Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au depistat, la data de 09 septembrie, în jurul orei 06.10, un bărbat, de 53 de ani, din comuna Pechea, urmărit general, pe numele căruia era emis, din data de 18.08.2021, mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.
Bărbatul, condamnat la 9 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de amenințare, a fost condus și încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, în vederea executării pedepsei.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi şi cei din cadrul Biroului Urmăriri au depistat, la data de 7 iulie a.c., în localitatea Frumuşiţa, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, pe numele căruia exista un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Bărbatul, condamnat la 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii gălăţeni au depistat, pe strada Ionel Fernic, din municipiul Galaţi, un bărbat, de 60 de ani, din aceeaşi localitate, pe numele căruia Tribunalul Galaţi emisese, în data de 09.04.2021, mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Bărbatul, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru comiterea unei tentative de omor, a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în vederea executării pedepsei.

Publicat în Eveniment

Un bărbat care a încercat să îl mituiască pe şeful de post din comuna gălăţeană Poiana pentru a recupera o căruţă reţinută de poliţişti, după ce aceasta fusese folosită la sustragerea de lemne din zona Ocolului Silvic Tecuci, a fost condamnat ieri de Tribunalul Galaţi la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru dare de mită. Totul a pornit în urma unei acţiuni organizate în perioada 5-7 iunie 2015 de poliţiştii gălăţeni şi pădurari de la Ocolul Silvic Tecuci, ce viza reducerea tăierilor ilegale de arbori din zonă.  În noaptea de 5 spre 6 iunie au fost depistate cinci persoane de etnie romă, care intrau cu căruţele în pădurea din Buciumeni, cu intenţia de a sustrage lemne. Când au fost somaţi să oprească atelajele de către oamenii legii, proprietarii acestora le-au abandonat şi au dispărut din zonă. Ulterior, au revenit şi au recuperat una dintre căruţe, al doilea atelaj fiind dus în curtea Poliţiei din localitatea gălăţeană Poiana pentru continuarea cercetărilor.

Violent după ce a fost prins în flagrant

Aici a intrat pe fir Radu Ghiţă, rudă cu romii prinşi la furat de lemne, care nu s-a sfiit să îl sune pe şeful de post din Poiana şi să îi ceară să se întâlnească pentru a recupera căruţa. Pentru că poliţistul a refuzat, bărbatul a insistat, crezând că poate recupera atelajul cu câteva sute de lei daţi drept mită, astfel că omul legii a anunţat procurorii anticorupţie. Întâlnirea atât de aşteptată de Radu Ghiţă a avut loc în cele din urmă, iar acesta a trecut de la oferirea de bani (200 de lei) la ameninţări şi insinuări la adresa şefului de post din Poiana. Lucrurile au căpătat o turnură violentă, după ce reprezentanţii DNA şi poliţiştii au pătruns în birou, la scurt timp după ce Radu Ghiţă îi oferise bani omului legii. A fost nevoie de trei poliţişti pentru a-l imobiliza pe bărbat şi de intervenţia acestora pentru ca organizatorii flagrantului să poată pleca din postul de Poliţie din Poiana. Tribunalul Galaţi l-a obligat pe Radu Ghiţă şi să presteze şi o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ploscuţeni sau în cadrul şcolii Ploscuţeni pe o perioadă de 80 de zile.

Publicat în Comunitate

Curtea de Apel Galaţi a încheiat joi cercetarea judecătorească în procesul fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţului (CJ) Brăila, Florin Mija, acesta fiind condamnat într-o primă fază la patru luni de închisoare, dar cu suspendare, pentru fals în declaraţii, de către Judecătoria Brăila. Florin Mija este judecat de către instanţa gălăţeană şi pentru trei infracţiuni de conflict de interese. Curtea de Apel Galaţi l-a găsit deja vinovat pe Florin Mija pentru conflict de interese, după ce inspectorii ANI au constatat că vicepreşedintele CJ Brăila a încheiat trei contracte între CJ Brăila si firme cu care acesta s-a aflat în raporturi comerciale şi de muncă în ultimii 5 ani, valoarea acestora apropiindu-se de două milioane de euro. 

„Prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, începând cu data de 06 august 2010, Florin Mija a fost desemnat membru titular în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. În anul 2013, CJ Brăila a încheiat prin procedura de licitaţie publică deschisă două contracte cu SC Rafi International General Commerce SRL şi un contract cu SC Sterisystems (societăţi în cadrul cărora Florin Mija a deţinut calitatea de angajat sau asociat), precum şi un act adiţional la acest contract, având ca obiect furnizarea de aparatură medicală de specialitate şi de laborator pentru modernizarea Spitalului Judeţean Brăila, precum şi montarea, instalarea şi punerea acesteia în funcţiune”, se arată în raportul întocmit de ANI. 

Florin Mija le-a declarat procurorilor că nu a acţionat cu intenţie şi că nu a produs niciun prejudiciu instituţiei, urmărind să îşi îndeplinească doar obligaţiile de serviciu. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a apreciat că aceste lucruri nu au relevanţă asupra incompatibilităţii în care vicepreşedintele CJ Brăila se găsea. La rândul lor, inspectorii de integritate au constatat că atât pe parcursul derulării procedurilor de licitaţie publică aferente încheierii contractelor, cât şi pe parcursul derulării contractelor de furnizare, Florin Mija a semnat, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, documentele emise de autoritatea contractantă CJ Brăila şi raportul procedurii, iar, în calitate de presedinte al comisiei de recepţie, a semnat procesele-verbale de recepţie şi acceptare definitivă şi procesele-verbale de recepţie cantitativă. Florin Mija este judecat în prezent şi pentru infracţiuni de corupţie alături de Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, şi Nicolae Moisiu, fiind suspectat că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, organizate de CJ Brăila. 

Publicat în Regional

Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat la sfârşitul săptămânii trecute într-un controversat proces penal, al cărui protagonist este un tânăr care a locuit în Galaţi, Vasile Coev. Acesta a fost condamnat în 2013, în lipsă, la 10 ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. Judecătorii au decis iniţial completarea probelor, oferind o rază de speranţă bărbatului, care a susţinut mereu că anchetatorii şi procurorii au făcut o greşeală, întrucât i-au confundat numele cu cel al tatălului său, Vasilii Coev, pentru ca acum instanţa să hotărască redeschiderea procesului penal şi punerea în libertate a tânărului. Decizia Curţii de Apel Galaţi este definitivă, Vasile Coev fiind plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.  La data când a fost judecat iniţial,Vasile Coev a fost citat în Galaţi şi Republica Moldova, în condiţiile în care locuia de ceva vreme în Belgia, la Bruxelles. Din acest motiv, nu a aflat de existenţa procesului decât după ce a fost condamnat definitiv, iar autorităţile române au cerut extrădarea lui din Belgia pentru a-şi executa pedeapsa.Vasile Coev a cerut redeschiderea procesului său pentru motivele amintite anterior, dar Tribunalul Galaţi respinsese iniţial cererea acestuia ca inadmisibilă. 

 

Erori judiciare cu repetiţie

 

Cazul lui Vasile Coev nu este primul de acest gen din justiţia gălăţeană. Curtea de Apel Galaţi a condamnat un gălăţean pentru trafic de influenţă la doi ani de închisoare pe baza unor legi abrogate. Expertul cadastral Adrian Ciubotariu a fost prins în flagrant de poliţişti în 2011, pe când primea 2.000 de lei dintr-o sumă totală de 4.000 de lei, pe care i-o ceruse unui bărbat în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un inspector şcolar pentru a-i facilita o angajare la o şcoală din comuna Umbrăreşti. Era vorba practic de angajarea unei prietene a bărbatului care dăduse banii, ce ar fi urmat să fie încadrată pe o funcţie didactică la o şcoală din Umbrăreşti. Adrian Ciubotariu nu a făcut nimic din ce promisese, astfel că bărbatul l-a denunţat la Parchet. La Curtea de Apel Galaţi a venit surpriza, după ce iniţial Tribunalul l-a găsit vinovat pe expertul cadastral pentru trafic de influenţă. Procurorul de şedinţă a recunoscut că trimiterea în judecată a lui Adrian Ciubotariu s-a făcut pe baza vechilor legi ale învăţământului şi cadrului didactic (Legea 84/1995, Legea 128/1997), în prezent abrogate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în cele din urmă să suspende condiţionat  executarea pedepsei de doi ani de închisoare.

Publicat în Comunitate

Curtea de Apel Galaţi a condamnat-o la sfârşitul săptămânii trecute pe Elena Costandache la doi ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru delapidare în formă continuată. Femeia a administrat asociaţia de proprietari 457 din Galaţi, căreia i-a provocat o pagubă de peste 300.000 de lei. Instanţa a obligat-o acum pe Elena Constandache să restituie banii asociaţiei cu titlu de daune materiale, decizia judecătorilor fiind definitivă. Fostul administrator al asociaţiei de proprietari 547 a fost obligat ca pe perioada termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi sau organizat în colaborare cu instituţii din străinătate. În paralel, Elena Constadache va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Galaţi sau a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Galaţi, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Galaţi.

Un alt administrator de asociaţie, Mihaela Surugiu, aşteaptă verdictul judecătorilor, după ce aceasta a fost trimisă în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru delapidare şi înşelăciune în formă continuată. Femeia este acuzată că nu a mai plătit furnizorii de utilităţi din 2003, motiv pentru care Apaterm a oprit apa caldă, iar Apă Canal a stabilit un program pentru furnizarea apei reci. După numirea unui nou administrator la asociaţia de proprietari 251, au ieşit la iveală motivele pentru care furnizorii de utilităţi au sistat sau restricţionat furnizarea serviciilor. În gestiunea asociaţiei apare o lipsă de 800.000 de lei, reprezentând suma ce ar fi trebuit plătită către Apaterm şi Apă Canal, la care nu s-au calculat penalităţi. În urma unor manevre numai de ea ştiute, Mihaela Surugiu a încasat în paralel bani pentru întreţinere de la locatarii care nu ştiau că fusese demisă, motiv pentru care s-a ales cu o doua plângere penală la Poliţie. Fostul administrator al asociaţiei de proprietari 251 a dispărut din peisaj cu arhiva administraţiei, dar aceasta a fost recuperată ulterior de oamenii legii. În ciuda prejudiciului substanţial, Mihaela Surugiu este judecată în libertate, nefiind stabilită nicio măsură restrictivă de drepturi împotriva sa. 

Publicat în Comunitate

Un gălăţean a reuşit trista performanţă de a fi trimis în judecată la scurt timp după ce Tribunalul Galaţi îl condamnase pentru exact aceeaşi infracţiune, respectiv evaziune fiscală. Viorel Mircea Partenie a vândut marfă şi a prestat servicii către mai multe societăţi din ţară, fără a înregistra în contabilitate veniturile şi a le declara organelor fiscale, urmând să petreacă 11 ani în închisoare, după ce a prejudiciat bugetul de stat cu 284.844 de lei, reprezentând impozit pe profit, şi 340.647 de lei, reprezentând TVA. Bărbatul se află deja în Penitenciarul Brăila, fiind condamnat anterior tot pentru infracţiuni economice. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi s-a constituit parte civilă cu 839.259 de lei, reprezentând impozit pe profit, TVA şi majorări de întârziere, dar instanţa a decis că Viorel Mircea Partenie este bun de plată aproape trei milioane de lei cu titlu de despăgubiri civile către statul român prin ANAF. 

 

Prejudiciu de peste două milioane de euro

 

Alţi trei administratori de firme riscă pedepse şi mai drastice într-un dosar de megaevaziune fiscală, valoarea prejudiciului fiind estimată la 9.983.184,50 lei (2.152.104,96 euro). Instanţa a demarat audierile de martori, precum şi administrarea celorlalte probe în procesul în care protagoniştii sunt Dan Ştefan Ciolcă (233 de acte materiale), Ilie Silviu Marian (164 de acte materiale) şi Marius Mărgărit Bibic (69 de acte materiale), care au ajuns în boxa acuzaţilor pentru evaziune fiscală în formă continuată. „În perioada iulie 2009 – iunie 2010, inculpatul Ciolcă Dan-Ştefan în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 233 facturi fiscale, care nu exprimau operaţiuni comerciale reale, emise de către firmele administrate de ceilalţi 2 inculpaţi. Prin aceasta s-a urmărit sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin deducerea ilegală a TVA aferentă facturilor emise de societăţile comerciale respective (5.575.788,51 lei) şi a cheltuielilor privind costul mărfurilor achiziţionate fictiv (4.406.395,99 lei)”, au precizat în rechizitoriu procurorii anticorupţie gălăţeni. 

Publicat în Comunitate

Un tânăr care a locuit în Galaţi, Vasile Coev, a fost condamnat în 2013, în lipsă, la 10 ani de închisoare de către Tribunalul Galaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat. Bărbatul a susţinut mereu că anchetatorii şi procurorii au făcut o greşeală, întrucât i-au confundat numele cu cel al tatălului său, Vasilii Coev. În plus, Vasile Coev a fost citat în Galaţi şi Republica Moldova, în condiţiile în care locuia de ceva vreme în Belgia, la Bruxelles. Din acest motiv, nu a aflat de existenţa procesului decât după ce a fost condamnat definitiv, iar autorităţile române au cerut extrădarea lui din Belgia pentru a-şi executa pedeapsa.Vasile Coev a cerut redeschiderea procesului său pentru motivele amintite anterior, dar Tribunalul Galaţi a respins iniţial cererea acestuia ca inadmisibilă. Tânărul a atacat decizia la Curtea de Apel Galaţi, care va decide acum dacă sunt suficiente probe pentru redeschiderea procesului.

 

Condamnare pe baza unor legi abrogate

 

Justiţia gălăţeană nu este la prima ispravă de acest gen. Curtea de Apel Galaţi a condamnat un gălăţean pentru trafic de influenţă la doi ani de închisoare pe baza unor legi abrogate. Expertul cadastral Adrian Ciubotariu a fost prins în flagrant de poliţişti în 2011, pe când primea 2.000 de lei dintr-o sumă totală de 4.000 de lei, pe care i-o ceruse unui bărbat în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un inspector şcolar pentru a-i facilita o angajare la o şcoală din comuna Umbrăreşti. Era vorba practic de angajarea unei prietene a bărbatului care dăduse banii, ce ar fi urmat să fie încadrată pe o funcţie didactică la o şcoală din Umbrăreşti. Adrian Ciubotariu nu a făcut nimic din ce promisese, astfel că bărbatul l-a denunţat la Parchet. La Curtea de Apel Galaţi a venit surpriza, după ce iniţial Tribunalul l-a găsit vinovat pe expertul cadastral pentru trafic de influenţă. Procurorul de şedinţă a recunoscut că trimiterea în judecată a lui Adrian Ciubotariu s-a făcut pe baza vechilor legi ale învăţământului şi cadrului didactic (Legea 84/1995, Legea 128/1997), în prezent abrogate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis totuşi să facă o concesie şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de doi ani de închisoare.

Publicat în Comunitate

Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat definitiv la sfârşitul săptămânii trecute în procesul lui Giorgel Neculai, căpitan de port specialist la Autoritatea Navală Română – Căpitănia Zonală Galaţi, condamnându-l la trei ani de închisoare, pentru şantaj, pedeapsa fiind suspendată sub supraveghere pentru o perioadă de doi ani. Judecătorii au schimbat încadrarea juridică dată iniţial de procurori, din luare de mită în şantaj şi l-au achitat pe căpitanul de port de acuzaţia de trafic de influenţă. Instanţa a mai decis şi ca pe durata termenului de încercare Giorgel Neculai să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în cadrul Primăriei Galaţi ori a Şcolii Gimnaziale "Constantin Gh. Marinescu" Galaţi, obligându-l să plătească şi cheltuieli judiciare de 5.000 de lei. În plus, instanţa l-a obligat pe Neculai Giorgel să frecventeze un program de reorientare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Galaţi. Asta după ce căpitanul de port a primit interdicţia să îşi exercite funcţia de care s-a folosit la comiterea infracţiunii pe perioada termenului de supraveghere de trei ani. De amintit este că dosarul a ajuns pe masa procurorilor anticorupţie în urma intervenţiei denunţătorului în instanţă printr-o plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Procurorii anticorupţie l-au acuzat pe căpitanul de port că, în perioada august – septembrie 2006, a pretins de la un denunţător suma de 2.000 lei cu titlu de mită. 

 

Ameninţat cu încetarea activităţii în port

 

Anchetatorii susţin că Giorgel Neculai i-a spus denunţătorului, administrator al unei societăţi comerciale că, în cazul în care nu îi va da suma cerută, uzând de funcţia sa publică, va obliga firma denunţătorului să plătească Autorităţii Navale Române un procent de 5% din valoarea lucrărilor pe care le desfăşoară în port sau chiar îi va înceta activitatea în port. La data de 13 noiembrie 2006, căpitanul Giorgel Neculai a fost prins în flagrant după ce a primit de la denunţător suma de 1.800 lei, ca primă tranşă din banii ceruţi. De amintit este că, la începutul anului 2006, căpitanul Neculai Giorgel a pretins şi a primit de la acelaşi denunţător alţi 2.000 lei pentru a-i facilita încheierea unor contracte în zona portuară Galaţi. În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unei sume de bani aparţinând căpitanului Neculai Giorgel.

Publicat în Comunitate
Pagina 1 din 2