Curtea de Apel Galaţi a decis la sfârşitul săptămânii trecute că este necesară efectuarea unei expertize financiare pentru a afla cu exactitate care este prejudiciul în cazul unei evaziuni estimate de procurori la peste două milioane de euro înainte de a pronunţa verdictul definitiv în acest proces. Prima instanţă i-a condamnat la câte patru ani de închisoare pe Mirela Ercuţă, fost administrator al unor societăţi comerciale din Brăila, în prezent director executiv al Direcţiei Relaţii Publice şi Informare din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, pedeapsa în cazul acesteia fiind suspendată sub supraveghere, şi Cosmin Radu Ercuţă, fost administrator al unor societăţi comerciale din Brăila, în prezent asistent manager la o societate comercială din Bucureşti, în dosarul ce vizează sustragerea de la plata către bugetul general consolidat al statului a 8.332.133,15 lei (2.262.383,76 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA. Ambii au fost acuzaţi de către procurorii anticorupţie din Galaţi de evaziune în formă continuată, anchetatorii descoperind că, în perioada 2007-2008, Ercuţă Cosmin Radu şi Ercuţă Mirela, administratori la acel moment ai societăţilor SC Morpheus SRL Brăila (transformată ulterior în SC Bujor de Pădure SRL Tulcea), SC Sildud Agro SRL Dudeşti, judeţul Brăila şi SC Teseus SRL Brăila, societăţi prin intermediul cărora au efectuat operaţiuni de comerţ cu cereale, nu au înregistrat în totalitate, în evidenţa contabilă şi în alte acte, operaţiunile comerciale şi veniturile realizate.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat, judecătorii gălăţeni au pus sechestru pe bunurile lui Ercuţă Cosmin Radu. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea s-au constituit părţi civile în cauză împotriva celor doi, urmând să recupereze prejudiciul, în măsura în care acest lucru va mai fi posibil. Pe 14 mai 2013, la cererea procurorilor, Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a lui Ercuţă Cosmin Radu şi Ercuţă Mirela pentru o perioadă de 29 de zile. Judecătorii instanţei superioare au întors decizia şase zile mai tîrziu, Curtea de Apel Galaţi luând hotărârea de a-i obliga să nu părăsească municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 30 zile, pentru ca apoi judecătorii să înlocuiască şi această ultimă cu măsura controlului judiciar, care a fost menţinut după pronunţarea hotărârii de condamnare. Ercuţă Cosmin Radu şi Ercuţă Mirela au fost obligaţi iniţial să achite şi cheltuielile de judecată, în sumă de 3.500 de lei fiecare.

Publicat în Comunitate

Tribunalul Galaţi a dispus efectuarea unei expertize fiscale, pentru a se lămuri în legătură cu dimensiunea exacta a prejudiciului creat de un gălăţean, care a reuşit să stabilească un adevărat record în materie de ţepuit statul, după ce oamenii legii au constatat că acesta a înregistrat în contabilitate operaţiuni fictive, utilizând facturi fiscale şi chitanţe de plată întocmite în fals în perioada 2007-2010. Sion Petrică, administrator al SC Junii şi Dănuţ 2003 SRL Iveşti, a realizat întreaga activitate infracţională prin firme fantomă sau folosindu-se de numele unor societăţi, care nu recunosc relaţiile comerciale, în scopul diminuării bazei de impozitare şi deducerii nelegale a TVA, prejudiciul totalizând 1,13 milioane de lei. Acesta a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată, iar Finanţele s-au constituit parte civilă în proces pentru a încerca să recupereze paguba. Metoda nu este nouă, iar alţi doi gălăţeni s-au gândit că o pot folosi fără a suporta consecinţele legale. 

 

 Acelaşi scenariu, cu alţi protagonişti

 

Ionel Stănescu şi Napoleon Stănescu, în calitate de reprezentanţi ai SC Durostan SRL Lieşti, au desfăşurat activităţi comerciale cu 22 de societăţi comerciale din ţară fără a declara veniturile obţinute, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate statului, a căror valoare se ridică la 765.683 de lei. De amintit este că administratorii firmei amintite nu au depus de la înfiinţarea societăţii niciun bilanţ contabil, declaraţiile de impozite, deconturile de TVA şi alte documente contabile cumulative. De altfel, Ionel Stănescu a recunoscut în faţa anchetatorilor că a derulat operaţiuni comerciale, ce nu au fost evidenţiate în contabilitate, iar veniturile nu au fost declarate organelor fiscale.  Ionel Stănescu a fost condamnat recent la patru ani de închisoare cu executare, în timp ce Napoleon Stănescu a primit trei ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru evaziune fiscală în formă continuată. Cei doi au fost obligaţi să plătească cei 765.683 de lei, pe care şi i-au însuşit ilegal, iar pentru a fi siguri că se întâmplă acest lucru, judecătorii le-au pus sechestru pe case şi maşini. 

Publicat în Comunitate