Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat astăzi, 23 martie 2021, la dezbaterea online “Educaţia digitală asimptomatică”, organizată de Edupedu.ro în parteneriat cu World Vision România, că şcolile vor rămâne deschise cel puţin până pe 1 aprilie, iar examenul de Evaluare Naţională pentru clasa a VIII-a se mută după Bacalaureat.

“Nu vor fi perturbate simulările, care se încheie pe data de 31 martie, deci şcolile vor rămâne deschise cel puţin până la data de 1 aprilie. De asemenea pot să vă spun că examenul bacalaureat va rămâne pe aceleaşi date care au fost deja stabilite, comunicate şi sunt cunoscute. Evaluarea naţională se va muta după examenul de bacalaureat”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Calendarele în vigoare, în acest moment, sunt următoarele:

Calendar Evaluarea Naţională 2021

07 – 11 iunie 2021 - Înscrierea la evaluarea naţională

11 iunie 2021 - Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a

22 iunie 2021 - Limba şi literatura română – probă scrisă

24 iunie 2021 - Matematica – probă scrisă

25 iunie 2021 - Limba şi literatura maternă – probă scrisă

29 iunie 2021 - Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 14:00)

29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) - Depunerea contestaţiilor

30 iunie – 4 iulie 2021 - Soluţionarea contestaţiilor

4 iulie 2021 - Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor

 

Calendar BAC 2021

31 mai – 4 iunie 2021 - Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen

4 iunie 2021 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

14-16 iunie 2021 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

16-17 iunie 2021 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18-23 iunie 2021 - Evaluarea competenţelor digitale – proba D

23-25 iunie 2021 - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

28 iunie 2021 - Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

29 iunie 2021 - Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

30 iunie 2021 - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

1 iulie 2021 - Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

5 iulie 2021 - Afişarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 şi depunerea contestaţiilor în intervalul orar 12,00-18,00

6-9 iulie 2021 - Rezolvarea contestaţiilor

9 iulie 2021 - Afişarea rezultatelor finale

Publicat în National

Ordinul ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2021-2022 a fost publicat în Monitorul Oficial din data de 16 februarie 2021. Potrivit actului normativ, anul şcolar 2021-2022 va începe pe data de 01 septembrie 2021, iar cursurile vor începe pe 13 septembrie. Semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 22 decembrie 2021, iar semestrul II va avea 20 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022.Cele patru vacanţe sunt programate astfel: vacanţa elevilor din învăţământul primar şi copiilor din învăţământul preşcolar – 25-31 octombrie 2021, vacanţa de iarnă – 23 decembrie 2021-9 ianuarie 2022, vacanţa de primăvară – 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022 şi vacanţa de vară care va începe pe 11 iunie 2022.

Publicat în National
Duminică, 03 Ianuarie 2016 00:00

Mai puţină română şi latină deloc

Noul minister al Educaţiei a dezvăluit propunerile sale de reformă privind ciclul gimnazial. Nu vom intra în detalii (nici nu merită), ci vom prezenta doar propunerile care au atras atenţia. Una dintre ele este în tonul declasării progresive care caracterizează educaţia în limba română de multă vreme: elevii de clasa a V-a, care fac 5 ore de limba română pe săptămână (una pe zi!), vor face de aici înainte numai 4.

De ce ar trebui reduse orele de limba română? Evident, nu ni se oferă nicio explicaţie. În răstimp, constatăm cu toţii că limba vorbită în public, la televiziune, la tribuna Parlamentului şi în toate ocaziile este tot mai săracă, mai trivială, mai deficitară. Cu câţiva ani în urmă, CNA a avut excelenta iniţativă de a mobiliza câţiva universitari pentru a monitoriza felul în care se vorbeşte la TV şi de a aplica sancţiuni pentru greşelile repetate. Din echipa de monitorizare au făcut parte figuri remarcabile ale filologiei româneşti, dar tot ceea ce se întâmplă acum la Ministerul Educaţiei merge exact împotriva acelei inţiative. Noul minister condus de ”tehnocraţi” (cineva va trebui la un moment dat să explice ce înseamnă acest termen) este complet insensibil la fenomenul degradării limbii vorbite şi scrise, semnalată de foarte mulţi intelectuali de primă mărime. Dimpotrivă, ministerul pare încredinţat că se pierde prea mult timp cu studiul limbii materne şi că, în locul ei, ar trebui introduse discipline cum ar fi: ”Educaţie interculturală”, ”Educaţie pentru cetăţenie democratică” şi alte asemenea etichete vagi.

În treacăt fie spus, de ce nu se studiază la şcoală Constituţia, de ce nu se discută anumite articole în corelaţie cu cunoştinţele de istorie modernă şi contemporană? Sau chiar antică? În mod surprinzător, Constituţia nu este considerată materie de studiu, dar sunt inventate în schimb discipline care par scoase mai curând din arsenalul ideologic al corectitudinii politice. În loc să fie dezvoltată gândirea critică, comparativă, ministerul Educaţiei propune o îndoctrinare pe linia stângii progresiste. Iar paradoxul este că o asemenea ”educaţie pentru cetăţenie democratică”, va crea un mare risc pentru democraţie câtă vreme va avea pretenţia că predă ”adevărul” despre societate.

Singura disciplină nouă care vine în întâmpinarea unei nevoi reale este ”Educaţia economică”. Dar ar fi bine să se evite incongruenţele de până acum. La clasa a IX-a, de pildă, se face în prezent ”Educaţia antreprenorială”, în timp ce elementele de bază ale ştiinţei economice se predau abia în clasa a X-a. Elevilor li se spun în prima clasă de liceu tot felul de lucruri care au ca premisă că ei ştiu deja ce este preţul, ce este piaţa, inflaţia etc., dar în realitate ei habar nu au.

În sfârşit - se va spune - ”educaţia pentru cetăţenie democratică” şi celelalte noi discipline tot în limba româna vor fi predate. E adevărat, dar în ce limbă română? Aceasta este întrebarea. Nu cumva într-o nouă limbă de lemn împănată cu anglicisme indigeste şi formulări standardizate, făcute să fie preluate de-a gata?

Suntem pe deplin conştienţi că limba română nu este o limbă de circulaţie mondială şi că lumea de mâine pretinde deschideri care până ieri păreau nu doar inutile, dar şi neverosimile. Omul nu trăieşte doar în cadrul ferecat al naţiunii sale şi, prin urmare, o nouă paideia nu ar trebui să facă prea mult caz de limbile vernaculare. Suntem de acord, cu micul amendament că a vorbi bine limba maternă este echivalentul unei bune autostrăzi care leagă Bucureştiul de Arad traversând munţii, că este asemenea unui excelent mecanism de asistenţă medicală sau a unui nou urbanism care să te facă să fii mândru de oraşul în care trăieşti. Cultivarea limbii române înseamnă cultivarea proximităţii în toate sensurile ei, căci fără o prezenţă îngrijită în lume, niciun individ nu poate exista cu deplină demnitate.

Admiţând totuşi că societatea românească are încă nevoie de o deschidere mai largă către lume, de ce nu au fost înmulţite orele de limbi străine? Ministerul propune reducerea orelor de limba română, dar nu propune în schimb mai multe ore de engleză, germană sau franceză!

Nu în ultimul rând, reformatorii dau o nouă lovitură educaţiei în sensul ei vechi de formaţie umanistă. Singura oră de latină din clasa a VIII-a va fi eliminată. E tot mai clar că ”specialiştii” din acest domeniu sunt de fapt nişte ideologi care urăsc tradiţia şi care vor să extirpe tot ce este legat de genealogie şi de dimensiunea istorică a omului. De ce există o statuie a lui Ovidiu la Tomis? Nici măcar acest lucru nu se va mai şti, dar ce importanţă are câtă vreme portul Constanţa va fremăta de cargouri încărcate cu bunuri de consum până la refuz?

Publicat în Regional
Duminică, 03 Ianuarie 2016 00:00

Tineretul nostru se imbecilizează?

Economismul, pragmatismul şi utilitarismul şi-ar fi pus atât de masiv amprenta asupra actualului sistem de învăţământ, încât valorile culturii europene ar fi periclitate iar tineretul, imbecilizat.

Concursurile televizate de tipul cine ştie câştigă, sau mai exact, devine milionar, dau prin ele însele măsura nivelului precar al cunoştinţelor de cultură generală al participanţilor, mai cu seamă al celora din tânăra generaţie.

Dar nu aceste emisiuni de divertisment, şi nici nenumăratele inepţii, difuzate din păcate în anumite segmente ale mass media l-au determinat pe Bernhard Heinzlmaier, psiholog şi filolog, co-fondator al Institutului de investigare a nivelului cultural al tinerei generaţii, cu sediul la Viena, să tragă un semnal de alarmă prin ultima sa carte, provocator intitulată „Performeuri, stilişti, egoişti - despre un tineret care s-a dezis de la vechile idealuri”.

Heinzlmaier, care cu străşnicie urmăreşte de mai mulţi ani dramatica eroziune a ceea ce poate fi numit cultura umanistă în rândul tinerei generaţii din Germania şi Austria, ia în vizor sistemul de învăţământ, excesiva economizare a acestuia, sub „oblăduirea OECD”. Programele de învăţământ sunt elaborate doar în funcţie de cerinţele pieţii. La modă sunt ştiinţele naturii, ştiinţele economice, date de-o parte sunt educaţia literară, muzicală, plastică.

Autorul, care deplânge în paginile cotidianului Die Welt „sistematica imbecilizare a tineretului, aruncat cu un orizont îngustat de cunoaştere şi cu sufletul uscat într-o inumană societate în care doar performanţele contează”, se teme că renunţarea la cultura umanistă ar periclita chiar ordinea democratică a societăţii noastre, pe termen lung sau mai scurt. Heinzlmaier nu este singurul care avertizează asupra acestui risc datorat şi faptului că, în absenţa unei cunoaşteri mai profunde a trecutului şi prezentului, liberul arbitru şi calitatea opţiunilor politice vor avea de suferit.

Deja într-un interviu publicat în 2007, în ziarul Die Presse autorul semnala că în societatea multiculturală occidentală, tânăra generaţie autohtonă, care nu se mai află în posesia unui puternic set de valori morale, religioase şi habitudini tradiţionale este confruntată cu membri unor comunităţi religioase şi etnice, în majoritate de imigranţi, încă tributari unor mentalităţi şi unui comportament - în parte patriarhal - arhaice. Acest clivaj în cadrul aceleiaşi generaţii, deţine un deloc neglijabil potenţial conflictual.

Cum în ultima vreme semnalele de alarmă de felul celor pe care acum le lansează Bernhard Heinzlmaier nu au lipsit, se naşte fireasca întrebare - ce-i de făcut? Alternativele la învăţământul de stat există dar ele nu sunt accesibile decît acelor membri ai societăţii care au suficientă dare de mînă să-şi trimită odraslele la şcolile particulare, la internate şi licee de elită. Deşi facultăţile umaniste sunt încă masiv frecventate de studenţi, ele sunt dependente de factorii economici în materie de finanţare a diverselor programe şi proiecte.

Germania bunăoară, duce lipsă la ora actuală de ingineri, de cadre medicale şi chiar de profesori şi educatori. Şi atunci nu trebuie totuşi orientate preferinţele tinerilor studioşi înspre amintitele domenii?

Tinerii de azi sunt pragmatici, individualişti supuşi unei puternice presiuni a opţiunilor. Este foarte greu uneori să alegi cînd ai de unde dar este mai uşor atunci cînd „eşti orientat”. Valorile actuale sunt succesul, imaginea publică favorabilă, strălucitoare, performanţele materiale şi profesionale. De timpuriu tinerii sunt „dresaţi” de chiar mass media şi noile tehnologii de comunicare, astfel încît să poată atinge aceste obiective. Ei sunt învăţaţi să joace un rol, să se prezinte excelent, să se vîndă cît mai bine.

Heinzlmaier crede că economizarea învăţămîntului ar fi o palmă dată idealurilor generaţiei 68, anul revoltelor studenţeşti din Europa occidentală, revolte care s-au soldat şi cu implementarea unor metode anti autoritare în sistemul de educaţie şi învăţămînt, cu scandarea unor idealuri ecologist-stîngiste. Numeroşi militanţi de odinioară s-au lăsat „corupţi” de aşa numita societate egocentrică a anilor 90, crede autorul cărţii citate.

Studii recente, confirmă însă şi dorinţa tot mai multor tineri de a întemeia o familie, dar şi dificultatea de a stabili momentul optim al unui planning familial. Această nostalgie „domestică” are o explicaţie: în vremuri nesigure, familia este factorul principal de siguranţă şi stabilitate.

Pledoaria finală a lui Bernhard Heinzlmaier este în favoarea revenirii în educaţie şi învăţămînt la valorile culturii umaniste, eliberarea de sub imperativele unui economism pentru care valoarea supremă este rentabilitatea financiară. Dacă un nou curent de emancipare şi primenire umanistă a societăţii nu se va impune şi în sistemul de învăţămînt, dacă societatea civilă nu va fi reimpulsionată, viitorul va fi sumbru, conchide expertul austriac.

Publicat în Regional

Potrivit CNN, Singapore a fost declarată oficial ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume, elevii şi studenţii cu rezultate excelente la învăţătură reprezentând regula, şi nu excepţia. "Singapore este un caz fascinant. Această ţară a fost un important port britanic înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Când britanici au părăsit-o şi şi-au închis baza militară de aici, Singapore era într-o situaţie foarte proastă. Însă, acum, ei au una dintre cele mai performante economii din lume. Au reuşit asta datorită educaţiei", a declarat Marc Tucker, preşedintele Centrul Naţional pentru Educaţie şi Economie, din SUA.

Marc Tucker a explicat că secretul sistemului educaţional din Singapore este reprezentat de calitatea cadrelor didactice: "Profesorii sunt recrutaţi din rândul celor care au obţinut rezultate foarte bune în timpul liceului sau facultăţii".

CNN notează că modul în care a fost conceput sistemul de învăţământ s-a schimbat la începutul anilor '70, când economia a demonstrat că este nevoie de forţă de muncă inteligentă, pregătită să facă faţă noilor tehnologii. Astfel, s-a trecut de la un sistem în care învăţatul pe de rost era regula la unul care încurajează creativitatea elevului.  "Şi-au pus întrebarea: Ce putem face astfel încât copiii noştri să aibă succes într-o economie a viitorului? Le-a fost clar, de la început, că economia mondială nu mai recompensează oamenii pentru ceea ce ştiu. Google ştie totul. Sunt recompensaţi oamenii care ştiu ce să facă cu ceea ce ştiu. Accentul pe aplicarea şi utilizarea creativă a cunoştinţelor reprezintă un aspect important, foarte important în Singapore şi în alte ţări asiatice", a declarat Andreas Schleicher, director în cadrul Organizaţiei pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică.

Un alt aspect important al sistemului de învăţământ din Singapore îl reprezintă începerea educaţiei la o vârstă foarte fragedă. "Primii ani din viaţa unui copil sunt foarte importanţi.  Deci, atunci când copilul are încredere în el, acea încredere îl va ajuta în primii ani de şcoală. Nu ne dorim doar copii deştepţi, ci copii optimişti", a declarat Diana Ong, educatoare la o grădiniţă din Singapore.

Andreas Schleicher a mai spus că educaţia copilului reprezintă o componentă importantă în cultura acestor ţări. "Totul pleacă de la resursele financiare. Prioritară este educaţia. În aceste ţări, părinţii şi bunicii îşi vor investi ultimele resurse, ultimii bani în educarea copiilor lor. Se vedea asta şi în politicile statului, educaţia este primordială. Acesta este viitorul", a mai spus Andreas Schleicher. 

Publicat în Mapamond

Se spune mereu că unul dintre obiectivele României este să reducă decalajele care o despart de vestul Europei. E cu siguranţă un obiectiv bun, dar întrebarea este dacă decalajele acestea sunt bine identificate şi dacă sunt înţelese corect. Căci ar fi o mare greşeală să reducem problema la PIB-ul pe cap de locuitor, la autostrăzi sau reţele de bandă largă.

Una din componentele majore ale problemei este educaţia, care nu pare deloc să fie tratată cu toată seriozitatea. Presa celebrează cu entuziasm reuşitele olimpicilor români la diferite concursuri scolare, dar, în realitate, aceste succese nu sunt decât un ecran mare şi opac care ascunde eşecul masiv reprodus de fiecare generaţie în parte. Un indicator bun şi ignorat sistematic în dezbaterea publică sunt testele PISA, dar semnele decăderii intelectuale a şcolii româneşti se află la tot pasul. Bacalaureatul, de pildă: în trecut un examen esenţial, unul care măsura reuşita unui efort intensiv şi exigent, a devenit astăzi o mică farsă. Dar nu din cauza fraudelor care - aşa cum ştim - au fost serios îndiguite, ci pur şi simplu din cauza exigenţelor extrem de scăzute.

Să luăm un exemplu din aria culturii umaniste, aceea care dă seama nu doar de întinderea cunoştinţelor, dar şi de calitatea gândirii şi de capaciatea exprimării. Un examen la istorie este mai elocvent privind evoluţia intelectuală a unui tânăr decât un examen la matematică, căci pune în joc formaţia sa ca persoană şi ca actor pe scena politică a epocii sale. Or, tocmai la acest capitol o societate - care pretinde a fi tradiţionalistă - se comportă cu o neglijenţă şi o superficialitate fără egal.

În sesiunea de toamnă a bacalaureatului au fost trei subiecte. Primul (cu două puncte distincte) şi al doilea au fost de acelaşi tip. Adică se dădeau nişte texte de câte 10-19 rânduri din diferite lucrări de specialitate, cerându-se candidaţilor să precizeze anumite informaţii care se găsesc integral în text. În subiectul al doilea – similar cu primul - apărea totuşi şi ceva diferit, cerându-se candidatului să formuleze un punct de vedere pe care să-l argumenteze cu două informaţii din textul oferit ca sursă.

Prin urmare, orice candidat capabil să citească şi să înţeleagă un text putea să obţină punctajul maxim la aceste subiecte fără să fi asistat la niciun curs de istoria României niciodată în viaţa lui. Practic, primele două subiecte (însumând 2/3 din totalul punctajului) nu pretindeau candidatului nicio cunoştinţă particulară, ci numai o competenţă generală de lectură şi comprehensiune. Exact ca la testele PISA aplicate elevilor de 13-14 ani. Un elev care ar obţine punctajul maxim la testele PISA (şi care nu a absolvit încă niciodată o clasă de liceu) poate obţine facil o notă de trecere la bacalaureatul de istorie.

În fine, ultimul subiect, care aduce încă o treime la punctajul final, constă într-un eseu de două pagini pe o temă ale cărei componente sunt dinainte precizate. Tratarea lui pretinde, într-adevăr, anumite cunoştinţe de istorie românească medievală, dar destul de sumare şi fără nicio aprofundare. Elocvent este şi faptul că absolventul e depunctat dacă scrie mai mult de două pagini.

Prin urmare, un candidat care nu ştie mai nimic despre istoria României poate trece uşor bacalaureatul, iar unul care ştie câte ceva poate obţine nota maximă. Sunt cu siguranţă şi absolvenţi care ştiu mai mult decât lasă să se vadă acest examen, dar dacă doar atât li se cere absolvenţilor de liceu, cum mai putem vorbi de recuperarea decalajelor? Şi nu e vorba doar de întinderea cunoştinţelor, ci mai curând de capacitatea de a înţelege o problematică mai complexă de ordin social şi politic şi, în cele din urmă, de maturitatea cu care un tânăr înţelege societatea contemporană cu el. Nu poţi trata o problemă socială şi politică actuală fără o competenţă prealabilă de ordin istoric şi fără un minim antrenament conceptual.

Or, la acest capitol din educaţie nu e nevoie de finanţări suplimentare. Nu salariile mici sau alte precarităţi materiale ale şcolii sunt vinovate, ci pur şi simplu orizontul intelectual foarte îngust pe care îl definesc aceste examene. În această privinţă esenţială, reforma poate fi făcută fără bani. 

Publicat în National
Luni, 27 Iulie 2015 00:00

Educaţie sau Evul Mediu?

E o întrebare simplă, dar cu un răspuns atât de complicat... Toţi ar răspunde că ar alege educaţia, dar când te uiţi la ce fapte îi caracterizează, constaţi că numai la şcoală nu le-a stat mintea. Educaţia nu înseamnă înmagazinarea mecanică a unor informaţii, ci conştientizarea. Este diferenţa între o mamă care îşi abandonează cei trei copii pe un câmp să moară de foame şi una dispusă să îşi sacrifice viaţa pentru puiul ei. Este deosebirea dintre un grup de tineri care râd schizofrenic de un altul pentru că are un handicap sau care asistă impasibili la un act de violenţă asupra unui bătrân sau agresarea sexuală a unei tinere. Lipsa de educaţie îşi face simţită prezenţa mult mai puternic în mediul rural, care a devenit în ultimii ani scena unor acte de violenţă ieşite din comun. Nici de tinerii de la oraş nu poţi spune că-s mai breji. Cel mai mult şochează rânjetul tâmp din colţul gurii, pe care îl afişează din ce în ce mai mulţi tineri, ca semn al tupeului, al sfidării faţă de societate în general. Ăsta este rezultatul lipsei de educaţie, care inevitabil nu duce decât pe un singur drum, cel infracţional. Fie că se întâmplă la 20 de ani, când vinde marijuana ca să facă rost de bani pentru distracţie, sau la 40 de ani, când îşi omoară nevasta în bătaie, pe principiul „dacă eu nu te am, nu te poate avea nimeni”, cauza este aceeaşi: lipsa de educaţie. 

Responsabilitatea este împărţită între familie şi şcoală. Dacă familia aruncă în copil cu bani şi îi spune că îşi poate permite să spună şi să facă orice, efectul pentru personalitatea lui va fi devastator şi e puţin probabil că va reuşi să revină vreodată pe drumul cel bun. La fel de grav este şi când cei dragi sunt dispuşi să treacă cu vederea orice a făcut copilulul sau tânărul, ba chiar încearcă să justifice nelegiuirile pe care aceştia le-au comis, cum s-a întâmplat cu cei şapte nenorociţi de la Vaslui. Şcoala nu mai este nici ea ce a fost odată. Cu profesori care se culcă cu elevii şi alţii care cer bani ca să îi treacă clasa, nu poţi face educaţie. Evident, nu generalizăm, dar rezultatele per ansamblu nu sunt deloc îmbucurătoare. Sunt şi părinţi, mulţi din păcate, care consideră că rolul lor s-a încheiat atât timp cât îşi trimit copii la şcoală. Această lipsă de responsabilitate ne-a adus în halul în care suntem astăzi, cu copii abuzaţi, care nu ştiu altceva decât să îi abuzeze şi ei pe alţii. Avem o societate bolnavă, iar dacă nu conştientizăm cu toţii asta, nu vom face altceva decât să peticim pe ici, pe colo, aşa cum se întâmplă cu o şosea  plombată, unde gropile reapar la scurt timp. 

Justiţia are şi rol educativ, dar în special acesta este preventiv şi punitiv, pentru a preîntâmpina comiterea de infracţiuni. Instanţele de judecată nu pot trata decât efectele, nu şi cauzele infracţiunilor, iar acestea cad în responsabilitatea exclusivă a familiei şi şcolii. Până nu vom înţelege acest adevăr simplu şi nu vom începe să acţionăm acolo unde trebuie, suntem sortiţi să repetăm la nesfârşit aceleaşi greşeli.

Publicat în Editorial