Accident rutier în județul Galați, în această dimineaţă, 09 martie 2022, în jurul orei 08.00, în afara satului Măcişeni, din comuna Corni. Au fost implicate un autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, care ar fi pătruns pe contrasens, şi un microbuz şcolar, condus de un bărbat, de 62 de ani, care, pentru a evita coliziunea cu autoturismul, ar fi virat dreapta, răsturnându-se în afara părţii carosabile. A rezultat rănirea uşoară a trei elevi, transportaţi la spital. Testaţi, conducătorii auto nu consumaseră alcool. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări asupra unui cetăţean cu dubla cetăţenie, română si Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu insemnele autorităţilor din Republicii Moldova, care s-a dovedit a fi fals.

„În data de 03 februarie a.c., în jurul orei 17.00, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii Corni, judeţul Galaţi, un autoturism înmatriculat in Bulgaria, condus de un cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, persoana a prezentat la control, un permis de conducere având însemnele autorităţilor din Republicii Moldova, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind susceptibil a fi fals total. În urma efectuării verificărilor suplimentare a reieşit faptul că persoana nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Publicat în Regional

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat astăzi, joi, 08 aprilie 2021, următoarele măsuri:
„- 1. Începând cu data de 09.04.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Munteni, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, vor fi aplicate, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată şi completată cu Hotărârea de Guvern nr. 348 din 25 martie 2021.
- 2. La nivelul unităţii administrativ teritoriale Corni, unde incidenţa cumulată la 14 zile a scăzut sub 3,5 / 1.000 de locuitori, se ridică restricţiile pentru incidenţă cumulată la 14 zile mai mare de 4 / 1.000 de locuitori şi se menţin măsurile pentru incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 3 / 1.000 de locuitori.
- 3. Măsurile dispuse la pct. 1 vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

Publicat în Eveniment

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat astăzi, 03.04.2021, următoarele măsuri:

1. Începând cu data de 04.04.2021, ora 00.00, pentru unităţile administrativ teritoriale Corni, Suceveni şi Vârlezi, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, vor fi aplicate, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată şi completată cu Hotărârea de Guvern nr. 348 din 25 martie 2021;

2. Măsurile dispuse la pct. 1 vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite.

3. Începând cu data de 03.04.2021 ora 18.00, pentru unitatea administrativ teritorială Vârlezi, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5 / 1.000 de locuitori, va fi interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei / gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă  şi duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă / gospodărie şi locul / locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

4. La nivelul unităţii administrativ teritorială Vârlezi se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în cursul săptămânii în zilele de luni până joi inclusiv în intervalul orar 05.00 – 21.00;

5. Se instituie ca, prin excepţie de la prevederile pct. 4, în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

6. În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţiei pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05.00 – 18.00;

7. Prin excepţie de la prevederile pct. 6, în intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. 

8. Prin excepţie de la prevederile pct. 4 şi pct. 6, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi desfăşoară activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. 

9. La nivelul unităţii administrativ teritorială Vârlezi se suspendă activitatea în spaţii închise pentru operatorii economici în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.

10. la nivelul unităţii administrativ teritorială Vârlezi se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei / gospodăriei, în perioada 3 aprilie - 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase;

11. La nivelul unităţii administrativ teritoriale Valea Mărului, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3 / 1.000 de locuitori, se ridică restricţiile pentru incidenţă cumulată la 14 zile mai mare de 4/1.000 de locuitori.

Publicat în Eveniment

Vara care tocmai s-a încheiat a fost plină pentru Fundaţia „Inimă de Copil” şi a adus un nou proiect de dezvoltare în judeţul Galaţi. Cu sprijinul financiar al ING Bank N.V. Amsterdam, sucursala Bucureşti, şi al Corni Eolian SA, dar şi cu ajutorul Primăriei din Corni, s-a dat în folosinţă primul loc de joacă pentru copii din comuna Corni. Acum, cei mici se pot juca într-un spaţiu special construit pentru ei. Acoperit cu zone de pietriş şi cauciuc special pentru a evita accidentările copiilor, având aparate noi, viu colorate, balansoar, leagăne şi tobogan, parcul a satisfăcut pofta mare de joacă a copiilor din comună. În acelaşi timp zona amenajată va permite şi organizarea de evenimente dedicate celor mici. 

Publicat în Comunitate