La data de 11 martie 2022, în jurul orei 14:24, Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Cuza Vodă din municipiul Tecuci a avut loc un eveniment rutier.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci care au ajuns la faţa locului, au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 69 ani, din sat Ungureni, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă, ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme, care circulau regulamentar unul în spatele celuilalt, primul condus de un bărbat în vârstă de 29 ani, din municipiul Tecuci, iar cel de-al doilea, de un bărbat în vârstă de 25 ani din comuna Matca, judeţul Galaţi.
În urma evenimentului rutier, au fost rănite patru persoane, femeia în vârstă de 69 ani, conducătorul auto de 25 ani şi doi pasageri ce se aflau în autoturism cu acesta. Toate cele patru persoane au fost transportate la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ pentru toţi cei trei conducători auto.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare din culpă.

Publicat în Eveniment
Miercuri, 19 Ianuarie 2022 09:43

A intrat pe contrasens şi a lovit 2 maşini

În jurul orei 08:05, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea au intervenit la un accident rutier produs pe DN 22 (E 87), în apropierea municipiului Tulcea, în care au fost implicate trei autoturisme. "La faţa locului s-au deplasat 8 subofiţeri cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi două ambulanţe SAJ. În urma evenimentului au rezultat trei victime, neîncarcerate, conştiente şi cooperante. Toate cele trei femei au primit îngrijiri de la echipajele medicale, ulterior doar două dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. Pompierii au asigurat şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor. Cauzele şi circumstanţele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanţii instituţiilor abilitate în acest sens", informează ISU Tulcea.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "vătămare corporală din culpă". "În dimineaţa zilei de 19 ianuarie 2022, poliţiştii tulceni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule. Din primele verificări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit că, o femeie în vârsta de 33 de ani, din localitatea Mila 23, judeţul Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcţia localităţii Tulcea către localitatea Cataloi, ar fi pătruns pe constrasens, unde a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, conduse de un bărbat de 37 de ani, din Constanţa şi o femeie de 59 de ani, din oraşul Babadag, judeţul Tulcea. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 59 de ani şi a unui pasager din autovehiculul condus de bărbatul de 37 de ani. Cei din urmă au primit îngrijiri medicale. Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «vătămare corporală din culpă». În continuare, poliţiştii efectuează verificări in vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii accidentului", transmite IPJ Tulcea.

Publicat în Regional

Poliţia oraşului Tg. Bujor a fost sesizată, în data de 13 ianuarie 2022, în jurul orei 18.15, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DJ 255, în comuna Măstăcani, judeţul Galaţi, s-a produs un accident rutier.
Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 30 ani, în timp ce conducea o căruţă trasă de un cal, ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care era condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 22 ani.
În urma acestui eveniment rutier, bărbatul de 30 ani a suferit mai multe leziuni şi a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Tg. Bujor pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul atelajului hipo a fost testat alcoolscop, rezultând o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul de 22 ani, care posedă permis de conducere valabil, a fost de asemenea testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicat în Eveniment
Marți, 20 Iulie 2021 18:48

Pe contrasens, pe A2 (VIDEO)

Polițiștii din Constanța au deschis o anchetă după ce mai mulți șoferi nu au mai ținut cont de regulile de circulație și au mers pe contrasens pe Autostrada Soarelui.

Într-un filmuleţ postat pe Facebook de un conducător auto, care circula regulamentar, se observă cum mai multe maşini merg pe contrasens pe autostradă, unele pe banda de urgenţă, iar altele chiar pe banda întâi.

Poliţiştii încearcă acum, în baza imaginilor, să-i identifice pe șoferi și să ia măsuri împotriva lor. (sursa digi24.ro)

VEZI VIDEO AICI: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4797123086971026&id=100000201461061

Publicat în National

Imaginile care surprind cum o autospecială de poliţie merge pe contrasens la ieşirea din Tecuci au apărut pe Facebook. Poliţiştii s-au autosesizat.

Potrivit IPJ Galaţi, „având în vedere imaginile postate în mediul online, pe un site de socializare, imagini în care apare o autospecială a poliţiei circulând pe contrasens, Compartimentul Relaţii Publice, din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Galaţi, este abilitat să comunice următoarele: În urma verificărilor efectuate, a fost identificat poliţistul care, în data de 6 martie a.c., a condus autospeciala în cauză, pe D. N. 581, la ieşirea din municipiul Tecuci. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 101 alin. (3), lit. d) din O.U.G. 195/2002, fiindu-i, totodată, reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile“.

Vezi VIDEO mai jos! ↓↓↓

Sursa facebook Tecuceni

Publicat în Eveniment