Amplu eveniment la Galaţi organizat de consiliile judeţene ale elevilor din regiunea de sud-est a ţării
Consiliile judeţene ale elevilor din regiunea de sud-est a ţării (Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Brăila, Călăraşi, Tulcea) organizează, în perioada 31.03-02.04.2023, în municipiul Galaţi, "Sesiunea regională de formare a elevilor reprezentanţi", care va reuni aproximativ 60 de elevi ce militează în fiecare zi pentru respectarea drepturilor acestora. "Pe parcursul weekendului, participanţii vor avea ocazia să participe la o serie de workshopuri, care vor aborda teme precum: incluziunea socială în mediul educaţional, educaţia media, redactarea şi organizarea de proiecte, combaterea violenţei, fundraising etc.", transmit organizatorii.
Bobocei de la Pedagogic, în vizită la Centrul eparhial
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, 25 de elevi de la clasa I din cadrul Colegiului Naţional „Costache Negri” din Galaţi au vizitat astăzi, joi, 23 martie 2023, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
"Programul vizitei de astăzi se înscrie în seria activităţilor desfăşurate de unităţile şcolare din România în cadrul programului „Şcoala altfel”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian le-a fost gazdă primitoare, ghid şi îndrumător atât în spaţiile Centrului eparhial, cât şi în cel mai reprezentativ locaş de cult al eparhiei, Catedrala arhiepiscopală.
Vizita la Centrul eparhial a început în curtea interioară a Reşedinţei arhiepiscopale cu câteva jocuri recreative, sub coordonarea Părintelui Arhiepiscop, şi a continuat la Fabrica de lumânări „Sf. Mc. Fotini”.
Aici, copiii au putut vedea spaţiul de lucru, echipamentele de baza, tipurile de matriţe utilizate în activitatea de confecţionare a lumânărilor şi etapele procesului tehnologic de realizare al acestor obiecte de cult.
De la Fabrica de lumânări elevii au mers la Tipografia eparhiale „Candela Cuvântului”, acolo unde au asistat la întregul proces tehnologic - prepress, tipar şi finisare al unei cărţi, fiind uimiţi de modul în care partea grafica este transpusă cu ajutorul utilajelor în produsul final, pe care zi de zi îl utilizează la şcoală în procesul de învăţare.
În zonele de lucru, Înaltpreasfinţia Sa le-a oferit şcolarilor lumânări, iconiţe şi cărţi de rugăciuni.
Nu în ultimul rând, copiii au trecut pragul Spălătoriei ecologice, unde le-au fost prezentate echipamentele profesionale pentru spălat, călcat şi uscat veşminte bisericeşti şi alte articole vestimentare.
Din incinta Centrului eparhial vizitatorii au mers la Catedrala arhiepiscopală, unde s-au închinat, s-au rugat, au primit informaţii despre acest sfânt locaş de cult şi au aprins lumânările primite cu ocazia vizitei de astăzi.
La final, micii vizitatori au primit dulciuri din partea ierarhului Dunării de Jos, arătându-se fascinaţi şi impresionaţi de cele văzute şi prezentate în cadrul acestei frumoase deplasări", informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
"Porți deschise" la APA CANAL Galați pentru sute de copii
Ziua Mondială a Apei (World Water Day) se sărbătorește pe 22 martie în întreaga lume din anul 1993. În fiecare an, ONU stabilește o temă a zilei, în jurul căreia sunt planificate diverse evenimente. Tema anului 2023 este: „Accelerarea schimbărilor”.
În cadrul activităților dedicate Zilei Mondiale a Apei, în luna martie APA CANAL Galați a deschis porțile stațiilor de tratare a apei Uzina de apă nr.2 Galați și „N. Bălcescu” Tecuci, precum și ale tuturor stațiilor de epurare a apelor uzate din județ, pentru toți cei care și-au exprimat interesul de a vedea îndeaproape de unde vine apa de la robinet și să înțeleagă importanța stațiilor de epurare.
Odată lansată acțiunea "Porți deschise" de către Operatorul Regional de apă și canalizare - care deservește municipiile Galați și Tecuci, orașele Berești și Tg. Bujor, precum și 38 de comune din județ – au vizitat uzinele de apă și stațiile de epurare, până pe 22 martie, sute de elevi, de la: Liceul Teoretic ”Dunărea”, Colegiul Național ”M. Kogălniceanu”, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamna”, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” și Școala Gimnazială ”Iulia Hașdeu”.
Acțiunile continuă până la finalul lunii martie dar și în luna aprilie, deoarece elevii au programate în continuare vizite, în cadrul Programului național „Săptămâna verde”. Și-au mai anunțat prezența elevi de la: Liceul Tehnologic „Radu Negru”, Școala Gimnazială nr. 28 Galați, Școala Gimnazială nr. 7 Galați, Școala Gimnazială „Ion Petrovici” Tecuci, Școala Gimnazială „Dan Barbilian”, Școala Gimnazială „Miron Costin”, Școala Gimnazială nr. 22, Grădinița „Otilia Cazimir” și studenți de la Facultatea de Inginerie.
Pentru derularea activităților, APA CANAL S.A. le-a furnizat elevilor o serie de materiale didactice cu tematică specifică (cărți de colorat, broșuri și pliante), care îi vor ajuta să înțeleagă problematica apei și a protejării naturii.
Armata Română recrutează la Galaţi elevi pentru admiterea în colegii militare
Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Galaţi, activităţi de recrutare a tinerilor - băieţi şi fete, viitori absolvenţi ai învăţământului gimnazial, în vederea şcolarizării în instituţiile militare de învăţământ, astfel:
*816 de locuri pentru învăţământul liceal militar, alcătuit din 5 colegii naţionale militare:
1. Colegiul naţional militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, judeţul Prahova – 168 locuri;
2. Colegiul naţional militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, judeţul Alba – 168 locuri;
3. Colegiul naţional militar „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc – 168 locuri;
4. Colegiul naţional militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova, judeţul Dolj – 168 locuri;
5. Colegiul naţional militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanţa, judeţul Constanţa – 144 locuri.
Se primesc candidaţi care sunt înmatriculaţi în clasa a VIII-a care nu depăşesc vârsta de 16 ani în cursul acestui an.
Termenul limită de înscriere a candidaţilor este 24.03.2023.
Învăţământul liceal militar este gratuit şi are ca misiune pregătirea ştiinţifică şi umanistă generală a elevilor prin studii de nivel liceal, pe filiera vocaţională, în profilul militar, specializarea matematică-informatică.
Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Galaţi, înscrierile se fac online la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Galaţi, situat în Galaţi, strada Domnească nr. 92, luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08.00 – 16.00, marţi între orele 10.00 – 18.00, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefonul 0236.497.031.
"Ţinteşte sus, fii cel mai bun!", este mesajul Centrului militar judeţean Galaţi pentru elevii gălăţeni.
Activităţi ale poliţiştilor brăileni pentru prevenirea implicării elevilor în accidente rutiere
Având în vedere faptul că la nivel naţional se afla în derulare proiectul „Educaţie rutieră, modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanţilor la trafic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră”, marţi, 17 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Brăila şi Poliţia Oraşului Făurei au desfăşurat activităţi educativ-preventive cu ajutorul laboratorului mobil de educaţie rutieră la Şcoala Gimnazială Făurei.
Cu această ocazie au fost prelucrate principalele reguli de circulaţie care trebuie respectate de elevi pe timpul deplasării acestora pe drumurile publice, în mijloacele de transport în comun, cât şi în autoturismele părinţilor, în calitate de pasageri.
Au fost prezentate aspecte teoretice şi au fost desfăşurate activităţi practice, cu ajutorul covoraşului tematic din dotarea laboratorului.
În urma jocurilor, elevii au învăţat şi exersat regulile elementare cu privire la modul de deplasare pe stradă, modul de traversare al străzii şi le-au fost prezentate noţiuni referitoare la comportamentul în mijloacele de transport în comun.
De asemenea, copiilor le-au fost prezentate principalele reguli pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni sau pasageri în autovehicule, precum şi reguli de respectat acasă, la şcoală şi pe internet.
La activitate au fost prezenţi 87 de elevi din clasele primare.
Elevii se vor întoarce luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 - 26 februarie 2023.
Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe:
* Modulul 1
- cursuri - de luni, 5 septembrie, până vineri, 21 octombrie
- vacanţă - de sâmbătă, 22 octombrie, până duminică, 30 octombrie;
* Modulul 2
- cursuri - de luni, 31 octombrie, până joi, 22 decembrie
- vacanţă - de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
* Modulul 3
- cursuri - de luni, 9 ianuarie, până vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie sau vineri, 17 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti
- vacanţă - o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 - 26 februarie;
* Modulul 4
- cursuri - de luni, 13 februarie, respectiv luni, 20 februarie, sau luni, 27 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până joi, 6 aprilie
- vacanţă - de vineri, 7 aprilie, până marţi, 18 aprilie;
* Modulul 5
- cursuri - de miercuri, 19 aprilie, până vineri, 16 iunie
- vacanţă - de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie.
În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.
Programele "Şcoala altfel" şi "Săptămâna verde" se vor desfăşura în perioada 27 februarie - 16 iunie 2023, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.
Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor "Şcoala altfel" şi "Săptămâna verde" se organizează activităţi de instruire practică.
În situaţia suspendării cursurilor, conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.
Totodată, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin ordin.
Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor. (sursa Agerpres)
Vocaţia voluntariatului la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” din Galaţi (FOTO)
Povestea voluntariatului la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” din Galaţi a început de mai bine de 20 de ani, devenind o tradiţie pe care generaţie cu generaţie o îmbrăţişează cu bucurie. De-a lungul anilor s-au desfăşurat activităţi de voluntariat social, de mediu, educaţional, în sport sau în artă. De doi ani, la iniţiativa unor elevi inimoşi, voluntarii s-au organizat în Clubul Elevilor Voluntari, propunându-şi un program ambiţios, cu activităţi cât mai diversificate, care acoperă aptitudinile şi înclinaţiile multora dintre ei. Acum, din ce în ce mai mulţi dintre elevii noştri li se alătură constant, echipa crescând cu fiecare acţiune dusă la bun sfârşit.
În acest an, organizarea activităţilor pentru sărbătorile de iarnă a început încă din luna octombrie, sub un titlu simplu, dar atât de încărcat de căldură: „Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”.
Susţinuţi de profesori, de membri ai personalului didactic auxiliar şi nedidactic, echipa şi-a achiziţionat materialele necesare, iar cei mai îndemânatici voluntari, coordonaţi de doamna bibliotecar Ina Teodoru, al cărei talent, dublat de-o consistentă experienţă, se îmbină armonios cu energia şi dorinţa elevilor de a crea, au construit o gamă diversă de ornamente pentru Crăciun originale, o încântare pentru personalul şcolii, pentru părinţi şi pentru membrii comunităţii virtuale care le-au putut admira pe contul de facebook al liceului nostru.
În paralel, alţi voluntari, în mai toate pauzele, au mers prin clase şi au promovat activitatea micilor artişti, invitându-şi colegii şi profesorii să achiziţioneze aceste ornamente, dar, mai ales, să-i convingă pe cei de acasă, rude, prieteni, vecini să doneze, la rândul lor, îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării. Târgul de Crăciun, organizat pe holurile şcolii, a avut acelaşi obiectiv frumos, de a transforma micile obiecte donate de elevi şi de profesori în fonduri cu care să susţinem campania.
Şi pentru că vorbeam de planul ambiţios pe care consiliul elevilor voluntari şi l-a propus, nu putea să lipsească din program o altă acţiune de mare succes şi cu un puternic impact emoţional, care ne-a încântat sufletele, spectacolul caritabil „Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”, susţinut pe 15 decembrie în sala de festivităţi a liceului (foto deschidere ↑). Un moment extraordinar, desfăşurat cu "casele închise", în care entuziasmul spectatorilor (elevi, părinţi, profesori şi alţi membri ai familiei Colegiului de Industrie Alimentară „Elena Doamna”) a atins cote maxime, artiştii încheind fiecare moment în ropote de aplauze.
S-a cântat muzică populară, uşoară, folk şi, bineînţeles, colinde. S-a dansat pe scenă şi în sală, nu a lipsit un sublim moment de balet, talentaţii artişti fiind exclusiv elevi ai liceului nostru, îndrumaţi cu maximă atenţie de doamna profesoară Gina Marinescu, care ne-a oferit şi 2 momente surpriză: prezenţa în sală a fostului elev Serghei Hanganu, care ne-a încântat cu 3 melodii superbe, dar şi prezenţa virtuală a artistei Nica Zaharia, la rândul ei absolventă a liceului nostru şi compozitoare a „Colindului gutuii din geam”, scris de Adrian Păunescu pe vremea Cenaclului Flacăra, melodie care a fost interpretată de două ori în cadrul spectacolului caritabil. De altfel, pe ecranul scenei a rulat filmul transmis din Australia, de doamna Zaharia, care a dorit să ne mulţumească şi să ne felicite pentru iniţiativă. Un spectacol minunat ce va aduce lumină şi în casele unor copii care poate nu au îndrăznit să-i scrie lui Moş Crăciun!
Cu banii strânşi, voluntarii au cumpărat geci şi încălţăminte de iarnă şi de primăvară pentru 20 de copii din 6 familii defavorizate. De restul banilor s-au cumpărat alimente, jucării, rechizite şi altele. Alţi elevi au împărţit darurile, neuitând niciun copil, iar joi, în ultima zi de şcoală, au pornit, însoţiţi de Moş Crăciun, de doamna profesoară Raluca Anton, cea care a pus bazele acestei minunate echipe din şcoala noastră şi este sufletul grupului, de doamna profesoară Elena Ciobanu pentru care şcoala nu poate fi altceva decât o mare familie unită şi de alţi profesori inimoşi către cele 6 locuinţe în care, pe lângă daruri, au dus lumina şi căldura din zâmbetele voluntarilor.
La Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”, prin acţiunile de voluntariat, dar şi celelalte zeci de activităţi extracurriculare, elevii sunt stimulaţi să-şi formeze şi să-şi dezvolte atitudinea empatică, să-şi crească nivelul de implicare civică, să devină responsabili Şi toate acestea, împreună cu dezvoltarea tuturor celelalte competenţe cheie, pe care permanent le avem în vedere, completează profilul complex şi armonios al absolvenţilor noştri.
VEZI FOTO/VIDEO, mai jos! ↓
Elevii să fie scoşi în faţa clasei şi certaţi de profesori dacă nu respectă regulile, propunere controversată a Ministerului Educaţiei
Propunere controversată a Ministerului Educaţiei: elevii să fie scoşi în faţa clasei şi certaţi de profesori dacă nu respectă regulile. Ba mai mult, se pregătesc sancţiuni pentru cei care nu poartă uniformă, notează digi24.ro.
Statutul Elevului ar putea fi modificat imediat după Crăciun, potrivit surselor Digi24. Practic, potrivit măsurilor propuse de Minister, apar mai multe ocazii în care elevii ar putea fi sancţionaţi de către profesori.
Ca noutate, ordinul de ministru propune ca elevii să fie sancţionaţi în faţa clasei de către cadrul didactic, de faţă cu alţi colegi.
În plus, copiii care creează probleme ar putea fi mutaţi disciplinar la o altă şcoală care are resursele necesare pentru a putea corecta comportamentul elevului ce a comis o abatere.
În momentul de faţă, când greşeşte, unui elev fie i se poate face observaţie, poate fi mustrat în scris, chiar i se poate retrage bursa, sau, în situaţii mai complicate, poate să îi fie scăzută nota la purtare sub 6.
În plus, elevii care adună peste 40 de absenţe ar putea fi mutaţi la o altă unitate de învăţământ.
Şi ţinuta elevilor intră în atenţia ministrului Educaţiei. Chiar dacă, în prima conferinţă de presă de la preluarea mandatului Ligia Deca spunea că „uniforma şcolară poate fi o opţiune câtă vreme nu devine instrument de excluziune”, iată că o modificare în noul ordin de ministru prevede că elevii nu se mai pot îmbrăca aşa cum îşi doresc, iar lipsa unor elemente de identificare cu şcoala de care aparţin poate fi sancţionată cu observaţie sau chiar mustrare scrisă.
Ştim că şcolile de la noi sunt mediul perfect pentru episoade violente între elevi şi profesori. În cazul în care şcoala recomandă consilierea unui elev care a provocat probleme, însă părintele nu acceptă ajutorul personalului din şcoală, respectivul elev nu va mai beneficia de ridicarea sancţiunilor aplicate pentru comiterea episoadelor de violenţă sau bullying la şcoală.
Publicate prima dată de edupedu.ro, modificările ar fi trebuit să fie discutate în următoarea Comisie de Dialog Social, însă Ordinul a fost retras de pe ordinea de zi şi va fi rediscutat după Crăciun.
Concursul de împodobit brazi din Galaţi, câştigat de elevii Şcolii nr. 11
A fost ales bradul câştigător! Acesta este cel împodobit de elevii Şcolii nr. 11 (bradul numărul 27 ↑) care a strâns cele mai multe voturi din partea publicului în cadrul concursului la care au participat 36 de şcoli, anunţă Primăria Galaţi. "Toţi elevii merită aprecieri, mai ales că aceşti pomi de Crăciun vor fi donaţi unor persoane aflate în dificultate. De asemenea, unitatea de învăţământ câştigătoare va primi un videoproiector şi un ecran pentru videoproiector ce vor rămâne în dotarea şcolii", precizează municipalitatea.
Deputat Onuţ Atanasiu: Mai mulţi bani pentru transportul elevilor
O problemă generată de creşterea costurilor de transport şi-a găsit rezolvarea: Ministerul Educaţiei a adoptat Ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare şi de decontare a sumelor forfetare pentru elevii care sunt şcolarizaţi în altă localitate decât localitatea de domiciliu.
În cazul celor care merg zilnic în altă localitate, se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 de lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru.
Celor cazaţi la internat sau în gazdă înlocalitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilorde transport între localitatea în care studiază şi cea dedomiciliu, astfel:
a) contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi;
b) contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.
Decontarea cheltuielilor se face pe baza documentelor de transport.
În toate cazurile, suma forfetară se acordă în avans de către unităţile de învăţământ preuniversitar, la solicitarea scrisă a elevului, înregistrată la unitatea de învăţământ până la data de 10 a lunii curente, pentru luna următoare. Din cerere trebuie să rezulte localitatea de domiciliu în care locuieşte elevul şi distanţa în kilometri pe care se deplasează până la unitatea de învăţământ.
Pentru luna decembrie 2022, sumele forfetare se vor acorda în perioada 12-16 decembrie 2022. Pentru luna ianuarie, plata sumelor forfetare se va face în primele 5 zile lucrătoare de la începerea cursurilor şcolare.
Plata avansului pentru lunile februarie-decembrie se va efectua de către unitatea de învăţământ în intervalul 25-28 al lunii curente, pentru luna următoare.
Deputat PNL Galaţi,
Atanasiu Onuţ Valeriu