Piața globală a produselor și serviciilor dedicate animalelor de companie valora 232 miliarde de dolari, în 2021, iar estimările vizează un o creștere de până la 350 de miliarde de dolari, la finele anului 2027, arată o analiză de specialitate, realizată de o platformă de investiții.
Conform experților eToro, industria produselor pentru animale de companie a crescut cu aproape 70% în ultimul deceniu, depășind economia globală, care a crescut doar cu aproape 40%.
În acest cadru, deținerea de animale de companie se află pe un trend ascendent, iar dintre țările Uniunii Europene (UE), România are cel mai mare procent de gospodării cu pisici (48%) și câini (45%).
La nivelul anului 2021, aproape jumătate (46%) din toate gospodăriile aflate în UE (90 de milioane de locuințe) dețineau cel puțin un animal de companie, în creștere față ponderea de 38%, din 2020.
Statistica oficială relevă faptul că în întreaga Europă există 93 de milioane de câini și aproximativ 113,6 milioane de pisici, ceea ce face ca acestea din urmă să fie animalele de companie preferate în gospodăriile de pe continent.

În SUA, aproximativ 70% dintre gospodării dețin, în prezent, un animal de companie

Analiza eToro arată că, peste Ocean, în SUA, aproximativ 70% dintre gospodării dețin, în prezent, un animal de companie, după ce, în urmă cu 30 de ani, procentul era de doar 56%.
"Datele demografice ale proprietarilor de animale de companie se schimbă în timp, ceea ce duce și la modificări în comportamentul de cumpărare. Un sondaj a arătat că, în SUA, 32% dintre proprietarii de animale de companie sunt din generația Millennials, 24% din generația X și 27% din generația Baby Boomers. În general, oamenii au tendința de a atribui animalelor de companie calități umane, de a le transforma în membri ai familiei și de a crește cheltuielile pentru acestea. Prin urmare, nu este o surpriză faptul că, într-o statistică privind vânzările online de bunuri de consum ambalate, produsele și hrana pentru animale de companie sunt pe locurile doi și trei după vitamine. Pentru comparație, cafeaua este mai puțin populară, fiind pe locul cinci. Piața americană a animalelor de companie este împărțită între alimente 36%, servicii veterinare 27%, consumabile 23%, toaletaj 10% și achiziții de animale 4%", explică Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro.
Potrivit sursei citate, un număr mare de companii cotate la bursă profită de aceste tendințe, cum ar fi: companiile producătoare de hrană pentru animale, magazinele online, specialiștii în sănătatea animalelor de companie și, în ultimul timp, companiile de asigurări. Unele dintre aceste companii de top sunt Merck (MRK), o companie farmaceutică cu o mare varietate de vaccinuri și medicamente veterinare, Metlife (MET), o mare companie de asigurări care oferă și asigurări pentru animale de companie sau Chewy (CHWY), magazin online care oferă o mare varietate de produse pentru animalele de companie și proprietarii acestora.

Proprietarii de câini, predispuși să își asume mai multe riscuri de investiții decât proprietarii de pisici

Un studiu recent a dezvăluit că tipul de animal de companie pe care îl dețin persoanele sau la care sunt expuse ar putea influența comportamentul investițional. Astfel, proprietarii de câini sunt predispuși să își asume mai multe riscuri de investiții decât proprietarii de pisici.
Pe durata cercetării, 145 de proprietari de pisici sau de câini au primit o sumă virtuală de 2.000 de dolari și au fost rugați să investească o parte din aceasta fie într-un fond de acțiuni de risc, fie într-un fond mutual conservator. Proprietarii de câini, care au reprezentat 53% dintre participanți, au fost semnificativ mai predispuși să investească în acțiuni și de asemenea, au riscat mai mulți bani decât proprietarii de pisici.
Într-un alt studiu, realizat de aceiași cercetători, s-a constatat că expunerea la imagini cu câini i-a determinat pe participanți să fie mai predispuși să investească mai mulți bani în acțiuni. (sursa Agerpres)

Publicat în Pet Mania

Se vehiculează numeroase idei și legende despre alergii și diagnosticul lor la câini și pisici printre care unele sunt inexacte din punct de vedere științific.
Aici luăm în discuție 10 din cele mai importante, în încercarea de a lămuri adevărul:
1. Dietele fără cereale sunt hipoalergenice. Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli legate de alergiile alimentare la câini și pisici.
2. Alergiile alimentare nu necesită o perioadă de sensibilizare (expunere) la o sursă de proteine pentru a dezvolta o alergie. Adevărul este că alergiile alimentare sunt provocate de una sau mai multe proteine pe care un animal de companie a consumat-o deja în dieta sa, indiferent dacă a fost constant sau intermitent. Un istoric complet al dietei este important atunci când se analizează o posibilă alergie alimentară și se alege o dietă de testare.
3. Animalele de companie fără simptome gastrointestinale nu au o alergie alimentară. Inflamația și infecțiile pielii sunt semne mult mai frecvente ale unei reacții alimentare față de vărsături sau scaunele anormale. Totuși 10-15% dintre câinii cu o adevărată alergie alimentară vor avea semne gastrointestinale. Multe animale cu simptome gastrointestinale au o intoleranță alimentară (adică nu pot digera o proteină, similar intoleranței la lactoză la om), care este diferită imunologic de o alergie alimentară. Intoleranța alimentară nu va întotdeauna semne cutanate asociate.
4. Dietele hipoalergenice nu sunt alimente „adevărate”. Există două tipuri de diete hipoalergenice pe bază de prescripție medicală utilizate pentru a diagnostica alergiile alimentare. Dietele cu proteine noi sunt făcute din proteine unice, cum ar fi curcanul sau iepurele. Pentru a avea succes cu o nouă dietă cu proteine, un animal de companie nu poate fi expus anterior la sursa de proteine, ceea ce înseamnă că este necesar un istoric complet al dietei. Dietele hidrolizate sunt făcute din baze proteice (pui sau soia), dar proteina este descompusă în timpul producției la o dimensiune mai mică, ceea ce nu declanșează reacția imună. Ambele sunt diete echilibrate din punct de vedere nutrițional și sunt adevărate alimente de mare valoare!
5. Dietele fără prescripție medicală, cu ingrediente limitate sunt suficiente pentru testele dietetice. Dietele fără prescripție medicală nu respectă standardele de puritate ale dietelor prescrise. Aceasta înseamnă că poate exista o contaminare încrucișată accidentală a proteinelor din procesul de fabricație, adică există cantități mici de proteine (carne, oua etc.) amestecate care nu sunt enumerate pe etichetă. Deoarece testele de dietă necesită un management (restricționare) strict a dietei timp de cel puțin 6 - 8 săptămâni, este important să folosiți o dietă care este garantată să conțină doar o singură proteină crudă sau hidrolizată.
6. Testele de sânge sau de salivă sunt la fel de bune pentru a diagnostica alergiile alimentare ca și un test de dietă. Deși testele dietetice sunt mult mai restrictive și mai provocatoare, ele sunt standardul de aur, cu precizie maximă pentru animale. Examenele sanguine de laborator sunt adesea folosite în medicina umană dar sunt foarte inconsecvente la animale. Chiar dacă ambele tipuri de teste sunt disponibile comercial, studiile au arătat că rezultatele testelor de sânge și saliva sunt nesigure și adesea inexacte. Din păcate, nu există o modalitate ușoară de a diagnostica alergiile alimentare la câini și pisici.
7. Câteva mici abateri nu vor afecta rezultatul unui test de dietă. Unul dintre cele mai frecvente rateuri în diagnostic este a nu exclude toate celelalte surse de proteine din hrană. Acestea includ suplimente aromate, medicamente masticabile cu aromă (antiparazitare, polivitamine), oase din piele crudă, alte jucării de mestecat (coarne, urechi de porc etc.) și recompense sau delicii din bucatăria umană. Poate dura câteva săptămâni pentru ca proteinele non-alergene să curețe sistemul, astfel încât orice reintroducere de substanțe ce implica răspuns imunitar în timpul perioadei de testare va afecta capacitatea de a confirma sau exclude un diagnostic de alergie alimentară. Este important ca toți membrii familiei să respecte regulile testelor de dietă.
8. Dietele gătite acasă sau crude sunt mai bune pentru câinii alergici. Deși există un număr mic de animale de companie care sunt sensibili la alergenii non-proteici din alimentele comerciale (petfood), majoritatea câinilor și pisicilor sunt alergici la proteină sub orice formă (gătită sau negătită). Chiar dacă gătitul acasă este atrăgător, selecția proteinelor rămâne cel mai important factor. De exemplu, dacă un animal de companie este alergic la crochetele de pui, va reacționa și la un piept de pui gătit acasă. Când se urmărește o dietă gătită acasă, se recomandă consultarea unui nutriționist pentru a formula o dietă nouă, echilibrată în proteină.
9. Animalele de companie refuză o dietă hipoalergenică. Deși pentru mulți proprietari este o provocare să elimine toate suplimentele și să folosească o singură mâncare timp de luni de zile, majoritatea animalelor de companie se vor adapta. Dacă nu consumă cu ușurință dieta, medicul veterinar poate oferi diete alternative sau sfaturi pentru ca animalele să se adapteze la alimente noi. Deși animalele noastre de companie iubesc bunătățile și gustările suplimentare, este adesea mai dificil pentru proprietar să renunțe la ele în timpul încercărilor de schimbarea hranei.
10. Hrana cu prescripție medicală este prea scumpă. Alergiile alimentare sunt confirmate prin rezolvarea semnelor clinice (cutanate și gastrointestinale) în timpul unui proces strict de dietă. Dacă animalul tău de companie este diagnosticat în timpul unui test alimentar, există mai multe opțiuni pentru a merge mai departe. Mulți proprietari sunt foarte mulțumiți de dieta din perioada de probă și aleg să o păstreze pe termen lung. Aceste diete sunt în general bine echilibrate și acceptabile pentru întreținere pe toată durata vieții. Alți proprietari vor urmări folosirea hranei în care adaugă sistematic proteine gătite acasă, pe rând, pentru a vedea dacă animalul lor de companie reacționează. După ce testările individuale sunt finalizate, un proprietar va avea o listă de proteine pe care un animal de companie le poate tolera și poate începe să treacă înapoi la diete fără prescripție medicală.
Testele de diagnostic al alergiilor prin „provocare”, pot fi foarte dificile, dar sunt un pas extrem de important în stabilirea diagnosticului pentru câini și pisici. Deși alergiile alimentare implica un efort medical, sunt de fapt mult mai ușor de gestionat pe termen lung decât alergiile de mediu. Dacă sunteți îngrijorat de o posibilă alergie alimentară, este foarte important să discutați cu medicul veterinar pentru a vă ajuta cu selecția dietelor de testare și durata testelor dietei. De asemenea, este important despre cum să treceți cu succes la noua dietă de testare pentru a vă asigura că nu există tulburări gastro-intestinale.

Publicat în Pet Mania

ANAF a emis un ordin, publicat în Monitorul Oficial joi, 17 martie 2022, privind blocarea fondurilor deţinute de compania aeriană rusă Aeroflot în România. Astfel, au fost blocate conturile reprezentanţei din România a companiei aeriene ruse Aeroflot, companie în cadrul căreia au funcţii de conducere Vitaly Gennadyevich Savelyev, Igorevich Poluboyarinov şi Sergey Viktorovich Chemezov, persoane aflate pe lista de sancţiuni a UE.

Decizia presupune blocarea a trei conturi pe care compania le are la banca Raiffeisen. Aeroflot este cea mai mare companie aeriană din Rusia, fiind controlată de stat.

"Ordin privind blocarea fondurilor deţinute de entitatea Aeroflot - Reprezentanţă. (...) Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, precum şi faptul că persoanele fizice Vitaly Gennadyevich Savelyev, Igorevich Poluboyarinov şi Sergey Viktorovich Chemezov, listate conform Regulamentului (UE) nr. 269/2014, fac parte din consiliul de conducere al companiei Aeroflot PJSC RUSIA, controlând indirect fondurile deţinute de entitatea Aeroflot - Reprezentanţă, se dispune blocarea fondurilor deţinute de entitatea Aeroflot - Reprezentanţă,respectiv următoarele conturi bancare active deschise la banca Raiffeisen Bank: RO60RZBR0000060015045177; RO62RZBR0000060003770249; RO85RZBR0000060002407567. Prezentul ordin poate fi contestat potrivit procedurii prevăzute de Legea contenciosului administrativ", prevede ordinul ANAF.

Vitaly Gennadyevich Savelyev este ministrul Transporturilor şi fost preşedinte al Aeroflot. Igorevich Poluboyarinov este directorul general al Aeroflot, iar Sergey Viktorovich Chemezov este un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, om de afaceri şi membru al conducerii Aeroflot.

Publicat în Economie

Despre războaie aflam, până de curând din cărţile de istorie. Dincolo de cauze sau consecinţe generale sau numele unor lideri aflam numere sau statistici. Rareori realizăm că în spatele numerelor se află nume şi multe drame. Trăiam cu senzaţia că suntem în siguranţă, că până în secolul XXI, omenirea a învăţat că problemele se pot rezolva altfel decât prin război, că indiferent de rasă, origine sau orice altceva ne face diferiţi putem trăi în siguranţă, că demnitatea umană, egalitatea, democraţia sunt valori pe care am învăţat să  le preţuim tocmai pentru că în trecut lucrurile au stat altfel. Dar realitatea ne arată că lucrurile nu stau aşa şi că uneori, din motive pe care cei mai mulţi nu le înţeleg, oamenii sunt nevoiţi să-şi reorganizez viitorul după cu totul alte principii.

Războiul din Ucraina ne dă ocazia să redescoperim că încă putem avea empatie, iar acea generaţie de tineri pe care mulţi o considerau pierdută în spatele unui ecran poate să se mobilizeze extraordinar atunci când situaţia o impune. Este şi cazul elevilor Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, care alături de profesorii lor şi cu sprijinul permanent al părinţilor au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca refugiaţii ucrainieni cazaţi în sala de sport a Colegiului să se simtă cât mai confortabil cu putinţă. Ne-am asigurat de hrană şi îmbrăcăminte, de activităţi reacreative pentru cei mici, de a le asculta poveştile triste şi a încerca să le ştergem lacrimile şi să-i ajutăm să ia legătura cu cei dragi rămaşi în ţara în care nimeni nu mai este în siguranţă.

scrisoare

În aceste momente în care punem la îndoială garanţia zilei de mâine, când primul instinct este acela de a te prezerva, ne apare timidă speranţa. Speranţă rezidă din forţa unei comunităţi, o comunitate capabilă de raliere, de rezilienţă în virtutea vicisitudinilor. Prezenţa războiului ca sceptru al morţii la graniţele ţării, ne-a scos din zona de confort şi ne-a făcut să acţionăm în virtutea valorilor umane, să găsim soluţii, să sacrificăm timp personal, să acţionăm în spiritul întrajutorării umane. Elevi, profesori, părinţi au demonstrat că pot fi o echipă care a răspuns necondiţionat strigătului de ajutor a unei comunităţi greu încercate. Suntem acolo, pentru ei şi, deşi nu e simplu, prin eforturi comune încercăm să facem tot ceea ce ţine de noi.

„Multe mulţumiri voluntarilor şi locuitorilor oraşului Galaţi care au asigurat o primire caldă cetăţenilor din Ucraina. Noi toţi ne-am simţit ca acasă! Le dorim tuturor sănătate, inspiraţie şi cel mai important - pace în toată lumea!”, ne transmit soţiile şi copiii marinarilor companiei Hartmann din Odessa (FOTO). Cu siguranţă, sala de sport a Colegiului Cuza nu este "acasă", dar este locul în care cineva îî aşteaptă cu dorinţa de a-i ajuta necondiţionat. Mulţumiri voluntarilor şi tuturor celor care sprijină efortul lor şi care ajută cu tot ceea ce le stă în putinţă. Ei reprezintă dovada că există speranţă, că fiecare dintre noi poate face lumea un loc mai bun.

Prof. Maria-Isabela Miron,
Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza

Publicat în Comunitate

Printre primele reacţii ale oamenilor de afaceri din România a venit din partea unui antreprenor gălăţean. Compania Hitman Internaţional, aparţinând gălăţeanului Dan Ciocea (foto), a anunţat încă din primele zile ale războiului din Ucraina că încetează de orice plată către partenerul său Duma Imob Development, companie deţinută de Antonie Iorgovan, pe motiv că beneficiarul real al sumelor este de fapt Federaţia Rusă.

După ce în luna ianuarie Dan Ciocea declarase pentru Forbes România că a investit câteva milioane de euro în hotelul de patru stele din zona Charles de Gaulle pe care voia să-l inaugureze în primăvara aceasta, zilele trecute omul de afaceri a anunţat că încetează să mai facă plăţi către partenerul său, compania lui Antonie Iorgovan ce activează  în domeniul imobiliar, Duma Imob Development, motivat de faptul că acea clădire aparţine de fapt Administraţiei Afacerilor Preşedintelui Federaţiei Ruse.

"Din cauza faptului că traseul sumelor pe care compania noastră le-ar plăti în perioada următoare către SC Duma Imob Development SRL ar avea ca destinaţie finală şi beneficiar real structurile comerciale controlate nemijlocit de Federaţia Rusă, am decis să sistăm îndeplinirea obligaţiilor de plată ale companiei noastre care rezidă din Contractul de subînchiriere încheiat între părţi sub nr. 006 /05.06.2020, având drept obiect imobilul situat în Bucureşti, Piaţa Charles de Gaulle nr. 4-6, sector 1. Prin această decizie, SC HITMAN INTERNATIONAL SRL se asigură că nu va fi partaş la genocidul din Ucraina si nici nu va finanţa, fie şi indirect şi involuntar, Federaţia Rusă şi demersul nelegitim al acesteia de schimbare a ordinii mondiale prin argumentul armelor", anunţă compania omului de afaceri gălăţean.

Potrivit lui Dan Ciocea, "Întreprinderea de administrare a proprietăţilor din străinătate", din cadrul Administraţiei Afacerilor Preşedintelui Federaţiei Ruse, deţine imobilul respectiv pe care l-a închiriat către SC Global Energy Investment SRL în baza Contractului de închiriere nr. 1034/09.09.2016. Pentru ca la rândul său, SC Global Energy Investment SRL să-l subînchirieze către compania controlată de Antonie Iorgovan, SC Duma Imob Development SRL, în baza Contractului de subînchiriere nr. 189/02 din data de 12.09.2016, consemnează Forbes.

În 2020, SC Duma Imob Development SRL a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu peste 1.500%, depăşind 2,1 milioane de lei de la 132.000 de lei (în 2019). De asemenea, profitul companiei a fost în 2020 de aproape 1,1 milioane de lei, în creştere cu peste 170 de procente faţă de cel declarat anul anterior.

Publicat în Știrea zilei

Când vedetele nu sunt pe platourile de filmare sau în concert, sunt acasă cu cei dragi şi cu animalele lor de companie... dar animalele în cauză nu sunt întotdeauna doar câini şi pisici. De la Nicole Kidman la Audrey Hepburn, iată 10 celebrităţi care au avut cei mai neobişnuiţi însoţitori de-a lungul anilor.

Nicole Kidman şi Keith Urban: Actriţa Moulin Rouge şi soţul ei au cumpărat în 2010 alpaca, mamifere originare din Cordillera Anzilor. Nicole a spus unei  reviste la acea vreme: „I-am dorit mereu din cauza gâtului şi genelor lungi”.

Michael Jackson: Regele Pop a deţinut odată un cimpanzeu numit Bubbles, care l-a urmat absolut peste tot. Bubbles locuieşte acum într-un sanctuary zoo din Florida.

Justin Bieber: Tânărul cântăreţ a deţinut o maimuţă capucin, care i-a fost totuşi luată şi dusă la o grădină zoologică.

George Clooney: George Clooney a fost cândva fericitul proprietar al unui porc vietnamez care l-ar fi costat nişte relaţii romantice...

Mike Tyson: Boxerul a adoptat un număr mare de feline africane în timpul carierei sale, dar cei mai impresionanţi dintre ele au fost cei trei tigri ai săi Bengal.

Elvis Presley: În timpul vieţii sale, regele rock’n roll-ului a deţinut un "wallaby" (cangur),  cadou făcut de un fan australian în 1957. Cântăreţul a ajuns însă să-l dea unei grădini zoologice din Memphis pentru că îi era greu să aibă grijă de el.

Paris Hilton: Moştenitoarea Imperiului Hilton a adoptat un kinkajou (Kinkaju - Potos flavus, numit şi Mico de Noche şi Martucha, este un mamifer carnivor aparţinând familiei Procyonidae şi care trăieşte în America Centrală şi în marea parte a Americii de Sud)  pe care l-a numit Baby Luv, din păcate el a ajuns să o muşte. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu animalul, dar Paris a refuzat categoric să permită medicilor veterinari să-l mai injecteze după acest incident.

Tom Felton: Potrivit making-of-ului filmelor Harry Potter, actorul avea o chinchilla când era mic.

Reese Witherspoon: Vedeta are doi măgari pe nume Honky şi Tonky care locuiesc pe proprietatea ei întinsă din California.

Publicat în Pet Mania

Este bine să dormi cu animalul tău de companie? Studiile diferă în acest domeniu. Pentru Dr. Varble, animalele care împart patul stăpânului tind să aibă „un nivel mai ridicat de încredere” şi să formeze o „legătură mai strânsă” cu el.
Spre deosebire de oameni, animalele dorm foarte rar continuu. „În mod inevitabil, se vor ridica şi se vor plimba pe pat sau deasupra oamenilor”, a spus dr. Vsevolod Polotsky,  cercetător al a somnului şi profesor la Universitatea John Hopkins (Statele Unite), apărând inevitabil fragmentarea somnului.
Rezultă cicluri de somn întrerupte, iar noaptea nu va fi odihnitoare. Aceste micro-treziri, care au loc uneori fără să ne dăm seama, au fost legate de eliberarea „hormonului stresului, cortizolul, care poate agrava tulburările de somn”, spune profesorul Kristen Knutson. Acest fapt devine mai flagrant dacă stăpânii tind să se trezească uşor în miezul nopţii.
Animalele în pat pot avea un impact şi asupra libidoului: un studiu britanic a arătat că o treime dintre englezii care au animale de companie se plâng de probleme sexuale.
Pentru alţii este un lucru bun! Dormitul cu animalul tău de companie are şi  anumite avantaje. „Oamenii care suferă de depresie sau anxietate se pot simţi liniştiţi de prezenţa animalului”, spune dr. Raj Dasgupta, specialist în somn, ceea ce îi va ajuta să adoarmă mai uşor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru copii, pentru care animalul le poate ajuta la adormire, aşa, ca un fel ca o pătură.
Prin urmare, decizia poate varia în funcţie de caz. Un animal zbuciumat noaptea va fi mai bine de cazat într-o altă cameră. Dacă decideţi să-l lăsaţi să doarmă cu dvs., asiguraţi-vă că este vaccinat şi deparazitat. Cel mai rezonabil  poate fi să-l faci să doarmă în dormitor, dar la picioarele patului.

Publicat în Pet Mania

Usturoiul şi ceapa pot fi elemente importante ale mâncării preferate - chiar şi unele feluri de mâncare pe care le oferiţi şi câinelui. Dar ar trebui să vă gândiţi de două ori înainte de a vă lăsa animalul de companie să lingă restul de mujdei de usturoi şi sos pe bază de ceapă din supa de pui. „Oamenii pot folosi aromele usturoiului şi cepei pentru a-şi condimenta mâncarea”, spune Susan Konecny, medic veterinar şi director medical la Best Friends Animal Society, „dar administrarea acestora la animalele de companie poate cauza probleme de sănătate. În cazuri extreme, ar putea chiar să-ţi omoare animalul de companie”.

De ce ceapa şi usturoiul nu sunt bune pentru câini

„Orice membru al familiei Allium - ceapa, usturoiul, prazul şi arpagicul sunt frecvent descrise ca toxice - conţin disulfură de N-propil”, spune dr. Ann Hohenhaus, de la Centrul Medical pentru Animale din New York. „Acest compus dăunează componentei purtătoare de oxigen din globulele roşii din sânge (hematii) numită hemoglobină”. Acest tip de daune poate provoca ruperea globulelor roşii şi eliminarea hemoglobinei din circulaţie mai repede decât în mod normal. Această afecţiune, numită hemoliză, are ca rezultat anemie şi urină colorată în roşu sau maro. În cazurile severe, anemia poate duce la deteriorarea organelor interne, la insuficienţa organelor sau chiar la deces. În cazul în care animalul dvs. de companie a mâncat usturoi sau ceapă, acesta poate prezenta şi iritaţii gastro-intestinale.

Cantităţile de usturoi sau ceapă ce induc stări toxice la câini

Consumul de 15-30 g / kg (greutate vie) la câini a dus la modificări hematologice importante din punct de vedere clinic. Pragul toxic pentru ceapă este constant observat la animalele care ingeră o cantitate echivalentă mai mare de 0,5% din greutatea corporală. Deci, gândiţi-vă că o pătrime dintr-o ceaşcă poate îmbolnăvi un câine de 20 de kilograme. Toxicitatea poate apărea indiferent dacă produsele sunt proaspete, fierte sau sub formă uscată / sub formă de pudră, cum ar fi în condimente. Ceapa şi usturoiul pot provoca, de asemenea, anemie atunci când sunt mai mici cantităţile, dar sunt consumate pe o perioadă lungă de timp. În plus, consumul de suc, suplimente alimentare sau preparate alimentare derivate din sau care conţin specii de Allium pot fi cu potenţial toxic pentru câini şi pisici. Pot fi prăjite (ca în inelele de ceapă), deshidratate (ca în supă) sau preparate într-o altă formă gustoasă, cum ar fi sote cu ciuperci sau ascunse într-un sufleu.

Care sunt simptomele intoxicaţiei cu ceapă şi usturoi la câini

Semnele clinice de toxicitate din speciile Allium - inclusiv usturoiul şi ceapa - pot apărea în decurs de o zi de la consum, dacă au fost ingerate în cantităţi mari. Este mai frecvent ca semnele clinice să se dezvolte după un decalaj de câteva zile. Simptomatologia  include: Letargie; Slăbiciune; Ataxia (lipsa coordonării); Gingii palide; Vărsături şi / sau diaree; Creşterea frecvenţei cardiace şi / sau respiratorii; Urină roşie sau maro decolorată; Hiper-salivaţie.

Ce ar trebui să faceți dacă bănuiţi o posibilă intoxicație cu usturoi sau ceapă

Contactaţi medicul veterinar de urgenţă imediat ce identificaţi ingestia de ceapă şi / sau usturoi - sau oricare dintre speciile de plante sau ierburi Allium. Diagnosticul se face, în general, printr-o combinaţie a istoricului animalului (anamneză) şi a semnelor clinice şi confirmării prin analize de laborator a unui tip de anemie numită anemie hemolitică de tip corp Heinz. Tratamentul trebuie să fie imediat şi să respecte principiile decontaminării, inclusiv administrarea de fluide intravenoase (pentru menţinerea hidratării şi pentru diureză şi pentru mărirea fluxului sanguin prin rinichi), inducerea vărsăturilor sau spălarea gastrică (pentru a elimina agentul toxic dacă este ingerat în ultimele 2 ore), administrarea de cărbune activ (pentru a absorbi toxinele) şi, eventual, a unui cathartic (medicament care determină excreţia crescută a unei toxine). Perspectivele sunt, în general, bune cu un tratament precoce şi agresiv, dar pot să nu fie la fel de eficiente în cazurile severe sau la animalele de companie care nu au fost tratate imediat.

Cum vă puteţi proteja câinele împotriva otrăvirii cu usturoi şi ceapă

Încercaţi să evitaţi expunerea la ceapă şi usturoi sub orice formă pentru a preveni problema. Nu serviţi alimente din farfuria dvs. care conţin ceapă sau usturoi şi nu serviţi alimente preparate pentru om fără a verifica eticheta. Şi păstraţi coşul de gunoi acoperit pentru a împiedica câinele dvs. să mănânce ceapa de la friptura de duminică sau orice resturi de mujdei de la gătit tocană de vită.

Publicat în Pet Mania

60% dintre români au un animal de companie, iar 20% spun că dețin animalele de companie de cel puțin doi ani, se arată într-un studiu Reveal Marketing Research, remis Agerpres.
Potrivit documentului citat, câinele este cel mai comun animal de companie deținut la nivelul gospodăriilor din mediul urban și rural, datele arătând că 73% dintre posesorii de animale de companie au câine, în vreme ce 57% au pisici. Topul celor mai populare animale de companie este completat de păsări papagali/canari (9%), pești (7%), broască țestoasă și hamster/ cobai/ porcușor de Guineea (3%).
Studiul analizează și locurile din care românii cumpără hrană pentru animalele de companie. Majoritatea preferă hypermarketurile/supermarketurile (78%) și magazinele specializate (55%), urmate de veterinar (20%) și de achiziția online (15%).
Se observă o preocupare mai mare a persoanelor din mediul urban în ceea ce privește îngrijirea animalelor de companie pe care le dețin, întrucât 64% dintre acestea cumpără hrană de la magazinele specializate, care comercializează inclusiv produse premium. Acest lucru se poate datora puterii de cumpărare mai ridicate în zona urbană, cât și unei prezențe și diversități mai mari a serviciilor, magazinelor specializate și a cabinetelor veterinare.
Ce fac românii cu animalele de companie atunci când pleacă de acasă cu toată familia? Majoritatea găsesc soluții la familie sau prieteni (63%) sau le lasă în casă și roagă pe cineva să treacă să le dea mâncare (36%). De asemenea, o altă soluție pentru care românii declară că optează este cazarea într-un hotel special pentru ei animale (6%).
Românii vor să adopte animale de companie (57%), mai degrabă decât să le cumpere (43%).

Publicat în Pet Mania