În cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi depus un proiect pentru amenajarea în judeţul Galaţi a trei noi centre de colectare cu aport voluntar a deşeurilor inerte, a deşeurilor vegetale şi a celor care nu pot fi colectate în pubele individuale de către operatorul de salubritate. Valoarea acestei investiţii de mediu este de 13.676.362 de lei.
„În astfel de centre vor putea fi aduse şi valorificate aşa numitele deşeuri inerte, cum ar fi molozul rezultat din demolări, mobila deteriorată sau electrocasnicele uzate. Am depus deja spre finanţare astfel de proiecte pentru municipiul Galaţi şi alte patru localităţi din judeţ. Astăzi, am aprobat investiţii similare şi pentru comunele Bereşti-Meria, Brăhăşeşti şi Drăguşeni, care vor deservi peste 50.000 de oameni. Am preluat deja aproximativ 40.000 de mp de teren pentru amenajarea acestor noi centre, urmând ca şi acest proiect de mediu să fie depus spre finanţare în cel mai scurt timp”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Până în acest moment, au fost depuse deja spre finanţare proiecte privind amenajarea unor astfel de centre în municipiul Galaţi, la Valea Mărului, Târgu Bujor, Slobozia Conachi şi Umbrăreşti. Valoarea totală a investiţiilor, inclusiv cele de la Bereşti-Meria, Brăhăşeşti şi Drăguşeni, este de aproape 65 de milioane de lei, informează Consiliul Judeţean Galaţi.

Articole similare: Gălăţenii vor avea zone de aruncat moloz şi vechituri în municipiu şi 5 localităţi

Publicat în Eveniment

Investiţie finalizată pe DJ251A, între localităţile Corod - Drăguşeni. Valoarea totală a proiectului a fost de 40.915.602,26 lei, în cadrul acestei investiţii fiind modernizaţi 16 kilometri de drum judeţean.

„Aceasta este o nouă investiţie cu bani europeni finalizată pe drumurile judeţene, obiectivul proiectului fiind creşterea gradului de accesibilitate a localităţilor aferente comunelor Corod şi Drăguşeni. În cadrul proiectului au fost reabilitaţi şi modernizaţi 16 kilometri de drum judeţean, ce cuprind inclusiv podeţe şi poduri, staţii de transport public, precum şi elemente de siguranţă rutieră şi investiţii destinate siguranţei rutiere pentru pietoni. Este un drum foarte important pentru aproximativ 14.000 de oameni care locuiesc în zonă, precum şi pentru zeci de agenţi economici care folosesc această alternativă rutieră”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Prin reabilitarea şi modernizarea  DJ251A sunt asiguraţi parametrii optimi ai tronsonului de drum, iar traficul se desfăşoară în condiţii de siguranţă şi confort.

Principalele rezultate ale acestei investiţii: 16 kilometri de drum modernizaţi; elemente de siguranţă rutieră: execuţia a 2.094 ml parapeţi metalici; execuţia a 32 km marcaje rutiere longitudinale; 400 mp marcaje rutiere transversale; 379 indicatoare rutiere; investiţii destinate siguranţei rutiere pentru pietoni: parapeţi pietonali pentru toate podurile (167,40 ml); amenajarea de trotuare pe platforma tuturor celor 6 poduri (139,60 ml); amenajarea a 6 treceri de pietoni prevăzute cu indicatoare rutiere cu leduri intermitente. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești, în noaptea de 01/02 martie, în timp ce executau serviciul de patrulare pe D.J. 251A, în afara localității Drăgușeni, au observat pe sol, în apropierea drumului, o scară, un segment de cablu și silueta unei persoane.

Polițiștii au identificat persoana în cauză, un bărbat, de 27 de ani, din județul Brăila, și, în urma verificării împrejurimilor, au găsit un autoturism și doi clești tip "gură de lup".

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, pentru efectuarea de cercetări, a stabilit că bărbatul în cauză ar fi secționat, cu ajutorul cleștilor, 8 segmente de cablu, dintr-o rețea de telecomunicații aparținând unei societăți de telefonie.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, și continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Publicat în Eveniment

În timp ce în municipiul Galaţi şi încă 4 comune din judeţul, incidenţa cazurilor de COVID-19 a sărit de 4 la mia de locuitori, sunt şi localităţi în care nu s-a înregistrat niciun caz în ultimele 14 zile. Este vorba despre comunele Băleni, Buciumeni, Costache Negri, Drăguşeni, Nămoloasa, Oancea, Poiana, Ţepu şi Vlădeşti. În aceste localităţi, în ultimele 14 zile nu a fost raportat nici măcar un caz de infectare cu noul coronavirus. 

Publicat în Comunitate

Un tânăr plecat la discotecă a fost tăiat cu sapa de un sătean beat. Totul a început când şase tineri din satul Fundeanu, comuna Drăguşeni, au plecat pe jos către discoteca din Drăguşeni. „Ajunşi în apropierea târgului comunal, s-au intersectat cu un bărbat de 59 de ani, din Drăguşeni, care venea tot pe jos, din sensul opus, având în mâna o sapă. În urma unor discuţii contradictorii, bărbatul de 59 de ani, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a lovit pe unul din grupul de tineri, în vârstă de 21 ani, din satul Fundeanu, cu o sapă, provocându-i o tăietură în zona abdomenului, acesta fiind transportat cu ambulanţă la Spitalul Judeţean Galaţi. Fiind examinat din punct de vedere medico-legal, s-a stabilit faptul că victimei i-a fost pusă în primejdie viaţa. În baza probatoriului administrat, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva agresorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus reţinerea bărbatului de 59 de ani pentru o perioada de 24 ore, urmând ca acesta să fie prezentat Tribunalului Galaţi cu propunerea de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment