Bărbatul de 32 de ani, mecanic şef la bordul navei sub pavilion slovac, care şi-a ucis un coleg de echipă, conaţional şi mecanic, a fost prins pe stradă la Iaşi, după cum cotidianul nostru a relatat în articolul "ULTIMA ORĂ: A fost prins ucraineanul căutat pentru crima din Portul Brăila (VIDEO)".

Crima a fost extrem de violentă, autorul folosind un topor tip baros şi o şurubelniţă. "Odată ajunsă la locul crimei, am fost condusă către cabina celui decedat, loc în care am constatat în primul rând o trapă ridicată aflată în faţa patului, şi uitându-ne bine, era foarte întuneric, am constatat că în acest subsol se află cadavrul unui bărbat. A fost scos din acest subsol cadavrul, ocazie cu care am putut să constatăm că el prezenta foarte mult sânge pe haine, iar la nivelul capului, pe partea dreapta, prezenta nişte leziuni grave, incompatibile cu viaţa, care practic îi despicau capul", a declarat dr. Gina Ilie, medic legist, Serviciul de Medicină Legală Brăila.

După crimă, bărbatul a fugit, fiind prins seara trecută la Iaşi, pe stradă. "Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, a fost audiat, recunoscând fapta. Mobilul infracţiunii a avut la bază un conflict mai vechi cu victima, generat de probleme profesionale", a explicat Marinela Coşniţă, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Articole similare: Crimă între ucraineni în Portul Brăila. Poliţia îl caută pe agresor (UPDATE)

Totul ar fi pornit de la faptul că victima, care era doar mecanic, îi reproşa autorului, care era mecanicul şef al navei, că primeşte mai mulţi bani, deşi era la fel de calificat ca şi el. Victima chiar l-ar fi ameninţat pe autor că îi omoară familia dacă nu împart banii pe care acesta îi ia în plus ca mecanic şef. În noaptea crimei, ambii bărbaţi băuseră, alcoolemia victimei fiind cu mult peste 3 la mie. Autorul nu are cazier, este căsătorit şi are un copil de doar 4 luni. Procurorii au cerut arestarea lui preventivă, sub acuzaţia de omor şi trecerea ilegală a frontierei de stat.

Ulterior, Tribunalul Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului în cauză, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Publicat în Regional

În această seară, cetățeanul ucrainean, în vârstă de 32 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de omor și trecerea ilegală a frontierei, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, ca urmare a informațiilor operative oferite în timp real de către polițistii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brăila, în municipiul Iași. În aceste momente, bărbatul urmează a fi preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brăila, în baza unui mandat de aducere și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, potrivit IPJ Brăila. Despre acest subiect, Monitorul de Galați a relatat AICI. Ulterior, IPJ Brăila a anunțat: "Cu puţin timp în urmă, cetăţeanul ucrainean a fost predat de către poliţiștii din cadrul SIC Iaşi şi preluat de către poliţiştii din cadrul SIC Brăila". VIDEO, mai jos!

Publicat în Regional

UPDATE: Nava având un echipaj minim de 5 oameni a ancorat aseară în portul Brăila, venind dinspre Reni. Ea aducea o barjă container încărcată cu ulei de floarea soarelui ce urma a fi descărcat la Brăila. În urmă scandalului de la bord comandantul navei a anunţat Căpitănia Portului Brăila de incident şi a cerut acostarea şi sprijinul autorităţilor. „Căpitănia împreună cu poliţia şi echipajul medical s-au prezentat la bordul navei şi acolo au constatat că o persoană, mecanic, a înjunghiat un marinar care a decedat. Persoană, mecanicul a fugit imediat ce nava a acostat”, a precizat Marin Nica, căpitan şef Căpitănia Port Brăila. Poliţiştii au început apoi căutarea marinarului fugar, au făcut filtre, au dat publicităţii date şi fotografia acestuia cerând sprijin populaţiei. S-a folosit chiar şi un echipaj canin, un câine poliţist care a pierdut urma marinarului căutat undeva în zona Primăriei Brăila. Poliţiştii avertizeau însă şoferii opriţi la filtre că dacă îl văd pe suspect să sune la 112 şi să nu intre în contact cu el deoarece este posibil înarmat şi poate deveni periculos. Nava pe care a avut loc crima a sosit aseară în portul Brăila din portul ucrainean Reni. „A sosit împingătorul cu pavilion Slovacia cu o barjă tanc încărcată cu ulei de floarea soarelui pentru a face operaţiuni de descărcare în portul Brăila. Echipajul era format din 5 membri de echipaj, toţi de naţionalitate ucraineană”, a mai precizat Marin Nica, căpitan şef Căpitănia Port Brăila. Nava care acum nu mai are nici echipaj minim de bază trebuie să rămână în port pentru anchetă, dar şi pentru completarea echipajului şi descărcarea uleiului, deci cel puţin o săptămână.

nava

.....................................................................................................................................................................................

Aseară, în jurul orei 04.00, s-a sesizat prin apel 112 faptul că la bordul unei nave sub pavilion internaţional acostată în Portul Brăila, ar fi avut loc un conflict între doi cetăţeni ucraineni.
Din primele date, se pare că în urma conflictului, unul dintre aceştia ar fi fost lovit în zona capului, rezultând decesul său, iar bărbatul bănuit de comiterea faptei ar fi părăsit imediat nava.
Bărbatul a fost identificat de poliţişti, iar în acest moment poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului de Investigaţii Criminale, Biroul Proximitate, Biroului de Ordine Publică, Biroul Rutier, S.A.S. şi poliţiile orăşenesti, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi, I.J.J., Poliţia Locală, desfăşoară activităţi de căutare, localizare şi depistare a acestuia.
De asemenea, au fost instituite filtre şi în judeţele limitrofe.
În activităţile de cautare este angrenat şi un câine de urmă.
Semnalmente PUYKO YAROSLAV: 172 cm înălţime, îmbrăcat cu o geacă verde închis, blugi albaştri, capul acoperit, având o borsetă asupra sa.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Publicat în Regional

Incident şocant petrecut marţi după-amiază la un liceu cu profil tehnic din Münsterland, Germania, unde un elev de 17 ani a omorât o profesoară de 55 de ani chiar în sala de clasă, notează digi24.ro.
Crima a avut loc la ora 14:51, după orele de curs, potrivit Bild. Elevul s-a întors la şcoală în cursul după-amiezii, a găsit-o pe profesoară singură în clasă şi a înjunghiat-o cu un cuţit.
Procurorul-şef Martin Botzenhardt a declarat pentru sursa citată: „Investigaţiile sunt încă la început. În prezent, nu este clar dacă suspectul a acţionat din cauza problemelor şcolare, din motive personale sau din cauza unor probleme psihice.”
Potrivit Bild, elevul urma să fie exmatriculat.
După ce şi-a înjunghiat profesoara, elevul a alertat poliţia. La scurt timp au intervenit echipaje de poliţie şi de salvare, inclusiv un elicopter al ambulanţei, însă profesoara n-a mai putut fi salvată.
Elevul - care şi-a înjunghiat de mai multe ori profesoara - nu s-a împotrivit arestării.

Publicat în Mapamond

O fetiţă de 12 ani a fost reţinută în Tulsa, Statele Unite, după ce şi-a înjunghiat mortal fratele de doar 9 ani în timp ce părinţii dormeau. Imediat după ce l-a înjunghiat pe băiat, fata şi-a trezit părinţii care dormeau la etaj şi le-a spus ce a făcut. Medicii sosiţi la faţa locului au încercat să îl resusciteze pe copil. Băieţelul a fost transportat la spital, însă a murit câteva ore mai târziu. „Poliţiştii au aflat că părinţii copiilor erau la etaj şi dormeau când fata de 12 ani i-a trezit şi le-a spus că şi-a înjunghiat fratele. Băiatul de 9 ani a fost transportat la spital şi a intrat în operaţie. Din păcate, a murit din cauza rănilor puţin după ora 2:30 noaptea”, susţine departamentul de poliţie din Tulsa, potrivit ABC News. Deocamdată nu se ştie ce a determinat-o pe fată să recurgă la un asemenea gest. Adolescenta se află în custodia unităţii pentru minori a Poliţiei din Tulsa, notează digi24.ro.

Publicat în Mapamond

La data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 20:45, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un tânăr în vârstă de 14 ani, cu privire la faptul că tatăl său ar fi injunghiat-o cu un cuţit pe mama sa.
La faţa locului s-au deplasat de îndată poliţiştii, iar din primele date se pare că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Râmnicelu, Brăila, în timp ce se afla la domiciliul comun, pe fondul unui conflict spontan pe care l-ar fi avut cu soţia sa, în vârstă de 43 de ani, ar fi înjunghiat-o cu un cuţit în zona pieptului, după care a părăsit locuinţa.
La faţa locului au intervenit şi echipajele medicale, pentru acordarea de ajutor de specialitate femeii, pe care au declarat-o decedată.
În urma activitătilor de căutare, poliţiştii l-au identificat pe barbatul în cauză, spânzurat într-o anexă a gospodăriei.
Cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi ucidere din culpă.

Publicat în Regional

Ieri, 01.09.2022, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Bordei Verde au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 77 de ani, din satul Constantin Gabrielescu s-ar afla căzută în curte.

Organele de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Brăila împreună cu procurorul criminalist s-au deplasat la fața locului unde au găsit cadavrul femeii, aceasta prezentând urme de lovituri în zona capului și a corpului.

În fapt, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie a.c., doi tineri în vârstă de 20 și 28 de ani, domiciliați fără forme legale în sat Constantin Gabrielescu, ar fi pătruns în locuința femeii de unde ar fi sustras un televizor și i-ar fi aplicat mai multe lovituri în zona capului și a corpului, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii i-au identificat și depistat pe cei doi tineri, aceștia fiind conduși la sediul poliției și ulterior la sediul parchetului, fiind audiați.

Azi-noapte, 2 septembrie a.c., cei doi tineri au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și furt calificat.

În cursul zilei de astăzi vor fi prezentați instanței de judecată de către procurorul criminalist cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în Regional

O tânără de 21 de ani ar fi fost reţinută de poliţiştii din judeţul Galaţi fiind suspectată de crimă, notează ziuaconstanta.ro.
Suspecta, din localitatea Trohan, comuna Gârceni, este acuzată că şi-ar fi înjunghiat mortal soţul pe fondul unui conflict.
Pe de altă parte, anchetatorii iau în calcul şi varianta unui suicid, mergând pe varianta că bărbatul şi-ar fi autoprovocat rănile ce au condus la deces.
Conform vremeanoua.ro, ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Valsui.

Publicat în Regional

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi, la data de 06 martie 2022, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul F.E. (reţinut) cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 Cod penal.

Din  probele administrate până la acest moment al urmăririi penale a rezultat că, la data de 05 martie 2022, în jurul orei 10.00, inculpatul F.E. a aplicat fratelui său, victima F.G.I., lovituri de cuţit în zona pieptului şi în zona toracică, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia.

Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă, dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul F.E. pentru 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Incidentul sângeros a avut loc la Furcenii Vechi, pe seama unor neînţelegeri în familie.

Publicat în Eveniment
Duminică, 28 Noiembrie 2021 16:43

Galați: Înjunghiat mortal în inimă la Talcioc

În această după-amiază un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv acuzat de omor și tentativă la omor. El l-a înjunghiat mortal în inimă pe unul dintre cumnații săi de 33 de ani și l-a rănit grav pe celălalt cumnat în vârstă de 35 de ani. S-a întâmplat ieri în Talcioc. S-au certat de la cum împart banii pe vechiturile pe care le vindeau. Persoana decedată a vrut să liniștească scandalul pornit între autor și celălalt cumnat, dar a fost înjunghiată în inimă. Propunerea de arestare preventivă a fost formulată de procurorii Tribunalului Galaţi, iar instanța a admis-o.

Publicat în Eveniment
Pagina 1 din 3