Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 ar putea fi ajutate să slăbească în timp ce dorm cu ajutorul unei noi metode de tratament, testată de cercetători, informează DPA/PA Media. Un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, caută voluntari pentru a testa noul sistem care va analiza dacă inhalarea unei cantităţi mai mici de oxigen (hipoxie) în timpul somnului poate contribui la slăbit. Scopul studiului este de a investiga dacă somnul în corturi speciale în care este creat un mediu cu oxigen redus este eficient pentru îmbunătăţirea controlului glicemiei şi dacă se pierde astfel din greutate. Dovezi anterioare au demonstrat că hipoxia poate reduce pofta de mâncare şi poate arde mai multe calorii în cazul persoanelor cu diabet de tip 2. Voluntarii care iau parte la teste pot face acest lucru în propriile locuinţe, dormind într-un cort amenajat de echipa de cercetători, pentru două perioade de câte 10 zile. În una dintre perioade, nivelul de oxigen va fi reglat la 15%, similar cu nivelurile la care sunt expuşi pasagerii dintr-un avion sau persoanele care trăiesc la altitudini mari. "Diabetul de tip 2 este o afecţiune obişnuită, care face ca nivelul de glucoză din sânge să devină prea mare. Pentru mulţi oameni, este o afecţiune pe termen lung care poate avea un efect negativ asupra vieţii lor de zi cu zi şi îi expune unui risc mai mare de a dezvolta alte complicaţii grave, cum ar fi boli de inimă sau probleme de vedere", a declarat doctor Ant Shepherd, lector superior la Facultatea de Sport, Sănătate şi Ştiinţa Exerciţiilor Fizice. "În timp ce slăbitul şi reducerea nivelului de glucoză din sânge sunt posibile prin modificări ale dietei şi intensificarea exerciţiilor fizice, în cazul unor persoane există o gamă de factori şi obstacole ce îngreunează aceste schimbări ale stilului de viaţă", a adăugat el. "Având în vedere că numărul persoanelor care trăiesc cu diabet zaharat de tip 2 se preconizează că va ajunge la 700 de milioane în întreaga lume până în 2045, este vital să găsim alte intervenţii de succes care să ne ajute să tratăm şi să gestionăm afecţiunea, reducând costurile pentru NHS (serviciul public de sănătate din Marea Britanie - n.a.) şi îmbunătăţind viaţa de zi cu zi a oamenilor", a precizat Shepherd. Pe parcursul procesului de testare, voluntarilor li se va solicita să poarte dispozitive de monitorizare inteligente, să ţină un jurnal al alimentelor consumate şi să accepte prelevarea de probe pentru analize. În plus, cercetătorii le vor analiza compoziţia corporală şi nivelurile de glicemie pentru a înţelege răspunsul organismului la hipoxie. "Există deja destul de multe dovezi din alte studii care arată că hipoxia îmbunătăţeşte controlul nivelului de glucoză din sânge şi contribuie la pierderea din greutate. Nu suntem în totalitate siguri de ce se întâmplă acest lucru, dar credem că probabil ajută la arderea mai multor calorii şi la suprimarea poftelor, astfel încât oamenii nu resimt la fel de mult foamea", a adăugat Shepherd. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.Apostol Andrei” a fost montată astăzi, 04 iulie 2022, prima pompă de insulină unei paciente care suferă de diabet zaharat tip 2, de mai bine de 14 ani fiind dependentă de injecţiile cu insulină. Până acum, aceste pompe care administrează automat insulina necesară în corp 24 de ore pe zi erau montate în alte centre medicale din ţară, în special în spitalele din Iaşi.
"Aceste dispozitive medicale preiau o parte din funcţiile pancreasului, eliberând cantităţile necesare de insulină, inclusiv dozele de corecţie, înlocuind astfel clasicele injecţii. Pentru pacienţi efectele pozitive sunt multiple: fără injecţii, cantitatea necesară de insulină este mult mai bine dozată, menţinerea nivelului glicemiei la valori normale şi scăderea episoadelor severe de hipoglicemie. În plus, faptul că acum se pot monta şi la Galaţi, fără a mai fi nevoie de drumuri suplimentare la alte centre medicale pentru schimbarea senzorilor sau a consumabilelor, reduce foarte mult rata de abandon a acestor dispozitive medicale. Aceste pompe de insulină sunt montate prin Programul Naţional de Diabet Zaharat", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Aproximativ 5% dintre pacienţii cu diabet ajung în situaţia de a avea complicaţii la nivel ocular, a declarat pentru AGERPRES medicul primar oftalmolog Ovidiu Muşat de la Spitalul Militar Central.
"În contextul manifestărilor clinice ale diabetului zaharat, apar şi la nivelul globului ocular complicaţii majore vizavi de prognosticul vizual. Mă refer aici la situaţiile pacienţilor cu glaucom secundar neovascular, la situaţiile pacienţilor cu hemoragie vitreană, cu decolare de retină tracţională. În cazul situaţiei ochiului diabetic, se poate ajunge şi la dezlipirea retinei. Recomandarea pentru pacientul diabetic, din punctul de vedere al medicului oftalmolog, atât anterior, cât şi ulterior post-operator este de a se echilibra glicemia, dat fiind faptul că aceste complicaţii apar pe fondul unei trenări a diabetului neglijat terapeutic. Studiile de specialitate arată că, la nivel internaţional, aproximativ 5% dintre pacienţii cu diabet ajung să facă acest tip de complicaţii ale globului, dintre care se distinge, de departe, scăderea ireversibilă a acuităţii vizuale", a afirmat medicul oftalmolog.
Potrivit acestuia, între cauzele care determină degradarea vederii în sens dramatic se numără glaucomul, dar acesta este o boală tratabilă, care diagnosticată la timp şi tratată corespunzător permite asigurarea unui anumit grad al acuităţii vizuale; degenerescenţa maculară, afecţiune care survine cu vârsta; afecţiuni genetice precum distrofiile corneene, pentru care se poate face transplantul de cornee şi, nu în ultimul rând, diabetul zaharat, cel care generează retinopatia diabetică proliferativă sau neproliferativă.
"Din toate cazurile menţionate mai sus, din punctul meu de vedere, distrofiile retiniene, precum retinopatia pigmentară care evoluează uneori şi cu atrofie de nerv optic şi cu alterarea felului în care funcţionează fotoreceptorii şi degenerescenţa maculară sunt afecţiunile cele mai grave, la care nu există niciun remediu terapeutic. Acestea fac parte din bolile invalidante", a explicat medicul.

Publicat în Sanatate

Asociaţia Bolnavilor de Diabet din Galaţi şi Facultatea de Medicină Galaţi au organizat la sfârşitul săptămânii o testarea gratuită a glicemiei pentru gălăţeni. Acţiunea a avut loc pentru a marca Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului. Din păcate, aproape jumătate dintre persoanele testate în cadrul acestei acţiuni au aflat veşti rele. Din 150 de persoane testate, 43 au fost depistate a avea glicemii între 100 şi 126, fiind cu risc mare de a face boală sau în aşa numitul stadiu de prediabet. Alte 22 de persoane din cele 150 testate au fost depistate a avea glicemii peste 126, aceştia fiind infprmaţi că au diabet şi îndrumaţi penttu un consult de specialitate la un medic cu specializarea nutriţie şi boli metabolice. 

Publicat în Sanatate

Broccoli face parte din familia cruciferelor (brasicaceelor), din care fac parte conopida, varza de Bruxelles, guliile, napii şi varza. La fel ca şi conopida, broccoli este alcătuit din bucheţele, dar care la acesta sunt mai răsfirate, mai puţin compacte şi uşor desfăcute, de culoare verde. Poate avea, la anumite varietăţi, culoarea galbenă sau chiar violet. Originar din estul Mediteranei şi Asia Mică, broccoli a fost cultivat în Italia din cele mai vechi timpuri romane şi a fost adus în Anglia şi America, în anii 1700, potrivit www.britannica.com.

Are o valoare nutritivă şi alimentară ridicată şi, de asemenea, un conţinut bogat în glucide, vitamine şi săruri minerale. Include în cantităţi mari vitamina C şi vitamina K, extrem de necesară pentru o bună circulaţie sanguină, dar şi fibre solubile şi insolubile, care ajută la reducerea valorilor colesterolului rău (LDL) din sânge. De asemenea, este bogat în vitamina A, calciu, magneziu, sodiu, potasiu, acid folic, zinc, seleniu, fosfor.

Are calitatea de a preveni artrita, o boală degenerativă. Substanţa denumită sulforafane blochează distrugerea cartilagiilor deoarece interceptează o moleculă care produce inflamaţia locală.

Conţinutul important de vitamina C face ca 100 de grame de broccoli consumate zilnic în cazul unei răceli să scurteze tipul de manifestare al acesteia. De asemenea, prin vitamina C luptă împotriva radicalilor liberi, încetinind astfel procesul de îmbătrânire al celulelor, deci a corpului nostru.

Consumul de broccoli contribuie la reglarea tensiunii arteriale prin cele două minerale conţinute în procente însemnate, magneziul şi calciul.

Fitonutrienţii, care abundă în compoziţia sa, diminuează semnificativ riscul de a face diabet, de a suferi de boli cardiovasculare şi de cancer. Broccoli este o sursă deosebit de bogată de kaempferol şi izotiocianati, ambele fiind fitonutrienţi cu proprietăţi antiinflamatorii, potrivit www.sfatulmedicului.ro. Conţine chiar şi cantităţi semnificative de acizi graşi Omega 3, care sunt cunoscuţi pentru capacităţile lor antiinflamatorii.

Bogat în potasiu, asigură buna funcţionare a sistemului nervos. În acelaşi timp, favorizează şi creşterea regulată a masei musculare.

Broccoli combate infecţia cu Helicobacter pylori, o bacterie răspunzătoare de riscul crescut de a face cancer gastric. Mai mult, leguma conţine indole-3-carbinol, un compus puternic antioxidant şi anticancerigen, care s-a dovedit că împiedică dezvoltarea cancerului mamar, de col uterin, de prostată şi stimulează funcţia hepatică, potrivit www.whfoods.com.

Întăreşte sistemul imunitar prin doza generoasă de betacaroten pe care o oferă organismului atunci când este consumat, potrivit site-ului farmaciata.ro. Zincul şi seleniul, deşi în procente mici, stimulează şi ele sistemul imunitar.

Studiile consemnează şi faptul că extractul de broccoli aplicat direct pe piele reduce semnificativ efectele devastatoare ale razelor ultraviolete şi, în felul acesta, oferă protecţie împotriva cancerelor de piele.

Consumul de broccoli poate preveni constipaţia, menţinând un tract digestiv sănătos şi reducând riscul de cancer de colon. Studii recente au arătat că fibrele dietetice pot juca un rol însemnat în reglarea sistemului imunitar şi în reducerea inflamaţiei.

Broccoli este sărac în calorii, dar duce rapid la saturaţie şi este ideal pentru persoanele supraponderale care vor să slăbească sau pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus, uşor, fără să se înfometeze. Sfatul oricărui nutriţionist este că ar trebui să-l consumăm cât mai des.

Important de ştiut este faptul că broccoli îşi păstrează aceste calităţi dacă este gătit uşor la abur, câteva minute, sau dacă este consumat crud. Produsul fiert îşi pierde proprietăţile.

Partea uşor lemnoasă, adică tulpina, poate fi gătită la abur 3-6 minute. În felul acesta, devine uşor de consumat şi oferă fibre de calitate superioară, un ajutor obligatoriu pentru tranzitul intestinal. Este de preferat ca bucheţelele tăiate în cubuleţe foarte mici să nu fie preparate termic.

Trebuie să avem în vedere şi faptul că pentru cei care iau medicamente pentru subţierea sângelui aportul excesiv de broccoli ar putea interfera cu medicamentele, prin aceasta sporind riscul de a suferi un atac vascular cerebral. Consumul a mai mult de două căni de broccoli pe zi ar putea să sporească probabilitatea de a face pietre la rinichi. 

Publicat în Sanatate

Depresia şi diabetul de tip 2 (DT2) constituie fiecare factori de risc de demenţă, însă, în cazul în care se combină, ameninţarea este mult mai puternică decât o simplă "sumă", informează joi passionsante.be, pe baza rezultatelor unui studiu americano-danez publicat în JAMA Psychiatry.

"Niciun studiu nu încercase să afle dacă riscul de demenţă la pacienţii care suferă în acelaşi timp de diabet şi depresie este mai mare decât suma riscurilor legate de cele două afecţiuni luate separat", a afirmat doctorul Alain Cohen, citat de Journal International de Medecine.

Se ştia deja că depresia afectează un mare număr de persoane diabetice, iar actualul studiul evidenţiază, o dată în plus, necesitatea tratării energice a celor două boli şi a respectării stricte a tratamentului de către pacienţi.

Cercetarea, care a vizat circa 2,5 milioane de persoane de peste 50 de ani, a confirmat mai întâi că diabetul şi depresia, luate separat, fac să crească riscul de apariţie şi dezvoltare a unei forme de demenţă. Însă elementul de noutate, adaugă Cohen, este că "acest studiu precizează efectul accentuat de cei doi factori de risc asociaţi, mai puternic decât o simplă sumă". Acest super-risc a fost observat mai ales în cazul în care o persoană sub 65 de ani suferă de ambele boli.

Publicat în Sanatate

Persoanele care suferă de diabet de tipul II prezintă riscuri mai mari de a suferi pierderi de memorie şi un declin al funcţiei cognitive, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Şcoala de medicină de la Universitatea Harvard, din SUA, şi apărut în publicaţia Neurology. Motivul, spun autorii acestui studiu, este acela că, în cazul persoanelor diabetice, abilitatea de a controla nivelul de zahăr din sânge scade, fapt care duce la declinul funcţiilor cognitive, potrivit dailymail.co.uk.

Cercetătorii spun că declinul funcţiilor cognitive poate fi remarcat încă din primii doi ani de la declanşarea diabetului, o maladie destul de răspândită şi insuficient diagnosticată în rândul populaţiei. Potrivit specialiştilor, creşterea cazurilor de diabet de tipul II este strâns asociată cu numărul din ce în ce mai mare de persoane obeze şi cu sedentarismul.

La noul studiu au participat 40 de voluntari, cu o vârstă medie de 66 de ani, monitorizaţi timp de doi ani. 19 dintre aceştia erau diagnosticaţi cu diabet de tipul II, iar 21 nu sufereau de această boală. Voluntarii au efectuat teste pentru a li se evalua funcţiile cognitive şi de memorare, li s-au scanat creierele pentru a stabili volumul acestora şi nivelul fluxului sangvin, li s-au făcut analize pentru a se stabili glicemia şi nivelul de inflamaţie din organism. Specialiştii au descoperit că, în această perioadă, bolnavii de diabet au înregistrat un declin semnificativ în ceea ce priveşte funcţia cognitivă, fapt care a avut un impact asupra unor activităţi banale, precum capacitatea de a găti şi de a se spăla.

Coordonatorul studiului, profesorul Vera Novak, a spus: "Un flux sangvin regulat permite creierului să distribuie sângele în zone care au o activitate mai intensă în timpul efectuării anumitor sarcini. Rezultatele noastre arată că diabetul şi glicemia crescută au un efect cronic negativ asupra funcţiilor cognitive şi capacităţii de a lua decizii".

Specialiştii speră că studii ulterioare vor ajuta la explorarea acestui risc mai ridicat de demenţă pentru persoanele care suferă de diabet.

Diabetul este caracterizat de creşterea anormală a nivelului de zahăr în sânge. Diabetul de tipul I atinge în general subiecţii tineri şi reprezintă cam 10% din totalul cazurilor, în timp ce diabetul de tip II apare mai ales la vârsta adultă şi este influenţat de obezitate şi sedentarism.

Publicat în Sanatate