martie 2022, protocolul cu Consiliul Judeţean Brăila pentru construirea unui aeroport internaţional, proiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "Protocol de colaborare Galaţi-Brăila pentru realizarea unui aeroport regional".
"Alături de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk-Iulian Chiriac, am semnat cu multă încredere şi hotărâre parteneriatul cu ai noştri colegi de la Brăila, prin care ne unim forţele pentru a transforma în realitate un vis de mai bine de 30 de ani al gălăţenilor şi brăilenilor - un aeroport care să deservească întreaga regiune. Ne-am dat mâna, risipind sper eu astfel zvonurile privind orgoliile dintre cele două judeţe, astfel încât, împreună, să facem tot ceea ce putem pentru a construi acest aeroport internaţional, unul pe care ni-l dorim cu dublă funcţiune, de călători şi de mărfuri (cargo). Într-o primă fază, una care va debuta cât mai curând, vom demara procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a tuturor expertizelor tehnice necesare - de vânt, de precipitaţii, număr de ore de ceaţă, număr de ore de soare, structura solului şi altele, iar în paralel vom face demersurile necesare pentru finanţarea acestei investiţii extrem de importantă pentru dezvoltarea regiunii noastre. Există deja studii care arată că acest aeroport ar deservi nu doar Galaţiul şi Brăila, ci şi Focşaniul, o parte din judeţul Vaslui şi localităţile de graniţă din Republica Moldova. Acest obiectiv de investiţii este  inclus în Master Planul General de Transport al României", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Consiliul Judeţean Galaţi şi Consiliul Judeţean Brăila vor încheia un protocol de colaborare pentru realizarea unui aeroport regional. Protocolul va fi supus aprobării consilierilor judeţeni în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Galaţi de săptămâna viitoare.

„Vom lucra împreună cu colegii de la Brăila pentru ca proiectul aeroportului să devină realitate. Este fără doar şi poate una dintre cele mai aşteptate investiţii, care ar ajuta mult la dezvoltarea întregii regiuni. Ştiu că se vorbeşte de mulţi ani de acest proiect, însă, acum, pentru prima oară se fac paşi concreţi pentru a realiza acest vis al celor care trăiesc în zona Galaţi - Brăila şi nu numai, în condiţiile în care de acest aeroport ar putea beneficia şi cei din Vrancea sau localităţile de frontieră din Republica Moldova. În bugetul de anul acesta am prevăzut bani pentru realizarea primelor expertize şi analize, precum şi a mai multor documente tehnice, de care avem mare nevoie pentru a obţine împreună, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară pentru Infrastructura de Transport, fonduri nerambursabile pentru construirea acestui aeroport. Acum avem şi un avantaj foarte mare, şi anume faptul că acest obiectiv de investiţii a fost inclus în Master Planul General de Transport al României. În plus, nu mai suntem singuri în acest demers, ci împreună cu partenerii de la Brăila. De altfel, cred că este primul proiect major, cel puţin din ultimii ani, în care, fără niciun fel de orgoliu, chiar şi dincolo de hârtii şi proceduri, cele două judeţe îşi dau mâna pentru a realiza o investiţie atât de importantă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Documentaţia tehnico-economică a acestui obiectiv de investiţii, precum şi toate documentele premergătoare execuţiei acestuia vor fi realizate pe baza acestui protocol de colaborare, în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura de Transport de interes strategic în zona de Est şi Sud, din care fac parte consiliile judeţene din Galaţi, Brăila, Călăraşi şi Ialomiţa.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi de marţi, 21 decembrie 2021, a fost aprobat protocolul de colaborare dintre CJ Galaţi şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în vederea pregătirii şi implementării în comun a unor investiţii majore în infrastructura de transport.
 „Vom lucra împreună cu specialiştii de la Bucureşti pentru a accesa fonduri europene şi pentru a elabora documentaţia necesară în vederea modernizării şi dezvoltării reţelei de drumuri naţionale şi drumuri expres. De asemenea, vom colabora cu cei de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a implementa o serie de investiţii majore pe drumurile de interes naţional, cu finanţare de la Guvern, acest aspect fiind deja discutat cu ministrul Transporturilor în cadrul vizitei pe care a realizat-o la Galaţi la începutul acestei luni”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Proiectele cu fonduri europene ce vor fi pregătite împreună cu reprezentanţii CNAIR vor fi propuse spre finanţare în cadrul Programului Operaţional de Transport.

Publicat în Eveniment

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a semnat un protocol de colaborare cu Consiliul Judeţean Galaţi în vederea susţinerii proiectului de cercetare "Centrul integrat multidisciplinar pentru cercetare de interfaţă dermatologică CIMCID"/"Multidisciplinary Integrated Center of Dermatological Interface Research MICDIR".
Principalele obiective de cercetare vizează diagnosticarea precoce şi tratamentul cancerului de piele, acţiunea unor produse dermato-cosmetice asupra pielii şi organismului, determinării la nivel cutanat în diverse patologii cu fotoexpunere în diverse regiuni de la nivel mondial.
"Activitatea de cercetare se va derula în incinta Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Cuvioasa Parascheva“, Pavilionul nou, Dermatologie Venerologie, în spaţiile didactice şi de cercetare existente, utilizând aparatura medicală din dotarea secţiei precum şi echipamente achiziţionate de Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Centrul de cercetare va avea o structură multidisciplinară, cu specialişti din România (Galaţi, Bucureşti, Timişoara), Finlanda şi Africa de Sud", a declarat Prorectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, dr. Alexandru Nechifor.
Obiectivul comun al celor două părţi semnatare este de a valorifica la maxim potenţialul de cercetare, dezvoltare şi inovare, care vizează interesul public general, dar şi de susţinere a aspiraţiei către excelenţă în educaţie şi cercetare prin internaţionalizarea activităţilor şi creşterea vizibilităţii. Protocolul semnat astăzi, 28 octombrie 2021, este valabil 10 ani.

Cel mai puternic centru din ţară de cercetare în domeniul dermatologiei

"Ne dorim să dezvoltăm la Galaţi, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase, cel mai puternic centru din ţară de cercetare în domeniul dermatologiei. Am încheiat o colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos“, astfel încât medici specialişti, profesori universitari, chimişti, farmacişti, biologi şi cercetători din străinătate să studieze la Galaţi noi tratamente pentru cancerul de piele, metode de depistare precoce a acestei maladii cumplite sau noi soluţii medicale pentru diverse boli de piele. În cadrul centrului vor fi testate şi diverse preparate dermato-cosmetice care au nevoie de studii medicale pentru a fi utilizate şi vor fi cercetate beneficiile pe care le au asupra pielii apele saline şi termale din ţara noastră. Va fi un centru axat pe inovaţie şi dezvoltare, mai ales că va beneficia şi de aportul unor specialişti din Finlanda şi Africa de Sud", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Centrul dispune deja de aparatură medicală de ultimă generaţie, achiziţionată de către Consiliul Judeţean, pentru diagnosticarea cancerului de piele şi a unei game largi de afecţiuni cutanate, iar Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi va dota centrul şi cu alte echipamente medicale.

Publicat în Comunitate