Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 89,5% în luna iunie a acestui an faţă de iunie 2021, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 41,32% în iunie 2022 faţă de iunie 202, şi energia electrică - plus 17,05%.
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost uleiul comestibil, cu creşteri de preţ de 49,71%, cartofii - 42,18% şi făina - 33,16%.
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian - 29,13%, apă, canal salubritate - 19,44% şi serviciile poştale - 15,94%.
De la lună la lună, în iunie cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la ulei - 7,33%, servicii de transport aerian - 6,24% şi combustibili - 3,22%.
Luna trecută au fost produse alimentare care s-au ieftinit, cartofii cel mai mult, cu 10,32%, şi fructele proaspete, cu 2,5%. De asemenea, datele INS arată că tarifele la energie electrică au fost mai mici cu 1,19% iar la servicii de poştă şi telecomunicaţii cu 0,01%.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1% în luna iunie a acestui an, de la 14,5% în mai, în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 17,92%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 14,67%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 7,81%, conform datelor publicate de INS.
BNR a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 6,7% pentru sfârşitul anului viitor. (sursa Agerpres)

Publicat în Economie

Gălățenii au început de astăzi protestele în benzinării, revoltați de creșterea fără precedent a prețului combustibilului.

Șoferii s-au organizat pe rețelele de socializare și au început să programeze câte un protest pe zi, în fiecare zi, de la ora 18.00, în altă benzinărie.

Chiar din prima zi de protest, zeci de șoferi, dar și de motocicliști, au blocat cât de mult au putut pompele unei stații peco de pe bulevardul Coșbuc.

Screenshot 20220615 205356 Gallery

Au plătit și de mai multe ori câte 0.90, 1 leu, maxim 2 lei, cu cardul, pentru a-i obliga să plătească comision băncii. Apoi, tacticos, au spălat parbrizele sau au mai luat o cafea, tot să tragă de timp.

Oamenii spun că în situația în care crește prețul și cu 10 bani pe zi, este clar că efectiv așa nu mai fac față mult.

Publicat în Știrea zilei

Comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton a cerut miercuri Ungariei să suspende vânzarea de combustibil cu preţ diferit pentru maşinile cu plăcuţe de înmatriculare străine, în caz contrar riscând declanşarea unei proceduri de infringement, potrivit unei scrisori a Comisiei Europene consultate de Reuters.
"Vă solicit să furnizaţi răspunsul dumneavoastră în ceea ce priveşte justificarea şi perioada de valabilitate a acestor măsuri, care ar putea constitui încălcări ale legislaţiei europene", a precizat comisarul european pentru piaţa internă într-o scrisoare trimisă ministrului tehnologiei din Ungaria.
"De asemenea, vă solicit să suspendaţi aplicarea măsurilor până când compatibilitatea lor cu legea UE va fi asigurată", a mai scris Thierry Breton.
Breton a precizat că executivul UE îşi rezervă dreptul de a lansa proceduri de infringement care pot duce, în cele din urmă, la acţiuni în justiţie împotriva Ungariei şi posibile amenzi.
Ungaria a invocat, drept justificare pentru măsura sa, faptul că aceasta a declanşat un turism pentru achiziţia de combustibil şi a crescut traficul de tranzit care a dus la creşterea consumului.
Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a anunţat pe 26 mai că numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţurile plafonate de guvern începând de a doua zi, în timp ce automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei.
În condiţiile în care preţurile la combustibili în Ungaria sunt cele mai mici din Europa, a crescut foarte mult turismul în scopul achiziţionării de combustibili în zona de graniţă, astfel încât acest turism a devenit o ameninţare la adresa securităţii aprovizionării, afirma atunci Gergely Gulyas.
"Cumpărătorii străini profită de faptul că Ungaria este capabilă să menţină preţul la benzină la 480 de forinţi (1,2 euro) pe litru, în timp ce în alte părţi din Europa este de 700-900 de forinţi", a spus Gergely Gulyas. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Astăzi, 08 februarie 2022, între orele 13.00 - 17.00, traversarea Dunării se va efectua cu un singur bac. Motivul? Bacul Oltişoru 3 (foto ↑) se alimentează cu combustibil. *sursa foto: marinarii.ro

Publicat în Eveniment

La nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi sunt efectuate cercetări într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, privind fapte de furt calificat în formă continuată ce ar fi fost săvârşite în perioada 2018-2021, de către mai mulţi angajaţi ai unei societăţi de exploatare petrolieră, cu complicitatea unor agenţi de pază.
În data de 21 septembrie 2021, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi au constatat în flagrant sustragerea unei cantităţi de 350 litri combustibil petrolier (gazolină).
Tot la aceeaşi dată, beneficiind de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului Acţiuni Speciale, a Poliţiei Municipiului Tecuci, toate din cadrul I.P.J. Galaţi, dar şi din cadrul I.P.J. Vrancea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, au fost puse în executare un număr de 9 mandate de percheziţie domiciliară şi a 9 mandate de aducere. Activităţile au fost desfăşurate în mediul rural pe raza localităţilor Munteni, Buciumeni, Ţepu şi Matca din judeţul Galaţi şi Homocea din judeţul Vrancea.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, a fost identificată cantinatea de aproximativ 6,5 tone de combustibil petrolier.
După administrarea probatoriului în cauză şi după audierea celor 9 persoane, care au fost conduse la sediul I.P.J. Galaţi, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de 4 dintre acestea.
În cursul zilei de astăzi, 22 septembrie 2021, cei patru urmează să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment

În ultimii ani, hidrogenul este promovat intensiv drept combustibilul „albastru” de generaţie nouă şi sunt gândite proiecte de multe miliarde de euro pentru energia curată care să alimenteze maşinile, să încălzească locuinţele şi să producă electricitate. De fapt, ar putea fi însă chiar mai periculos pentru climă decât se crede, relatează The New York Times.
Un nou studiu evaluat de terţi competenţi privind efectele asupra climei ale hidrogenului stârnesc controverse cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră care sunt principalul vinovat de încălzirea globală.
Marea problemă este că aproape tot hidrogenul este extras astăzi din gaze naturale într-un proces care necesită multă energie şi emite mari cantităţi de dioxid de carbon. Producţia în sine de gaze naturale eliberează în atmosferă metan, un gaz cu puternic efect de seră.
Şi în vreme ce industria gazului natural propune şi promovează hidrogenul „albastru” prin capturarea dioxidului de carbon, chiar şi acel combustibil generează mai multe emisii pe parcursul procesului de fabricaţie decât simpla ardere a gazului natural, conform articolului publicat săptămâna trecută în revista „Energy Science & Engineering” de cercetători de la Universităţile Cornell şi Stanford.
„Să-l numeşti un combustibil cu emisii zero ar fi total greşit”, a spus Robert W. Howarth, biogeochimist şi om de ştiinţa ecosistemelor la Cornell şi principal autor al studiului. „Am aflat că nu este nici măcar un combustibil cu emisii reduse”.
Pentru a ajunge la această concluzie, dr. Howarth şi Mark Z. Jacobson, profesor de inginerie civilă şi a mediului la Stanford, director al programului Atmosphere/Energy al Universităţii, au examinat ciclul de viaţă al emisiilor de gaze de seră ale hidrogenului albastru. Au luat în calcul atât emisiile de dioxid, cât şi de metan care se scurge din puţuri de foraj şi alte echipamente pe parcursul producţiei de gaze naturale.
Cercetătorii au presupus că 3,5% din gazul extras se scurge în atmosferă, presupunere bazată pe cercetările care au constatat că forajele pentru gaze emit mult mai mult metan decât se credea.
Au luat în calcul şi gazele necesare pentru alimentarea cu energie a procesului de captare a dioxidului. În total, au aflat că amprenta de gaze cu efect de seră a hidrogenului albastru este cu 20% mai mare decât a arderii de gaz sau cărbune pentru încălzire. (Refacerea analizei pentru o scurgere de gaze mult mai mică, de numai 1,54%, a redus doar cu puţin emisiile, cele ale hidrogenului albastru rămânând tot mai mari decât cele ale arderii gazului.)
Aceste descoperiri pot schimba calculele pentru hidrogen. În ultimii ani, industria gazelor naturale a început să promoveze intens hidrogenul drept combustibilul fiabil de nouă generaţie pentru a alimenta maşinile, încălzi căminele şi arde în centrale energetice.
În SUA, Europa şi în alte părţi, industria a justificat prin hidrogen continuarea extinderii infrastructurii pentru gaze, spunând că prin conductele care transportă gaz natural va putea circula în viitor un amestec mai curat de gaz natural şi hidrogen.
În timp ce mulţi experţi sunt de acord că hidrogenul va juca în cele din urmă un rol în stocarea de energie sau alimentarea anumitor sectoare de transport – aeronautic sau cu camioane de cursă lungă, unde trecerea pe baterii electrice este dificilă – există un consens în creştere că o economie bazată mai larg pe hidrogen provenit din gaz natural poate fi dăunătoare pentru climă. (La costurile curente va fi şi foarte scumpă.)
Ultimul studiu a adus noi dovezi, a spus Drew Shindell, profesor de ştiinţele pământului la Duke University. Dr. Shindell a fost autorul principal al raportului ONU publicat în acest an şi care afirmă că reducerea emisiilor de metan, principalul component al gazului natural, este mai vitală decât se credea pentru combaterea încălzirii globale. Într-un nou raport, ONU avertizează că întreaga creştere a temperaturilor medii globale după secolul al 19-lea a fost provocată de arderea combustibililor fosili.
Hydrogen Council, un grup industrial fondat în 2017 de BP, Shell şi alte mari companii de petrol şi gaze, nu a transmis un comentariu imediat. Un raport al industriei, comun cu McKinsey & Company, estimează că economia pe hidrogen va genera venituri anuale de 140 de miliarde de dolari până în 2030 şi va crea 700.000 de locuri de muncă. Studiul a previzionat că hidrogenul va satisface şi 14% din cererea de energie din SUA în 2050. BP nu a dorit să comenteze.
În prezent, foarte puţin din hidrogenul produs este „verde”, deoarece procedeul – electroliza apei pentru a separa hidrogenul de oxigen – este un imens consumator de energie. În cele mai multe locuri nu există suficientă energie regenerabilă pentru a produce cantităţi mari de hidrogen verde.
În viitorul previzibil, cel mai mult hidrogen va fi produs probabil din gaz natural printr-o metodă mare consumatoare de energie şi poluantă, care utilizează abur, temperaturi şi presiuni mari pentru a descompune metanul în hidrogen şi monoxid de carbon.
Hidrogenul albastru utilizează acelaşi procedeu, dar şi tehnologii de capturare şi stocare a carbonului, care implică reţinerea dioxidului de carbon înainte de eliberarea în atmosferă şi pomparea lui în subteran într-un efort de menţinere. Dar acestea tot nu iau în calcul gazul natural necesar pentru generarea hidrogenului, alimentarea procesului termic şi capturarea CO2. „Acestea sunt substanţiale”, spune dr. Howarth de la Cornell.

Publicat în Mapamond
Vineri, 28 August 2015 00:00

Brăilenii furau combustibil la Galaţi

Patrula de Intervenţie Rapidă din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, în timp ce se afla în zona blocurilor ANL din Micro 13, s-a sesizat în momentul în care au observat că doi indivizi sustrăgeau combustibil din rezervorul unui autotren. Poliţiştii locali au procedat la prinderea, imobilizarea şi identificarea lor, stabilind că se numesc: G.C.I., în vârstă de 23 ani şi G.I.A., de 18 ani, ambii din oraşul Ianca, judeţul Brăila. În zona autotrenului s-a găsit un bidon din material plastic de cca. 20 litri, iar în rezervorul deschis prin forţare se găsea un furtun din cauciuc transparent cu lungimea de aproximativ 1,5 m, în timp ce pe sol se cunoşteau pete de combustibil. În baza celor declarate de cei doi şi a verificărilor efectuate în teren, au mai fost identificaţi: C.A., de 20 ani şi Ş.N., de 31 ani, ambii din oraşul Ianca, care erau cu un autoturism înmatriculat în Spania şi care au recunoscut că au venit cu toţii în municipiul Galaţi să sustragă motorină. 

A fost identificată şi partea vătămată, din Galaţi, care a fost anunţată să-şi asigure rezervorul autotrenului.   

Au fost întocmite actele procedurale, care împreună cu persoanele în cauză şi obiectele corp delict, au fost predate Secţiei 4 Poliţie, în vederea continuării cercetărilor.

Publicat în Eveniment