Duminică, 06 iunie 2021, se va desfăşura Concursul sportiv Semimaraton Galaţi - ediţia a VIII-a, fapt pentru care se vor aplica o serie de restricţii de trafic şi devieri ale traseelor mijloacelor de transport în comun, informează Primăria municipiului Galaţi.
Astfel, pe 6 iunie 2021, între orele 07.30 şi 13.30, nu va fi permis accesul publicului/vehiculelor pe partea carosabilă a următoarelor artere: bdul. Marea Unire - Str. Prelungirea Coşbuc - str. Navelor - str. Domnească (pe tronsonul cuprins între str. Brăilei şi str. Gării, segment care va fi închis circulaţiei auto în intervalul 07.30 - 10.00). VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Se vor devia/suspenda o parte a traseelor de autobuz şi troleibuz  după cum urmează:
- traseele 15 şi 34 vor fi suspendate toată ziua;
- traseul 104 va fi suspendat toată ziua;
- traseul 102, între orele 05.30 - 10.30,  va fi deviat pe itinerarul:
TUR: str. Brăilei - str. Traian - str. Basarabiei cu reîncadrare în traseu pe str. Domnească;
RETUR: str. Domnească - str. Gării - str. N. Bălcescu cu reîncadrare în traseu pe str. Brăilei;
- traseele 10 şi 24, între orele 05.30 - 10.30, vor fi deviate pe itinerarul:
TUR: str. Brăilei - str. Traian - str. Basarabiei - str. M. Bravu - str. Gării - str. A. Ipătescu - cu reîncadrare în traseu pe str. Portului;
RETUR: str. Portului - str A. Ipătescu - str. Gării - str. N. Bălcescu cu reîncadrare în traseu pe str. Brăilei;
iar între orele 10.30 - 13.30 vor fi deviate pe itinerariul:
TUR: str. Brăilei - str. Domnească - str. Gării - str. A. Ipătescu - cu reîncadrare în traseu pe str. Portului;
RETUR: str. Portului - str. A. Ipătescu - str. Gării - str. N. Bălcescu cu reîncadrare în traseu pe str. Brăilei;
- traseele 9, 22, 29, între orele 5.30 - 10.30, vor fi deviate pe itinerarul:
TUR: str. Brăilei - str. Traian - str. Basarabiei - str. M. Bravu - str. Gării - Gara CFR;
RETUR: Gara CFR - str. Gării - str. N. Bălcescu cu reîncadrare în traseu pe str. Brăilei;
iar între orele 10.30 - 13.30 vor fi deviate pe itinerarul:
TUR: str. Brăilei - str. Domnească - str. Gării - Gara CFR;
RETUR: Gara CFR - str. Gării - str. N. Bălcescu cu reîncadrare în traseu pe str. Brăilei;
- traseul 11, între orele 05.30 - 10.30, va fi deviat pe itinerarul: str. Brăilei - str. Traian - Piaţa Centrală. Returul rămâne neschimbat;
- traseul 27, între orele 05.30 - 10.30, va fi deviat pe itinerarul: str. Brăilei - str. Traian - str. Eroilor cu reîncadrare în traseu pe str. N. Bălcescu.
- traseele 18, 19, 105, între orele 05.30 - 10.30, vor fi deviate pe itinerarul:
TUR: str. Brăilei - str. Traian - str. Basarabiei cu reîncadrare în traseu pe str. Domnească;
RETUR: rămâne neschimbat, precizează municipalitatea.

Traseul Semimaraton Galaţi 2021

Traseul pentru evenimentul Semimaraton Galaţi 2021 se va desfăşura pe următoarele străzi:
1. Str. Domnească: începând cu str. Gării până pe str. Navelor;
2. Str. Navelor;
3. Str. Portului: de la Palatul Navigaţiei, până la intersecţia cu str. Navelor;
4. Str. Regimentul 11 Siret: de la Centrul de Transfuzii Sânge Galaţi până pe Bulevardul Marea Unire;
5. Bulevardul Marea Unire.
Toate celelalte străzi perpendiculare cu străzile traseului, nu vor avea acces pe acestea:
1. Str. Culturii;
2. Aleea Trandafirilor;
3. Str. Eroilor;
4. Str. Universităţii;
5. Str. Nicolae Gamulea;
6. Str. Maior Iancu Fotea;
7. Str. General Iacob Lahovary;
8. Str. Fraternităţii;
9. Str. Brăilei;
10. Str. Egalităţii;
11. Str. Prelungirea Traian;
12. Str. General Alexandru Cernat;
13. Str. Regimentul 11 Siret.
Toţi şoferii sunt rugaţi să respecte întocmai modificările aduse traficului rutier, alegând rute de acces alternative, pentru a evita accidentele rutiere, transmit şi organizatorii evenimentului.

Publicat în Știrea zilei

Primăria municipiului Galaţi informează că pentru buna derulare a proiectului „Modernizare linii tramvai şi carosabil - străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918”, până la data 12.06.2021, pentru realizarea unor lucrări la calea de rulare a tramvaiului în Piaţa Energiei, se impun unele restricţii de trafic, astfel:
- pe str. Basarabiei, pe tronsonul cuprins între str. Ing. Anghel Saligny şi Piaţa Energiei, pe direcţia de mers către Piaţa Energiei, accesul autovehiculelor va fi interzis, cu excepţia riveranilor;
- Bld. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între str. Tecuci şi Piaţa Energiei, va fi închis circulaţiei autovehiculelor.
Municipalitatea atrage atenţia că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

Devieri de trasee ale mijloacelor de transport în comun

Totodată, vor exista şi devieri de trasee ale mijloacelor de transport în comun. Astfel, staţia „Piaţa Energiei” va fi suspendată şi va fi reactivată staţia de la „Magazinul italian”, situată la intersecţia străzilor Basarabirei şi A. Saligny.
Toate traseele care circulă pe str. 1 Decembrie 1918, pe sensul spre Piaţa Energiei, vor fi deviate pe str. Tecuci - str. A. Saligny. Traseele deviate sunt: 11, 39, 22, 18, 17, 28 şi 36. Autobuzele care asigură Traseul 7 nu vor mai ajunge în Piața Energiei, ci vor circula pe str. A. Saligny, atât pe tur, cât şi pe retur.

Publicat în Știrea zilei