Deputatul liberal George Stângă a declarat că va candida din nou, în 2024, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Galați. Acesta consideră că gălățenii îi vor acorda votul pentru că în ultimii ani liberalii au adus investiții în județul Galați cum nu a mai făcut niciun partid. „Cel mai probabil în 2024, adversari la Consiliul Județean vor fi - dacă cele două partide hotărăsc, PNL și PSD - Costel Fotea și George Stângă”, a spus deputatul liberal.
Întrebat de ce ar trebui gălățenii să voteze pentru liberali la alegerile din 2024, deputatul gălățean care este și președinte al PNL Galați a declarat: „Ne putem lauda în 2024 cu cele mai mari investitii aduse vreodată de o formațiune politică în Galați. Putem vorbi despre toate proiectele susținute, promovate sau inițiate de Partidul Național Liberal, din 2019 de când a avut premierul României și până în ziua de astăzi. Putem vorbi de Podul Suspendat peste Dunăre care la momentul intrării Partidului Național Liberal la guvernare nu avea decontată nicio factură. Prima cerere decontată a fost de Partidul Național Liberal și a fost un proiect continuat și promovat de Partidul Național Liberal. Centura Ocolitoare a municipiului Galați, Drumul Expres Galați-Brăila care va face legătura cu podul și care în perpesctivă ne dorim să facă legătura și cu Autostrada Soarelui. Avem Centura Ocolitoare a municipiului Tecuci care va fi finalizată și dată în folosință la începutul lunii octombrie, avem realizarea podului nou de la Cosmești și s-a desemnat deja câștigătorul licitației pentru partea de proiectare și execuție a lucrărilor și modernizarea drumurilor naționale din județul Galați și, din evaluarea mea, avem aproape 100 km de drumuri naționale care au fost modernizate din 2019 și până în ziua de astăzi, perioadă în care PNL a dat premierul și să nu uităm Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» care este o gândire a PNL, pus în aplicare de PNL, inițiat de PNL”, s-a lăudat George Stângă la Reperul TV - video aici: https://fb.watch/f69f_9n5cS/.
Așadar, dacă este să ne luăm după declarațiile politicienilor locali, atât PSD, cât și PNL, își arogă "paternitatea" Podului Supendat peste Dunăre și a celorlalte investiții amintite. Bătălia este mare pentru arogarea realizărilor, însă investiții neterminate sau nici măcar începute de care Galațiul ar avea mare nevoie pentru a se dezvolta nu și le asumă niciunul dintre partide. Gălățenii sunt cei care vor decide, în 2024, cine se laudă și cine a făcut ceva cu adevărat pentru acest oraș.

Publicat în Politica
PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 383

din 23 septembrie 2021

privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru miercuri, 29  septembrie 2021, ora 1400 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B

Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi;

Având în vedere referatul de fundamentare al Secretarului general al judeţului Galaţi;

Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1), (2) lit. a), (6) şi ale art. 134 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 173/30 iulie 2020;

Având în vedere prevederile art. 190 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

În baza prevederilor art. 196 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ,

D I S P U N E:

Art.1. Se convoacă în şedinţă ordinară Consiliul Judeţean Galaţi pentru miercuri, 29 septembrie 2021, ora 1400, la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B cu următorul proiect al ordinii de zi:

  • 1. Depunerea jurământului de către unul dintre supleanţii consilierilor judeţeni declaraţi aleşi, validaţi de Tribunalul Galaţi ca urmare a desfăşurării alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020.
  • 2. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Galați nr. 223 din 26 octombrie 2020 privind stabilirea componenţei comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Galaţi.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 3. Modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Galaţi.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 4. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Galați nr. 221 din 24 septembrie 2020 privind aprobarea proiectului ”Consolidarea capacității de reacție la criza sanitară COVID 19, în unitățile de învățământ special din județul Galați”, a cheltuielilor aferente și a parteneriatului pentru realizarea acestuia.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 5. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi nr. 2/17 ianuarie 2020 privind aprobarea proiectului „Spațiu expozițional permanent Zona pescărească Prut - Dunăre” și a cheltuielilor legate de acesta.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 6. Aprobarea parteneriatului dintre Unitatea Administrativ Teritorială Județul Galați, prin Consiliul Județean Galați și Asociația Mausi în vederea organizării în comun a unor concursuri și evenimente sportive în Pădurea Gârboavele.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 7. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Galați nr. 220/24 septembrie 2020 privind aprobarea proiectului ”Acces la educație în mediul online în contextul crizei sanitare Covid 19 în unitățile de învățământ special din județul Galați”, a cheltuielilor aferente și a parteneriatului pentru realizarea acestuia.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 8. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Galați nr. 102 din 26 mai 2017 privind: aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de proiect pentru realizarea obiectivului CONSOLIDARE, RESTAURARE ȘI AMENAJARE MUZEUL ”CASA CUZA VODĂ” DIN GALAȚI, cu modificările și completările ulterioare.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 9. Aprobarea cooperării dintre Judeţul Galaţi, prin Consiliul Județean Galați şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galați și asumarea unor obligații ce revin Consiliului Județean Galați în vederea realizării proiectului „Muzeele prin ochii copiilor”.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 10. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi nr. 235/22.10.2019 privind aprobarea Proiectului Tehnic şi Documentaţia de Execuţie privind realizarea obiectivului de investiţie: Consolidare, restaurare și amenajare Muzeul “Casa Cuza Vodă” din Galaţi.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 11. Aprobarea indicatorilor tehnico economici şi Proiectul Tehnic privind realizarea obiectivului de investiţie: Amenajare Sală Spectacole Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 12. Aprobarea modificării indicatorilor tehnico-economici prevăzuți în Proiectul Tehnic și în Detaliile de execuție privind realizarea obiectivului de investiţie: ”Lucrări albie pod KM 46+500 DJ 251, comuna Pechea, județul Galați”.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 13. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi nr. 259 din 28 noiembrie 2019 referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind realizarea obiectivului de investiţii „PODEŢE PENTRU ACCES LA PROPRIETĂŢI”.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 14. Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 5.239 mii lei reprezentând sume defalcate din TVA în vederea finanţării cheltuielilor privind drumurile județene pe anul 2021.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 15. Desemnarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Galaţi în comisia de concurs / examen şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi avizarea componenţei integrale a acestor comisii, în vederea organizării şi desfăşurării concursului / examenului de ocupare a funcţiei de Director Financiar Contabil (membru al Comitetului director) din cadrul Spitalului Orăşenesc Tg. Bujor, spital din reţeaua Consiliului Judeţean Galaţi.
  • Iniţiator:

    Costel Fotea

  • 16. Rapoarte, informări, întrebări, interpelări, diverse.
  • Art.2. Proiectele de hotărâri însoţite de materialele de fundamentare, rapoartele şi informările, vor fi comunicate în format electronic consilierilor judeţeni cel târziu până la data comunicării prezentei dispoziţii.

    Art.3. Comisiile de specialitate care sunt abilitate să avizeze proiectele de hotărâre supuse dezbaterii sunt indicate în fiecare proiect de hotărâre în parte, în funcţie de aria de competenţă a comisiei respective.

    Art.4. Consilierii judeţeni pot depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse dezbaterii, în baza prevederilor art. 138 alin. (12) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea procedurii prevăzute de art. 67 alin. (12) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 173/30 iulie 2020.

    Art.5. Consilierii judeţeni care urmează să participe la şedinţă utilizând mijloace electronice de comunicare simultană la distanţă, vor informa Secretarul General al Judeţului despre această intenţie până cel târziu în data de 28.09.2021.

    Art.6. Prezenta dispoziţie va fi adusă la cunoştinţă publică prin mass-media, va fi afişată la sediul şi pe pagina de internet a Consiliului Judeţean Galaţi.

    P R E Ş E D I N T E,

    Costel Fotea

        Contrasemnează pentru legalitate:

          Secretarul General al Judeţului 

                           Ionel Coca

     

    Publicat în De interes public