Au fost trei seri extraordinare la Festivalul Internațional de Folclor „Doina Covurluiului” (https://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/cei-mai-iubi%C8%9Bi-arti%C8%99ti-populari-concerteaza-3-zile-la-gala%C8%9Bi.html), cu multă muzică populară, dans și voie bună. La fel ca-n anii trecuți, mii de gălățeni au venit la acest festival al bucuriei, aplaudând îndelung ansamblurile din România, Polonia, Serbia, Turcia, Ucraina, Republica Moldova și Macedonia de Nord, care au adus la Galați o parte din cultura locurilor pe care cu mândrie le-au reprezentat, transmite președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. "Dragi gălățeni, vă mulțumesc din suflet pentru că ați fost alături de noi în aceste trei seri de festival. Galațiul a arătat că iubește cu adevărat folclorul. Felicitări tuturor celor implicați în organizarea acestui spectaculos maraton folcloric!", este mesajul lui Costel Fotea, postat pe Facebook la încheierea festivalului. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos!

Publicat în Comunitate
Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" Tecuci, în parteneriat cu Asociația "G.A.L Tecuci", Primăria Municipiului Tecuci, Primăria Comunei Poiana, Complexul Muzeal Banu Nicorești, Asociația Culturală Enciclopedia Dacica, Asociația Culturală Tomis, organizează în perioada 19-21 august 2022 Festivalul Dacic "Piroboridava", la sediul muzeului tecucean și în situl arheologic de la Poiana. Așezarea geto-dacică Piroboridava (Poiana) a fost una dintre cele mai importante așezări dacice din afara spațiului ocupat de romani. Poziția sa strategică, dar și priceperea locuitorilor au făcut din acest loc un adevărat centru de comerț. Schimburile comerciale intense dintre barbari și lumea greco-romană sunt astăzi documentate prin descoperirile arheologice prezente în muzeul tecucean, unde pot fi găsite monede, podoabe, ceramică, arme și alte artefacte care demonstrează efervescența economică a așezării și a regiunii pe care o domina. Situl arheologic a fost cercetat din perioada interbelică de către Vasile Pârvan și continuând cu Alexandru Vulpe, Silvia Teodor sau Nicu Mircea. Cercetările au dovedit existența unei comunității antice importante și a unui sistem social complex. Scopul reconstituirilor istorice care prezintă personaje din lumea dacică și romană, atelierelor tematice, precum și lecții de istorie vie, este acela de a valorifica istoria locală și a atrage atenția asupra acestui sit arheologic, marginalizat și aproape uitat de prea mult timp. "Vă invităm să luați contact cu personaje, arme, ierarhii sociale, echipamente, unelte, tehnologii și meșteșuguri antice aduse la viață de către pasionații de istorie ai asociațiilor de reconstituire prezente la acest festival, cu stilul lor de viață, cu societatea antică și să parcurgeți o adevărată călătorie în timp. Accesul este gratuit. Proiectul este finanțat de Asociația G.A.L. Tecuci și susținut de Primăria Comunei Poiana, Primăria Municipiului Tecuci, Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" și Complexul Muzeal Banu - Nicorești", transmit organizatorii.   Evenimentul se va desfășura după următorul program:   VINERI 19 august 2022 (Muzeu Tecuci) 16:00 - Deschidere 17:30 - Lupte daci și romani 18:00 - Prezentare echipamente, interacțiune cu publicul 20:00 - Paradă cu torțe 21:30 - Proiecție film   SÂMBĂTĂ 20 august 2022 (Poiana) 14:00 - Deschidere 15:00 - Prezentare echipamente, interacțiune cu publicul, ateliere tematice 18:00 - Lupte daci și romani 20:00 - Foc de tabără 20:30 - Momente muzicale 21:30 - Proiecție film   DUMINICĂ 21 august 2022 (Poiana) 11:00 - Deschidere 13:00 - Lupte daci și romani 13:30 - Ateliere tematice 16:00 - Momente muzicale 19:00 - Foc de tabără 21:00 - Proiecție film
Publicat în Comunitate

Festivalul culinar Street FOOD revine la Galaţi, unde timp de 4 zile îi aşteaptă pe gălăţeni cu cele mai fresh food truck-uri şi cele mai cool concerte.

street

"Galaţi, sper că eşti gata pentru încă o ediţie plină de experienţe marca Street FOOD Festival. În perioada 1-4 septembrie o să vă reamintim cât de bine ne simţim împreună şi o să facem asta prin cele mai fresh food truck-uri şi cele mai cool concerte. Trebuie să le guşti şi să te bucuri de toate. Avem multe planuri #GourmetAF şi #FunAF pentru voi anul acesta. Aşa că pregăteşte-te! Pentru că vrem să te bucuri de întreaga experienţă culinară internaţională venim cu tururi ghidate prin festival, dar şi cu porţii de gustare pentru a te bucura de fiecare experienţă în parte. Între 1-4 septembrie dăm frâu liber poftelor şi ne vedem la Street FOOD Festival în Grădina Publică. Ne e dor de tine şi te aşteptăm cu truck-urile deschise!", transmit organizatorii.

Programul concertelor live este următorul:
- Vineri, 2 septembrie 2022: Corina Sirghi & Taraful Jean Americanu (foto deschidere ↑); Bosquito.
- Sâmbătă, 3 septembrie 2022: Alexu & The Voices Inside; Jurjak.
- Duminică, 4 septembrie 2022: Ana Coman; byron.

Articole similare: Concerte cool şi cele mai fresh "camioane" cu mâncare, la Street FOOD Festival Galaţi 2022

Publicat în Știrea zilei

Festivalul One de manele organizat la Cămărașu, județul Cluj, s-a dovedit a fi un eșec total. Aproape nimeni nu a cumpărat bilete, astfel că pe pajiştea unde a fost organizat spectacolul bătea vântul în prima seară a festivalului, notează romaniatv.net.

festivalul de manele de la cluj

Festivalul de manele de la Cluj i-a avut invitaţi pe Guţă şi Jador, dar artiștii au refuzat să urce pe scenă pentru că nu era nimeni pe pajiște (foto), potrivit stiridecluj.ro. Forţele de ordine au fost retrase pentru că nu a fost nevoie de zeci de jandarmi și polițiști.

Festivalul de manele One a avut loc vineri și sâmbătă, fiind primul din România. Vineri, la orele 23.00, pe pajişte se adunaseră circa 100 de spectatori, dar niciun artist nu a cântat, pe scenă fiind numai orchestra lui Jador.

Jador a cântat până la urmă audienței restrânse de la Festival, pentru a-și onora contractul. Nicolae Guță a anunţat că va cânta sâmbătă seară și a afirmat că nu se pune problema să anuleze concertul.

Publicat în Mozaic

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est organizează, în perioada 28 iunie - 03 iulie 2022, Festivalul Internaţional de Literatură „Poezia - Port La Dunăre” sub genericul ART CITY. „Scriitorii din nouă ţări riverane Dunării şi din România vor poposi la Galaţi pentru a celebra fluviul mamă. Programul festivalului în cele patru zile cuprinde lansări de carte, recitaluri, proiecţii video, workshopuri şi spectacole artistice pe Faleza Inferioară a Dunării (la Foişor) şi în sălile Centrului Cultural «Dunărea de Jos». În cadrul proiectului se va lansa şi o Enciclopedie a Dunării şi va avea loc şi un spectacol artistic susţinut de Nicu Alifantis şi Răzvan Mirică (Gemini), în ziua de 02 iulie 2022, orele 19.00, pe Faleza Inferioară”, anunţă organizatorii.

Publicat în Comunitate

În acest weekend, pe Faleza Dunării de la Galaţi, are loc "Lavanda Fest". Gălăţenii sunt aşteptaţi să descopere frumuseţea acestei plante deosebite, dar şi să se bucure de momentele surpriză pregătite de organizatori.

Totodată, reamintim că în acest weeekend la Galaţi are loc şi Festivalul Iei. Astfel, pe iubitorii tradiţiilor româneşti îi aşteaptă, în zona Spicu, spectacole de muzică folclorică, dar şi Târgul Meşterilor Populari. Mai multe detalii AICI!

Publicat în Comunitate

În comuna Şendreni, judeţul Galaţi, vineri, 17 iunie 2022, s-a dat startul unui festival cu muzică populară şi produse tradiţionale din România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.
Este vorba despre "Festivalul COME & SEE Lunca Joasa a Siretului", un eveniment tradiţional în domeniul turismului creativ, organizat de Asociaţia Grup de Acţiune Locală (GAL) Lunca Joasă a Siretului, activitate din cadrul proiectului de cooperare internațional "Culture and origins through mutual events in South Eastern Europe", având ca parteneri GAL Lider Bistriţa Năsăud, din Bulgaria - LAG Gotse Delchev - Garmen - Hadzhidimova, Grecia - LAG Kavala Development Agency S.A. şi Turcia - LAG Cameli (Association of Cameli Local Action Group) Denizli / Turkey.
Evenimentul îşi propune promovarea valorilor culturale specifice zonei Balcanilor, preponderent din teritoriile Gal-urilor partenere în proiect, şi vor fi abordate diferite domenii culturale (muzică, dans, tradiţie şi gastronomie). Festivalul se desfăşoară în zilele de 17 şi 18 iunie 2022, în teritoriul GAL Lunca Joasă a Siretului, la Parcul de Agrement din comuna Şendreni, judeţul Galaţi.
În cele două zile de festival, vor urca pe scenă interpreţi populari, ansambluri folclorice din judeţul Galaţi, din Bulgaria şi Grecia, spectocalul va fi prezentat de etnograful, actorul şi meşterul de măşti populare, Paul Buţă. În foişoarele din parc, meşteri populari şi producători tradiţionali din judeţul Galaţi, dar şi din Grecia, Bulgaria, Turcia expun produse tradiţionale.
Managerul Asociaţiei Grup de Acţiune Locală (GAL) Lunca Joasă a Siretului, Carmen Petropoulos, în cuvântul de deschidere a festivalului a spus că această acţiune nu se încheie aici şi că urmează şi alte evenimente de promovare a zonei noastre în ţările partenere în proiect.
La deschiderea oficială a evenimentului au participat oficialităţi locale şi centrale, primari ai comunelor din zona de acţiune a GAL Lunca Joasă a Siretului, dar şi deputatul Bogdan Rodeanu care a venit împreună cu o delegaţie militară mixtă formată din specialişti de cooperare civili-militari CIMIC România şi afaceri civile - CA SUA.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Comunitate

Rapperul american Lil Wayne nu va putea concerta la un festival din Regatul Unit după ce i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul britanic, au anunţat organizatorii, informează Reuters.
Câştigător a cinci premii Grammy, Lil Wayne, care a fost condamnat la un an de închisoare în 2010 pentru posesie ilegală de armă de foc, era programat să urce sâmbătă pe scena festivalului Strawberries & Creem.
În locul lui va cânta rapperul american Ludacris.
"Din cauza unor circumstanţe extreme pe care nu le putem controla sau influenţa, ne pare foarte rău să vă informăm că Lil Wayne nu mai este capabil să cânte la festivalul de sâmbătă, 18 iunie", au anunţat organizatorii festivalului într-un comunicat.
"Lui Lil Wayne i-a fost refuzată intrarea în Marea Britanie direct de către Home Office (Ministerul britanic de Interne, n.a.) într-o decizie de ultimă oră. Suntem profund dezamăgiţi de această hotărâre bruscă şi negativă. Informaţiile primite au fost foarte reduse, iar momentul deciziei este desigur supărător pentru toţi cei implicaţi", au precizat organizatorii.
Concertul lui Lil Wayne ar fi fost primul susţinut de rapperul american în Marea Britanie în ultimii 14 ani, conform organizatorilor.
"Cererea se respinge în cazul oricărei persoane condamnate la pedeapsa privativă de libertate timp de 12 luni sau mai mult", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
Reprezentanţii lui Lil Wayne, pe numele său real Dwayne Carter Jr., nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii, notează Reuters.
În 2010, rapperul a executat opt luni de închisoare dintr-o sentinţă de un an, la Rikers Island din New York, în urma unei acuzaţii din 2007 de posesie ilegală de armă de foc.
Anul trecut, el a fost graţiat de fostul preşedinte american Donald Trump în ultima sa zi în funcţie, după ce a pledat vinovat pentru deţinere ilegală a unui pistol încărcat, placat cu aur, când avionul charter în care se afla a aterizat la Miami, în decembrie 2019. El risca o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. (sursa Agerpres)

Publicat în Mozaic

Din motive obiective, proiecţiile din cadrul Festivalului de film EcoFest programate vineri, 10 iunie 2022, în zona pietonală Spicu, vor avea loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, anunţă Primăria municipiului Galaţi.
Reamintim că este pentru prima oară când la Galaţi se organizează un asemenea festival de film, care trage un semnal de alarmă, cu ajutorul artei cinematografice, asupra nevoii de acţiona imediat pentru protejarea mediului înconjurător, dar care reuşeste să fie şi o alternativă inedită de educaţie ecologică. Mai multe despre acest subiect, dar şi programul festivalului, citeşte AICI.

Publicat în Eveniment

Duminică, 22 mai 2022, a fost ultima zi a Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver”. Cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului, care s-a desfăşurat în perioada 19-22 mai 2022, a încântat publicul cu spectacole inedite, alături de trupe de renume din ţară şi din străinătate. În completarea spectacolelor desfăşurate la Sala Mare a Teatrului Dramatic, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” a desfăşurat un amplu program cu activităţi interactive, cu acces gratuit, în Grădina Publică. Vă prezentăm, în imagini - VEZI Galeria de imagini de mai jos! ↓ -, cum a arătat ultima zi de Festival.

Publicat în Comunitate
Pagina 1 din 4