Vineri, 15 Ianuarie 2016 00:00

Alimente care protejează creierul

Consumul de kefir, usturoi sau napi este recomandat de doctorul american David Perlmutter, în cea mai recentă carte a sa, pentru menţinerea creierului într-o formă bună. În Statele Unite este în vogă un curent care vizează tratarea bolilor neurologice prin grija acordată la ceea ce se întâmplă la nivelul microbiotei sau florei intestinale, cu alte cuvinte realizându-se o legătură explicită între intestin şi creier, scrie 20minutes.fr.
Pentru neurologul american David Perlmutter, autor al cărţii "Intestinul în ajutorul creierului", este esenţială preocuparea faţă de bacteriile din organism pentru evitarea depresiei, a sclerozei în plăci, a bolii Alzheimer, autismului şi altor boli. În afară de sfaturile clasice care recomandă consumul de alimente bio, evitarea produselor prelucrate, a conservelor, medicul enumeră câteva alimente care protejează creierul pe termen lung.
Un prim grup este format din alimente "probiotice" sau care conţin bacterii benefice. Sunt alimentele fermentate, îndeosebi varza murată şi produsele lactate cu bifidobacterii sau lactobacili din surse naturale. Potrivit doctorului Perlmutter, bacteriile joacă un rol multiplu în organism. "Ele menţin o stare bună a învelişului intestinal, echilibrează PH-ul din organism, joacă rol de antibiotic, antiviral, reglează imunitatea şi controlează inflamaţiile", afirmă neurologul, care recomandă iaurturi, kefir (produs fermentat pe bază de lapte de capră), kimchi (produs tradiţional coreean din legume şi ardei iute), varză murată şi alimente marinate.
Pentru protejarea creierului se recomandă şi alimente sărace în glucide, în contextul în care tendinţa alimentaţiei moderne este excesul de zahăr şi cereale. Doctorul Perlmutter afirmă că, "cu cât se consumă mai multe zaharuri, cu atât microbiota este mai bolnavă...Trecând în secolul al XX-lea de la o alimentaţie bogată în grăsimi şi în fibre la una bogată în glucide, oamenii au început să sufere de boli ale creierului". Astfel, un regim prea bogat în zaharuri şi sărac în fibre ar mări riscul de permeabilitate intestinală, de perturbare a sistemului imunitar şi de inflamare generală, care ar afecta şi creierul. Alimentele indicate sunt legumele verzi, ceapa, roşiile, dovleacul, seminţele de floarea-soarelui, proteinele (din ouă, peşti sălbatici, fructe de mare, carne de pasăre şi vită), zarzavaturi şi condimente.
O stare bună a creierului poate fi menţinută şi cu alimente bogate în grăsimi bune, recomandate de doctorul Perlmutter, a cărui teză nu este însă unanim acceptată. Ea se bazează totuşi pe studiul Framingham realizat în anii 2000 de cercetători de la Universitatea din Boston, care se referă la relaţia dintre nivelul de colesterol total şi performanţele cognitive. Rezultatul a fost că "cele mai scăzute niveluri de colesterol se asociază cu performanţe cognitive modeste în privinţa gândirii, atenţiei, concentrării şi fluidităţii verbale". Acest lucru sugerează faptul că un rol protector al creierului i-ar reveni colesterolului. Printre alimentele recomandate în acest sens se numără uleiul de măsline extra, susanul, untul purificat, măslinele, brânzeturile şi seminţele.
Şi alimentele bogate în polifenoli exercită un rol benefic asupra creierului. Această categorie implică remedii naturale pentru sănătatea bacteriilor. În realitate "plantele produc polifenoli pentru a se proteja. Sunt antioxidanţi puternici, analizaţi în domeniile bolilor cardiovasculare, osteoporozei, cancerului sau diabetului", arată medicul menţionat. Unele studii au arătat că prezenţa lor în alimentaţie scade marcării de stres oxidativ, ceea ce duce la reducerea riscului de boli neurologice. În acest grup intră vinul, ceaiul, cafeaua şi ciocolata.
Alimentele bogate în probiotice sunt ingredientele "preferate" de bacteriile intestinale, care le asigură creşterea. În lipsa acestor bacterii, alimentele nu ar putea fi digerate. Potrivit lui Perlmutter, probioticele prezintă multe avantaje: reduc afecţiunile asociate cu diareea, contribuie la protejarea împotriva cancerului de colon, ameliorează absorbţia de minerale şi previn obezitatea, inducând un sentiment de saţietate. Nu trebuie ocolite usturoiul, ceapa, napii, sparanghelul şi prazul (toate crude).
Un rol important în protejarea creierului îl are şi apa filtrată, deoarece intestinul uman nu era obişnuit iniţial să absoarbă clor, element indispensabil totuşi pentru o apă curată la robinet. Un filtru de apă aplicat apei menajere ajută la limitarea efectului substanţelor chimice asupra organismului. 

Publicat în Sanatate

Potrivit unui studiu brazilian, apigenina, o substanţă care se găseşte în unele plante, cum ar fi muşeţel şi pătrunjel, dar şi în cimbru şi piper roşu, ar îmbunătăţi conexiunile dintre celulele cerebrale. Această descoperire ar putea fi un pas înainte în cercetare  pentru a trata boli ca schizofrenia, Alzheimer şi Parkinson.

Pătrunjelul, muşeţelul, cimbrul şi alte plante ajută memoria, se arată într-un studiu recent realizat de cercetătorii de la Institutul de Cercetare şi Educaţie de la Universitatea Federală din Rio de Janeiro şi de la Universitatea Federală din Bahia, Brazilia.

Într-adevăr, apigenina şi substanţe din acelaşi grup, cunoscut sub numele de flavonoide sunt benefice pentru memorie şi învăţare. Acest concept nu este însă cu totul nou. Mai multe experimente pe animale au dovedit impactul pozitiv al flavonoidelor.

Noutatea este că studiul evidenţiază efectul direct pe care aceste substanţe îl au asupra celulelor umane, precum şi mecanismul lor de acţiune. Flavonoidele sunt prezente în cantităţi mari în anumite produse alimentare. Prin urmare, cercetătorii au ajuns la concluzia că o dieta bogată în flavonoide poate influenţa formarea de neuroni, dar şi modul în care ei comunică în creier.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că, prin aplicarea apigeninei la celulele stem, acestea generează neuroni după 25 de zile. În plus, după ce au fost trataţi cu această componentă naturală, neuronii au format conexiuni mai puternice între ei. „O bună legătură între neuroni este într-adevăr esenţială pentru funcţionarea eficientă a creierului, pentru memorie şi pentru consolidarea funcţiilor de învăţare”, a declarat Stevens Rehen, autorulul principal al studiului.

Apigenina este legată de receptorii estrogenici şi astfel influenţează dezvoltarea, maturizarea şi plasticitatea sistemului nervos. Acest grup de hormoni este de asemenea cunoscut pentru întârzierea tulburărilor neurodegenerative şi psihiatrice, cum ar fi depresia, schizofrenia, Alzheimer şi boala Parkinson.

Cu toate acestea, terapiile pe bază de estrogeni sunt limitate, deoarece o utilizare excesivă poate creşte riscul de tulburări cardiovasculare şi tumori estrogen-dependente. Prin urmare, cercetătorii cred că apigenina poate fi utilizată ca o alternativă la tratamentele viitoare împotriva acestor boli neurodegenerative.

Publicat în Sanatate
Vineri, 04 Decembrie 2015 00:00

Obezitatea se află în creier

Între 40 şi 70 la sută din cazurile de obezitate au o componentă genetică şi, deşi a fost legată tradiţional de partea de mijloc a corpului, o mare cantitate din genele acestei boli sunt legate de creier, care ne face să simţim mai multă sau mai puţină foame, sau să renunţăm la mâncare, relatează EFE. \"Obezitatea este în creier\", a subliniat dr. Ruth Loos, directoarea Programului privind metabolismul şi genetica obezităţii al Institutului de Medicină Personalizată Charles R. Bronfman din New York, în cadrul Simpozionului Internaţional desfăşurat la Madrid. Potrivit ei, un studiu actual se axează pe descoperirea de noi gene pentru a înţelege mai bine biologia obezităţii, care este \"cea care ne face să devenim obezi\". În opinia sa, potrivit informaţiilor actuale nu este posibil să se anticipeze în mod precis cine va suferi sau nu de obezitate. De fapt, se poate prezice între 5 şi 20 la sută din genetica asupra obezităţii, a spus experta. Potrivit dr. José María Ordovás, director al laboratorului de Nutriţie şi Geomatică de la Universitatea Tufts (SUA), obezitatea nu este o problemă care răspunde unei gene unice - de fapt se cunosc circa 200 de gene asociate acestei patologii. Dr. Ordovás a explicat că există un mediu \"obeso-genic\" în care trăim şi la care suntem expuşi (când mâncăm, când dormim mai puţin decât normal, când suntem supuşi stresului) iar cunoaşterea acestui mediu este un fel de \"călcâi al lui Ahile\", care împiedică oarecum progresul cercetărilor. Expertul în nutriţie a subliniat că \"dialogul care există între gene şi mediul înconjurător se modelează prin epigenetică\", cum este cazul bebeluşilor expuşi riscului de a deveni obezi prin alimentaţia în exces a mamelor în timpul sarcinii. Ordovás s-a referit şi relaţia care există între obezitate şi nivelul socio-economic şi cel al educaţiei, astfel încât persoane cu o mare prezenţă a genei FTO (legată frecvent de această patologie) nu ajung obeze datorită deprinderilor de viaţă sănătoase. La rândul său, dr Antonio Vidal-Puch, de la Universitatea din Cambridge, a precizat că problema obezităţii nu este excesul de grăsime pe care îl are o persoană, ci cantitatea acesteia prezentă în unele organe ca ficat, muşchi sau creier, care ajung să nu mai funcţioneze, patologie cunoscută drept \"sindromul metabolic\".
Publicat în Sanatate
Miercuri, 11 Noiembrie 2015 00:00

7 moduri în care creierul ne poate juca feste

Alexandre Pouget, specialist neurolog în cadrul Universităţii din Geneva, susţine că, în mod constant, creierul nostru procesează o serie de informaţii, transmise în mod obişnuit de lumea exterioară şi, în cazul în care nu le primeşte, generează altele noi, pe care le transmite spre restul organismului. Astfel, se explică faptul că tot ceea ce trăim este transpus printr-un „filtru” propriu, constituit dintr-o serie de informaţii prestabilite.

Iată câteva dintre modurile în care acţionează acest mecanism biologic:

 

Iluziile optice

 

Sunt cele mai întâlnite cazuri în care memoria ne poate juca feste. Un exemplu de iluzie optică este cunoscută sub denumirea de „Iluzia Ponzo”. Aceasta se manifestă în momentul în care privim schiţa unei căi ferate sau şosele, pe care sunt trasate două linii de culoare galbenă. Deşi, aparent, cele două dungi au mărimi diferite, ele sunt de lungimi egale. Motivul pentru care le vedem în acest fel se datorează faptului că o linie este trasată la o distanţă mai mare faţă de cealaltă.

 

Senzaţia pierderii în greutate

 

În mod normal, pierderea în greutate este echivalentă cu diminuarea numărului caloriilor din corp. Creierul nostru percepe, însă, această senzaţie în mod diferit. În acest sens, la nivelul creierului uman există o serie de hormoni care încearcă să menţină greutatea corporală într-o limită normală, proporţională cu înălţimea, cu o variaţie de aproximativ ±7 kg. Aceşti hormoni sunt depozitaţi în glanda hipofiză, localizată la nivelul hipotalamusului, parte a encefalului, cunoscut şi sub denumirea de „creierul mare”. Modul în care poţi controla receptorii neuronali determină rapiditatea cu care poţi pierde în greutate. În acest sens, este recomandat să fim atenţi asupra modului în care ne alimentăm, mâncând doar în momentul în care apare senzaţia de foame.

 

Amintirile false

 

Cu toţii am avut, cel puţin o dată în viaţă, momente pe care ni le amintim, deşi, poate, nu le-am trăit niciodată. Specialiştii explică acest fenomen prin faptul că, de fiecare dată când încercăm să ne amintim ceva, memoria noastră alterează respectiva imagine. Un exemplu în acest sens este cazul justiţiei americane, care, doar în acest an, a eliberat din închisoare aproximativ 200 de inculpaţi, care se dovediseră a fi nevinovaţi, deşi martorii care i-au denunţat susţineau cu tărie că i-au văzut comiţând infracţiuni.

 

Sindromul Urechii Muzicale

 

Un astfel de caz a fost relatat de un bărbat american, care, în timpul unui zbor cu avionul, şi-a dat seama că soţia lui suferă de acest sindrom. La un moment dat, femeia i-a spus soţului ei că muzica din avion sună foarte bine, însă bărbatul a fost surprins de faptul că în interiorul aeronavei sistemul audio nu era pus în funcţiune. Tânăra nu a crezut ceea ce-i spusese partenerul ei, până în momentul în care au călătorit din nou cu avionul. Şi de această dată, femeia a auzit muzică, însă şi-a dat seama că aceasta era doar o iluzie, în momentul în care soţul ei şi-a pus în funcţiune aparatul auditiv şi a observat că muzica nu este reală. Femeia a aflat ulterior că suferă de Sindromul Urechii Muzicale, explicat prin faptul că, la nivelul creierului nostru, există memorii care ajung, în mod accidental, în zona nervului auditiv.

 

Sindromul Charles Bonnet

 

Se aseamănă foarte mult cu cel descris anterior. Diferenţa dintre cele două constă în faptul că acest sindrom se manifestă la nivelul receptorilor vizuali, provocând  halucinaţii. Ca şi în cazul Sindromului Urechii Muzicale, cei afectaţi au impresia că suferă de probleme mintale, însă specialiştii spun că aceste episoade de halucinaţie, fie ele vizuale sau auditive, apar în momentul în care creierul nostru umple spaţii de memorie goale, pentru a compesa lipsa imaginilor din raza noastră vizuală sau auditivă.

 

Durerea legată de un membru/organ care nu mai este ataşat fizic de corp

 

Se manifestă, în general, în cazul celor care au suferit accidentări la nivelul coloanei vetebrale. Tocmai din acest motiv, cred cercetătorii, durerea apare ca urmare a transmiterii ei de la nivelul creierului, prin coloana vetebrală, de unde se propagă spre restul organismului. Astfel, nervii care transmiteau, în mod obişnuit, semnale către organul/membru pierdut continuă să funcţioneze, chiar dacă acea parte a corpului nu mai există.

 

Sindromul mâinii de extraterestru

 

Deşi se cunosc foarte puţine cazuri de acest fel, afecţiunea este cât se poate de reală. Aceasta îşi are originea la nivelul creierului şi poate fi declanşată în urma apariţiei unor tumori, a unor tulburări neurodegenerative sau a unor atacuri cerebrale. Acest sindrom se manifestă prin faptul că mâninile pacientului pot acţiona fără ca acesta să le controleze.

Publicat în Sanatate
Luni, 09 Noiembrie 2015 00:00

Anestezia generală şi creierul uman

Creierul uman poate suferi, sub anestezie generală, modificări în activitatea, structura şi funcţia cognitivă. Dacă ai avut vreodată o intervenţie chirugicală cu anestezie generală, poate îţi aminteşti cum medicul te-a pus să numeri de la 100 înapoi. Câteva ore mai târziu îţi revii din "coma reversibilă", nefiind conştient de ceea ce ţi s-a întâmplat în timpul intervenţiei chirurgicale. Dar ce s-a întâmplat când corpul, în special, creierul a trecut prin această procedură, şi de ce nu simţim durerea sau nu putem să ne amintim ceva?

 

Doza de anestezic

 

În Statele Unite ale Americii, 40 de milioane de anestezice sunt administrate pacienţilor anual, dar sunt multe neclarităţi în această intervenţie şi în efectele ei. Anestezia, ca procedură, este considerată  reuşită atunci când pacientul trece toate aceste etape: amnezia, analgezia, relaxarea musculară, şi pierderea cunoştinţei. O doză prea mare sau prea mică poate cauza trezirea pacientului în timpul operaţiei, ce poate provoca unora declinul cognitiv postoperator.

Doza recomandată de anestezie generală este de 1 concentraţie alveolară minimă (MAC). 50% dintre pacienţii ce inhalează 1MAC de anestezie nu se mişcă ca răspuns la stimulii de durere. Studiile au demonstrat că este nevoie de concentraţii mai mici de anestezic decât 1MAC pentru a induce starea de inconştienţă decât pentru a preveni mişcarea ca răspuns la o intervenţie chirurgicală.

Dozarea depinde de doi factori extrem de importanţi: starea de sănătate a pacientului şi anestezicele sau sedativele pe care acesta le-a utilizat. Anesteziştii folosesc o combinaţie de medicamente, inclusiv xenon gaz, sevofluran, propofol şi midazolam  pentru a seda.

 

Creierul şi anestezicul Sevoflurane

 

Sevoflurane este adesea folosit pentru a induce sau a menţine starea de inconştienţă a pacientului supus unei intervenţii chirurgicale şi o doză mai mică de 1 MAC de agent anestezic inhalat e suficientă pentru a afecta regiunile creierului responsabile de memorie. Aceste regiuni includ cortexul vizual primar si cortexul de asociere, ce înseamnă informaţiile adunate în reprezentări complexe.

Un studiu publicat în 2007 în revista ''Anesthesia and Analgesia'' a descoperit că 0,25 MAC de sevoflurane ar putea creşte nivelul fluxului sanguin cerebral (CFB) în lobul occipital al creierului, centrul de procesare vizuală. Aceasta creştere a CBF influenţează modul în care celulele creierului încearcă să supravieţuiască, precum şi modul în care acestea îndeplinesc sarcinile desemnate, cum ar fi gândirea. Folosirea acestei doze duce la încetinirea acestor procese.

Un alt studiu, din 2008, a demonstrat că o doză de 0,5 MAC de sevoflurane aduce mai mult sange oxigenat la creier, care ar avea drept rezultat pierderi de memorie. Prea mult oxigen poate produce şi leziuni tisulare neuronale.

 

Creierul şi anestezicele Propofol şi Ketamina

 

Cercetatorii cred că propofolul influenţează receptorii GABA, care sunt implicaţi în controlul somnului şi  vigilenţei. Un studiu din 2011, publicat în European Journal of Anesthesiology, a constatat că simţul conştiinţei este produsul legăturilor între mai multe părţi ale creierului. Un creier anesteziat a fost, în primul rând, afectat la nivelul creierul mijlociu sau a mezencefalului în care există o abundenţă de receptori GABA.

Ketamina, în doze mai mici, face creierul foarte activ, iar în doze mai mari va avea efectul opus. Ketamina este un anestezic disociativ, ceea ce înseamnă că nu face pacienţii complet inconştienţi. Mai degrabă, ea inhibă simţurile lor, hotărârile şi coordonarea de până la 24 de ore. „Acest medicament blochează  receporii NMDA, care sunt vitali pentru învăţare, memorie, locomoţie şi plasticitate neuronală”, a declarat dr. Theodore Henderson, fondatorul Fundaţiei Neuro-Laser şi Neuro-Luminance în Denver.

 

Copiii şi Anestezia

 

Copiii sub vârstă de 4 ani care au suportat anestezie generală sunt predispuşi la dificultăţi de înţelegere a limbajului. Totodată, pot avea un IQ mai mic şi, cel mai probabil, vor prezenta o scădere a densităţii materiei cenuşii în regiunile din spatele creierului lor - în mod special în lobul occipital şi cerebel, care coordonează şi reglementează activitatea musculară.

 

Îmbătrânirea şi anestezia

 

Recuperare post anestezie a pacienţilor mai în vârstă poate dura până la şase luni, potrivit unui studiu publicat în 2013. În mare parte, în această recuperare este nevoie de mult timp, deoarece pacienţii vârstnici sunt mult mai predispuşi la uşoare modificări mentale. 35% dintre aceştia pot suferi de demenţă.

 

Anestezia şi viitorul 

 

Cercetatorii au descoperit o mulţime de informaţii cu privire la efectele anestezicelor asupra creierului graţie procedurii de Imagistică prin rezonanţa magnetică funcţională. Dar încă nu se ştie fiecare detaliu cu privire la modul în care funcţionează anestezicele. Aceasta compilaţie de studii sugerează că creierul uman suferă modificări într-o stare de anestezie, iar, pe de altă parte, dacă aceste medicamente nu vor fi folosite, pacienţii vor suferi alte daune. 

Publicat în Sanatate

Nivelul de inteligenţă umană este mai puţin legat de mărimea creierului, cât de felul în care este structurat aceasta, este concluzia unui studiu ştiinţific internaţional coordonat de cercetători de la Universitatea din Viena, relatează AFP.

Potrivit cercetării, oamenii de ştiinţă ar fi "supraestimat" până acum presupusa relaţie între mărimea creierului şi performanţele intelectuale ale fiinţei umane, a declarat agenţiei de presă austriece APA Jacob Pietschnig, cercetător în domeniul ştiinţelor cognitive la Universitatea din Viena.

Mult mai importantă pentru nivelul de inteligenţă este în schimb "îmbinarea dintre cortex, mezencefal — sau creierul mediu — şi creierul mic, precum şi buna conexiune între materia cenuşie şi cea albă, fiind mult mai semnificative decât dimensiunea masei cerebrale în sine", a adăugat cercetătorul.

Jacob Pietschnig şi echipa sa au realizat o sinteză a 88 de studii pe această temă, efectuate pe circa 8.000 de cazuri, şi au publicat rezultatele cercetării săptămâna trecută în revista 'Neuroscience & Biobehavioral Reviews'.

Cercetătorii notează că bărbaţii, deşi au în general creierul mai voluminos decât femeile, nu au demonstrat capacităţi cognitive superioare genului feminin. De altfel, participanţii la studiu cu un creier anormal de mare au obţinut rezultate mai slabe decât media la testele de inteligenţă, afirmă Pietschnig.

Importanţa structurii creierului, adaugă el, este ilustrată şi de unele animale cu un creier deosebit de mare, dar care nu sunt deosebit de inteligente, de exemplu caşalotul care are encefalul de aproape nouă kilograme, potrivit AFP.

Publicat în Sanatate

Consumul de junk food nu este nemilos doar cu talia sau cu inima celor care preferă acest gen de alimentaţie, ci este mult mai nociv pentru sănătate decât se credea, susţine un studiu publicat revista BMC Medicine şi citat de site-ul Eatthis.com. Cercetătorii de la Deakin University şi Australian National University au descoperit recent că hipocampusul (regiunea creierului implicată în menţinerea sănătăţii mintale, în învăţare şi memorie) este mult mai mic la persoanele cu diete nesănătoase. Ca să ajungă la această concluzie, echipa de cercetare a apelat la scanere RMN pentru a măsura dimensiunea hipocampus-ului participanţilor la studiu şi apoi le-a examinat dietele. Oamenii de ştiinţă au luat în considerare toţi factorii care ar putea influenţa hipocampusul şi apoi au comparat încrucişat toate datele.

Potrivit Eatthis.com, deşi oamenii de ştiinţă cunoşteau de ceva timp că dieta afectează dimensiunea şi funcţia hipocampusului la animale, studiul cercetătorilor australieni sugerează acum că această concluzie este valabilă şi la oameni. 

Publicat în Sanatate

Memoria, ca şi forma fizică, se întreţine cu exerciţiu. Site-ul passionsante.be oferă câteva sfaturi pentru optimizarea performanţelor memoriei, recomandări simple şi accesibile tuturor.

• Somnul suficient consolidează memorarea informaţiilor asimilate în timpul zilei. Chiar şi o siestă scurtă acţionează în mod benefic. Ocuparea minţii - cel mai aprig duşman al memoriei este inactivitatea cerebrală, pasivitatea. Astfel sporturile cerebrale întăresc memoria semantică, care permite stocarea informaţiilor generale, precum şi amintirea lor rapidă şi fără efort.

• Mişcarea şi aerisirea - Practicarea unei activităţi fizice, ridicarea regulată de pe scaunul de la birou pentru a face câţiva paşi, ieşirea la prânz pentru o scurtă plimbare, urcatul mai degrabă pe scări decât cu liftul sunt tot atâtea metode prin care corpul poate fi făcut să respire, aerisind în acelaşi timp şi mintea, îndeosebi memoria. În plus, mişcarea stimulează producerea de substanţe benefice pentru facultăţile mentale (cognitive).

• Gestionarea stresului - Dacă un nivel crescut de adrenalină poate fi util în cazul unui examen sau al participării la o conferinţă importantă, acumularea de stres şi anxietate produce perturbări ale memoriei şi concentrării.

• Concentrarea pe lucruri importante - Din cauza înmulţirii sarcinilor, de la cele mai banale la cele mai importante, oamenii se pierd, aşa încât este necesară o bună organizare, în funcţie de priorităţi.

• Curiozitatea menţine facultăţile mentale active, fiind una dintre cele mai bune stimulente pentru memorie.

• Obiectele care aduc aminte de ceva nu pun la lucru memoria, dar cel puţin o debarasează de unele lucruri, dacă sunt încredinţate unor aide-memoire.

• Ascultarea cu atenţie - Pentru a memoriza bine şi a înregistra informaţiile, un om trebuie să fie în măsură să le primească, aşa că ascultarea neatentă unui interlocutor nu ajută memoria.

• O alimentaţie corectă, începând cu micul dejun - Pentru că ceea ce se află în farfurie nu merge doar în stomac, ci hrăneşte şi creierul. 

Publicat în Sanatate
Miercuri, 19 August 2015 00:00

Meningita, infecţia care poate ucide

Sute de copii din ţară au luat calea cabinetelor medicale după ce o fetiţă a murit subit din pricina unei meningite al cărui agent patogen nu se ştie de unde a fost contactat. Acum, subiectul a devenit nefericit de important. De aceea, am cerut medicilor să explice exact ce este şi cum se manifestă meningita. 

„Meningita este o infecţie gravă a fluidului din măduva spinării şi a celui care înconjoară creierul. Afecţiunea este, de obicei, cauzată de o infecţie cu un virus sau o bacterie. Este important să se cunoască dacă meningita este declanşată de un virus sau o bacterie, din cauza diferenţelor privind gravitatea afecţiunii şi a tratamentului necesar. Meningita virală este, de obicei, uşoară. Se vindecă în maxim o săptămână-două, fără tratament specific. Meningita virală mai este numită şi meningita aseptică. Meningita bacteriană este mult mai gravă. Aceasta poate presupune îmbolnăvirea severă, ce poate să implice inclusiv leziuni ale creierului sau chiar deces. Bacteriile se pot răspândi prin contact direct al unei persoane sănătoase cu scurgerile de la nivelul nasului sau gâtului ale unei persoane bolnave. Meningita bacteriană poate fi tratată cu antibiotice. Prevenirea depinde de utilizarea vaccinurilor, diagnostic rapid şi tratarea promptă a persoanelor apropiate. Meningita bacteriană poate fi întâlnită în întreaga lume. Bacteriile specifice trăiesc adesea, fiind inofensive, în cavitatea bucală sau în gâtul unor persoane. În cazuri rare, cu toate acestea, când sistemul imunitar este slăbit, acestea pot pătrunde în fluidul care înconjoară creierul sau măduva spinării”, a precizat dr. Valentin Boldea, medic de familie. 

Există  forme de meningită bacteriană, care sunt contagioase. Tusea sau chiar sărutul le pot transmite. 

„Bacteria se poate transmite de la o persoană la alta prin schimbul de secreţii respiratorii şi de la nivelul gâtului. Acest lucru se poate face prin intermediul tusei, sărutului şi strănutului. Din fericire, nici una dintre bacteriile care cauzează meningita nu este la fel de contagioasă ca acelea caracteristice gripei sau răcelii. De asemenea, bacteriile nu pot fi răspândite prin respiraţia aerului expirat de o persoană cu meningită”, a mai spus dr. Boldea. Aceeaşi sursă precizează şi că la copiii de peste 2 ani simptomele comune ale bolii sunt febra mare, dureri de cap şi înţepenirea gâtului. Aceste simptome se pot dezvolta în decursul mai multor ore sau pot evolua în 1-2 zile. Alte simptome includ vărsăturile, greaţă, sensibilitatea la lumina, confuzie, somnolenţă. În stadiile avansate ale bolii, se formează, rapid, vânătăi la nivelul pielii. La nou-născuţi şi sugari, simptomele tipice - febră, dureri de cap, de gât şi ridigiditate - pot fi dificil de detectat. Alte semne, la copii, ar putea fi inactivitatea, iritabilitatea, vărsăturile şi apetitul scăzut. Pe măsură ce boala progresează, pacienţii de orice vârstă pot manifesta convulsii. Meningita bacteriană avansată poate duce la apariţia de leziuni cerebrale, comă şi chiar deces. Supravieţuitorii pot suferi complicaţii pe termen lung, inclusiv pierderea auzului, retard mintal şi paralizie. 

Publicat în Regional

După ce se învârt ani de zile, balerinele ajung să îşi modeleze creierul, care anulează semnalele trimise de structurile responsabile cu echilibrul din urechea internă (sistemul vestibular), arată studiul. La majoritatea oamenilor, o rotaţie prea rapidă poate provoca ameţeală: fluidele din urechea internă continuă să se mişte chiar după ce capul se opreşte, aşa cum cafeaua se învârte încă în ceaşcă când nu mai este amestecată...De unde senzaţia de ameţeală. „Ameţeala, senzaţia că ne mişcăm încă după ce ne-am oprit, este o problemă des întâlnită... Se pare însă că balerinele nu trec prin acest lucru, aşa încât am vrut să vedem ce se întâmplă în cazul lor şi dacă ne putem ajuta astfel pacienţii”, a spus într-un comunicat dr Barry Seemungal de la Imperial College din Londra. 

Echipa de cercetători a studiat un grup de 29 de balerine şi, pentru comparaţie, 20 de tinere care făceau canotaj, având vârsta şi forma fizică asemănătoare cu ale dansatoarelor. Voluntarii au fost aşezaţi într-un scaun pivotant care a fost învârtit în întuneric total. Trebuia ca ei să acţioneze o mică manivelă când aveau senzaţia că se învârt încă după oprirea scaunului, cercetătorii putând măsura astfel durata şi intensitatea ameţelii. Ei au analizat şi reflexele oculare declanşate de urechea internă şi apoi au examinat creierul participantelor cu ajutorul IRM. 

S-a observat că, la balerine, simptomele (senzaţia de ameţeală, reflexele oculare) au durat în toate cazurile mai puţin decât la cele care practicau canotajul. IRM-ul a dezvăluit diferenţe semnificative între cele două grupe de tinere în zona cerebelului, unde se primesc semnale din sistemul vestibular - mai mică la balerine - şi în cortexul cerebral responsabil de senzaţia de ameţeală. 

"Pentru că nu este «util» ca balerinii să aibă ameţeli sau să se simtă dezechilibraţi, creierul lor se adaptează de-a lungul anilor pentru a anula această informaţie. Prin urmare, semnalul care ajunge la creier este slab, acest lucru făcându-i pe balerini mai rezistenţi la senzaţia de ameţeală", a spus dr Seemungal. "Dacă am putea ţinti sau controla aceleaşi zone ale creierului la pacienţii care suferă de ameţeli cronice, am putea să ne preocupăm de cum i-am putea trata mai bine", a încheiat el. 

Publicat în Mozaic
Pagina 1 din 2