Afişez elemetele după tag: dotare - Monitorul de Galati - Ziar print si online - Monitorul de Galati - Ziar print si online https://www.monitoruldegalati.ro Tue, 28 Mar 2023 21:46:29 +0300 ro-ro Costel Fotea: Aducem la Tecuci aparatură medicală care nu exista până acum https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/costel-fotea-aducem-la-tecuci-aparatura-medicala-care-nu-exista-pana-acum.html https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/costel-fotea-aducem-la-tecuci-aparatura-medicala-care-nu-exista-pana-acum.html Costel Fotea: Aducem la Tecuci aparatură medicală care nu exista până acum

Consiliul Judeţean Galaţi va depune pe fonduri europene, în această lună, un proiect de dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, în valoare de 6.780.647 de lei.
„Aducem aparatură medicală care nu exista până acum, înlocuim vechile echipamente şi creăm condiţii moderne de diagnostic şi tratament. Asta facem de câţiva ani pentru toate spitalele aflate în coordonare şi nu ne vom opri aici. În perioada următoare, vom depune noi proiecte cu bani europeni pentru achiziţionarea de aparatură medicală. Un proiect extrem de important şi de necesar este cel de dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului Spitalului «Anton Cincu» din Tecuci, unitate medicală preluată de către Consiliul Judeţean la începutul acestui an. Vorbim de sute de echipamente medicale, piese de mobilier şi dispozitive IT, inclusiv mai multe ecografe, un tomograf în coerenţă optică, un mamograf digital şi un aparat de radiologie. Din păcate, în ultimele decenii, la această unitate medicală nu s-au făcut investiţii majore, astfel că multe dintre aceste echipamente vor fi aduse pentru prima oară la Tecuci. Mai mult, pentru că infrastructura spitalului este veche, am lansat deja procedura de proiectare pentru a construi o clădire nouă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Acest proiect va fi depus spre finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, sunt în pregătire proiecte similare şi pentru Ambulatoriile de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” şi Spitalul Orăşenesc „Târgu Bujor”.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Eveniment Mon, 07 Nov 2022 11:31:15 +0200
A început dotarea noului Ambulatoriu al Spitalului TBC Galaţi https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/a-inceput-dotarea-noului-ambulatoriu-al-spitalului-tbc-galati.html https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/a-inceput-dotarea-noului-ambulatoriu-al-spitalului-tbc-galati.html A început dotarea noului Ambulatoriu al Spitalului TBC Galaţi

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, în această perioadă, se lucrează la instalarea celor două echipamente medicale moderne cu o valoare de aproximativ 2,8 milioane de lei, achiziţionate cu fonduri europene pentru dotarea noului Ambulatoriu al Spitalului TBC.

După ce specialiştii vor monta echipamentele, vor demara procedurile de calibrare, testare şi autorizare. „Nu sunt singurele echipamente medicale care au fost achiziţionate pentru noul Ambulatoriu de Specialitate, modernizat complet şi extins de patru ori (de la 224 mp la 826 de mp), în cadrul unei investiţii cu bani europeni de aproximativ 10 milioane de lei. Pe lângă montarea celor două echipamente medicale, în interior se fac ultimele amenajări, deja fiind instalate inclusiv sistemele de detecţie şi alarmare în caz de incendiu, de acces şi de supraveghere“, precizează Costel Fotea.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Eveniment Wed, 02 Feb 2022 08:57:06 +0200
Ambulatorii noi, de 7 milioane euro, la 3 spitale din Galaţi https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/ambulatorii-noi,-de-7-milioane-euro,-la-3-spitale-din-galati.html https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/ambulatorii-noi,-de-7-milioane-euro,-la-3-spitale-din-galati.html Ambulatorii noi, de 7 milioane euro, la 3 spitale din Galaţi

Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că investeşte aproximativ 34 de milioane de lei (7 milioane de euro) în construcţia şi dotarea cu aparatură medicală a trei clădiri noi la Spitalul Judeţean, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul din Târgu Bujor, în care vor funcţiona Ambulatoriile de Specialitate.

„Este nevoie de clădiri noi şi moderne în sistemul sanitar, pentru a putea astfel să creştem calitatea serviciilor medicale. Practic, se construiesc de la zero peste 3.000 de mp, iar în noile spaţii vor funcţiona cabinete medicale, săli de consultaţii şi săli de tratament, toate dotate cu aparatura şi echipamentele medicale necesare. Clădirile sunt în diferite etape de realizare, iar în unele cazuri suntem în ultimele etape ale lucrării. O parte din aparatura medicală a fost achiziţionată, iar la Ambulatoriul de la Spitalul de Pneumoftiziologie s-au adus deja atât computerul tomograf pe care îl vom instala în noua clădire, cât şi un aparat performant de radiologie“, precizează preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Investiţiile sunt realizate cu fonduri europene atrase de către Consiliul Judeţean Galaţi.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Comunitate Fri, 21 Jan 2022 10:57:12 +0200
La început de an, Spitalul Judeţean Galaţi dotat cu zeci de echipamente moderne şi unice (FOTO) https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/la-inceput-de-an,-spitalul-judetean-galati-dotat-cu-zeci-de-echipamente-moderne-si-unice-foto.html https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/la-inceput-de-an,-spitalul-judetean-galati-dotat-cu-zeci-de-echipamente-moderne-si-unice-foto.html La început de an, Spitalul Judeţean Galaţi dotat cu zeci de echipamente moderne şi unice (FOTO)

Noi echipamente medicale moderne pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, anunţă Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi. Potrivit sursei citate, au fost aduse zeci de dispozitive medicale, de la echipamente de radiologie şi sisteme medicale folosite în timpul intervenţiilor chirurgicale, la paturi ATI şi aparatură pentru investigarea imagistică a pacientului. Valoarea investiţiei este de peste 5,8 milioane de lei, fonduri din bugetul propriu al instituţiei.

„În ultimele zile au fost aduse aproape 40 de echipamente medicale moderne pentru dotarea mai multor secţii medicale de la Spitalul Judeţean. Anul trecut, doar în aparatură medicală s-au investit aproximativ 10 milioane de euro, iar în 2022 vom continua să aducem şi alte echipamente medicale performante, după ce ne vom consulta din nou, ca de fiecare dată, cu personalul medical, pentru a stabili care sunt necesităţile. Astfel, în ultimii ani am reuşit să deschidem primul centru din regiune de tratare a cancerului cu ajutorul unui accelerator liniar de particule, a fost inaugurat unul dintre cele mai performante centre de excelenţă în dermatologie din ţară, dotat cu aparatură unică în România pentru depistarea cancerului de piele, a fost înfiinţat un centru de tratare a pacienţilor cu scleroză multiplă şi s-au montat primele stenturi şi stimulatoare cardiace. Sunt paşi pe care îi facem înainte pentru binele oamenilor şi vom continua să investim pentru sănătatea gălăţenilor. Ne pregătim să inaugurăm primul centru din zonă de depistare a cancerului cu ajutorul unui echipament medical ultraperformant  şi să aducem la Galaţi şi cel de-al doilea accelerator liniar de particule”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Printre echipamentele medicale recent achiziţionate se află o trusă de ultimă generaţie de osteosinteză maxilo-facială, unică la Spitalul Judeţean, care permite realizarea de intervenţii chirurgicale cu un caracter invaziv redus, un aparat de radiologie cu braţ pentru secţia de chirurgie, lămpi moderne pentru intervenţii chirurgicale, mese de operaţie, un dispozitiv medical care va fi folosit pentru intervenţii chirurgicale minore în zona ORL, ecografe pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, secţia de Reumatologie şi secţia de Obstetrică-Ginecologie, microscop operator modern pentru intervenţii neurochirurgicale, paturi ATI şi un echipament pentru investigaţii neurologice, informează CJ Galaţi.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Știrea zilei Tue, 04 Jan 2022 10:09:20 +0200