Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de conflict de interese de natură administrativă în cazul lui Martin Cristinel Mihai, fost consilier local (PSD) în cadrul Consiliului Local al municipiului Tecuci, judeţul Galaţi.
           
Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2020 - 2024), deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor Consiliului Local, a participat la data de 13 iulie 2021 la deliberarea şi adoptarea Hotărârii C.L. privind numirea administratorului/directorului general unei societăţi. Ulterior adoptării Hotărârii C.L., a fost numit la data de 15 iulie 2021, administrator/director general al societăţii, prin încheierea unui contract de mandat.

"Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019. «art. 228, alin. (1), lit. a) şi e) şi alin. (2) - (5) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia „(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv; e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care face parte, care a făcut o plată către acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia. (2) În exercitarea funcţiei, consilierul local sau consilierul judeţean aflat în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) are obligaţia să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, respectiv a consiliului judeţean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei. (3) Ulterior anunţării interesului personal, consilierul local sau judeţean nu mai este luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care acesta şi-a anunţat interesul şi nu are drept de vot la adoptarea acestei hotărâri. (4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Fapta aleşilor locali de a încălca prevederile alin. (1) şi legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.»", precizează ANI.

Martin Cristinel Mihai a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, menţionează ANI.

Publicat în Politica

Stupefacţie în şedinţa Consiliului Local Galaţi desfăşurată joi, 27 ianuarie 2022. Când s-a ajuns la punctul 11 de pe ordinea de zi „Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul construire capelă” la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Buna Vestire Galaţi (Maternitatea Galaţi), consilierul USR Daniel Zinica a luat cuvântul înainte de vot pentru a întreba la ce e nevoie să se contruiască o capelă când banii (peste 500.000 lei) ar putea fi folosiţi pentru altceva.

„M-am uitat pe acest proiect şi din documentaţie reiese că avem de votat o capelă pentru Maternitate care costă undeva peste 500.000 lei din ce am văzut în devizul general, însă uitându-mă pe documentaţie nu am găsit nicio cerere, nici din partea Arhiepiscopiei, nici din partea Maternităţii. De ce este necesar să folosim aceşti bani pentru a construi o capelă şi să nu-i folosim în dotarea Maternităţii?”, a întrebat consilierul USR, Daniel Zinica.

Managerul Maternităţii Galaţi, Costinela Georgescu, i-a explicat în amânunt şi i-a dat o mulţime de argumente tânărului consilier în sprijinul construirii acestei capele. Explicaţiile managerului au fost absolut geniale şi impresionante, pornind de la susţineri legislative şi până la motive de suflet.

Costinela Georgescu a început explicaţiile prin a expune faptul că Maternitatea Galaţi a depus un proiect la CNI pentru crearea unei secţii de 30 de paturi pentru îngrijiri paleative (îngrijiri acordate bolnavilor care se confruntă cu probleme grave ascociate bolilor cronice incurabile, pentru uşurarea suferinţelor). Aceste servicii medicale de îngrijiri paleative lipsesc cu desăvârşire în Galaţi şi în judeţele limitrofe.

Potrivit legislaţiei în vigoare „dacă avem o astfel de structură trebuie să avem şi o capelă. Un spaţiu de rugăciune pentru pacienţi, aparţinători şi personal”, a spus Costinela Georgescu care a mai precizat că, în plus, anul acesta, Maternitatea Galaţi a fost inclus într-un poiect POCA, fiind unul dintre cele doar 8 judete din ţară selectate pentru a asigura îngrijiri paleative la domiciliu din luna septembrie. Serviciul de îngrijiri paleative, conform legii, nu poate funcţiona fără o capelă, a subliniat Costinela Georgescu.

În plus, Maternitatea Galaţi este singurul spital din Galaţi care nu are o capelă. „Am improvizat într-o camera din bucătărie, am pus câteva icoane, câteva lumânări şi un covor pentru ca pacientele şi personalul să aibă unde să se reculeagă. (...) În pandemie am fost singurul spital care a acordat îngrijiri pentru pacientelor gravide, cu patologie de obstetrică-ginecologie, infectate cu COVID-19 sau suspecte. În această perioadă chiar a fost nevoie de un loc în care să ne îndreptăm cumva gândurile către «ajutoare suplimentare», care s-a şi dovedit că au existat. Am avut chiar medici care s-au dus într-un «loc» (n.r. - cu referire la baie) să se reculeagă pentru că nu aveau unde. Cred că şi acestea sunt motive pentru care trebuie să avem o capelă. Pe lângă toate aceste argumente, să spunem că este şi Luna Internaţională a Rugăciunii”, a spus managerul Maternităţii Galaţi.

Costinela Georgescu a adus şi argumente din istoria neagră a spitalului, de care mulţi evită să vorbească. „Suntem unul dintre cele mai vechi spitale din judeţul Galaţi, de fapt din ţară. Aici a existat un spital materno-infantil - haideţi să atingem şi acest aspect - unde se făceau avorturi în serie plus - ca o glumiţă - că aici a existat şi catedra de anatomie patologică a Facultăţii de Medicină şi - fără glumă - având în vedere ce ne propunem ca dezvoltare pentru viitorul acestui spital şi faptul că numai în ultimii 3 ani sunt 6 proiecte cu fonduri externe europene aflate în prezent în derulare, daţi-ne posibilitatea să avem 40 de metri pătraţi în această curte în care să avem comunicare mai rapidă cu Doamne-Doamne”, s-a adresat managerul Maternităţii Galaţi, Costinela Georgescu, către consilierul local USR, Daniel Zinica.

Acesta a mai întrebat când se estimează că se va deschide „acest centru de tratare a rănilor paleative”. De fapt este vorba despre două proiecte privind îngrijirile paleative, a subliniat Costinela Georgescu, unul dintre acestea, proiectul mare, cel depus de la CNI este în aşteptarea unui răspuns, iar cel privind îngrijirile paleative la domiciliu va fi pus în efectiv în practică în luna septembrie, cel târziu luna octombrie a a acestui an.

Proiectul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea capelei a fost adoptat în unanimitate.

Publicat în Știrea zilei

Un bărbat din oraşul North Pole (Polul Nord - n.r.) din Alaska, al cărui nume real, în acte, este Santa Claus (Moş Crăciun) candidează pentru un post de consilier local.

Potrivit publicaţiei Newsminer, acesta strânge semnături pentru unul dintre cele două locuri disponibile în Consiliul Local. Claus a fost preşedinte al Camerei de Comerţ din zonă şi un promotor al campaniei privind legalizarea marijuanei în Alaska. Pe pagina de Facebook, Santa Claus se declară susţinător al drepturilor copiiilor şi călugăr creştin. Afirmă însă că nu răspunde la scrisori, e-mailuri sau mesaje în care i se cer cadouri.

Publicat în Mapamond