Dorian Dumitru, directorul societăţii locale de transport în comun din Galaţi, Transurb S.A., şi-a dat demisia în urma protestului spontan al angajaţilor societăţii din această dimineaţă. În aceste momente, la cererea primarului Ionuţ Pucheanu, se poartă discuţii. „Reprezentanţi ai Primăriei municipiului Galaţi şi ai sindicatului de la Transurb  poartă astăzi discuţii pentru detensionarea situaţiei generate de protestul angajaţilor societăţii din această dimineaţă. Obiectivul este acela de a relua cât mai rapid transportul în comun, aşa încât gălăţenii să aibă asigurat acest serviciu public“, transmite Primăria Galaţi. Vom reveni!

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Directorul general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, Cătălin Ciupercă, a fost demis pe repede înainte în timp ce era plecat în delegaţie la Bucureşti. Astăzi, 20 octombrie 2021, s-a întrunit Consiliul de Administraţie al AFDJ Galaţi pentru a-l înlocui pe directorul susţinut de USR şi al înlocui cu Angela Stela Ivan, membru marcant PNL Galaţi. Angela Stela Ivan s-a tot perindat prin consiliul de administraţie al AFDJ, în perioada 2007-2008, dar şi 2019-2021. A deţinut funcţia de director şi preşedinte al CA la Zona Liberă Galaţi.

„Directorul AFDJ Galaţi era plecat în delegaţie la Bucureşti la o consfătuire pe tema fondurilor europene. În momentul în care a ieșit pe uşă, l-au schimbat. Mizele acestei grabe sunt mari. Este o cursă contracronometru pentru a pune mâna şi pentru acoperirea unor dosare de achiziţie publică a unor remorchere multifuncţionale cu clasă de gheaţă care au fost plătite şi receptionate şi se pare că nu prea corespund cerinţelor din caietul de sarcini“, ne-a declarat în exclusivitate deputatul USR de Galaţi, Bogdan Rodeanu. Întrebat despre dosarele care ar constitui motivul schimbării în mare grabă a conducerii, acesta ne-a declarat că va reveni public cu mai multe detalii.

Citește și PNL a schimbat administratorii USR din CA-ul de la AFDJ Galaţi

Publicat în Politica

Revista Capital a organizat, săptămâna trecută, Gala „Top 100 femei de succes din România”. În cadrul acestui eveniment, a fost lansată revista care conţine ediţia din acest an a „Top 100 de femei de succes din România”, dar au fost desemnate şi laureatele acestei ediţii. Topul realizat de revista Capital este împărţit în 10 categorii în care sunt evidenţiate cele mai importante femei din domenii precum afaceri, management, politică, medicină sau justiţie. În cadrul Galei au fost desemnate câştigătoarele fiecărei categorii.
La categoria „Management”, revista Capital a desemnat femeia de succes a anului pe Aida Nechifor, director general Liberty Galaţi. Aida Nechifor este directorul general Liberty Galaţi, cel mai mare producător de componente siderurgice din România. Ultimul an a fost unul cu adevarat de succes pentru managerul Aida Nechifor în condiţiile în care Liberty Galaţi şi-a întrecut toate recordurile privind cifra de afaceri. Cea mai mare provocare prin care Liberty trece este îmbunătăţirea amprentei de carbon prin producţia „oţelului verde - Greensteel”.
„Sunt onorată să accept acest premiu în numele echipei noastre din LIBERTY Galaţi care cuprinde 7.000 de oameni, din care peste 1.100 sunt femei. Sunt onorată nu doar pentru că LIBERTY are cel mai mare procent de femei într-o industrie considerată a fi, in mod tradiţional, a bărbaţilor, dar şi pentru că suntem singura companie importantă de oţel care are o femeie în conducere. Aceasta este, însă, doar una dintre modalităţile prin care LIBERTY demonstrează o atitudine de lider în România. Rezultatele excelente din acest an, cele mai bune din 2008, au demonstrat performanţe solide financiare şi operaţionale, dar şi calitatea produselor şi serviciilor pentru clienţi. Iar planul de transformare a companiei într-un furnizor sustenabil de oţel până în 2030 - care cuprinde tehnologii inovatoare şi surse de energie regenerabilă - va ajuta România să devină lider în producţia unui material esenţial al viitorului: OŢELUL VERDE. Aşadar, mulţumim pentru acest premiu care ne onorează şi ne oferă un motiv în plus să fim lideri în industria verde a viitorului”, a spus Aida Nechifor la Gala Capital.

Publicat în Eveniment

Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi (http://www.isj.gl.edu.ro/html/linkuri_manag.htm) au fost publicate toate informaţiile cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, conform Ordinului nr. 4.597/6.08.2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

CALENDARUL concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat Sesiunea 2021:

- 14 septembrie: Anunţarea concursului (publicarea funcţiilor vacante pentru care se organizează concursul). Constituirea comisiei naţionale, a comisiilor de organizare la nivel judeţean şi a comisiilor de evaluare a documentelor de înscriere;
- 15 - 26 septembrie: Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată;
- 27 - 29 septembrie: Evaluarea dosarelor de înscriere;
- 30 septembrie: Afişarea listei candidaţilor admişi la evaluarea dosarelor;
- 1 octombrie: Depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor şi remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică;
- 4 - 6 octombrie: Remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere;
- 7 octombrie: Afişarea listei candidaţilor admişi la evaluarea dosarelor;
- 8 octombrie: Stabilirea centrelor speciale de desfăşurare a probei scrise;
- 13 octombrie: Repartizarea candidaţilor pe centre;
- 15 octombrie: Desfăşurarea probei scrise;
- 15 octombrie: Afişarea rezultatelor la proba scrisă;
- 15 - 17 octombrie: Depunerea contestaţiilor la proba scrisă;
- 18 - 20 octombrie: Soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă;
- 20 octombrie: Afişarea rezultatelor finale la proba scrisă;
- 21 - 27 octombrie: Înregistrarea opţiunilor candidaţilor pentru unitatea la care candidează şi, în funcţie de opţiune, depunerea documentelor pentru unităţile de învăţământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din metodologie;
- 28 - 29 octombrie: Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităţilor locale şi companiilor/universităţilor;
- 1 - 10 noiembrie: Constituirea comisiilor pentru proba de interviu;
- 12 noiembrie: Publicarea graficului de desfăşurare a interviurilor;
- 15 noiembrie - 8 decembrie: Desfăşurarea probei de interviu;
- 16 noiembrie - 10 decembrie: Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba de interviu;
- 13 decembrie: Exprimarea opţiunilor candidaţilor declaraţi admişi pentru mai multe funcţii/unităţi de învăţământ;
- 17 decembrie: Validarea rezultatelor finale;
- 20 - 22 decembrie: Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022).

LISTA funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Galaţi, pentru care se organizează concurs, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Elevii gălăţeni care dau dovadă că pot şi vor să performeze în materiile ce-i pasionează şi nu au posibilitatea să beneficieze de pregătire suplimentară pentru a participa la olimpiade şi concursuri, fiindu-le necesar sprijinul unor profesori cu dăruire şi pasiune, vor putea să participe gratuit la programe/cursuri gratuite de pregătire la Centrul Judeţean de Excelenţă (CEX) Galaţi. Acest centru a fost înfiinţat recent, la Galaţi şi va funcţiona ca unitate conexă a Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridică, fiind coordonat metodologic de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.  Centrul Judeţean de Excelenţă este condus de prof. dr. Maria- Isabela Miron, care a fost detaşată în interesul învăţământului să conducă acest centru până la organizarea concursului pentru posturile de directori.
Centrul de Excelenţă are ca principale atribuţii elaborarea şi aplicarea de strategii şi politici pentru selecţia, pregătirea, susţinerea, motivarea copiilor şi a tinerilor capabili de performanţe. În acelaşi timp, Centrul coordonează metodologic, monitorizează şi evaluează, după caz, la nivel judeţean, un set de şapte activităţi şi servicii educaţionale, printre cele mai importante fiind constituirea şi funcţionarea grupelor de excelenţă, dar şi elaborarea şi implementarea unor programe de parteneriat cu diverse instituţii din ţară şi străinătate, cu organizaţii neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi resurselor necesare educării diferenţiate a copiilor capabili de performanţe. Nu în ultimul rând, vor fi dezvoltate programe proprii de cercetare didactică, precum şi organizarea unor tabere naţionale de pregătire a copiilor capabili de performanţe, pe discipline, dar mai ales va organiza activitatea de pregătire a loturilor olimpice judeţene.

Când se va face selecţia elevilor şi a profesorilor

Directorul Centrului Judeţean de Excelenţă Galaţi, Maria-Isabela Miron, ne-a explicat că selecţia copiilor şi tinerilor capabili de performanţă, precum şi a cadrelor didactice care vor pregăti copiii se va realiza după o procedură care va fi anunţată la începutul lunii septembrie. Totodată, luna septembrie va fi dedicată, în egală măsură, selecţiei elevilor şi cadrelor didactice, urmând ca activitatea de pregătire să înceapă efectiv, cel mai probabil, în luna octombrie. Vor avea prioritate disciplinele care au concursuri naţionale şi internaţionale, la care judeţul nostru a avut rezultate deosebite în anii trecuţi, iar interesul elevilor a fost demonstrat printr-un numar mare de participanţi. „Un aspect relevant va fi, din păcate, şi numărul de norme aprobat, dar sperăm ca printr-o activitate eficientă, să reuşim să extindem activitatea centrului, cu cât mai multe clase/discipline”, ne-a declarat Maria-Isabela Miron.
„Urmărim o dezvoltare pe toate planurile a elevilor nostri şi, drept urmare vom acorda importanţă şi dezvoltării competenţelor interdisciplinare, pluridisciplinare şi transdisciplinare. În această perioadă se lucrează la proceduri, se realizează un plan de activităţi care include proiecte de parteneriat cu instituţii din judeţ, din ţară, dar şi din străinătate. Fireşte că atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice ar fi o oportunitate participarea la proiecte europene şi acest lucru va reprezenta un alt obiectiv prioritar al planului meu managerial. Avem, la nivelul judeţului, elevi extraordinari, dar şi profesori dedicaţi cu care ne mândrim şi care merită să fie promovaţi. Sunt sigură că vom reuşi să formăm o echipă elevi-profesori, care să reuşească îndeplinirea obiectivelor propuse. Ne dorim să facem din Centrul de Excelenţă Galaţi un loc în care, atât elevii, cât şi profesorii, să regăsească creuzetul devenirii personale şi profesionale unde performanţa să fie susţinută şi încurajată. Centrul de excelenţă a fost reprezentativ pentru Galaţi în trecut, iar reînfiinţarea acestuia se dovedeşte a fi o decizie prin care putem spera că performanţei şi implicit excelenţei li se vor reda locul pe care îl merită, în numele tuturor elevilor şi profesorilor care ne reprezintă la nivel local, naţional şi internaţional. E nevoie de excelenţă într-o lume a devalorizărilor, e nevoie de standarde profesionale ce definesc şi construiesc o societate”, ne-a declarat prof. Maria-Isabela Miron, directorul Centrului Judeţean de Excelenţă Galaţi.

Directorul CEX Galaţi are un CV impresionant

Maria-Isabela Miron deţine titlul ştiinţific de Doctor în Istorie, are gradul I şi este profesor titular al Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza” începând din anul 2011, unde a fost responsabil al unor comisii precum Comisia metodică Om şi Societate, CEAC, Formarea şi perfecţionarea personalului didactic, Programe şi proiecte europene. A fost Consilier educativ, Coordonator al Consiliului Elevilor şi director-adjunct. De asemenea, a participat, la nivel judeţean, la comisiile de organizare a olimpiadelor şi concursurilor şcolare, la comisiile de elaborare a subiectelor pentru olimpiade şi concursuri de ocupare a posturilor vacante în învăţământ, s-a ocupat de coordonarea cercului metodic judeţean al profesorilor de istorie, dar este şi profesor metodist, profesor formator al cadrelor didactice.
În calitate de manager de proiect a coordonat proiecte deosebit de importante care au implicat deopotrivă cadre didactice şi elevi: Erasmus+ KA1 (2014-2016), Erasmus+ KA1 Youth Exchange (2015-2016), Erasmus+ KA229 (2018-2021), Erasmus+ KA 201 (2019-2022), Euroscola (2015, 2017, 2019), Şcoli Ambasador ale Parlamentului European în România (din anul 2017. În calitate de director adjunct al Colegiului, a redactat în anul 2020 aplicaţia şcolii pentru obţinerea acreditării Erasmus (2020-2027), devenind singurul liceu teoretic din judeţ care a obţinut această acreditare. Din anul 2018, este Ambasador Europeana Digital Service Infrastructure pentru România şi moderator al blogului Teaching with Europeana, un program al Uniunii Europene care îşi propune elaborarea unor materiale didactice care să sprijine profesorii europeni în realizarea unei educaţii de calitate bazată pe competenţele cheie ale secolului XXI stabilite la nivel european, dar şi pe valorificarea patrimoniului cultural şi ştiinţific european.
Demne de menţionat sunt şi rezultatele obţinute atât la disciplina Istorie cât şi în calitate de instructor acreditat  al Clubului de debate, cu care a obţinut peste 40 de premii la etapele judeţene, naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor şi concursurilor pentru elevii de liceu şi gimnaziu. A participat la cursuri de formare pe specialitate, management educaţional sau management de proiecte, atât în România, cât şi în Marea Britanie, Austria şi Germania, iar în anul 2018 a fost singurul beneficiar român al unei burse postuniversitare la California State University, SUA, curs axat pe management educaţional şi asigurarea unei educaţii bazate pe egalitate şi echitate.

Publicat în Comunitate

Potrivit posturi.gov.ro, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), din Bucureşti, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiilor contractuale de conducere, vacante, de director general, la: CAS Argeş, CAS Bacău, CAS Brăila, CAS Buzău, CAS Caraş-Severin, CAS Călăraşi, CAS Dolj, CAS Galaţi, CAS Giurgiu, CAS Harghita, CAS Hunedoara, CAS Ialomiţa, CAS Ilfov, CAS Mureş, CAS Mehedinţi, CAS Neamţ, CAS Prahova, CAS Sibiu, CAS Suceava, CAS Teleorman, CAS Timiş, CAS Vaslui, CAS Vrancea și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 31 august 2021, ora 17.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 10 septembrie 2021, ora 10.00: proba scrisă (la Amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti din Bucureşti - Splaiul Independenţei, nr. 169); data şi ora interviului va fi comunicată ulterior (la sediul C.N.A.S. din Bucureşti, Calea Călăraşilor, nr. 248, bl. S19, sectorul 3).

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială - https://cnas.ro/. Pentru Galaţi, relaţii suplimentare privind condiţiile de participare la concurs, actele necesare înscrierii şi bibliografia de concurs se pot obţine la sediul CAS Galaţi, str. Mihai Bravu, nr. 42.

Articole similare:
- CNAS reia concursul pentru ocuparea a 35 de posturi de directori de Case judeţene, printre care şi cel de la Galaţi

- Candidatul la funcţia de director al CAS Galaţi a fost respins la concurs cu un punctaj ruşinos

- Postul de director general al CAS Galaţi scos la concurs

Publicat în Comunitate

Duminică, 15 august, a avut loc, în Aula Magna Carmen Sylva a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Şah. Cu acest prilej au fost aleşi vicepreşedinţii şi membrii Comitetului Director. Atmosfera a fost tensionată, cu multe şicane între cele două tabere: cea veche a preşedintelui Sorin Radu Iacoban, cel care a condus în ultimii opt ani destinele şahului din România, şi cea nouă, avându-l lider pe Vlad Ardeleanu, fost jucător de şah în copilărie şi care în prezent este CEO al lanţului de clinici medicale Medima Health. În ciuda numeroaselor piedici, „opoziţia” a obţinut o victorie categorică, Vlad Ardeleanu Team câştigând cele două posturi de vicepreşedinţi şi şase membri în CD. Cu 106 voturi, gălăţeanul Lucian Gîlea a fost ales ca membru în Consiliul Director pentru următorii patru ani.
„Sunt bucuros de rezultatul alegerilor, dar greul abia acum începe. Împreună cu colegii mei ne propunem dezvoltarea şahului românesc astfel: mărirea bazei de selecţie prin practicarea şahului de masă, stagii de pregătire specializată pentru copiii şi junioriii talentaţi, competiţii de prestigiu european care să aibă loc în România, susţinerea şahiştilor profesionişti, popularizarea evenimentelor de şah care să ducă la dezvoltarea imaginii şahului românesc. Totodată, voi continua proiectele din cadrul clubului ACS Smart Galaţi, menţinând acelaşi standard ridicat”, ne-a declarat Lucian Gîlea, preşedintele ACS Smart Galaţi. Andrei Diaconescu şi Alin Berescu au fost aleşi ca vicepreşedinţi, iar ceilalţi membri din CD sunt: Alin Câmpeanu (Arad), Tiberiu Georgescu (Bucureşti), Marius Ceteraş (Alba Iulia), Ciprian Nanu (Braşov) şi Alin Toma-Andreica (Cluj-Napoca). Un alt gălăţean, Lucian Jugaru, antrenor la CSM Galaţi, a adunat 76 de voturi, care au fost însă insuficiente pentru postul de membru.

Publicat în Sport

Şedinţă cu scântei la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi. Consiliul de Administraţie al AFDJ s-a reunit astăzi, 22 iulie 2021, pentru a luat act de ordinul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, prin care este numit un nou director al companiei.

Astfel, actualul director general, Sorin Creţu, a fost înlocuit, acestuia expirându-i mandatul luni, 26 iulie 2021. Pentru moment, locul îi va fi luat de Cristian Şendrea, actual director comercial. Însă din data de 03 august, la şefia AFDJ Galaţi va veni unul dintre membrii Consiliului de Administarţie.

Este vorba despre Cătălin Ciupercă (foto ↑), care are în CV preponderent experienţă în domeniul bancar, însă din martie 2021 a fost numit de ministrul economiei Claudiu Năsui, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al Şantierului Naval Mangalia. Interimatul acestuia se va prelungi până la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director general, concurs care se amână de câţiva ani de zile.

Reamintim că în urmă cu două săptămâni, deputatul PNL, George Stângă a fost în centrul unui scandal cu iz de trafic de influenţă motivul principal fiind prelungirea mandatelor directorilor de la AFDJ şi APDM Galaţi, despre care puteţi citi în articolul „Stenograme DNA: George Stângă, interceptat de DNA în timp ce încerca să-şi consolideze poziţia politică.

Potrivit surselor noastre, schimbarea directorului de la APDM, Alexandru Şerban urmează să aibă loc în luna august.

Publicat în Politica

Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi are un nou director general, care își va intra în dreputuri zilele acestea. Este vorba despre Marcela Daniela Costea, de profesie economist-inginer, are două mandate de consilier local PSD şi a deţinut funcţia de director general al Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, în anul 2019. A fost schimbată de la conducerea APDM Galaţi imediat după ce PNL a ajuns la guvernare. Marcela Daniela Costea a deţinut şi funcţia de şef birou Proiecte Europene tot în cadrul APDM.

Funcţia de director general al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi a devenit vacantă după ce fostul director al societăţii, Viorica Sandu, a devenit deputat în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2020. De atunci şi până în prezent, interimatul societăţii a fost asigurat de directorul economic, Dorina Constantin.

Publicat în Eveniment

Aşa cum s-a anunţat de către autorităţi, pentru ocuparea funcţiilor de directori ai Caselor Judeţene de Asigurări Sociale s-a organizat concurs. Pentru funcţia CJAS Galaţi s-au înscris doi candidaţi, însă la proba scrisă s-a prezentat doar o singură persoană.
Potrivit listei cu rezultatele concursului făcută publică de Casa Naţională de Sănătate, candidatul prezent pentru Galaţi a primit, la proba scrisă, un punctaj de 23,85 puncte, punctaj maxim de trecere fiind 70 de puncte.
La nivel naţional, s-au prezentat la concurs 54 de candidaţi pentru cele 42 de funcţii vacante de directori ai CJAS din întreaga ţară, însă doar 5 dintre ei au obţinut punctaje de trecere. Este vorba despre candidaţii pentru Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate din Maramureş, Iaşi, Tulcea şi Bistriţa Năsăud care au obţinut punctaje mai mari de 70 de puncte.
La examen au avut de rezolvat 10 subiecte, toate pe teme de legislaţie specifică şi au avut la dispoziţie trei ore pentru a le rezolva.

Publicat în Comunitate
Pagina 3 din 4