Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, a Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, au pus în executare un număr de 5 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Galaţi şi Vrancea, cu ocazia cercetărilor ce se efectuază într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
La data de 15.12.2021, în continuarea activităţilor ce se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Galati, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeşean Galaţi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Criminalistic, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Insepectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, dar şi de reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale Apele Române, respectiv Gărzii de Mediu, au pus în executare un număr de 5 mandate de percheziţie domiciliară, după cum urmează: un mandat pe raza comunei Nicoreşti, judeţul Galaţi, şi patru pe raza oraşului Mărăşeşti, judeţul Vrancea, la sediile sociale a două societăţi comerciale, la punctele de lucru şi la domiciliul administratorului acestora. Cele două societăţi comerciale desfăşoară activităţi în domeniul exploatării şi comercializării de agregate minerale.
Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate documente contabile şi a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 10.000 m3 de agregate minerale, fiind vorba de 8 sortimente de pietriş de diferite dimensiuni şi de nisip, extrase din terasamentul râului Siret atât de pe raza judeţului Galaţi, cât şi de pe raza judeţului Vrancea, în valoare totală de 300.000 lei.
În cauză se vor continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de Legea nr. 241/2005, în vederea completării probatoriului.
De asemenea, reprezentanţii Gărziu de Mediu au aplicat un număr total de 4 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 92/2021, O.U.G. 195/2005 şi H.G. 856/2002, în valoare totală de 140.000 lei. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Regional

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, au efectuat verificări la operatori economici, care desfăşoară activităţi de comercializare a metalelor şi pietrelor preţioase, în judeţul Galaţi, pentru asigurarea unui climat de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea faptelor ilegale în acest domeniu.
Astfel, în cursul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, au efectuat verificări la 12 societăţi comerciale, care desfăşoară activităţi de comercializare a metalelor şi a pietrelor preţioase la puncte de lucru, situate în municipiile Galaţi şi Tecuci.
În urma controalelor efectuate, au fost descoperite şi indisponibilizate 23.357,38 grame de aur şi 140 de pietre preţioase, în valoare de peste 6.000.000 de lei, şi au fost întocmite 4 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.500 de lei, şi a fost dispusă confiscarea a 5.181,94 grame de aur şi argint, precum şi a 838 de lei.

Publicat în Eveniment

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi informează că Spaţiul Privat Virtual (SPV) este singura modalitate securizată de transmitere a datelor şi informaţiilor cu caracter fiscal, iar contribuabilii pot obţine nemijlocit informaţii şi documente cu caracter fiscal prin intermediul acestui serviciu.
Referitor la transmiterea prin intermediul SPV, în vederea avizării de către organul fiscal din România, a formularelor solicitate de către alte state:
- Se descarcă Formularul electronic Z03 - Cererea pentru eliberarea certificatului de rezidenţă fiscală pentru persoane fizice rezidente în România accesând site-ul www.anaf.ro, secţiunea Servicii online/ Declaraţii electronice/Descărcare declaraţii/ Z03.
- Formularul electronic Z03 nu se poate deschide direct din browser. În această situaţie, softul A se poate salva cu click dreapta, după care se accesează documentul din fişierul unde a fost salvat.
- Formularele solicitate de alte state, pe modelele emise de acestea, se completează de către titular cu datele de identificare din cartea de identitate românească şi, după caz, cu anul pentru care sunt solicitate, se semnează şi se arhivează în format ZIP, în vederea ataşării la formularul Z03.
- Se completează electronic formularul Z03, se validează, după care se ataşează arhiva ZIP cuprinzând formularele solicitate de alt stat şi se salvează.
- Pentru transmiterea formularului Z03, având ataşate formularele solicitate de alt stat, se accesează site-ul www.anaf.ro, Secţiunea Spaţiul Privat Virtual, butonul “Depunere Declaraţie Unică şi alte formulare SPV-PF”, completând corespunzător utilizatorul şi parola definite la înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual şi accesând “alege fişierul”, pentru selectarea din calculatorul propriu a formularului Z03 cu ataşamentul ZIP.
Referitor la solicitarea prin intermediul Spaţiului Privat Virtual a certificatelor de rezidenţă:
- Se descarcă Formularul electronic Z03 - Cererea pentru eliberarea certificatului de rezidenţă fiscală pentru persoane fizice rezidente în România accesând site-ul www.anaf.ro, secţiunea Servicii online/ Declaraţii electronice/Descărcare declaraţii/ Z03.
- Formularul electronic Z03 nu se poate deschide direct din browser. În această situaţie, softul A se poate salva cu click dreapta, după care se accesează documentul din fişierul unde a fost salvat.
- Se completează electronic formularul Z03, se validează şi se salvează.
- Pentru transmiterea formularului Z03, se accesează site-ul www.anaf.ro, Secţiunea Spaţiul Privat Virtual, butonul “Depunere Declaraţie Unică şi alte formulare SPV-PF”, completând corespunzător utilizatorul şi parola definite la înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual şi accesând “alege fişierul”, pentru selectarea din calculatorul propriu a formularului Z03.
- Pentru vizualizarea/descărcarea certificatelor de rezidenţă fiscală/formularelor solicitate de alte state, primite de la organul fiscal din România, contribuabilii se vor loga la SPV, accesând site-ul www.anaf.ro, secţiunea Spaţiul Privat Virtual, butonul Autentificare utilizator şi vor consulta secţiunea Mesaje a SPV. Documentele primite în secţiunea Mesaje a SPV  se deschid accesând PDF-ul din coloana Descarcare document.
Documentele emise de organul fiscal central şi transmise prin intermediul SPV au ataşată semnătura electronică digitală calificată a Ministerului Finanţelor, iar formularele avizate de organul fiscal pe modelele solicitate de alte state se regăsesc ca ataşament la aceste documente.

Publicat în De interes public

România a cunoscut, înainte de pandemie, una dintre cele mai rapide creşteri economice din Uniunea Europeană, dar are nevoie de instituţii mai puternice şi de disciplină fiscală pentru a o menţine şi este important să îşi îmbunătăţească urgent rezilienţa în faţa dezastrelor naturale şi a schimbărilor climatice, a declarat vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Anna Bjerde (foto).
Aceasta a efectuat, în luna iulie, prima sa vizită oficială în România, ocazie cu care a apreciat nivelul înalt recent de creştere economică al ţării, precum şi răspunsul eficient al acesteia la criza economică şi la cea din domeniul sănătăţii generate de pandemia de COVID-19. Se aşteaptă ca aceste eforturi să faciliteze o creştere economică în 2021 la niveluri similare cu cele de dinainte de pandemie, conform unui comunicat al BM remis Agerpres.
"Înainte de pandemie, România a cunoscut una dintre cele mai rapide rate de creştere economică din Uniunea Europeană (UE) şi o reducere semnificativă a sărăciei. Dar ţara are nevoie de instituţii mai puternice şi de disciplină fiscală pentru a menţine o creştere economică de care să beneficieze toţi cetăţenii. Este important ca România să îşi îmbunătăţească urgent rezilienţa în faţa dezastrelor naturale şi a schimbărilor climatice, pentru o redresare echitabilă şi sustenabilă", a spus oficialul BM.
În timpul vizitei sale, Anna Bjerde a reafirmat angajamentul Băncii Mondiale de a sprijini România pentru o redresare post-pandemică prietenoasă cu mediul, rezilientă şi incluzivă şi a subliniat necesitatea implementării unor reforme structurale ambiţioase şi a consolidării fiscale, asigurând sprijinul celor mai vulnerabili membri ai societăţii, precum şi consolidarea instituţiilor ţării. Anna Bjerde a subliniat, de asemenea, sprijinul continuu al Băncii Mondiale pentru punerea în aplicare a strategiei naţionale pentru integrarea romilor.
Vizita a marcat semnarea unui nou Memorandum de Înţelegere (MoU) între Banca Mondială şi Guvernul României pentru furnizarea asistenţei tehnice până în anul 2029. În cadrul acestui Memorandum, Banca Mondială va sprijini Guvernul în eforturile sale ce urmăresc convergenţa României la standardele UE, încurajarea prosperităţii în cadrul întregii societăţi, reducerea sărăciei, promovarea incluziunii sociale şi consolidarea capacităţii generale a administraţiei publice, se mai menţionează în comunicat.

Publicat în Economie