Nu este nevoie să cheltui zeci de mii de dolari pentru a merge într-o expediţie în Africa, ci este suficient să păşeşti pragul expoziţiei care poartă numele acestui continent, expoziţie aflată în Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. Din sală, te privesc ochii leului, leoaicei, tigrului, dar şi ai zebrelor sau maimuţelor, iar animalele împăiate sunt doar la un pas distanţă de vizitator, spre deosebire de majoritatea muzeelor din ţară, în care dioramele sunt închise. 

„Am vrut să facem un pas înainte şi să deschidem dioramele, pentru ca vizitatorii să se poată fotografia alături de animale, să le poată vedea de aproape, fără să fie nici măcar un geam de sticlă între ei”, spune Mădălin Şerban, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Potrivit acestuia, expoziţia dispune de specii rare de animale, precum zebra lui Grévy, dar şi o serie de trofee ale unor exemplare deosebite de antilope. Cât priveşte trofeele de vânătoare, acestea aparţin norvegianului (naturalizat la Brăila, unde trăieşte din 1998) Jan Hagen. 

„Sunt vânător din tinereţe şi am vânat de multe ori în Africa. Am vânat aproape orice animal, în afară de rinoceri, pentru că aceştia sunt pe cale de dispariţie... Când te afli în savană este cu totul altceva, este o experienţă unică, nu o poţi descrie. În primul rând că nu mai ai nici o legătură cu lumea exterioară, nici telefon, internet, eşti doar tu şi natura”, a povestit Jan Hagen, precizând că o astfel de pasiune este, totuşi, scumpă: „Pleci de la 10.000 de dolari şi poţi merge până foarte departe. Nu costă numai drumul şi expediţia acolo, ci şi echipamentul, apoi faptul că trofeele sunt împăiate acolo, taxele vamale pe care le plăteşti pentru a le aduce în ţară...  Din fericire, eu am prieteni vechi care nu mă taxează prea mult acolo”. 

O parte dintre trofeele de vânătoare ale norvegianului pot fi admirate la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, unde deja copiii au dat năvală, mai ales că prichindeii au înţeles repede că nu este nevoie să plece de lângă mami şi tati pentru a asculta cum rage leul sau cum cântă păsările exotice. 

„Am auzit cum face leul şi tigrul, de aici, din tabletă”, spune Ana Maria, una din micuţele vizitatoare ale expoziţiei, arătând cu degetul la unul din numeroasele echipamente IT multitouch (tablete de diverse dimensiuni) pe care sunt afişate imagini ale animalelor sălbatice, iar informaţiile sunt completate de sunetele pe care le fac animalele respective, sunete redate prin difuzoarele echipamentelor. Punctul de atracţie este însă un ecran interactiv în faţa căruia vizitatorul se simte ca în pădurea tropicală, descoperind, funcţie de mişcările făcute, animalele sau păsările exotice. 

„Când am intrat în expoziţie, am văzut leu, leopardul şi… soţia leului”, spune Ana Maria (6 ani), completând: „Deşi sunt aproape, nu-mi e frică de ei, pentru că nu sunt vii”. 

Diana (10 ani), butonează de zor unul din ecranele interactive, enumerând denumirile animalelor prezentate acolo: „Macacul, zebra lui Grévy, leopardul, tigrul, antilopa, crocodilul de Nil...”. Fetiţa spune că „animalele sunt mai frumoase decât la televizor” şi promite să îşi aducă şi prietenele de la bloc să vadă expoziţia. Oricum, are timp - expoziţia temporară „Africa” rămâne deschisă până vara viitoare. Programul de vizitare a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi este 10:00 - 18:00 (miercuri, joi, vineri) şi 10:00 - 20:00 (sâmbătă şi duminică). Preţul unui bilet este de 6 lei - adulţii, 1,5 lei - copiii peste 5 ani, elevii, studenţii şi gratuit - pentru copiii sub 5 ani şi persoanele cu dizabilităţi. 

Publicat în Comunitate