Vineri, 23 Septembrie 2022 18:57

Doliu în sportul gălățean

Doru Ghimeş, fost voleibalist la Dinamo, Arcada Galaţi sau Tomis Constanţa, a murit la doar 39 de ani, a anunţat Federaţia Română de Volei, notează news.ro.
"Cu mare durere anunţăm trecerea în nefiinţă, la doar 39 de ani, a lui Doru Ghimeş, fost component al echipelor Arcada Galaţi, Dinamo, Ştiinţa Bacău, ”U” Cluj, CSM Câmpia Turzii, Tomis Constanţa sau TuB Bocholt (Germania), acolo unde a jucat până în această vară pe postul care l-a consacrat, cel de libero. De asemenea, a făcut parte din lotul echipei naţionale", a anunţat forul voleibalistic.

ghimes

Potrivit sursei citate, originar din Constanţa, Doru Ghimeş a fost unul dintre cei mai compleţi voleibalişti ai generaţiei sale, îmbinând perfect prestaţiile excepţionale din voleiul de sală cu cele din voleiul pe plajă, acolo unde a cucerit de mai multe ori titlul naţional, dar a câştigat şi multe alte turnee interne sau internaţionale.
"Dar el nu a fost doar un sportiv exemplar, ci şi un om de o calitate extraordinară, mereu cu zâmbetul pe buze, gata să sară în ajutorul oricui avea nevoie, tată a doi copii pe care îi iubea ca pe ochii din cap şi cărora le dedica tot timpul liber. Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!", menţionează FR Volei.

Publicat în Sport
Marți, 13 Septembrie 2022 15:39

Doliu în cinematografie

Regizorul Jean-Luc Godard, considerat o legendă a Noului Val din cinematografia franceză, a murit marţi la vârsta de 91 de ani, informează Reuters, citat de digi24.ro.
Godard s-a numărat printre cei mai aclamaţi regizori din lume, devenit celebru graţie unor filme precum "A bout de souffle", "Le Mepris", "Pierrot le Fou" şi "Masculin Feminin".
Jean-Luc Godard va rămâne asociat pentru totdeauna cu Noul Val din cinematografia franceză, o mişcare artistică pe care a iniţiat-o cu debutul lui în lungmetraj, filmul "A bout de souffle", apărut pe marile ecrane în 1960. Înainte de acel moment al carierei sale, Godard realiza deja scurtmetraje documentare şi scurtmetraje de ficţiune de aproximativ cinci ani, începând cu "Operation beton" (1955) şi continuând cu "Charlotte et son Jules" (1958) şi "Tous les garçons s'appellent Patrick" (1959), scrie Agerpres.

Jean Luc Godard

Cineastul francez a continuat să regizeze filme timp de 66 de ani, cel mai recent lungmetraj al lui fiind "Le Livre d'image", prezentat în 2018 la Festivalul de Film de la Cannes. Juriul de pe Croazetă a acordat acelui film experimental primul trofeu Palme d'Or Special din istoria festivalului.
Printre celelalte premii şi recompense primite de-a lungul anilor de Jean-Luc Godard se mai află un Oscar onorific, care i-a fost atribuit în 2011 de Academia de film americană, un premiu Cesar onorific, un Urs de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, pentru "Alphaville", şi un Leu de Aur la Festivalul de la Veneţia, pentru "Prenom Carmen".

Publicat în Mozaic
Vineri, 09 Septembrie 2022 15:31

Doliu în lumea folclorului gălăţean

S-a stins din viaţă Steriana Frigioiu, o mare doamnă a folclorului local, anunţă Serviciul Referinţe - Galaţi. Steriana Frigioiu a fost profesoară la clasa de iniţiere folclor a Secţiei Şcolii de Arte din Pechea a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, fondatoare a grupului folcloric „Româncuţa” din comuna Pechea, răsplătită cu Premiul de Excelenţă din partea Inspectoratului Judeţean pentru Cultură (1995), Premiul Centrului Judeţean de Creaţie (1997) şi Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră, din partea Centrului Cultural „Dunărea de Jos” (2004), autoare a „Ghidului practic pentru culegătorii de folclor” şi a monografiei comunei natale, „Clăcaşii lui Moruzzi Pecheanu” (n. 2 ian. 1941, Pechea). Dumnezeu să o odihnească!

Steriana Frigioiu

*sursă foto: CCDJ

Publicat în Comunitate
Marți, 06 Septembrie 2022 16:48

Lumea teatrului este în doliu!

Actriţa Valeria Seciu a murit marţi, 6 septembrie, la vârsta de 83 de ani, anunţă UNITER, potrivit digi24.ro.
„Valeria Seciu (2 august 1939 - 6 septembrie 2022). Am aflat cu tristeţe că în dimineaţa zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriţă de teatru, film, radio şi televiziune Valeria Seciu. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească”, a transmis UNITER într-o postare pe Facebook.

a murit valeria seciu

Cine a fost Valeria Seciu

Actriţa Valeria Seciu s-a născut la Bucureşti, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti (1964), la clasa lui A. Pop Marţian, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care avea să îi devină soţ.
În anul 1964 a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti alături de Ion Caramitru, cu rolul Veronicăi Micle din dramatizarea "Eminescu", în regia lui Sică Alexandrescu. Pe această scenă a jucat în spectacole precum: "Eminescu" (1964), "Răzvan şi Vidra" şi "Apus de soare" (1967), "'Enigma Otiliei" (1968), "Idiotul" (1969), "Cui i-e frică de Virginia Wolf?" (1970), "Pisica în noaptea Anului Nou" şi "Jocul de-a vacanţa" (1971), "Richard al III-lea" (1976).
Din anul 1978 a a făcut parte din colectivul Teatrului Mic din Bucureşti, unde a susţinut o prestigioasă activitate. Aici s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu şi în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ştefan Iordache şi Gheorghe Visu.
Marile roluri din această perioadă au fost: "Să îmbrăcăm pe cei goi" de Luigi Pirandello (1978), "Maestrul şi Margareta" de M. Bulgakov (1980), "Nişte ţărani" de Dinu Săraru (1981), "Dama cu camelii" de AL. Dumas (1985). A mai jucat în: "Pescăruşul" de Cehov (1993), "Spirit" de Margaret Edson (2001), "Cum gândeşte Amy" de David Hare, (2005), "Furtuna" de William Shakespeare (2009), toate în regia Cătălinei Buzoianu, "Creatorul de teatru", de Thomas Bernard, regia Alexandru Dabija (2007).
La începutul anilor 1990, fără a părăsi scena Teatrului Mic, Valeria Seciu a înfiinţat şi condus Teatrul Levant, una dintre primele trupe independente de gen de după revoluţie. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare importantă a actriţei cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul "Pelicanul", după August Strindberg (1994). Această piesă a fost montată într-un spaţiu neconvenţional, într-un depozit al Sălii Dalles.
În film a debutat în 1964, jucând în pelicula "Casa neterminată", regizată de Andrei Blaier. Deşi a deţinut peste 20 de roluri în filme, acestea nu i-au pus în valoare resursele de sensibilitate şi profunzime reliefate pe scenă. Din filmografia sa mai amintim: "Asediul" (1971), "Un august în flăcări" (1974), "Regăsire" (1977), "Clipa" (1979), "Ion - blestemul pământului, blestemul iubirii" (1979), "Lumini şi umbre" - serial TV (1979-1982), "Bună seara, Irina" (1980), "Dragostea şi revoluţia" (1983), "Adela" (1984), "Furtună în Pacific" (1985), conform volumului "1234 cineaşti români" (Ed. Ştiinţifică, 1996).
După anul 2000 a urcat mai rar pe scenă, dar, cu toate acestea, fiecare apariţie a reprezentat un succes de public şi de critică. În anul 2010 a apărut în filmul "Aurora", semnat de Cristi Puiu, şi a jucat la Teatrul Mic rolul principal în spectacolul "Doamna noastră din Pascagoula", după ultima piesă scrisă de Tennessee Williams, în regia lui Florin Fătulescu.
Bogata sa activitatea fost încununată de o serie de premii şi distincţii: Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună actriţă, cu rolul doamnei Bering, din spectacolul "Spirit", în regia Cătălinei Buzoianu (2004); Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul "Înainte de tăcere"; Premiul UNITER (2006) pentru rolul principal din piesa "Cum gândeşte Amy", în regia Cătălinei Buzoianu; Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER (2007); distincţia pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru Gloucester din "Lear", regizat de Andrei Şerban, la Gala Premiilor UNITER (2009).
În 2014, artista şi-a anunţat retragerea de pe scena Teatrului Mic şi Teatrului Foarte Mic. Un an mai târziu, în 2015, a primit o stea pe Aleea Timpului din Capitală. Tot în 2015 a făcut parte din juriul Galei celei de-a XXIII-a ediţii a Galei Premiilor UNITER şi a primit decoraţia regală Nihil Sine Deo din parte principesei Margareta.
În anul 2016 s-a numărat printre laureaţii Premiilor Criticii oferite de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, pentru rolul Ranevskaia din spectacolul "Livada de vişini" de A. P. Cehov.
Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, a dat viaţă multor personaje la teatrul radiofonic.
Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu, având împreună un băiat.

Publicat în National
Sâmbătă, 27 August 2022 13:14

Doliu în mediul universitar gălățean

Liga Studenților din Galați (LSG) deplânge trecerea în neființă a fostului Rector al Universității "Dunărea de Jos" din Galați, Iulian-Gabriel Bârsan.

FB IMG 1661595014642

"Cu un mare regret și un gol în suflet, am aflat trecerea în neființă a Domnului Rector Iulian-Gabriel Bîrsan (2012-2020), un apropiat al studenților care prin demersurile lui a susținut și încurajat mediul academic. Sincere condoleanțe familiei!", transmite LSG.

Publicat în Comunitate
Luni, 08 August 2022 15:29

Doliu în lumea sportivă din Galaţi

O veste cutremurătoare a zdruncinat colectivul de la CSM Galaţi. Expertul sportiv Dorian Secuianu a încetat din viaţă. "Dorian Secuianu a plecat prea devreme la îngeri. Fost rugbist de mare talent, expert sportiv la CSM şi director de dezvoltare în cadrul Federaţiei Române de Rugby, Dorian Secuianu a fost un om dedicat în totalitate sportului. Din păcate, inima lui mare a încetat să mai bată. Conducerea CSM Galaţi, Comitetul Director, toţi sportivii, antrenorii şi angajaţii clubului regretă profund dispariţia lui Dorian Secuianu şi sunt alături de familia îndoliată. Nu te vom uita!", transmite CSM Galaţi.

doliu

Publicat în Comunitate

Moarte cumplită pentru un fost viceprimar PSD, care a fost ucis de o combină agricolă, potrivit gandul.ro.
Fostul viceprimar al localităţii Drăgăneşti, judeţul Bihor, a fost găsit decedat lângă un utilaj agricol. Medicii au încercat să-l resusciteze pe bărbatul de 52 de ani, dar a fost în zadar. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru a afla cu exactitate cauza decesului.
Fostul viceprimar al comunei Drăgăneşti, Florin Sala, a fost găsit marţi, 12 iulie, pe câmp, de către un localnic.
Zăcea fără suflare lângă un utilaj agricol. Bărbatul a sunat la 112 şi a cerut ajutor, iar un echipaj de medici a venit la faţa locului să-i acorde primul ajutor. Din păcate, doctorii nu au reuşit să-l resuciteze. Poliţiştii fac acum o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
„Poliţiştii Secţei Nr 2 de Poliţie Rurală Beiuş efectuează cercetări sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş  pentru stabilirea cauzei şi împrejurărilor în care s-a produs decesul”, a declarat comisar-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor.
De asemenea, a fost dispusă efectuarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
Localnicul care l-a găsit le-a spus anchetatorilor că viceprimarul se afla pe câmp şi strângea recolta cu ajutorul unei combine agricole.
Potrivit martorilor, Florin Sala ar fi căzut de pe combină şi ar fi fost strivit de utilajul agricol.

doliu psd

Florin Sala avea 52 de ani şi a fost viceprimar al comunei în mandatul 2016 - 2020. În prezent, el era consilier local ales pe listele Partidului Social Democrat, notează sursa citată.

Publicat în Politica

Duminică, 10 iulie 2022, s-a stins din viaţă sculptorul Gheorghe Terescenco, autor a unor lucrări reprezentative de artă monumentală din Galaţi, precum „Poarta oraşului” de pe faleza Dunării, bustul de bronz al poetului Vasile Alecsandri din incinta liceului cu acelaşi nume şi bustul tenorului Nae Leonard din faţa Teatrului Muzical, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, anunţă Serviciul Referinţe - Galaţi. Dumnezeu să-l odihnească!

Gheorghe Terescenco

Publicat în Comunitate

Gica Lazarovici, asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean "Sf. Andrei" din Galaţi, a trecut cele veşnice. Colegii deplâng trecerea în nefiinţă a acesteia: "Astăzi, 8 iulie, la orele-amiezii, Gica Lazarovici, asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean "Sf. Andrei" din Galaţi, va fi depusă la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din localitatea Făurei, judeţul Brăila. Sâmbătă, 9 iulie, la ora 19.00, va fi săvârşită slujba Stâlpilor (Cina), urmând ca duminică, 10 iulie, după Sfânta Liturghie, la ora 13.00, să fie oficiată slujba de Înmormântare la aceeaşi biserică. Vă îndemnăm ca împreună să ne rugăm Milostivului nostru Dumnezeu să primească acest suflet bun în Împărăţia Sa Cerească şi să trimită raze de mângâiere şi de nădejde familie sale greu încercate!/ Colectivul secţiei Neurologie deplânge trecerea neaşteptată, nedreaptă şi brutală în nefiinţă a colegei noastre, asistent medical Gica Lazarovici. Dumnezeu să o odihnească în pace!". Dumnezeu să o odihnească în pace!

292530311 5804738576220212 3500525662727601048 n

Publicat în Comunitate

Dirijorul şi creatorul Fanfarei Centrului Cultural "Dunărea de Jos", Marin Boroghină, a trecut la cele veşnice, anunţă cu tristeţe pe pagina sa de facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea. "Un om valoros, dedicat culturii şi muzicii militare, care va rămâne mereu în amintirea comunităţii gălăţene. Bunul Dumnezu să-l primească în Împărăţia Sa şi să aline sufletele îndurerate ale familiei", este mesajul de condoleanţe al şefului CJ Galaţi.

marin boroghina

Marin Boroghină a condus timp de 20 de ani Fanfara "Valurile Dunării", alături de care a participat la numeroase festivaluri şi spectacole, fiind şi coordonatorul Festivalului Internaţional de Fanfare "Iosif Ivanovici" de la Galaţi.

Publicat în Comunitate
Pagina 1 din 2