Tribunalul Galaţi a prelungit la sfârşitul săptămânii trecute, cu 60 de zile, măsura controlului judiciar în cazul unui tânăr, Costel Gheorghe Ciobotaru, care, într-un acces de furie, i-a aplicat o lovitură cu pumnul unui tecucean, care s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de o bordură. Impactul a fost atât de violent, încât victima a suferit o fractură craniană, decedând pe loc. Totodată, judecătorii au acordat un termen de câteva zile, pentru ca agresorul şi rudele bărbatului decedat să aibă posibilitatea de a ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă cu privire la daunele cerute pe cale civilă. Deşi procurorii au cerut iniţial arestarea preventivă a agresorului, judecătorii au apreciat că acesta nu prezintă pericol public şi l-au plasat iniţial în arest la domiciliu. Ulterior, magistraţii au apreciat că nici această măsură nu se mai impune şi au înlocuit-o cu cea a controlului judiciar. Costel Gheorghe Ciobotaru riscă să petreacă peste 10 ani în spatele gratiilor, dacă va fi găsit vinovat.

 

Publicat în Comunitate

Tribunalul Galaţi a prelungit controlul judiciar în cazul profesorului Mircea Iliev, judecat în prezent pentru corupţie. Dascălul nu are voie să părăsească teritoriul României şi nici să ia legătura cu vreunul dintre studenţii care l-au reclamat la procurorii anticorupţie. Profesorul de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Mircea Iliev, a fost trimis în judecată pentru luare de mită de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.  Dascălul, care predă la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din Galaţi, a fost denunţat de doi studenţi vizavi de obiceiul de a le cere bani pentru a le da notă de trecere la examene. În final, anchetatorii au reţinut în sarcina conferenţiarului universitar 27 de infracţiuni de luare de mită, în locuinţa acestuia fiind descoperită suma de 2.700 de lei, dar şi o listă cu studenţii care plătiseră pentru a promova la disciplina la care preda Mircea Iliev. Profesorul cerea 100 de lei de la fiecare student pentru a obţine nota 5, iar banii îi erau înmânaţi fie la biroul său de la Universitate, fie direct la locuinţa dascălului.

 

Publicat în Comunitate

Tribunalul Galaţi a decis să prelungească joi, cu 60 de zile, măsura controlului judiciar în cazul unui tânăr, Costel Gheorghe Ciobotaru, care, într-un acces de furie, i-a aplicat o lovitură cu pumnul unui tecucean, care s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de o bordură. Impactul a fost atât de violent, încât victima a suferit o fractură craniană, decedând pe loc. Deşi procurorii au cerut arestarea preventivă a agresorului, judecătorii au apreciat că acesta nu prezintă pericol public şi l-au plasat iniţial în arest la domiciliu. Ulterior, magistraţii au apreciat că nici această măsură nu se mai impune şi au înlocuit-o cu cea a controlului judiciar. Tot joi, instanţa a demarat şi cercetarea judecătorească în acest caz, Costel Gheorghe Ciobotaru riscând să petreacă peste 10 ani în spatele gratiilor, dacă va fi găsit vinovat.

 

Publicat în Comunitate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înlocuit arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul omului de afaceri Gruia Stoica. Asta după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea din Codul Penal, ce stabilea măsura arestului la domiciliu, fără să precizeze şi perioada maximă pe care aceasta poate fi luată. Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat iniţial pe Gruia Stoica, preşedintele Grampet Group (din care face parte SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti), la patru ani de închisoare cu executare. Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Gruia Stoica pentru  cumpărare de influenţă, dar şi pe Boştină Doru Cătălin, avocat în Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă. În luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.  Pe 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic  a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care către SNTFM „CFR Marfă” SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA. 

 

Influenţă contra trei milioane de euro

 

Anchetatorii susţin că există date potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al SNTFM „CFR Marfă” SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei. Acest demers avea ca scop, depunerea de către S.C. Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de SNTFM „CFR Marfă” SA, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate. Avocatul Boştină Doru-Cătălin a fost condamnat de judecători la trei ani de închisoare cu executare.

Publicat în Comunitate

Curtea de Apel a prelungit arestul la domiciliu în cazul fostului reprezentant al Guvernului în teritoriu, Emanoil Bocăneanu, menţinând o decizie a Tribunalului în acest sens şi respingând cererea fostului prefect de a fi plasat sub control judiciar. Bocăneanu este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sustragere sau distrugere de înscrisuri. Fostul prefect a fost pus sub inculpare şi într-un alt dosar, fiind acuzat că a încălcat interdicţia de a părăsi municipiul Galaţi. Procurorii anticorupţie susţin că Bocăneanu s-ar fi deplasat la Brăila, unde s-a întâlnit cu un bărbat, pentru a încerca să negocieze angajarea unui asasin în vederea uciderii unuia dintre denunţătorii din dosarul, în care acesta a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. 

Bărbatul în cauză s-a speriat însă şi l-a denunţat pe Bocăneanu la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, astfel că fostul prefect s-a întâlnit cu un investigator sub acoperire. Emanoil Bocăneanu este judecat acum şi de Tribunalul Brăila pentru instigare la omor. În primul proces de corupţie în care fostul prefect a fost trimis în judecată, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Galaţi a stabilit că rechizitoriul respectă legea, ca şi administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală. Procurorii anticorupţie îl acuză pe fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu de numeroase fapte penale, printre acestea numărându-se traficul de influenţă, şantajul, instigarea la folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.

Publicat în Comunitate

Curtea de Apel Galaţi a menţinut ieri controlul judiciar în ceea ce îl priveşte pe Vasile Băiculescu, primarul din Brăhăşeşti, după ce Tribunalul Galaţi a demarat rejudecarea procesului de corupţie în care acesta este implicat. Instanţa a stabilit ca Vasile Băiculescu să nu exercite funcţia de care s-a folosit pentru a comite infracţiunile de care este acuzat, respectiv cea de primar, până la finalizarea procesului penal. Vasile Băiculescu fusese condamnat pentru a doua oară într-un proces de corupţie de către Tribunalul Galaţi, magistraţii hotărând să contopească pedepsele aplicate edilului pentru luare de mită şi instigare la luare de mită, urmând ca Băiculescu să execute patru ani şi patru luni de închisoare. Procurorii DNA au stabilit că, în cursul anilor 2009-2010, primarul din Brăhăşeşti le-a cerut lui Marcel Peneoaşu, administrator al SC Tralma SRL Corod, judeţul Galaţi, şi unei alte persoane, reprezentant legal al unei alte societăţi comerciale, diverse sume de bani, ce depăşesc 10.000 euro, dar şi efectuarea de lucrări suplimentare faţă de contractele încheiate cu Consiliul Local al comunei Brăhăşeşti. 

 

Aproape 30.000 de lei confiscaţi în folosul statului

 

Marcel Peneoaşu a fost condamnat, la rândul său, la trei ani şi două luni de închisoare pentru luare şi dare de mită, iar Marius Răianu Iamandi a primit şase luni de închisoare cu suspendarea executării pentru dare de mită. Judecătorii au hotărât anterior ca un alt inculpat din dosar, Iuliana Pleşcan, să fie achitat pentru luare de mită. SC Tralma SRL Corod şi SC Mobilzone SRL Bârlad ar avea de plătit către stat amenzi penale în sumă de 10.000 de lei, respectiv 5.000 de lei, iar suma de 29.500 de lei ridicată de la primarul din Brăhăşeşti urma să fie confiscată în folosul statului, dacă hotărârea va rămâne aceeaşi la finalul procesului. Vasile Băiculescu a fost obligat iniţial să restituie şi aproape 73.000 de lei către unul dintre martorii denunţători, iar judecătorii au menţinut sechestrul şi măsurile asigurătorii luate asupra unor bunuri mobile şi imobile, dar şi pe banii aparţinând primarului din Brăhăşeşti, ai lui Marcel Peneoaşu şi Marius Răianu Iamandi.

Publicat în Comunitate

Tribunalul Galaţi a prelungit controlul judiciar pentru toate cele 19 persoane puse sub acuzare în dosarul „Jitea”, dar cercetarea judecătorească pare că s-a blocat în acest caz. La aproape doi ani de când a început procesul omului de afaceri Liviu Jitea şi al complicilor săi, instanţa nu pare dornică să pronunţe un verdict în acest caz. Multe termene de judecată s-au dat pentru lipsă de procedură sau pentru că inculpaţii nu aveau apărători, prelungind durata cercetării judecătoreşti mai mult decât ar fi fost cazul. Liviu Jitea şi celelalte persoane inculpate în dosar sunt acuzate de evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool, iar judecătorii au dispus darea în consemn a tuturor celor puşi sub acuzare la punctele de trecere a frontierei. Liviu Jitea este acuzat de procurorii DIICOT Galaţi că, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, a procedat alături de membrii grupării sale la amplasarea, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool necontorizate.

 

Aur şi maşini de lux confiscate

 

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la opt milioane de euro, reprezentând accize, taxe şi impozite. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe bunurile omului de afaceri şi au confiscat aur, două camioane şi şase maşini de lux, iar dacă va fi găsit vinovat, Liviu Jitea riscă alături de complicii săi să petreacă ani grei de închisoare. Tribunalul Vrancea a respins anterior o cerere a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi de ridicare a dreptului de administrare a SC Trust LF Trade SRL Focşani, firma al cărei acţionar majoritar este milionarul Liviu Jitea. Judecătorii au apreciat, cel puţin deocamdată, că nu se impune luarea unei astfel de măsuri, în contextul în care firma amintită a fost pusă sub acuzare în dosarul de megaevaziune fiscală şi contrabandă cu alcool judecat de Tribunalul Galaţi şi, cel mai probabil, bunurile sale vor fi vândute pentru acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Publicat în Comunitate

Curtea de Apel Galaţi a menţinut controlul judiciar în procesul italianului Isidoro Panetta, fostul patron al pizzeriei Da-Isi, judecat alături de alte două persoane pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă prin sustragerea de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Italianul şi alte două persoane au introdus în ţară ilegal aproximativ 70.000 de pachete de ţigări de contrabandă din Republica Moldova, începând cu luna aprilie 2012, care, ulterior, au fost distribuite pe raza judeţelor Galaţi şi Brăila. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, aproximativ 1.000 de pachete de ţigări. Prejudiciul creat statului, în urma activităţii infracţionale, a fost estimat la peste 600.000 de lei. Curtea de Apel Galaţi l-a achitat anterior pe Isidoro  Panetta de acuzaţia de evaziune fiscală, stabilind că italianul nu mai are niciun ban de plătit statului român, după ce acesta a achitat aproape 14.000 de lei în contul taxelor şi impozitelor neplătite.

 

Nu a primit niciun leu drept despăgubire

 

Isidoro Panetta a fost prins cu ţigări de contrabandă şi în 2010. Atunci, italianul a încercat să aducă în ţară 7.550 de pachete de ţigări, dintre care 800 de pachete de Winston Blue şi 6.750 de pachete de Plugarul. Ţigările urmau să fie vândute pe piaţa neagră a Galaţiului, dar au fost confiscate în urma unui control al poliţiştilor de frontieră. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu maşina în care au fost găsite ţigările, iar Panetta a fost amendat cu 10.000 de lei. Curtea de Apel Galaţi a stabilit ca Isidoro Panetta să plătească doar o amendă de 800 de lei pentru că nu şi-a achitat obligaţiile financiare către stat. Aceeaşi instanţă a respins pretenţiile fostului patron al pizzeriei Da-Isi, care i-a acţionat în judecată pe fostul primar, Dumitru Nicolae, ex-viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, Vasile Onofrei - inspector asistent la Direcţia Tehnică, Laura Bucă - şef Birou Cadastru şi Florentina Iugan - fost arhitect-şef al municipiului Galaţi. Instanţa a respins pretenţiile lui Isidoro Panetta, care ceruse 250.000 de euro drept despăgubiri pentru demolarea pizzeriei Da-Isi, după ce acelaşi lucru îl făcuse şi Tribunalul Galaţi.

Publicat în Comunitate
Pagina 2 din 2