Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Galaţi au efectuat 43 de percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal având ca obiect comiterea infracţiunii de contrabandă calificată.
Astfel, luni, 05 aprilie 2021, „poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi - S.C.F.T.S.B., împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, au efectuat 43 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Galaţi, Ilfov, Suceava, Iaşi, Botoşani şi Vrancea, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.
De asemenea, au fost puse în aplicare 32 de mandate de aducere.
Percheziţiile au avut loc după ce, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, au fost depistate trei autotrenuri care transportau, în locaşuri special amenajate, 149.760 de pachete de ţigarete, fără timbru de acciză, de provenienţă Republica Moldova.
Din cercetări a reieşit că, pe parcursul ultimilor doi ani, membrii grupării infracţionale ar fi introdus pe teritoriul ţării şi ar fi comercializat mari cantităţi de ţigarete, fără timbru de acciză, provenite din Republica Moldova.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost descoperite şi ridicate 21.063 de pachete de ţigarete de diferite mărci, 200 de grame de cannabis, 1 kg. de bijuterii de metal galben, ce pare a fi aur, 38 de telefoane mobile, 41.210 lei, 57.200 de euro şi 32 de pachete cu materiale explozibile.
În urma administrării probatoriului, au fost luate 16 măsuri preventive: faţă de 8 persoane, a fost luată măsura reţinerii, iar, faţă de alte 8, a fost luată măsura controlului judiciar.
Cercetările continuă, în vederea probării întregii activităţii infracţionale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune au participat poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Suceava, Iaşi, Buzău, Ialomiţa şi Botoşani, colegi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi serviciilor pentru acţiuni speciale din Bucureşti, Brăila şi Suceava, criminalişti ai I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic şi jandarmi din cadrul I.J.J. Galaţi“, precizează D.I.I.C.O.T. Galaţi.

VEZI VIDEO AICI: https://www.youtube.com/watch?v=7rEOk5cf4lc ŞI FOTO ÎN GALERIA DE IMAGINI DE MAI JOS! ↓

Publicat în Eveniment

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Galaţi au efectuat 74 de percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal având ca obiect comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi operaţiuni cu substanţe psihoactive.
Astfel, astăzi, miercuri, 24 martie 2021, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi au efectuat 74 de percheziţii domiciliare, în judeţele Galaţi, Brăila şi Dâmboviţa, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi operaţiuni cu substanţe psihoactive (vezi video mai jos! ↓). Totodată, au fost puse în aplicare 165 de mandate de aducere.
Din cercetări a reieşit că, pe parcursul ultimilor doi ani, persoanele bănuite de comiterea acestor infracţiuni ar fi comercializat în judeţele Galaţi, Brăila şi Dâmboviţa, droguri de risc şi mare risc, precum şi cocaină sintetică, substanţe provenite din afara teritoriului ţării.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost descoperite şi ridicate droguri din categoria celor menţionate mai sus şi diverse sume de bani (vezi foto în galeria de imagini! ↓).
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Bacău şi Prahova, inspectoratelor de poliţie judeţene Galaţi şi Brăila, luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Galaţi, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus miercuri, 03 martie 2021, reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la trafic de persoane şi trafic de minori. Totodată, au fost puse în executare 12 mandate de aducere.

Procurorii au reţinut faptul că, începând cu anul 2019, inculpatul a recrutat prin inducere în eroare tinere minore şi majore, pe care ulterior, prin constrângere fizică şi psihică, le-a cazat, transportat şi obligat la practicarea prostituţiei în diferite locaţii de pe teritoriul României, dar şi al altor state europene.

La data de 03.03.2021, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate un laptop şi o cantitate de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive - vezi galeria de imagini ↓.

În cursul zilei de astăzi, joi, 04 martie 2021, inculpatul, un gălățean de 29 de ani, va fi prezentat Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Galaţi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Publicat în Știrea zilei

Tribunalul Galaţi i-a condamnat la sfârşitul săptămânii trecute la pedepse cuprinse între 6 şi 7 ani de închisoare pe membrii unei reţele de contrabandişti, destructurată în urma a 27 de percheziţii domiciliare efectuate pe raza judeţelor Galaţi, Constanţa, Ialomiţa şi Brăila, pentru depistarea unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete. Reprezentanţii DIICOT Galaţi au percheziţionat o barjă cu împingător, Konstantin Borisov (sub pavilion ucrainean), identificând şi ridicând cu acea ocazie o cantitate impresionantă de ţigări, ce urma a fi introdusă în România, în mod ilegal, destinată membrilor români ai grupului infracţional. Protagoniştii acestei poveşti sunt Nichita Ananie, Ionel Fluturaş, Pavlo Taray (cetăţean ucrainean) şi Costel Mustăţea, care au constituit, începând cu luna februarie 2014, un grup infracţional specializat în activităţi de contrabandă cu ţigarete. Acestea erau introduse în România din Ucraina sau Serbia disimulate la bordul unor ansamble de nave comerciale propulsate de o navă tip împingător în timpul unor voiaje efectuate de acestea între porturile Izmail (Ucraina) şi Smederevo (Serbia), în timp ce navele tranzitau România. În urma percheziţiilor efectuate la locuinţele membrilor grupului infracţional organizat au fost descoperite 220.000 de ţigarete de contrabandă.

Obligaţi să restituie peste 250.000 de lei către ANAF

Ulterior, în timp ce se realiza tranzitarea României, în zona în care fluviul Dunărea are regim de apă interioară, ţigările erau debarcate în ambarcaţiunile membrilor români ai grupului infracţional, care ulterior le vindeau. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 100.000 de ţigarete, descoperite pe navă şi 120.000 de ţigarete de la locuinţele percheziţionate. Dintre cele 25 de persoane audiate iniţial, patru dintre acestea (un cetăţean ucrainean şi trei cetăţeni români) au fost reţinute pentru 24 de ore, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată cu ţigarete, în formă continuată, aceştia fiind ulterior trimişi în judecată. Cetăţeanul ucrainean, Pavlo Taray, a fost condamnat anterior la patru ani şi două luni de închisoare cu executare şi obligat să restituie peste 200.000 de lei către ANAF.Tribunalul Galaţi a decis acum ca Vasile Naumencu şi Ananie Nichita să petreacă următorii 7 ani şi 4 luni în închisoare, Ionel Fluturaş a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni de închisoare, în timp ce Costel Mustăţea va sta 6 ani în spatele gratiilor. Cei patru au fost obligaţi să plătească peste 250.000 de lei către ANAF în contul prejudiciului cauzat bugetului de stat prin activităţile ilegale, iar 11.500 de pachete de ţigări descoperite la locuinţele contrabandiştilor au fost confiscate.

Publicat în Comunitate
Vineri, 18 Decembrie 2015 00:00

10 luni irosite în dosarul „Red Velvet”

După ce DIICOT Galaţi i-a trimis în judecată pe protagoniştii afacerii „Red Velvet”, justiţia pare incapabilă să stabilească măcar primul termen de judecată în acest dosar. Curtea de Apel Galaţi a stabilit în februarie 2015 ca Tribunalul Brăila să judece dosarul, dar de atunci nu s-a făcut nimic pentru demararea cercetării judecătoreşti.  DIICOT Galaţi a destructurat gruparea, care acţiona încă din anul 2011 sub masca unui salon de masaj erotic, Red Velvet, acesta funcţionând sub acoperirea mai multor societăţi comerciale cu răspundere limitată în municipiul Brăila, având ca obiect de activitate declarat “activităţi de întreţinere corporală”. Procurorii DIICOT Galaţi susţin că aceste firme erau deţinute, atât scriptic, cât şi faptic de Iura Dobrev şi Mihaiela Dobrilă, consideraţi a fi liderii grupării infracţionale faţă de care există suspiciunea că au traficat zeci de tinere, multe dintre ele fiind minore. Conform probelor administrate în dosar, victimele erau exploatate sexual în încăperile salonului de masaj erotic, contra sumei de 200 de lei, din care 150 de lei erau achitaţi la recepţia salonului de masaj, iar 50 de lei erau daţi direct victimelor, în camera unde aveau loc raporturile sexuale.

Procurorii DIICOT Galaţi susţin că, în situaţii “speciale”, pentru clienţi fideli sau importanţi (deţinători de funcţii publice, oameni de afaceri), membrii grupului infracţional organizat puneau la dispoziţia lor tinere care se deplasau în alte locaţii decât salonul de masaj erotic, îndeosebi hoteluri de pe raza municipiilor Galaţi şi Brăila, unde întreţineau raporturi sexuale contracost. Fiecare membru al grupului infracţional organizat avea un rol bine definit în cadrul structurii. Procurorii DIICOT Galaţi au luat iniţial măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cele cinci persoane amintite anterior pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane (în formă continuată) şi trafic de minori (în formă continuată), iar Tribunalul Galaţi a emis apoi mandate de arestare preventivă pe numele acestora. Între timp, Iura Dobrev a murit iar Parchetul de la lângă Tribunalul Galaţi efectuează o anchetă pentru a stabili dacă cineva se face vinovat de moartea patronului Red Velvet.

Publicat în Comunitate

Tribunalul Galaţi nu a putut săptămâna trecută decât să constate lipsa lui Vasile Lazăr, trimis în judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă, în condiţiile în care bărbatul a fost internat în secţia de Neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă din Galaţi. Gălăţeanul, aflat în prezent în arest preventiv, este suspectat că, în intervalul septembrie – decembrie 2008, împreună cu Irina Lucia Bologa, în perioada respectivă agent de poliţie în cadrul Inspectorului de Poliţie al Judeţului Galaţi, a pretins pentru sine şi terţe persoane de la un denunţător suma de 20.000 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Bacău. Intenţia acestora era să-l determine pe procurorul DIICOT să dispună o soluţie de netrimitere în judecată faţă de denunţător, într-un dosar penal în care acesta din urmă avea calitatea de învinuit fiind cercetat pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat. Ulterior, din banii pretinşi, Irina Lucia Bologa a primit de la denunţător suma de 16.000 de euro. Cu toate acestea, denunţătorul a fost trimis în judecată.  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a condamnat-o recent pe  Irina Lucia Bologa, agent de poliţie, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. 

În vederea confiscării banilor, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui apartament aparţinând poliţistei. Curtea de Apel Galaţi i-a redus sancţiunea penală agentului de Poliţie de la patru la trei ani de închisoare, iar Irina Lucia Bloga se află deja în executarea pedepsei. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Irina Lucia Bologa trebuie să returneze denunţătorului cei 16.000 de euro, pe care i-a primit în mod necuvenit, judecătorii menţinând sechestrul asupra apartamentului acesteia până când va primi banii. Irina Lucia Bologa activa ca agent de Poliţie la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Brăila, dar şi-a pierdut postul după ce instanţa supremă a decis condamnarea ei la executarea efectivă a unei pedepse cu închisoarea.

Publicat în Comunitate

Curtea de Apel Galaţi i-a pus în libertate pe membrii reţelei cunoscute sub numele de „Red Velvet”, după ce preţ de luni bune aceştia au aşteptat începerea procesului după gratii. Astfel, Mihaela Dobrilă, Diana Mariana Gaiu şi Ştefana Dragu au fost plasate în arest la domiciliu, în timp ce Constantin Dram a fost pus sub control judiciar. DIICOT Galaţi a destructurat gruparea, care acţiona încă din anul 2011 sub masca unui salon de masaj erotic, Red Velvet, acesta funcţionând  sub acoperirea mai multor societăţi comerciale cu răspundere limitată în municipiul Brăila, având ca obiect de activitate declarat  “activităţi de întreţinere corporală”. Procurorii DIICOT Galaţi susţin că aceste firme erau deţinute atât scriptic, cât şi faptic de către Iura Dobrev  şi Mihaiela Dobrilă, consideraţi a fi liderii grupării infracţionale faţă de care există suspiciunea că au traficat zeci de tinere, multe dintre ele fiind minore. Conform probelor administrate în dosar, victimele erau exploatate sexual în încăperile salonului de masaj erotic, contra sumei de 200 de lei, din care 150 de lei erau achitaţi la recepţia salonului de masaj, iar 50 de lei erau daţi direct victimelor, în camera unde aveau loc raporturile sexuale.

 

Printre clienţi se numărau oameni de afaceri şi persoane cu funcţii publice

 

Conform DIICOT Galaţi, în situaţii “speciale”, pentru clienţi fideli sau importanţi (deţinători de funcţii publice, oameni de afaceri), membrii grupului infracţional organizat puneau la dispoziţia lor tinere care se deplasau în alte locaţii decât salonul de masaj erotic, îndeosebi hoteluri de pe raza municipiilor Galaţi şi Brăila, unde întreţineau raporturi sexuale contracost. Fiecare membru al grupului infracţional organizat avea un rol bine definit  în cadrul structurii. Procurorii DIICOT  Galaţi au luat iniţial măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cele cinci persoane amintite anterior pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane (în formă continuată) şi trafic de minori (în formă continuată), iar Tribunalul Galaţi a emis apoi mandate de arestare preventivă pe numele acestora. Între timp, Iura Dobrev a decedat, iar Parchetul de la lângă Tribunalul Galaţi efectuează o anchetă pentru a stabili dacă cineva se face vinovat de moartea patronului Red Velvet.

Publicat în Comunitate