Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a emis, săptămâna trecută, un ordin care introduce posibilitatea ca şoferii să fie notificaţi, prin e-mail, de termenul de expirare a rovinietei. Notificarea va fi transmisă doar în cazul rovinietelor cu valabilitate egală sau mai mare de 30 de zile. Măsurile se vor aplica din 27 aprilie.
”Distribuitorii au obligaţia de a implementa, în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, modificările necesare astfel încât, la încasarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietelor în punctele de lucru, prin terminale, portaluri web, aplicaţii dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, să asigure utilizatorilor posibilitatea de a fi notificaţi, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei”, se specifică în ordinul MTI.
Amenzile ce se pot aplica celor care circulă cu maşina pe drumurile publice fără să aibă o rovinietă valabilă sunt cuprinse între 250 şi 4.500 de lei.

Publicat în National

Începând cu data de 1 februarie 2022 expiră certificatul verde digital pentru cei care nu şi-au făcut încă doza booster, adică a treia doză de vaccin, avertizează Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. Acesta spune că este vorba de o directivă europeană care a impus noile reguli.

Astfel, cei cu două doze vor fi obligaţi să o facă şi pe a treia dacă vor să îşi menţină drepturile pe care le au în prezent în pandemie. „S-ar putea să avem o oarecare revitalizare a campaniei de vaccinare dacă după data de 1 februarie va intra în funcţiune mecanismul european, directiva europeană: valabilitatea certificatului de vaccinare este prelungită dacă persoanele se vaccinează cu doza booster într-un interval care să nu depăşească 9 luni de la încheierea vaccinării”, a explicat ministrul.

De asemenea, valabilitatea certificatelor de vaccinare va fi condiţionată de acest interval de maxim 9 luni de la încheierea vaccinării. „Cine s-a vaccinat în august nu trebuie să-şi facă vaccin pentru că nu au trecut 9 luni de vaccinarea cu a doua doză”, a mai transmis Alexandru Rafila.

Publicat în National